Revoluție Google Maps. De la navigare la căutarea restaurantelor
Schimbările vizează integrarea completă a inteligenței artificiale Gemini, până la finalul acestui an. Aplicația este deschisă de aproximativ 44 de milioane de ori pe lună.
Gemini fusese prezentat inițial în martie, cu lansare în SUA și India.
Acum, tehnologia ajunge și în Europa.
Asistentul nu se va mai limita la comenzi vocale de bază. El va putea planifica itinerarii complexe, folosind limbaj natural.
Noutatea principală este funcția Ask Maps. Aceasta permite adresarea unor întrebări complexe, precum găsirea unui restaurant cu mese în aer liber și atmosferă liniștită. Inteligența artificială analizează recenziile și datele locației pentru răspunsuri personalizate. Funcția va fi disponibilă nu doar șoferilor, ci și celor care merg pe jos, cu bicicleta sau motocicleta.
O altă noutate este Navigația Conversațională, activată prin comandă vocală. Utilizatorii vor putea vorbi direct cu Gemini în timpul deplasării. Aceștia vor putea cere recalcularea traseului sau adăugarea unor opriri de ultim moment. Aplicația va găsi și puncte de interes, precum benzinării sau stații de încărcare, fără atingerea ecranului.
Navigația Imersivă completează pachetul de noutăți. Aceasta aduce reconstrucții 3D fotorealiste ale traseelor. Utilizatorii vor putea explora punctele de interes într-un mod complet nou. Toate funcțiile urmează să fie disponibile gratuit, potrivit sursei citate.
Actualizarea face parte dintr-o strategie mai amplă a Google de a integra Gemini în cât mai multe produse.
Aplicația Waze va beneficia, la rândul ei, de funcții similare. Șoferii vor putea raporta incidente rutiere prin comenzi vocale, în limbaj natural. Compania susține că schimbările reprezintă cea mai importantă evoluție a hărților digitale din ultimul deceniu.