Știri externe

ATERIZARE DE URGENŢĂ în SUA: Un avion de pasageri a suferit avarii grave din cauza unei furtuni cu grindină – FOTO

Un avion de pasageri a efectuat o aterizare de urgenţă, în Statele Unite, după ce a fost avariat grav de grindină, informează site-ul postului CNN.

MAE: Autorităţile bulgare au introdus CONTROALE SUPLIMENTARE la punctele de trecere a frontierei, din motive de securitate

Autorităţile bulgare au introdus, din motive de securitate, controale suplimentare la toate punctele de trecere a frontierelor sale, informează MAE, ministerul avertizând cetăţenii români care tranzitează Bulgaria asupra posibilităţii prelungirii duratei de aşteptare la traversarea frontierelor.

Exporturile Chinei au scăzut semnificativ în iulie, pe fondul diminuării cererii din Uniunea Europeană

Exporturile Chinei s-au diminuat cu 8,3% în luna iulie, fiind cea mai mare scădere din ultimele patru luni, pe fondul creşterii valorii yuanului şi în contextul reducerii cererii din Uniunea Europeană, informează site-ul agenţiei Bloomberg.

Opt persoane, inclusiv cinci copii, împuşcate mortal într-o casă din Statele Unite – VIDEO

Opt persoane - cinci copii şi trei adulţi - au fost împuşcate mortal într-o casă din statul american Texas, presupusul autor al crimelor fiind arestat preventiv după un schimb de focuri cu poliţia, informează Fox News.

Economia Germaniei ar urma să genereze un excedent comercial record în 2015

Economia Germaniei ar urma să genereze în anul 2015 un excedent comercial record, în contextul scăderii preţurilor la petrol şi gaz pe plan global, relevă date ale Ministerului german de Finanţe, informează Le Figaro.

Raidurile aeriene turce împotriva insurgenţilor kurzi s-au soldat cu aproape 400 de morţi

Raidurile aeriene pe care Turcia le efectuează de două săptămâni în Irak, împotriva poziţiilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), s-au soldat până acum cu moartea a cel puţin 390 de persoane, informează site-ul agenţiei Anatolia.

PLAN al reţelei Stat Islamic vizând asasinarea reginei Elizabeth şi a prinţului Charles, dejucat în Marea Britanie

Islamişti britanici din cadrul reţelei teroriste Stat Islamic au pregătit un plan pentru asasinarea reginei Elizabeth şi a prinţului Charles cu ocazia ceremoniilor pentru a marca încheierea celui de-al II-lea Război Mondial, complotul fiind dejucat de Scotland Yard şi de MI5, scrie Mail on Sunday.

Barack Obama: Benjamin Netanyahu intervine insistent în afacerile politice din SUA

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, este singurul lider străin care intervine insistent în afacerile politice ale Statelor Unite, acuză preşedintele Barack Obama, subliniind însă că relaţiile americano-israeliene rămân "profunde".

Băncile elveţiene se orientează intens spre atragerea milionarilor din Asia

Băncile elveţiene se orientează din ce în ce mai mult spre piaţa asiatică, intensificând campaniile în încercarea de a atrage clienţi multimilionari, informează Reuters.

TAIFUNUL Soudelor a provocat moartea a cel puţin opt persoane în China – VIDEO

Taifunul Soudelor a afectat, duminică, regiuni din estul Chinei, provocând moartea a cel puţin opt oameni, forţând evacuarea altor 200.000 şi evacuarea a sute de zboruri, informează agenţia China Nouă.

ANALIZĂ: Politicieni din state ale Uniunii Europene au avut frecvent reacţii exagerate faţă de români

Cerşetoria sau delicte comise în ţări vest-europene de imigranţi est-europeni au atras de multe ori reacţii exagerate din partea unor politicieni occidentali, care au tins să generalizeze situaţia, criticând toţi cetăţenii români, prin ignorarea unor principii fundamentale ale Uniunii Europene.

POLEMICI în Luxemburg privind cerşetorii români, caracterizaţi drept „dezgustători” şi „obraznici”. Ambasada României denunţă tentative de stigmatizare

Un celebru avocat din Luxemburg, Gaston Vogel, a cerut măsuri împotriva cerşetorilor români "dezgustători" şi "obraznici", atrăgând reacţia Ambasadei României, care a denunţat o tentativă de generalizare şi stigmatizare.

Un militar a murit, iar nouă au fost răniţi în confruntări produse în estul Ucrainei

Un militar ucrainean a murit, iar alţi nouă au fost răniţi, în ultimele 24 de ore, în confruntări cu insurgenţi proruşi, în estul Ucrainei, anunţă armata ucraineană, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

LUARE DE OSTATICI în Mali: Cinci militari, patru terorişti şi trei ostatici au murit – VIDEO

Bilanţul atacului terorist comis vineri la un hotel din centrul statului Mali a ajuns la 12 morţi, anunţă Guvernul de la Bamako, citat de Reuters.

Un oficial militar din Iran s-a întâlnit cu Vladimir Putin în Rusia, în pofida interdicţiilor. REACŢIA Kremlinului

Qassem Soleimani, comandantul unor unităţi speciale ale Gardienilor Revoluţiei din Iran, a efectuat o vizită în Rusia, unde s-a întâlnit inclusiv cu preşedintele Vladimir Putin, în pofida interdicţiilor de călătorie impuse de Naţiunile Unite, anunţă surse iraniene citate de postul Fox News.

Der Spiegel: Rusia refuză să acorde viză ataşatului militar al ambasadei Germaniei

Ministerul rus de Externe a refuzat să îi acorde viză generalului german Gert Gawellek, noul ataşat militar al ambasadei Germaniei din Moscova, în contextul tensiunilor diplomatice generate de criza din Ucraina şi amplificate de o măsură similară a Berlinului, scrie site-ul revistei Der Spiegel.

Taifunul Soudelor a provocat moartea a 4 persoane în Taiwan. 700.000 de case sunt fără electricitate – VIDEO

Taifunul Soudelor a provocat moartea a cel puţin patru persoane în Taiwan, iar acum se îndreaptă spre China, unde aproximativ 160.000 de persoane au fost evacuate.

Trei morţi, după ce un tren a lovit o maşină, în nord-vestul Franţei

Trei persoane au murit după ce un tren a lovit o maşină, la o trecere la nivel cu calea ferată din nord-vestul Franţei, anunţă autorităţile locale, informează BBC News online.

Un militar NATO şi opt agenţi de securitate afgani, ucişi într-un atac insurgent comis la Kabul – VIDEO

Un militar NATO şi opt agenţi de securitate afgani au fost ucişi într-un atac taliban care a vizat o bază americană situată în apropiere de Kabul, informează NBC News.

ATAC ARMAT în California: Şase persoane, înjunghiate de un fost deţinut. Atacatorul, împuşcat mortal de poliţie

Un bărbat a fost împuşcat mortal de poliţie după ce a înjunghiat şase persoane, în zona Long Beach din statul american California, informează site-ul postului Fox News.

ATENŢIONARE de călătorie MAE: COD ROŞU ŞI PORTOCALIU de caniculă pe teritoriul Ungariei

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Ungaria că Inspectoratul de Meteorologie local a emis un cod roşu de caniculă pentru judeţele situate în sud-estul, estul, centrul şi nord-vestul Ungariei, pentru celelalte judeţe fiind valabil cod portocaliu.

Autorul masacrului comis la un cinematograf din Colorado scapă de pedeapsa cu moartea şi va primi închisoare pe viaţă

James Holmes, autorul atacului armat comis în iulie 2012 într-un cinematograf din Aurora, Colorado, soldat cu moartea a 12 persoane şi rănirea altor 70, a scăpat de pedeapsa cu moartea şi va fi condamnat la închisoare pe viaţă, fără posibilitate de eliberare condiţionată.

Spania cumpără drone militare de recunoaştere din Statele Unite

Spania va achiziţiona patru drone militare americane de tip Reaper, pentru misiuni de supraveghere, anunţă Ministerul Apărării de la Madrid, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.

Cel puţin 11 morţi după prăbuşirea unui zid, la o uzină din India

Cel puţin 11 muncitori au murit, iar alţi 15 au fost răniţi vineri, în nordul Indiei, după prăbuşirea unui zid aflat în construcţie, în curtea unei uzine, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Zece ţări sunt interesate de cumpărarea navelor militare franceze Mistral

Zece ţări, printre care se numără Canada, Egipt şi Arabia Saudită, au exprimat interes pentru cumpărarea navelor militare Mistral, după ce Franţa şi Rusia au anulat tranzacţia, anunţă surse citate de site-ul cotidianului Le Figaro.

Grupul terorist Stat Islamic a omorât peste 2.000 de civili, în ultimul an, în oraşul irakian Mosul

Militanţii organizaţiei teroriste Stat Islamic au executat peste 2.000 de persoane, în ultimul an, în oraşul irakian Mosul, anunţă autorităţile irakiene, citate de site-ul cotidianului Le Figaro.

Un avion de pasageri a luat foc pe un aeroport din Statele Unite – FOTO

Un avion de pasageri a luat foc cu puţin timp înainte de a decola, pe aeroportul din Nashville, în statul american Tennessee, nicio persoană nefiind rănită în incident, informează CBS News.

COD ROŞU de caniculă, în Italia şi Croaţia: Sunt prognozate cele mai ridicate temperaturi din această vară. Recomandările MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, vineri seară, că în Italia, dar şi în Croaţia autorităţile au emis cod roşu de caniculă, în penisulă fiind prognozate cele mai ridicate temperaturi din această vară, care pot ajunge până la 40 de grade Celsius.

ATAC TERORIST în Mali: Cel puţin şapte oameni au murit. Trei piloţi ruşi au fost RĂPIŢI

Patru militari, doi militanţi islamişti şi un cetăţean străin au murit într-un atac terorist comis vineri la un hotel din centrul statului Mali, informează Fox News.

Petro Poroşenko a semnat legea alegerilor locale, nerecunoscută de militanţii separatişti din Doneţk

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promulgat legea alegerilor locale care vor avea loc pe 25 octombrie, nefiind recunoscută însă de militanţii din autoproclamata Republică Populară Doneţk, informează site-ul agenţiei de presă ucrainene Unian.

Zeci de imigranţi au pătruns în Ungaria perforând gardul construit la frontiera cu Serbia

Imigranţi extracomunitari au tăiat gardul metalic construit deja de Ungaria pe un segment al frontierei cu Serbia, 18 clandestini fiind arestaţi pe teritoriul ungar, informează postul tv M1.

Un fost şef al serviciului de informaţii bulgar, condamnat la zece ani de închisoare pentru fraudă

Un fost şef al serviciului de informaţii din Bulgaria a fost condamnat, vineri, la zece ani de închisoare pentru delapidare, relatează site-ul Novinite.com.

Haos în Grecia din cauza imigranţilor ajunşi pe trei insule

Criza generată de refugiaţii de pe trei insule greceşti situate în apropiere de Turcia reprezintă un "haos total", au declarat reprezentanţi ai Agenţiei pentru refugiaţi din cadrul ONU (UNHCR), citaţi de BBC în pagina electronică.

Al-Qaida se foloseşte de haosul din Yemen pentru a cuceri trei oraşe

Organizaţia Al-Qaida în Yemen a exploatat haosul generat de coflictul din interiorul ţării pentru a ocupa trei oraşe din apropiere de Aden, unde forţele pro-guvernamentale au făcut progrese împotriva rebelilor şiiţi în ultimele săptămâni, au informat joi oficiali citaţi de Associated Press.

Shinzo Abe i-a solicitat lui Joe Biden să investigheze acuzaţiile de spionaj lansate de WikiLeaks

Shinzo Abe, prim-ministrul Japoniei, i-a solicitat lui Joe Biden, vicepreşedintele Statelor Unite, să investigheze acuzaţiile lansate de WikiLeaks potrivit cărora Washingtonul ar fi spionat Guvernul japonez şi companii din Japonia.

Risc major de incendii de vegetaţie în zona litoralului bulgar. Turiştii, avertizaţi să fie vigilenţi

Autorităţile din Bulgaria au emis o alertă de tip "cod roşu", vineri, privind riscul unor incendii de vegetaţie în estul ţării, în principal în zonele de pe litoral, avertizând localnicii şi turiştii să fie vigilenţi, informează site-ul Novinite.com.

GRAV ATENTAT în capitala Afganistanului: Cel puţin 15 oameni au murit şi circa 300 au fost răniţi

Cel puţin 15 oameni au murit, iar alţi aproximativ 300 au fost răniţi într-unul dintre cele mai grave atentate produse în ultimii ani în Kabul.

Rusia, principalul suspect în atacul asupra reţelei neclasificate de e-mail a Pentagonului

Rusia este principalul suspect într-un atac cibernetic sofisticat asupra unei reţele neclasificate de e-mail a Statului Major Interarme al Statelor Unite, care a determinat luna trecută Pentagonul să restricţioneze accesul la părţi ale reţelei, potrivit unor oficiali, relatează Reuters online.

ACCIDENT GRAV în Germania: Doi români au murit, iar cinci au fost grav răniţi. MAE confirmă informaţiile – FOTO

Doi români, inclusiv o adolescentă în vârstă de 15 ani, au murit, iar alţi cinci au fost grav răniţi după ce un microbuz a intrat în coliziune cu un camion, pe o autostradă din sud-estul Germaniei, informează presa germană.

DISPARIŢIA zborului MH370: Noile fragmente găsite pe Insula Réunion nu provin de la avionul dispărut, afirmă Guvernul australian

Noile fragmente găsite pe Insula Réunion par să nu provină de la zborul MH370, care a "dispărut" de pe radare, fără urmă, în martie 2014, a declarat vineri un purtător de cuvânt al vicepremierului australian Warren Truss pentru Reuters.