Știri externe

Angelina Jolie a discutat, în Irak, despre condiţiile de găzduire a refugiaţilor sirieni

Actriţa americană Angelina Jolie a discutat sâmbătă, la Bagdad, cu ministrul irakian de Externe, despre condiţiile de găzduire a refugiaţilor sirieni din Irak.

Al-Qaida susţine că atacul de la Benghazi răzbună moartea unuia dintre liderii săi

Atacul care a vizat consulatul american din Benghazi, soldat cu uciderea ambasadorului SUA, "răzbună" moartea numărului doi în ierarhia Al-Qaida, afirmă filiala yemenită a reţelei teroriste, conform Centrului american pentru Supravegherea site-urilor islamiste (SITE).

Miting împotriva lui Vladimir Putin la Moscova: Cel puţin 20.000 de participanţi

Zeci de mii de persoane s-au adunat sâmbătă, la Moscova, pentru un nou marş împotriva preşedintelui Vladimir Putin.

Lakhdar Brahimi: Criza din Siria este o ameninţare pentru întreaga lume. Bashar Al-Assad pledează pentru dialog intersirian pentru soluţionarea crizei

Conflictul din Siria este o ameninţare pentru "poporul sirian, pentru regiune şi pentru lume", avertizează emisarul internaţional Lakhdar Brahimi, după întrevederea pe care a avut-o cu preşedintele sirian Bashar Al-Assad.

Prinţul Harry a fost ţinta atacului din Afganistan – insurgenţi

Prinţul Harry, care sâmbătă împlineşte 28 de ani, a fost ţinta atacului care a vizat, în cursul nopţii, o bază militară britanică din Afganistan, afirmă un reprezentant al talibanilor.

Violenţe antiamericane la Cairo: Un manifestant a murit şi 53 de poliţişti au fost răniţi

Un manifestant a fost ucis vineri în confruntările cu forţele de ordine din apropierea ambasadei americane de la Cairo şi 53 de poliţişi au fost răniţi, conform surselor din serviciile de securitate citate de agenţia de presă oficială Mena.

Realizatorul filmului aflat la originea protestelor din state musulmane, interogat în SUA

Realizatorul filmului considerat antiislam, aflat la originea violenţelor din lumea musulmană, a fost chemat la o secţie de poliţie în SUA, pentru a fi audiat, anunţă o filială locală a postului NBC.

Papa Benedict îndeamnă popoarele din Orientul Mijlociu să renunţe la răzbunare şi la violenţe

Papa Benedict al XVI-lea a îndemnat popoarele din Orientul Mijlociu să spună "nu" răzbunării şi să interzică "violenţa verbală şi fizică", acceptând "societatea pluralistă".

Jose Manuel Barroso: UE ar putea semna acordul de asociere cu Republica Moldova într-un an

Uniunea Europeană ar putea semna acordul de asociere cu Republica Moldova într-un an, înaintea summitului Parteneriatului Estic, programat în septembrie 2013, apreciază preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Informaţia a fost dezvăluită de Guvernul de la Chişinău, după o convorbire telefonică între Barroso şi premierul Vlad Filat.

Presă: Un consul român a refuzat să achite consumaţia într-un restaurant din Roma. MAE: Semnalmentele nu corespund vreunui membru al Ambasadei

Un consul român a fost implicat într-un scandal într-un restaurant din Roma, refuzând să achite nota de plată pentru că meniul comandat a fost adus cu întârziere, informează ziarul italian Il Gazzettino, citând martori, fără însă a preciza numele diplomatului. MAE precizează, la solicitarea MEDIAFAX, că semnalmentele persoanei în cauză nu corespund vreunui membru al Ambasadei sau al Secţiei Consulare a Ambasadei de la Roma.

Hillary Clinton: Lumea arabă nu a „schimbat tirania unui dictator pentru tirania mulţimilor”

Secretarul de Stat Hillary Clinton a declarat vineri că ţările Primăverii arabe nu s-au eliberat de "tirania unui dictator" pentru a se găsi sub cea a "maselor", ca aluzie la violenţele antiamericane din lumea musulmană.

Nominalizările Parlamentului European la premiul Saharov pentru libertatea de gândire

Grupul protestatar feminist rus Pussy Riot şi activistul din Belarus pentru Drepturile Omului Ales Bialiaţki sunt printre cei cinci nominalizaţi de anul acesta ai Parlamentului European la premiul Saharov pentru libertatea de gândire.

Vicepreşedintele chinez Xi Jinping a apărut în public, după două săptămâni de absenţă

Vicepreşedintele chinez Xi Jinping a apărut în public, a transmis presa de stat sâmbătă, după mai bine de zece zile de linişte absolută din partea autorităţilor cu privire la soarta liderului care a dispărut fără explicaţii de pe scena publică.

Casa Albă a solicitat YouTube să examineze clipul video antiislam

Casa Albă a declarat vineri că a solicitat site-ului YouTube să examineze clipul video cu conţinut antiislam care a provocat un val de violenţe antiamericane în lumea arabo-musulmană pentru a se asigura că nu încalcă condiţiile de utilizare ale site-ului.

Atac asupra taberei din Afganistan unde e staţionat prinţul Harry. „Căpitanul Wales” este în afara oricărui pericol

Un atac împotriva taberei Bastion din sudul Afghanistanului unde este staţionat prinţul Harry s-a soldat vineri seară cu doi morţi în rândul coaliţiei ISAF, prinţul Harry aflându-se în afara oricărui pericol, conform declaraţiilor ISAF.

Mitt Romney: Orientul Mijlociu are nevoie de un „LEADERSHIP american”

Ţările Orientului Mijlociu, cuprinse încă de manifestaţii antiamericane, au nevoie de un "leadership american", a apreciat candidatul republican la Casa Albă, Mitt Romney, fără să revină asupra declaraţiilor sale, foarte critice, făcute cu o zi înainte.

Masacrul din Alpi: Ce a văzut fetiţa care a supravieţuit atacului armat

Fetiţa de şapte ani rănită grav în masacrul din Alpii francezi le-a spus anchetatorilor că a văzut un singur criminal, anunţă surse din cadrul anchetei.

Le Monde: Republica Moldova este victima colaterală a conflictului dintre UE şi Gazprom

Republica Moldova este prima victimă colaterală a ofensivei Uniunii Europene împotriva Gazprom, comentează ziarul Le Monde.

Van Rompuy către Băsescu: Ce bine că vă văd, domnule preşedinte

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, l-a întâmpinat vineri pe preşedintele Traian Băsescu la intrarea în sediul instituţiei de la Bruxelles cu formula "Ce bine că vă văd, domnule preşedinte", cei doi râzând apoi zgomotos.

Papa Benedict al XVI-lea, în vizită în Liban: Primăvara arabă este un lucru pozitiv

Papa Benedict al XVI-lea a considerat vineri pozitive revoltele Primăverii arabe care au condus la îndepărtarea de la putere a regimurilor dictatoriale în Tunisia, Egipt şi Yemen.

Comisia Europeană: Ponta e tratat egal cu Băsescu. Nici premierul nu va avea conferinţă de presă cu Barroso

Comisia Europeană nu va organiza o conferinţă de presă nici la finalul întâlnirii de luni de la Bruxelles a preşedintelui Jose Manuel Barroso cu premierul Victor Ponta, deoarece acesta va fi tratat "în mod egal" cu preşedintele Traian Băsescu, a declarat vineri un oficial al Comisiei.

Românul desemnat „omul de afaceri străin al anului” în Italia. Cine este Florin Simon

Un imigrant român a fost desemnat "omul de afaceri străin al anului" în Italia, la a patra ediţie a festivalului "MoneyGram Award 2012", o altă româncă fiind premiată la categoria "inovaţie antreprenorială".

Manifestaţie în Indonezia împotriva filmului antiislam considerat o „declaraţie de război”

Aproximativ 350 de islamişti radicali au manifestat vineri la Jakarta împotriva filmului american antiislam care, potrivit lor, reprezintă o "declaraţie de război" şi se află la originea violenţelor în mai multe state musulmane, a constatat o jurnalistă AFP.

Parlamentul rus îi retrage mandatul unui deputat anti-Putin

Camera inferioară a Parlamentului (Duma de Stat) i-a retras vineri mandatul deputatului rus Ghennadi Gudkov, unul dintre organizatorii manifestaţiilor opoziţiei împotriva regimului lui Vladimir Putin.

Barroso:Toate forţele politice din România să acţioneze responsabil pentru a reinstaura stabilitatea

Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, i-a spus, vineri, preşedintelui Traian Băsescu, în întâlnirea de la Bruxelles, că toate forţele politice din România, guvernamentale şi de opoziţie, ar trebui să acţioneze responsabil pentru a reinstaura stabilitatea politică şi instituţională.

O manifestaţie va avea loc sâmbătă la Lyon împotriva expulzării romilor

O manifestaţie convocată la iniţiativa asociaţiilor de suţinere a romilor din Lyon va avea loc sâmbătă, la ora 10.00 (11.00, ora României), în piaţa Sathonay, din primul arondisment al acestui oraş, informează publicaţia locală Lyon Capitale.

Anonymous se răzbună pe FBI. Ce a publicat cea mai temută grupare de hackeri după ce un membru al ei fost arestat- VIDEO

Potrivit hackerilor, FBI l-a arestat miercuri pe Barrett Brown, unul dintre membrii Anonymous, în timp ce acesta participa la o conversaţie online.

Premierul Turciei: Regimul Assad se apropie de „inevitabilul său sfârşit”

Regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad se apropie de "inevitabilul său sfârşit", a declarat vineri, la Ialta (sudul Ucrainei), premierul turc Recep Tayyip Erdogan, avertizând asupra extinderii acestui conflict în întreaga regiune.

Deficitul bugetar al Statelor Unite a depăşit 1.000 miliarde dolari pentru al patrulea an consecutiv

Deficitul bugetar federal al Statelor Unite a crescut cu 191 miliarde de dolari în august şi a depăşit 1.000 de miliarde de dolari pentru al patrulea an consecutiv, a anunţat Trezoreria americană.

Traficul aerian a fost suspendat la Benghazi din motive de securitate. A fost reluat vineri după-amiază

Traficul aerian a fost suspendat fără un avertisment prealabil, în noaptea de joi spre vineri, pe aeroportul din Benghazi din "motive de securitate", după atacul comis marţi seară asupra consulatului american din acest oraş, situat în estul Libiei, a declarat o sursă aeroportuară. Vineri după-amiazp, traficul a fosr reluat.

Cel puţin 50 de morţi după o coliziune între un autocar şi un camion-cisternă în Afganistan

Un accident rutier produs în Afganistan între un autocar şi un camion care transporta benzină s-a soldat cu moartea a 50 de persoane, între care femei şi copii, şi mai mulţi răniţi, au anunţat vineri oficialii locali.

Olanda se opune în continuare aderării României şi Bulgariei la Schengen

Olanda se opune în continuare aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţat Guvernul interimar într-o informare către parlamentari. Cabinetul a reacţionat la un nou raport UE privind progresele înregistrate de cele două ţări în reformarea sistemului juridic şi combaterea corupţiei.

Atacul asupra consulatului SUA din Libia: Statele Unite au fost avertizate în legătură cu un posibil atac, dar nu au luat măsuri

Uciderea ambasadorului american în Libia şi a altor trei membri ai personalului a fost rezultatul unor breşe de securitate grave şi continue, afirmă The Independent în ediţia electronică de vineri, afirmând că SUA au fost avertizate în legătură cu un posibil atac, dar nu au luat nicio măsură.

Misterul dispariţiei lui Xi Jinping: Prima referire oficială la vicepreşedintele chinez

Un cotidian oficial chinez a făcut referire, joi, la vicepreşedintele chinez Xi Jinping, după mai mult de zece zile de tăcere absolută a autorităţilor referitor la soarta liderului care a dispărut fără explicaţii de pe scena publică.

Cutremur în largul insulei indoneziene Sumatra

Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 s-a produs vineri în largul insulei indoneziene Sumatra (nord-vest), a anunţat institutul american de geofizică USGS, în timp ce agenţia indoneziană echivalentă a exclus imediat riscul producerii unui tsunami.

Manifestaţii în Argentina împotriva preşedintelui Cristina Kirchner: „NU realegerii!”

Mii de argentinieni au protestat în sunet de caserole, joi seara, la Buenos Aires şi în alte oraşe din ţară faţă de posibilitatea unei realegeri a preşedintelui Cristina Kirchner.

Doi foşti membri ai Navy Seal, ucişi în atacul asupra consulatului american de la Benghazi

Doi foşti membri ai Navy Seal, soldaţi de elită ai marinei, figurează printre americanii ucişi în atacul împotriva consulatului american din Benghazi, în Libia, în cursul căruia a murit şi ambasadorul Chris Stevens, potrivit Departamentului de Stat.

Presupusul autor al filmului antiislam se află sub protecţia poliţiei în California – VIDEO

Bărbatul considerat de către presa americană ca fiind posibilul autor al filmului controversat despre Islam care a provocat violenţe în Orientul Mijlociu şi Maghreb se află sub protecţia poliţiei la sud de Los Angeles.

Vulcanul de Foc din Guatemala a început să erupă. Autorităţile anunţă evacuarea a cel puţin 33.000 de persoane

Vulcanul de Foc din Guatemala a cunoscut joi cea mai puternică erupţie din ultimul deceniu cu coloane de fum şi cenuşă vizibile din capitala aflată la o distanţă de 75 de kilometri, iar oficialităţile anunţă evacuarea a cel puţin 33.000 de persoane din satele din jur.

Pasageri ai unui zbor Ryanair au fost răniţi din cauza unor „turbulenţe puternice”

Doi membri ai echipajului şi un pasager al unui zbor Ryanair între Germania şi insulele Baleare au fost răniţi din cauza unor "turbulenţe puternice" care l-au obligat pe pilot să solicite aterizarea de urgenţă, a declarat joi compania.