Știri externe

VIOLENŢE LA KIEV: Catherine Ashton va merge la Kiev pentru discuţii cu Viktor Ianukovici şi opoziţia

Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, se va deplasa săptămâna viitoare la Kiev pentru a se întâlni cu preşedintele Viktor Ianukovici şi cu liderii opoziţiei, în contextul crizei politice din Ucraina.

CRIZA DIN UCRAINA: Sute de protestatari au ocupat sediul Administraţiei regionale din oraşul ucrainean Liov

Protestele proeuropene din Ucraina s-au extins, joi, în oraşul Liov, situat în vestul ţării, unde sute de manifestanţi au pătruns cu forţa în sediul Administraţiei regionale, obligându-l pe guvernator să îşi prezinte demisia, relatează site-ul agenţiei Interfax.

Premierul Mikola Azarov acuză opoziţia ucraineană de tentativă de lovitură de stat

Premierul Ucrainei, Mikola Azarov, acuză protestatarii că încearcă să comită o lovitură de stat, excluzând ipoteza convocării alegerilor anticipate.

Un jurnalist rus susţine că a fost agresat de poliţia ucraineană, în cursul protestelor de la Kiev

Un jurnalist rus a fost reţinut câteva ore de poliţia ucraineană şi a fost bătut în detenţie, anunţă site-ul Lenta.ru, compania media pentru care transmitea informaţii despre protestele de la Kiev.

Doi oameni au murit după prăbuşirea unui elicopter militar în apropiere de Roma

Două persoane au murit după ce un elicopter al armatei italiene s-a prăbuşit joi la nord de oraşul Roma, anunţă autorităţile, citate de site-ul ziarului Il Messaggero.

Papa Francisc califică Internetul drept „un dar de la Dumnezeu” şi îi îndeamnă pe catolici să-l folosească pentru un „dialog autentic”

Papa Francisc i-a îndemnat pe catolici să fie "cetăţeni digitali" constructivi, folosind Internetul, pe care l-a calificat drept un "dar de la Dumnezeu", ca modalitate de consolidare a solidarităţii, într-un "dialog autentic" pentru ajutarea celorlalţi şi pentru evitarea excluziunii.

Ucraina nu intenţionează să declare starea de urgenţă, asigură UE

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici l-a asigurat joi pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că nu intenţionează să declare starea de urgenţă în Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Olivier Bailly.

Băsescu: Faptul că limba română e limbă oficială a Republicii Modova, element puternic de identitate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Cotroceni, cu ocazia ceremoniei de decorare a unor parlamentari moldoveni, că declararea limbii române ca limbă oficială la Chişinău este un element puternic de identitate.

Ianukovici cere sesiune extraordinară a Parlamentului pentru eventuala demitere a Guvernului

Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru dezbaterea eventualei demiteri a Guvernului, o revendicare solicitată de manifestanţii proeuropeni de la Kiev.

Serviciile ruse vor intercepta comunicaţiile tuturor vizitatorilor prezenţi la Jocurile Olimpice de la Soci – surse

Autorităţile ruse au dreptul să monitorizeze toate mesajele online, mesajele şi conversaţiile telefonice care tranzitează reţelele de comunicaţii ruse în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci, criticii avertizând că măsurile antiterorism interferează cu drepturile la respectarea vieţii private.

Oficial OCDE: Şomajul în rândul tinerilor, o problemă explozivă care ar putea destabiliza Europa

Lipsa locurilor de muncă pentru tineri reprezintă o problemă explozivă, periculoasă şi destabilizatoare pentru Europa, a declarat Angel Gurria, secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos.

CRIZA DIN UCRAINA – Merkel îndeamnă Administraţia de la Kiev să protejeze vieţile manifestanţilor: „Deocamdată, nu intenţionăm să adoptăm sancţiuni”

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a cerut, joi, Administraţiei de la Kiev să protejeze vieţile manifestanţilor, după confruntările violente soldate cu moartea a cinci protestatari.

Declaraţiile lui Băsescu privind unirea „au turnat benzină pe focul din Găgăuzia”, afirmă Corman

Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu despre unirea României cu R. Moldova au alimentat iniţiativele pentru organizarea referendumului din Găgăuzia privind o eventuală independenţă, a declarat preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Corman, într-o emisiune a postului public Moldova 1.

Hackerul arădean Victor Faur, eliberat din arest în Slovenia, fiind aşteptat de familie acasă – surse

Hackerul arădean Victor Faur, arestat în Slovenia la începutul lunii octombrie, a fost eliberat după ce o instanţă superioară a confirmat decizia judecătorilor ca românul să nu fie extrădat în SUA, afirmă apropiaţi ai familiei din Arad, care susţin că tânărul e aşteptat să părăsească Slovenia joi.

Verizon a primit anul trecut 320.000 de solicitări de date în SUA, în cadrul programelor de spionaj

Verizon a devenit miercuri primul operator american major în domeniul telecomunicaţiilor care a publicat un "raport în domeniul transparenţei", în care dezvăluie că în 2013 a primit 320.000 de solicitări de date numai în Statele Unite.

Cum participă la război copiii rebelilor din Siria. Mărturia unei fetiţe de opt ani: „Lucrul meu preferat este să îl ajut pe tata să facă bombe” – VIDEO

Un documentar realizat în Siria conţine mărturii impresionante ale copiilor care cresc în oraşe zguduite de război, în una dintre cele mai periculoase zone de luptă din lume.

Justiţia rusă îl eliberează pe asociatul lui Hodorkovski, Platon Lebedev

Curtea Supremă rusă a dispus joi eliberarea lui Platon lebedev, un asociat al fostului oligarh rus Mihail Hodorkovski, un critic la adresa Kremlinului, în urma unei noi examinări, a anunţat agenţia publică rusă RIA Novosti.

Ayman al-Zawahiri îndeamnă islamiştii să nu mai lupte între ei în Siria

Liderul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, i-a îndemnat pe jihadişti, într-un mesaj audio postat online joi, să înceteze "imediat" luptele fratricide pe care le poartă în Siria.

Noi ciocniri între manifestanţi şi poliţie la Kiev, într-o luptă de gherilă urbană. Kliciko îndeamnă la încetarea ostilităţilor la Kiev până joi seara – LIVE VIDEO

Manifestanţii şi poliţiştii erau angajaţi într-o înfruntare tensionată joi dimineaţa, la Kiev, fiind despărţiţi de o baricadă de pneuri incendiate, în zona în care confruntări violente, transformate într-o adevărată luptă de gherilă urbană, s-au soldat cu cinci morţi în ultimele zile.

Zeci de morţi în Turcia, într-un accident de autobuz

Cel puţin 21 de persoane au murit, iar alte 26 au fost rănite joi într-un accident de autobuz care a avut loc în provincia Kayseri, în partea centrală a Turciei, a anunţat Orhan Düzgün, guvernatorul local.

Cameron se confruntă cu o adevărată „revoltă” în partid pe tema migranţilor din UE

David Cameron se confruntă cu o adevărată "revoltă" în cadrul partidului pe care-l conduce, pe tema controalelor la frontieră, în contextul unei escaladări a dezbaterii privind "turismul pentru ajutoare sociale", au dezvăluit joi surse conservatoare.

Rusia nu va interveni în situaţia din Ucraina, anunţă un purtător de cuvânt al lui Putin

Rusia nu va interveni în situaţia din Ucraina, unde confruntări violente între manifestanţi proeuropeni şi forţele de ordine s-au soldat cu cinci morţi, a declarat joi purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Reţea de trafic cu tractoare furate din Franţa, destructurată după arestarea a nouă români

Nouă români, suspectaţi că sunt implicaţi într-o reţea de trafic cu tractoare furate, au fost arestaţi în cadrul unei operaţiuni de anvergură europeană efectuate în comun în Franţa, Spania şi România, a anunţat miercuri Jandarmeria franceză.

SUA afirmă că absenţa Iranului la Geneva II nu va avea niciun impact asupra acordului nuclear

Statele Unite au oferit asigurări, miercuri, că absenţa controversată a Iranului de la conferinţa de pace privind Siria nu va avea niciun impact asupra acordului nuclear încheiat între Teheran şi marile puteri.

Mexican executat în Texas, în pofida unor proteste diplomatice

Mexicanul Edgar Tamayo Arias a fost executat miercuri seara în Texas, în pofida a numeroase proteste diplomatice şi politice, au anunţat autorităţile penitenciare.

Secretarul lui Ioan Paul al II-lea publică însemnări care nu au fost arse după decesul papei

O carte cu însemnări ale lui Ioan Paul al II-lea, care nu au fost arse după moartea papei de către fostul său secretar şi "care dezvăluie o parte din sufletul" fostului Suveran Pontif, va fi publicată pe 5 februarie în Polonia, a anunţat miercuri editura Znak.

Casa Albă relevă o creştere „îngrijorătoare” a ameninţărilor cu comitere de atacuri în timpul JO

Casa Albă a relevat, miercuri, o creştere "îngrijorătoare", dar nu "neobişnuită", a ameninţărilor cu comitere de atacuri în timpul Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci şi a reiterat că Statele Unite sunt pregătite să ajute Rusia să asigure securitatea la competiţia sportivă.

Obama a îndemnat autorităţile irakiene să integreze combatanţi din triburi sunnite în armată

Preşedintele american Barack Obama a discutat miercuri cu preşedintele Parlamentul irakian despre necesitatea de a integra liderii şi combatanţi din triburi sunnite în forţele armate irakiene, în contextul în care mai multe zone din vestul Irakului sunt controlate de insurgenţi.

Un deputat britanic care a organizat o petrecere cu tematică nazistă nu a fost considerat antisemit

Partidul Conservator britanic a conchis într-un raport, publicat miercuri, că un deputatul al său, Aidan Burley, a acţionat în mod "stupid şi jignitor" organizând o petrecere cu tematică nazistă în Alpii francezi, în 2011, însă nu este antisemit.

SUA intenţionează să menţină 10.000 de militari în Afganistan timp de doi ani după 2014

Statele Unite intenţionează să menţină 10.000 de militari în Afganistan pentru o perioadă de doi ani după încheierea misiunii de luptă a NATO la sfârşitul lui 2014, au anunţat miercuri Wall Street Journal şi New York Times.

Şapte ONG-uri au cerut comunităţii internaţionale să facă orice pentru a rezolva criza siriană

Şapte organizaţii umanitare şi de apărare a drepturilor omului au lansat miercuri, la Davos, în Elveţia, un apel către comunitatea internaţională pentru exercitarea de presiuni asupra beligeranţilor din Siria şi asupra unor ţări vecine în vederea soluţionării crizei siriene.

John Kerry: Washingtonul vrea să sporească sprijinul său pentru opoziţia siriană

Secretarul de Stat american John Kerry a afirmat miercuri că ţara sa va încerca să identifice "diferite mijloace de presiune" asupra regimului de la Damasc, inclusiv sporirea ajutorului său pentru opoziţia siriană.

Polonia apreciază că Ucraina se îndepărtează de UE

Politica autorităţilor ucrainene îndepărtează această ţară de Uniunea Europeană (UE) şi nu se mai poate spera la o revenire a Ucrainei la aspiraţiile sale europene, a declarat miercuri ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, citat de AFP.

Canada se va consulta cu SUA şi UE pentru o „reacţie puternică” la violenţele din Ucraina

Canada ia în considerare "toate opţiunile" şi propune consultări cu Statele Unite şi Uniunea Europeană pentru o reacţie puternică faţă de criza politică din Ucraina, anunţă Guvernul de la Ottawa.

Comisia Europeană propune reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030

Comisia Europeană a propus miercuri reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030, faţă de obiectivul actual de 32%, intensificând eforturile pentru combaterea schimbărilor climatice.

Israelul aprobă construirea a 261 de locuinţe în colonii

Autorităţile israeliene au aprobat miercuri planurile de construire a 261 de locuinţe în două colonii din Cisiordania, a anunţat organizaţia Pace Acum.

Rata şomajului din Marea Britanie a înregistrat cel mai mare declin trimestrial din 1997

Rata şomajului din Marea Britanie a înregistrat în perioada septembrie-noiembrie cea mai mare scădere după 1997, la 7,1%, de la 7,4% în perioada august-octombrie, plasându-se foarte aproape de nivelul de 7% de la care Banca Angliei a anunţat că va lua în considerare majorarea dobânzii cheie de 0,5%.

Estul Statelor Unite, ameninţat de zăpadă şi un val de frig

Estul Statelor Unite se pregătea marţi de un nou val de frig şi ninsori, cu instituţii şi şcoli închise, zboruri anulate şi recomandări de a rămâne acasă.

Reuniunea Geneva II evidenţiază clivajele internaţionale persistente privind criza din Siria

Reuniunea Geneva II, care a început miercuri, evidenţiază disensiunile persistente la nivel internaţional faţă de situaţia din Siria, în contextul în care opoziţia siriană - susţinută de SUA, Marea şi Franţa - cere înlăturarea regimului Bashar al-Assad, în timp ce Rusia pledează pentru negocieri.

VIOLENŢE LA KIEV: Confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine soldate cu 5 morţi şi 300 de răniţi. Jandarmii au adus un vehicul blindat în piaţă. Ce le cere Ianukovici protestatarilor – FOTO, VIDEO

Confruntările care au izbucnit miercuri dimineaţa la Kiev s-au intensificat, manifestanţi aruncând cu cocteiluri Molotov în direcţia forţelor de ordine, care ripostau trăgând cu gloanţe de cauciuc şi lansând grenade asurzitoare. Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici i-a îndemnat pe ucraineni să nu dea curs apelurilor unor "extremişti" şi a declarat că regretă profund moartea unor persoane.