CELE MAI NOI ARTICOLE

Confruntări armate intense în oraşul sirian Alep: Sunt cele mai violente de la începerea luptelor

Confruntări armate au loc sâmbătă între insurgenţi sirieni şi trupele regimului Bashar al-Assad, în apropierea sediului serviciilor de informaţii din oraşul Alep.
Confruntări armate intense în oraşul sirian Alep: Sunt cele mai violente de la începerea luptelor

CONTROALE înainte de Paşti: Carne, peşte, băuturi alcoolice confiscate şi amenzi de 3,6 milioane lei

Poliţiştii au confiscat, într-o singură zi, carne, peşte, băuturi alcoolice şi alte mărfuri în valoare de peste 2,6 milioane de lei, au dat amenzi de aproximativ 3,6 milioane de lei şi au depistat peste 450 de infracţiuni, după controale făcute în perioada premergătoare sărbătorilor de Paşti.
CONTROALE înainte de Paşti: Carne, peşte, băuturi alcoolice confiscate şi amenzi de 3,6 milioane lei

Alexandru Tomescu a fost ovaţionat la Istanbul

Violonistul român Alexandru Tomescu a fost ovaţionat la Istanbul, după un recital pe care l-a susţinut în cadrul festivalului Bach Before and After, evenimentul fiind recomandat în presa turcă drept "un regal muzical care nu trebuie ratat", potrivit unui comunicat.
Alexandru Tomescu a fost ovaţionat la Istanbul

Noi detalii despre zborul MH370: Unul dintre piloţii avionului a încercat să facă un apel telefonic înainte de dispariţie

Unul dintre piloţii avioanului Boeing 777 dispărut din 8 martie a încercat să iniţieze un apel telefonic cu puţin timp înainte de dispariţia aeronavei, relatează presa din Malaysia.
Noi detalii despre zborul MH370: Unul dintre piloţii avionului a încercat să facă un apel telefonic înainte de dispariţie

Actorul Mike Myers a devenit tată pentru a doua oară. Soţia lui a născut o fetiţă

Actorul Mike Myers, starul francizei "Austin Powers", a devenit tată pentru a doua oară, după ce soţia lui, Kelly Tisdale, a născut vineri o fetiţă, care a primit numele Sunday Molly.
Actorul Mike Myers a devenit tată pentru a doua oară. Soţia lui a născut o fetiţă

Salariile jucătorilor de la Pandurii, deblocate ca urmare a victoriilor cu Dinamo şi Gaz Metan

Clubul Pandurii Târgu Jiu a anunţat, pe site-ul oficial, că a deblocat salariile jucătorilor şi stafului tehnic, ca urmare a victoriilor înregistrate în meciurile cu Dinamo şi cu Gaz Metan Mediaş, din etapele a XXIV-a şi a XXVI-a ale Ligii I.
Salariile jucătorilor de la Pandurii, deblocate ca urmare a victoriilor cu Dinamo şi Gaz Metan

Gabriela Adameşteanu a primit titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor: Autorii francezi au contat pentru dezvoltarea mea literară la fel ca românii

Scriitoarea Gabriela Adameşteanu, care a primit, vineri, titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor de la Philippe Gustin, ambasadorul Franţei în România, a declarat că autorii francezi au contat pentru dezvoltarea sa literară la fel ca scriitorii români, "poate chiar puţin mai mult".
Gabriela Adameşteanu a primit titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor: Autorii francezi au contat pentru dezvoltarea mea literară la fel ca românii

Iranul consideră „ilegal” refuzul Statelor Unite de a-i oferi viză ambasadorului la ONU

Iranul consideră "ilegal" refuzul Statelor Unite de a-i oferi viză de intrare pe teritoriul american ambasadorului iranian la Naţiunile Unite, precizând că diplomatul va fi menţinut în această funcţie în pofida contestaţiilor Washingtonului, relatează BBC News online.
Iranul consideră

Un bărbat a făcut scandal în sediul Poliţiei Dej, după ce l-a agresat pe tatăl iubitei sale

Un bărbat de 33 de ani a fost amendat de poliţişti şi internat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Dej, după ce l-a agresat pe tatăl prietenei sale şi a făcut scandal în sediul Poliţiei, unde fusese dus pentru audieri, el devenind violent şi ameninţându-i pe oamenii legii.
Un bărbat a făcut scandal în sediul Poliţiei Dej, după ce l-a agresat pe tatăl iubitei sale

Vrea Samsung să renunţe la Android? Documentele interne care arată detalii din competiţia cu Apple

Procesul privind patentele dintre Apple şi Samsung a dus la dezvăluirea unor documente interne care arată cum gândeşte fiecare companie despre competiţie.
Vrea Samsung să renunţe la Android? Documentele interne care arată detalii din competiţia cu Apple

Pericolul ascuns din ibuprofen şi diclofenac: Cresc riscul de accident vascular cerebral

Analgezicele eliberate pe bază de reţetă, precum diclofenacul şi ibuprofenul, sporesc riscul de fibrilaţie atrială cu până la 84%, ceea ce ar putea declanşa un accident vascular cerebral, au descoperit cercetătorii din Olanda.
Pericolul ascuns din ibuprofen şi diclofenac: Cresc riscul de accident vascular cerebral

Heidi Klum are 2.000 de perechi de pantofi

Top-modelul german Heidi Klum a declarat într-un interviu că are în jur de 2.000 de perechi de pantofi, pe care îi păstrează pentru a fi purtaţi de fiicele ei.
Heidi Klum are 2.000 de perechi de pantofi

IPOTEZE privind motivul pentru care nu se găsesc resturi ale avionului dispărut. Ce se întâmplă cu o aeronavă care se prăbuşeşte în apă – VIDEO

Un fost pilot al American Airlines spune că şansele să nu existe resturi ale aparatului de zbor Malaysia Airlines, dispărut pe data de 8 martie, la suprafaţa apei sunt extrem de mici. Dacă avionul a ajuns, însă, pe fundul oceanului, recuperarea epavei va fi o provocare extraordinară.
IPOTEZE privind motivul pentru care nu se găsesc resturi ale avionului dispărut. Ce se întâmplă cu o aeronavă care se prăbuşeşte în apă - VIDEO

Negocierile dintre SUA şi Rusia asupra legii împotriva evaziunii fiscale au fost suspendate

Negocierile dintre Washington şi Moscova privind participarea Rusiei la legea americană FATCA împotriva evaziunii fiscale au fost suspendate, au anunţat vineri surse din cadrul Trezoreriei americane.
Negocierile dintre SUA şi Rusia asupra legii împotriva evaziunii fiscale au fost suspendate

Curiozităţi despre iaurt, un aliment pe cât de simplu, pe atât de complex

Iaurtul este unul dintre alimentele cele mai apreciate în toată lumea, datorită multiplelor beneficii pentru sănătate. Cu toate acestea există încă multe lucruri interesante ce ţin de istoria şi evoluţia acestuia, care sunt încă necunoscute.
Curiozităţi despre iaurt, un aliment pe cât de simplu, pe atât de complex

Ciclonul Ita a atins coastele de est ale Australiei

Puternicul ciclon Ita, cu rafale de vânt de până la 230 de kilometri pe oră, susceptibile că ar provoca pagube semnificative, a atins vineri seara coastele de ese ale Australiei, au anunţat autorităţile locale.
Ciclonul Ita a atins coastele de est ale Australiei

Ce venituri au avut Barack şi Michelle Obama în 2013

Preşedintele american Barack Obama şi soţia sa Michelle au avut un venit total net de 481.098 de dolari (aproximativ 346.000 de euro) în 2013, în scădere cu 21 la sută faţă de 2012, achitând un impozit pe venit de 20,4 la sută, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.
Ce venituri au avut Barack şi Michelle Obama în 2013

SUA au adoptat sancţiuni împotriva unor lideri şi a unui grup petrolier din Crimeea. Reacţia autorităţilor din Crimeea

Statele Unite au introdus, vineri, sancţiuni împotriva a şapte lideri şi a unui grup petrolier din Crimeea, suspectaţi că ar ameninţa "pacea şi stabilitatea Ucrainei", a anunţat Departamentul Trezoreriei americane într-un comunicat. Sancţiunile "nu au nicio valoare" şi nu pot "dăuna republicii noastre", a declarat ministrul Informaţiilor publice al Crimeei, Dmitri Polonski, citat de agenţia CrimeaInform.
SUA au adoptat sancţiuni împotriva unor lideri şi a unui grup petrolier din Crimeea. Reacţia autorităţilor din Crimeea

Summitul G7 se va desfăşura pe 4 şi 5 iunie, la Bruxelles

Summitul G7, care va înlocui reuniunea G8 programată să aibă loc în staţiunea rusă Soci, se va desfăşura pe 4 şi 5 iunie, la Bruxelles, a confirmat vineri serviciul de presă al Consiliului European, citat de AFP.
Summitul G7 se va desfăşura pe 4 şi 5 iunie, la Bruxelles

ROMÂNII AU TALENT, sezonul 4: Care sunt primii concurenţi calificaţi în finală – FOTO

Show-ul ROMÂNII AU TALENT şi-a desemnat primii finalişti din acest sezon. Trei finalişti au fost aleşi prin votul publicului, în timp ce al patrulea a fost desemnat de către juriu, pentru originalitatea lui.
ROMÂNII AU TALENT, sezonul 4: Care sunt primii concurenţi calificaţi în finală - FOTO

Chipciu: Fotbalul românesc e un circ

Fotbalistul echipei Steaua, Alexandru Chipciu, a declarat vineri seară, după înfrângerea din meciul cu FC Vaslui, scor 0-1, din etapa a XXVII-a a Ligii I, că fotbalul românesc "este un circ", informează dolce-sport.ro.
Chipciu: Fotbalul românesc e un circ

Porumboiu: Sunt ferm convins că lucrurile se vor rezolva

Fostul finanţator al FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, vineri seară, după victoria vasluienilor din meciul cu Steaua, scor 1-0, că fotbaliştii pregătiţi de Liviu Ciobotariu îşi vor primi prima promisă şi că este convins că lucrurile se vor rezolva, informează prosport.ro.
Porumboiu: Sunt ferm convins că lucrurile se vor rezolva

Steaua, învinsă de FC Vaslui, scor 1-0, în etapa a XXVII-a a Ligii I

Formaţia Steaua a fost învinsă, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa FC Vaslui, într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii I, primul eşec al grupării bucureştene în campionat, după aprilie 2013.
Steaua, învinsă de FC Vaslui, scor 1-0, în etapa a XXVII-a a Ligii I

Ambasadorul Franţei: Sunt mereu surprins de amestecul care se face între politic şi presă

Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a declarat, vineri seara, la Gândul Live, că este „mereu surprins” de amestecul care se face în România între politic şi diferite alte puteri, presa fiind una dintre acestea, dar că în final ce contează cel mai mult este supravieţuirea presei.
Ambasadorul Franţei: Sunt mereu surprins de amestecul care se face între politic şi presă

Ambasadorul Franţei despre anchetarea corupţia la nivel înalt: E un semn pozitiv, că nu putem face orice

Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a apreciat, vineri seara, la Gândul Live, că avalanşa de cazuri de corupţie la nivel înalt, descoperite de procurorii DNA, constituie un semnal pozitiv şi că exemplul anticorupţie trebuie să vină de sus, dar că trebuie schimbată şi mentalitatea de a da şpagă.
Ambasadorul Franţei despre anchetarea corupţia la nivel înalt: E un semn pozitiv, că nu putem face orice

Reuniunea internaţională pe tema crizei ucrainene va avea loc la Geneva, pe 17 aprilie

Reuniunea reprezentanţilor Statelor Unite, Rusiei, Uniunii Europene şi Ucrainei pe tema crizei ucrainene va avea loc pe 17 aprilie, la Geneva, anunţă Departamentul de Stat american, citat de AFP.
Reuniunea internaţională pe tema crizei ucrainene va avea loc la Geneva, pe 17 aprilie

Înotătorul Răzvan Tudosie, condamnat definitiv la cinci luni de închisoare cu suspendare

Înotătorul Răzvan Tudosie, medaliat la Jocurile Olimpice de Tineret din Singapore în 2010, trimis în judecată într-un dosar de trafic de droguri, a fost condamnat definitiv la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de comercializarea substanţelor cu efect psihoactiv.
Înotătorul Răzvan Tudosie, condamnat definitiv la cinci luni de închisoare cu suspendare

Vladimir Putin a declarat venituri mai mici decât ale premierului Medvedev şi ale consilierilor

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a obţinut, în anul 2013, venituri de 3,7 milioane de ruble (74.000 de euro), mai puţin decât premierul Dmitri Medvedev, decât alţi membri ai Guvernului şi decât consilierii săi.
Vladimir Putin a declarat venituri mai mici decât ale premierului Medvedev şi ale consilierilor

Sezonul de vizitare a bisericilor fortificate din Transilvania, deschis de Paşte

Sezonul de vizitare a bisericilor fortificate din Transilvania se va deschide oficial în 20 aprilie, în prima zi de Paşte, şi se va închide la finalul lunii octombrie, peste o sută de evenimente culturale fiind programate în lăcaşele de cult în acest interval.
Sezonul de vizitare a bisericilor fortificate din Transilvania, deschis de Paşte

Mihail Vlasov a fost demis din funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie

Adunarea Generală Extraordinară a decis vineri să îl demită pe Mihail Vlasov din funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi l-a numit interimar în această poziţie pe Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ Constanţa.
Mihail Vlasov a fost demis din funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie

Baconschi: Pe dreapta, multe partide s-au îmbolnăvit de boli de la PSD

Fostul ministru de externe Teodor Baconschi, candidat PMP la PE, susţine că "pe dreapta multe partide s-au îmbolnăvit de boli de la PSD", afirmând că Partidul Mişcarea Populară îşi doreşte o dreaptă unită, dar că nu vrea să facă negocieri în acest sens "cu oricine şi în orice condiţii".
Baconschi: Pe dreapta, multe partide s-au îmbolnăvit de boli de la PSD

Corona Braşov – ACS Poli Timişoara, scor 0-0, în Liga I

Formaţia Corona Braşov a terminat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa ACS Poli Timişoara, într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii I.
Corona Braşov - ACS Poli Timişoara, scor 0-0, în Liga I

Adele a fost desemnată cântăreaţa cel mai frecvent ascultată la birou

Artista britanică Adele a fost desemnată, în urma unui sondaj efectuat de serviciul de streaming online Spotify, cântăreaţa ale cărei piese sunt cel mai frecvent ascultate la birou.
Adele a fost desemnată cântăreaţa cel mai frecvent ascultată la birou

Statele Unite refuză să îi acorde viză noului ambasador al Iranului la ONU

Statele Unite nu îi vor oferi viză de intrare pe teritoriul american noului ambasador al Iranului la Naţiunile Unite, astfel că acesta nu va putea ajunge la New York, unde este sediul ONU, anunţă Casa Albă.
Statele Unite refuză să îi acorde viză noului ambasador al Iranului la ONU

Un distrugător american şi o navă franceză de recunoaştere se află în Marea Neagră

Distrugătorul USS Donald Cook şi nava militară franceză Dupuy de Lôme se află în Marea Neagră, în contextul tensiunilor dintre Occident şi Rusia din cauza crizei ucrainene, informează ziarul turc Sabah.
Un distrugător american şi o navă franceză de recunoaştere se află în Marea Neagră

REPORTAJ – Tânăra care a returnat un portofel plin cu bani: „Aş înapoia şi o geantă, aşa am fost educată” – FOTO

Tânăra de etnie romă provenind dintr-o familie numeroasă şi foarte săracă şi care a înapoiat un portofel plin cu bani, găsit pe stradă, spune că numeroase persoane sau organizaţii impresionate de gestul său i-au sărit în ajutor şi că, dacă mâine ar găsi o geantă cu bani, la fel ar proceda.
REPORTAJ - Tânăra care a returnat un portofel plin cu bani:

Ludovic Orban: Victor Ponta încearcă, încetu’ cu încetu’, să devină un nou Traian Băsescu

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, vineri, la Sibiu, că premierul Victor Ponta "transformă România într-un stat poliţienesc" prin măsurile iniţiate în ultima perioadă şi că încearcă, "încetu' cu încetu', să devină un nou Traian Băsescu".
Ludovic Orban: Victor Ponta încearcă, încetu' cu încetu', să devină un nou Traian Băsescu

Macovei: România lui Ponta este România corupţilor. El protejează corupţii, nu românii

Europarlamentarul Monica Macovei a declarat, vineri, la Alba Iulia, că declaraţiile premierului Victor Ponta referitoare la "baronii" din PSD care sunt cercetaţi reprezintă "o trădare de ţară" deoarece premierul "protejează corupţii, nu protejează românii".
Macovei: România lui Ponta este România corupţilor. El protejează corupţii, nu românii

Putin, surprins că SUA au reacţionat la scrisoarea trimisă liderilor europeni: „Toată lumea ştie că prietenii noştri americani trag cu urechea, dar aşa ceva este depravant”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a declarat surprins de reacţia Statelor Unite la un mesaj pe care el îl adresase liderilor europeni, comentând că este "rău să citeşti scrisorile altora" şi considerând "depravant" că Washingtonul recurge la spionaj pentru a intercepta astfel de mesaje.
Putin, surprins că SUA au reacţionat la scrisoarea trimisă liderilor europeni:

Mazăre a aflat condiţiile eliberării: Să meargă săptămânal la poliţie şi să nu părăsească ţara

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, s-a prezentat, vineri, la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa, pentru a-i fi prezentate condiţiile eliberării sub control judiciar, urmând să meargă săptămânal la Poliţie şi neputând să părăsească ţara, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Mazăre a aflat condiţiile eliberării: Să meargă săptămânal la poliţie şi să nu părăsească ţara