CELE MAI NOI ARTICOLE

O treime din populaţia Greciei are datorii la stat

Numărul persoanelor cu datorii către stat a crescut în Grecia cu peste 100.000 în octombrie, la 3,2 milioane, reprezentând aproape 40% din populaţia adultă a ţării şi o treime din totalul locuitorilor, au anunţat autorităţile elene.
O treime din populaţia Greciei are datorii la stat

Ioan Oltean: Modificările aduse Codului Penal, adoptate la miezul nopţii, când bântuie strigoii

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că modificările aduse Codului Penal au fost adoptate "sub influenţa spiritelor rele", la miezul nopţii, "când umblă spiritele negre şi bântuie strigoii".
Ioan Oltean: Modificările aduse Codului Penal, adoptate la miezul nopţii, când bântuie strigoii

Poliţist, la ICCJ: L-am găsit pe Năstase încătuşat şi cu sânge la gât, era cooperant şi lucid

Unul dintre poliţiştii care au mers acasă la Adrian Năstase, după ce acesta a fost condamnat, a declarat, vineri, la instanţa supremă, că a aflat de la fiul acestuia că s-a împuşcat şi că l-a găsit în cameră, stând pe o canapea, încătuşat "şi cu ceva sânge la gât", fiind cooperant şi lucid.
Poliţist, la ICCJ: L-am găsit pe Năstase încătuşat şi cu sânge la gât, era cooperant şi lucid

Ierusalimul, paralizat de o furtună „istorică” de zăpadă

Ierusalimul, situat pe coline, era paralizat vineri de o furtună de zăpadă "istorică", primarul oraşului făcând apel la armată pentru a veni în ajutor persoanelor aflate în maşinile blocate.
Ierusalimul, paralizat de o furtună

Gigel Ştirbu, lui Pleşu: Sunt mândru şi mulţumesc părinţilor „de numele care mi l-au dat”

Deputatul Gigel Ştirbu, propus de PNL pentru portofoliul Culturii, a fost solicitat, vineri, să comenteze declaraţia scriitorului Andrei Pleşu la adresa sa, privind faptul că "încă un Gigel nu mai contează", el răspunzând că este mândru şi le mulţumeşte părinţilor pentru "numele care mi l-au dat".
Gigel Ştirbu, lui Pleşu: Sunt mândru şi mulţumesc părinţilor

RCS&RDS, sancţionat de CNA pentru că nu îşi retransmite propria televiziune

Compania RCS&RDS a ajuns în situaţia insolită de a fi sancţionată de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru că nu respectă principiul "must carry" în cazul propriei televiziuni pe care o deţine în Baia Mare - TL+ -, pe care a scos-o din grilă în octombrie, încălcând Legea audiovizualului.
RCS&RDS, sancţionat de CNA pentru că nu îşi retransmite propria televiziune

Burleanu: Campania lui Gheorghe Popescu este susţinută de Kassai prin ameninţări brutale

Răzvan Burleanu, candidat la preşedinţia FRF, susţine într-o scrisoare deschisă adresată, vineri, lui Mircea Sandu, că secretarul general al federaţiei, Adalbert Kassai, susţine campania lui Gheorghe Popescu în teritoriu prin ameninţări şi intervenţii brutale asupra conducătorilor de cluburi.
Burleanu: Campania lui Gheorghe Popescu este susţinută de Kassai prin ameninţări brutale

Nicolicea: La Amabsada SUA am prezentat punctul de vedere oficial

Deputatul UNPR Eugen Nicolicea a declarat, vineri, întrebat dacă au făcut parte şi liberali din delegaţia care a fost la Ambasada SUA, că "nu a fost o întâlnire politică sau de partid", ci una a reprezentanţilor comisiei.
Nicolicea: La Amabsada SUA am prezentat punctul de vedere oficial

Cel mai bogat oligarh din Ucraina ia apărarea manifestanţilor

Cel mai bogat oligarh din Ucraina, Rinat Ahmetov, a denunţat vineri recurgerea "inacceptabilă" la forţele de ordine, trimise miercuri împotriva manifestanţilor proeuropeni la Kiev, şi l-a îndemnat pe preşedinte să negocieze cu opoziţia.
Cel mai bogat oligarh din Ucraina ia apărarea manifestanţilor

Cel mai răspândit mesaj pe Twitter în 2013

Un mesaj al actriţei Lea Michele, interpreta personajului Rachel Berry în serialul muzical "Glee", a devenit cea mai răspândită postare pe Twitter în 2013, au anunţat joi reprezentanţii platformei online.
Cel mai răspândit mesaj pe Twitter în 2013

Fraţii Micula au câştigat la Washington procesul împotriva statului. MFP vrea compensare cu datorii

Fraţii Ioan şi Viorel Micula, patronii European Drinks, au câştigat la Curtea de Arbitraj de la Washington procesul intentat statului român şi trebuie să primească circa 376 milioane lei, plus penalităţi, iar Ministerul Finanţelor doreşte să compenseze această sumă cu datoriile firmei la buget.
Fraţii Micula au câştigat la Washington procesul împotriva statului. MFP vrea compensare cu datorii

Guvernul vrea să recupereze taxe de la site-uri de pariuri şi jocuri de noroc unde au jucat românii

Guvernul vrea să recupereze impozite de la site-urile de pariuri şi jocuri de noroc care vor să se autorizeze pe piaţa din România, dar anterior au activat fără să declare şi să plătească sumele datorate, potrivit proiectului de Ordonanţă elaborat de Ministerul Finanţelor.
Guvernul vrea să recupereze taxe de la site-uri de pariuri şi jocuri de noroc unde au jucat românii

Introducerea pe piaţă a unui cartof modificat genetic, anulată de Tribunalul UE

Tribunalul Uniunii Europene a anulat decizii ale Comisiei Europene privind autorizarea introducerii pe piaţă a cartofului modificat genetic Amflora, considerând că normele procedurale privind autorizarea organismele modificate genetic (OMG) în UE au fost încălcate.
Introducerea pe piaţă a unui cartof modificat genetic, anulată de Tribunalul UE

Băsescu: Aţi văzut vreo reacţie de la Niţu legat de modificarea Codului Penal?

Preşedintele Traian Băsescu a remarcat, vineri, că procurorul general, Tiberiu Niţu, nu a avut nicio reacţie la scandalul modificării Codului Penal, şeful statului spunând "bogdaproste" că DIICOT şi DNA sunt asigurate cu nişte procurori care s-au dovedit oneşti luptei anticorupţie.
Băsescu: Aţi văzut vreo reacţie de la Niţu legat de modificarea Codului Penal?

Antonescu: Dacă se confirmă acuzaţiile de antisemitism în cazul lui Bolcaş, nu-l mai susţinem la CC

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că în cazul în care se confirmă acuzaţiile privind atitudini antisemite ale lui Lucian Bolcaş, care este propus de PSD pentru a ocupa un post de judecător la Curtea Constituţională, atunci PNL nu va mai susţine numirea acestuia.
Antonescu: Dacă se confirmă acuzaţiile de antisemitism în cazul lui Bolcaş, nu-l mai susţinem la CC

Poluarea din China se vede din spaţiu. Măsurile luate de autorităţile de la Beijing – FOTO

Mai multe zone din China se confruntă cu problema poluării masive a aerului. Concentraţia de particule fine (PM) a atins 602,5 micrograme pe metru cub, în condiţiile în care nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru ca aerul să nu afecteze populaţia este de 25 micrograme pe metru cub.
Poluarea din China se vede din spaţiu. Măsurile luate de autorităţile de la Beijing - FOTO

Voiculescu: Băsescu anunţa că s-a înţeles cu Antonescu să mă bage la închisoare. Reacţia lui Antonescu

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, afirmă, "vineri, pe blog, că preşedintele Traian Băsescu anunţa, joi seară, că "s-a înţeles cu Antonescu" să îl bage pe liderul conservator la închisoare.
Voiculescu: Băsescu anunţa că s-a înţeles cu Antonescu să mă bage la închisoare. Reacţia lui Antonescu

Kubica va concura în WRC

Fostul pilot de Formula 1 Robert Kubica va concura în 2014 în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), la volanul unei maşini Ford Fiesta RS, polonezul urmând să fie coechipier la echipa M-Sport cu finlandezul Mirkko Hirvonen, a anunţat team-ul britanic, informează AFP.
Kubica va concura în WRC

Antonescu: Ştirbu, votat în unanimitate pentru ministerul Culturii, a confirmat în toate planurile. Ştirbu: „Nu trebuie să fiu deţinătorul a cel puţin două premii Nobel pentru a fi ministrul Culturii”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că la nivelul conducerii PNL s-a luat decizia în unanimitate ca Gigel Ştirbu să fie propus pentru portofoliul Culturii, în locul lui Daniel Barbu, cu această decizie fiind informat şi premierul Victor Ponta. Deputatul Gigel Ştirbu, propus de PNL pentru preluarea portofoliului Culturii, a declarat, vineri, că este convins că va face faţă misiunii care i s-a încredinţat, el arătând că nu trebuie să fie deţinătorul a cel puţin două premii Nobel pentru a fi ministrul Culturii.
Antonescu: Ştirbu, votat în unanimitate pentru ministerul Culturii, a confirmat în toate planurile. Ştirbu:

Mega Image va începe livrările la domiciliu şi deschide 16 magazine în decembrie

Retailerul Mega Image anunţă că va inaugura serviciul de livrări la domiciliu în primul trimestru al anului viitor şi va mai deschide 16 magazine în luna decembrie, urmând să ajungă la 296 de unităţi la nivel naţional.
Mega Image va începe livrările la domiciliu şi deschide 16 magazine în decembrie

Ponta: I-am transmis însărcinatului a.i. al SUA că nu trebuie să atragă atenţia niciodată la nimic

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că i-a transmis însărcinatului a.i. al SUA că "nu trebuie să atragă atenţia niciodată la nimic", el adăugând că "de atras atenţia nu ne mai atrage atenţia nici Moscova, nici altcineva".
Ponta: I-am transmis însărcinatului a.i. al SUA că nu trebuie să atragă atenţia niciodată la nimic

Suporteri ai echipei West Ham, arestaţi după ce au postat mesaje antisemite pe Twitter

Doi suporteri au echipei West Ham au fost arestaţi pentru că au postat mesaje antisemite pe Twitter, după un meci cu formaţia Tottenham, a anunţat poliţia britanică.
Suporteri ai echipei West Ham, arestaţi după ce au postat mesaje antisemite pe Twitter

Participarea la înmormântarea lui Mandela, „strict rezervată familiei”, anunţă Guvernul sud-african

Participarea la înmormântarea fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela duminică, în cavoul familiei, la Qunu (sud), va fi "în mod strict rezervată familiei", după ceremonia oficială, a anunţat vineri Guvernul.
Participarea la înmormântarea lui Mandela,

Ponta: Bolcaş rămâne propunerea PSD pentru CC, liberalii au acceptat joi

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că Lucian Bolcaş rămâne propunerea PSD pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională şi că liberalii au acceptat joi această propunere.
Ponta: Bolcaş rămâne propunerea PSD pentru CC, liberalii au acceptat joi

Un al doilea cod genetic din ADN, descoperit de cercetătorii americani

Savanţii americani au descoperit un al doilea cod în structura ADN-ului ce conţine informaţii care ar trebui să prezinte într-o nouă lumină mutaţiile genetice, conceptul de sănătate şi dezvoltarea bolilor, afirmă autorii unui studiu publicat joi.
Un al doilea cod genetic din ADN, descoperit de cercetătorii americani

Investiţiile străine directe la zece luni au totalizat 1,8 miliarde euro, în scădere cu 8,2%

Investiţiile străine directe au totalizat în primele zece luni 1,816 miliarde de euro, în scădere cu 8,2% faţă de perioada similară a anului trecut, a anunţat Banca Naţională a României (BNR).
Investiţiile străine directe la zece luni au totalizat 1,8 miliarde euro, în scădere cu 8,2%

FIFA ajută fotbalul din Filipine cu un milion de dolari

FIFA va acorda un ajutor de un milion de dolari pentru reconstruirea bazelor sportive distruse de taifunul Haiyan, la 8 noiembrie, a anunţat, vineri, Federaţia Filipineză de Fotbal.
FIFA ajută fotbalul din Filipine cu un milion de dolari

O angajată a unui azil din Franţa este suspectată de uciderea a şase persoane

O angajată a azilului Césalet, în apropiere de Chambéry (estul Franţei), este suspectată că a otrăvit şase pensionari, a anunţat joi o sursă apropiată anchetei, citată de AFP.
O angajată a unui azil din Franţa este suspectată de uciderea a şase persoane

CM-2014: Germania îşi construieşte o bază de pregătire în Brazilia

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a decis ca în vederea Cupei Mondiale din 2014 să fie construită în Brazilia, la Santo Andre, o bază de pregătire pentru naţionala Germaniei, informează cotidianul Bild.
CM-2014: Germania îşi construieşte o bază de pregătire în Brazilia

Nuclearelectrica a strâns 545 mil. lei pentru construcţia unui depozit de deşeuri radioactive

Producătorul de energie Nuclearelectrica (SNN) a strâns, în perioada 2004 – 30 noiembrie 2013 suma de 545 milioane lei pentru finanţarea construcţiei unui depozit pentru deşeurile radioactive generate de reactoarele nucleare ale centralei din Cernavodă, investiţie de 452 milioane euro, fără TVA.
Nuclearelectrica a strâns 545 mil. lei pentru construcţia unui depozit de deşeuri radioactive

Cel mai mare magazin H&M din România: Compania redeschide magazinul din AFI Palace Cotroceni

Retailerul suedez de fashion H&M va redeschide sâmbătă magazinul din AFI Palace Cotroceni, acesta devenind, după extinderea cu 800 de metri pătraţi, cea mai mare unitate deţinută de companie în România.
Cel mai mare magazin H&M din România: Compania redeschide magazinul din AFI Palace Cotroceni

Rusescu, lăudat de Emery după ce a înscris un gol pentru FC Sevilla

Fotbalistul Raul Rusescu a înscris un gol în meciul câştigat de FC Sevilla, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei SC Freiburg, în ultima etapă a grupei H a Ligii Europa.
Rusescu, lăudat de Emery după ce a înscris un gol pentru FC Sevilla

Rusia a retras licenţele a trei bănci, parte a unei campanii vizând tranzacţii suspecte

Banca centrală a Rusiei a anunţat vineri că a retras licenţele a trei instituţii de credit, parte a unei campanii vizând tranzacţii suspecte, la o zi după ce preşedintele Vladimir Putin a reafirmat obiectivul de a opri ieşirile ilegale de capital din ţară.
Rusia a retras licenţele a trei bănci, parte a unei campanii vizând tranzacţii suspecte

Ponta: Swoboda a criticat pe ce a citit în presă. Şi în plan european întâi se iau după presă

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că liderul socialiştilor din PE, Hannes Swoboda, a criticat modificările la Codul Penal deoarece a citit în presă şi că, de aceea, le-a cerut europarlamentarilor să-l informeze pe acesta exact despre ce este vorba.
Ponta: Swoboda a criticat pe ce a citit în presă. Şi în plan european întâi se iau după presă

Eurodeputat PSD: Patronii din Marea Britanie şi Belgia abia aşteaptă să-i primească pe muncitorii români

Patronii unor companii importante din Marea Britanie şi Belgia abia aşteaptă ridicarea restricţiilor pentru români pe piaţa muncii, întrucât doresc să-i angajeze, deoarece sunt serioşi şi bine pregătiţi, a declarat, vineri, europarlamentarul PSD Ciprian Tănăsescu.
Eurodeputat PSD: Patronii din Marea Britanie şi Belgia abia aşteaptă să-i primească pe muncitorii români

Beyonce şi-a lansat al cincilea album din cariera solo exclusiv pe iTunes

Cântăreaţa americană Beyonce şi-a lansat cel de-al cincilea album al său, care cuprinde 14 piese noi şi 17 videoclipuri, într-un mod neaşteptat şi neanunţat - direct pe iTunes.
Beyonce şi-a lansat al cincilea album din cariera solo exclusiv pe iTunes

James Bond este un alcoolic inveterat, spun medicii britanici

Analiza minuţioasă a operei scriitorului Ian Fleming, realizată de un grup de medici britanici, a dezvăluit adevărata natură a agentului 007 - cu 92 de unităţi de alcool consumate în medie în fiecare săptămână.
James Bond este un alcoolic inveterat, spun medicii britanici

Contestaţiile privind primul tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, respinse. Contractul poate fi semnat

Instanţa a respins plângerile depuse împotriva rezultatului procedurii de atribuire a lucrărilor de construcţie a tronsonului de autostradă Nădlac-Arad, lot 1, astfel că autorităţile pot semna contractul cu asocierea Astaldi - MaxBoegl, câştigătoarea licitaţiei CNADNR, potrivit Boştină şi Asociaţii.
Contestaţiile privind primul tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, respinse. Contractul poate fi semnat

Ponta: Nu trebuia neapărat să ştiu eu tot ce votează Parlamentul. Parlamentul este şeful Guvernului

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, referitor la faptul că Traian Băsescu i-a cerut demisia pentru că ştia de modificările la Codul Penal, că nu trebuia neapărat ca el să ştie acest lucru şi că Valeriu Zgonea i-a spus că aceste proiecte au fost puse pe ordinea de zi de toţi liderii de grup.
Ponta: Nu trebuia neapărat să ştiu eu tot ce votează Parlamentul. Parlamentul este şeful Guvernului

Trupa The Beatles va primi un premiu Grammy pentru întreaga carieră

Trupa The Beatles şi alţi şase artişti, printre care grupul pop american Isley Brothers şi cântăreţul creol Clifton Chenier, vor primi un premiu Grammy onorific pentru întreaga carieră, au anunţat joi organizatorii evenimentului, citaţi de AFP.
Trupa The Beatles va primi un premiu Grammy pentru întreaga carieră