CELE MAI NOI ARTICOLE

Un model a lovit o activistă FEMEN care a întrerupt o prezentare la Săptămâna Modei de la Paris – FOTO, VIDEO

Modelul britanic Hollie-May Saker, originară din Liverpool, a lovit în zona feţei o activistă FEMEN care a urcat pe podiumul de defilare şi a întrerupt prezentarea celei mai recente colecţii a casei Nina Ricci, la Săptămâna Modei de la Paris.
Un model a lovit o activistă FEMEN care a întrerupt o prezentare la Săptămâna Modei de la Paris - FOTO, VIDEO

Organizaţia pentru Interzicerea Armamentului Chimic a validat foaia de parcurs a distrugerii arsenalului chimic sirian

Consiliul Executiv al Organizaţiei pentru Interzicerea Armamentului Chimic a validat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, foaia de parcurs a distrugerii arsenalului chimic sirian, a anunţat un purtător de cuvânt al OIAC.
Organizaţia pentru Interzicerea Armamentului Chimic a validat foaia de parcurs a distrugerii arsenalului chimic sirian

Costoiu: Continuăm curăţenia în universităţi. Trebuie reduse masiv specializările de licenţă

Ministrul Mihnea Costoiu spune că în anul universitar 2013-2014 va continua "curăţenia" în instituţiile de învăţământ superior, fiind necesară reducerea "masivă" a specializărilor de licenţă, iar sportul va fi condiţie la autorizarea şi acreditarea programelor de studii.
Costoiu: Continuăm curăţenia în universităţi. Trebuie reduse masiv specializările de licenţă

Blaga despre iniţiativa PNL privind alegerea primarilor: E clar că Antonescu s-ar cere dat afară de la guvernare

Liderul PNL, Vasile Blaga, spune că propunerea parlamentarilor PNL privind alegerea primarilor şi a preşedinţilor CJ demonstrează că "Antonescu şi-a schimbat strategia şi s-ar cere dat afară de la guvernare pentru că liberalii ştiu că, probabil, vor fi daţi afară de la guvernare în primăvară".
Blaga despre iniţiativa PNL privind alegerea primarilor: E clar că Antonescu s-ar cere dat afară de la guvernare

Preşedintele Iranului, primit pe aeroportul din Teheran de susţinători, dar şi de adversari, după vizita la New York

Preşedintele iranian Hassan Rohani a fost primit sâmbătă dimineaţa, pe aeroportul din Teheran, de sute de susţinători, dar şi de un grup de adversari care striga "Moarte Americii", a constatat un jurnalist AFP.
Preşedintele Iranului, primit pe aeroportul din Teheran de susţinători, dar şi de adversari, după vizita la New York

Meryl Streep va juca rolul unei vrăjitoare în ecranizarea unui musical celebru

Meryl Streep va interpreta rolul unei vrăjitoare în ecranizarea musicalului "Into The Woods", în care celebra actriţă americană va juca alături de alţi actori de renume, precum Emily Blunt, Johnny Depp şi Chris Pine.
Meryl Streep va juca rolul unei vrăjitoare în ecranizarea unui musical celebru

Magicianul John Calvert, o legendă la Hollywood, a murit la vârsta de 102 ani

Magicianul american John Calvert, considerat o veritabilă legendă la Hollywood, care a avut o carieră spectaculoasă de peste opt decenii, a murit, vineri, la vârsta de 102 ani.
Magicianul John Calvert, o legendă la Hollywood, a murit la vârsta de 102 ani

Lider PDL: Ponta să îşi asume eşecul privind aderarea la Schengen. Cer demisia de îndată a lui şi a întregului Guvern. REACŢIA premierului

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, cere demisia "de îndată" a lui Victor Ponta şi a Guvernului pentru "incapacitatea de a gestiona în mod coerent şi corect" interesele ţării privind aderarea la spaţiul Schengen, în condiţiile în care şi Franţa, unde sunt la putere socialiştii, a spus "nu" României.
Lider PDL: Ponta să îşi asume eşecul privind aderarea la Schengen. Cer demisia de îndată a lui şi a întregului Guvern. REACŢIA premierului

Ponta: Nu sunt probleme în USL. Iniţiativa PNL privind alegerile locale e treaba Parlamentului

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, răspunzând unei întrebări, că nu sunt probleme în USL şi că proiectul parlamentarilor PNL e "treaba Parlamentului", adăugând: "Vor fi tot timpul tentative de scandal şi de la Băsescu, şi de la Crin, şi de la Dragnea, de la oricine altcineva".
Ponta: Nu sunt probleme în USL. Iniţiativa PNL privind alegerile locale e treaba Parlamentului

Alegeri legislative în Austria: Nouă partide politice sunt în cursă

Nouă partide politice sau liste sunt înregistrate la nivel federal la alegerile legislative de duminică din Austria, de la social-democraţii din SPOe la creştin-democraţii din OeVP, Piraţi sau Verzi.
Alegeri legislative în Austria: Nouă partide politice sunt în cursă

Antonescu: Dacă Dragnea va dori să discute de îndată Legea electorală, o fac, deşi sunt alte urgenţe

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Sighetu Marmaţiei, că dacă vicepremierul Liviu Dragnea va dori să discute de îndată Legea electorală o va face pentru "domnia sa", deşi sunt probleme mult mai urgente, precum Roşia Montană sau Codul Silvic.
Antonescu: Dacă Dragnea va dori să discute de îndată Legea electorală, o fac, deşi sunt alte urgenţe

Cluj: Primul Congres al femeilor din UDMR alege conducerea şi adoptă Programul Organizaţiei de Femei

Primul Congres al Organizaţiei de Femei a UDMR a început, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la manifestare participând circa 200 de delegate din partea a 22 de filiale teritoriale, la final urmând să se aleagă structura de conducere şi să se adopte Programul şi Regulamentul de funcţionare al organizaţiei.
Cluj: Primul Congres al femeilor din UDMR alege conducerea şi adoptă Programul Organizaţiei de Femei

Geoană: PSD a fost extraordinar de culant, elegant, calm, respectuos faţă de colegii liberali

PSD a fost "extraordinar de culant, elegat, calm, respectuos" faţă de "colegii liberali", această atitudine fiind expresia dorinţei de a păstra o majoritate guvernamentală "operaţională" şi o coaliţie "funcţională", a declarat, sâmbătă, senatorul PSD Mircea Geoană.
Geoană: PSD a fost extraordinar de culant, elegant, calm, respectuos faţă de colegii liberali

Austriecii, chemaţi la urne duminică pentru a-şi alege parlamentarii

Austriecii se pregătesc fără entuziasm să îşi reconfirme Guvernul de mare coaliţie între social-democraţi şi dreapta, în cadrul alegerilor legislative de duminică, optând pentru o stabilitate reconfortantă într-o ţară relativ ferită de criza din zona euro.
Austriecii, chemaţi la urne duminică pentru a-şi alege parlamentarii

Studenţii, nemulţumiţi de bugetul educaţiei, taxe şi burse, ameninţă cu proteste

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) susţine că se pregăteşte să organizeze acţiuni de protest în următoarele săptămâni, dacă nu sunt soluţionate problemele legate de bugetul educaţiei, taxele de cămin şi burse.
Studenţii, nemulţumiţi de bugetul educaţiei, taxe şi burse, ameninţă cu proteste

REPORTAJ: Canabisul medicinal – un tratament legal, la care pacienţii români nu au acces – FOTO

O comunitate de părinţi cu copii afectaţi de o formă rară şi incurabilă de epilepsie vrea să determine autorităţile şi medicii să accepte un tratament controversat. Perceput în general doar ca drog, canabisul a schimbat deja viaţa câtorva dintre aceşti copii, după ani de terapii clasice eşuate.
REPORTAJ: Canabisul medicinal - un tratament legal, la care pacienţii români nu au acces - FOTO

Cluj: Boc a inaugurat „Promenada Inimii” în Parcul Central şi a parcurs un traseu de 600 de metri

Primarul Emil Boc a inaugurat, sâmbătă, primele două trasee ale "Promenadei Inimii", în Parcul Central din Cluj-Napoca, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, şi a parcurs un traseu cu o lungime de 600 de metri, alături de peste o sută de persoane.
Cluj: Boc a inaugurat

Geoană, „uşor iritat” de propunerea PNL privind alegerea primarilor şi preşedinţilor de CJ

Senatorul PSD Mircea Geoanã a declarat, sâmbătă, că se uită "uşor iritat" la iniţiativele de genul celei propuse de liberali de schimbare a modului în care sunt aleşi primarii şi preşedinţii Consiliilor Judeţene, el susţinând cã acest tip de gesturi sunt "uşor inamicale".
Geoană,

Liderul partidului neonazist grec Zori Aurii a fost arestat

Poliţia greacă antiteroristă i-a arestat sâmbătă pe liderul şi deputatul partidului neonazist Zori Aurii Nikos Michaloliakos şi pe alţi trei deputaţi ai partidului, în cadrul unei operaţiuni la nivel naţional împotriva acestei mişcări suspectate că este o "organizaţie criminală".
Liderul partidului neonazist grec Zori Aurii a fost arestat

CUTREMUR cu magnitudinea 6,8 în sud-vestul Pakistanului. Cel puţin 12 persoane au murit

Un cutremur cu magnitudinea 6,8 a avut loc sâmbătă în sud-vestul Pakistanului, o regiune deja devastată în urmă cu patru zile de un cutremur care a provocat moartea a peste 300 de persoane.
CUTREMUR cu magnitudinea 6,8 în sud-vestul Pakistanului. Cel puţin 12 persoane au murit

Cazul tinerei din Arad care a murit: Ministerul Sănătăţii a cerut o anchetă privind pastilele de slăbit luate de aceasta

Ministerul Sănătăţii a cerut inspectorilor sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad să demareze o verificare în cazul pastilelor pentru slăbit consumate de către tânăra din Arad care a decedat săptâmâna aceasta.
Cazul tinerei din Arad care a murit: Ministerul Sănătăţii a cerut o anchetă privind pastilele de slăbit luate de aceasta

Adrian Iencsi a fost prins băut la volan. Fostul fotbalist a rămas fără carnet

Fostul fotbalist Adrian Iencsi, în prezent antrenor al echipei FC Voluntari din Liga a treia, a rămas fără permis auto după ce a fost prins băut la volan şi nu a oprit la semnalele poliţiştilor, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău.
 Adrian Iencsi a fost prins băut la volan. Fostul fotbalist a rămas fără carnet

CARTOFII PRĂJIŢI cu puţine grăsimi, lansaţi în SUA. Câte calorii conţin „Satisfries”

Un lanţ de restaurante fast food din SUA a lansat, marţi, cartofii prăjiţi care conţin mai puţine grăsimi, denumiţi "Satisfries". Acest nou tip de cartofi are cu o treime mai puţine grăsimi şi cu 20% mai puţine calorii decât cartofii prăjiţi obişnuiţi.
CARTOFII PRĂJIŢI cu puţine grăsimi, lansaţi în SUA. Câte calorii conţin

Convorbire istorică SUA-Iran: Barack Obama a discutat la telefon cu preşedintele Hassan Rohani

Preşedinţii american Barack Obama şi iranian Hassan Rohani au discutat la telefon vineri, un contact fără precedent la acest nivel între Statele Unite şi Iran de la Revoluţia islamică din 1979.
Convorbire istorică SUA-Iran: Barack Obama a discutat la telefon cu preşedintele Hassan Rohani

ONU ordonă distrugerea arsenalului chimic sirian. Ban Ki-moon: „Este primul semn de speranţă pentru Siria după mult timp”

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri o rezoluţie cu privire la Siria, prima de la începutul conflictului, care obligă regimul lui Bashar al-Assad să distrugă toate armele chimice în mai puţin de un an.
ONU ordonă distrugerea arsenalului chimic sirian. Ban Ki-moon:

Cum îţi afectează iPhone-ul sănătatea – INFOGRAFIC

Dependenţa de telefoanele mobile, demonstrată de tot mai multe studii, are efecte negative asupra sănătăţii de care cei mai mulţi utilizatori nu sunt conştienţi, reprezentând pericole din punct de vedere fizic şi psihic.
Cum îţi afectează iPhone-ul sănătatea - INFOGRAFIC

STUDIU: Îndulcitorii sintetici pot creşte pofta de dulciuri a persoanelor care ţin o dietă

Îndulcitorii sintetici pot creşte pofta de dulciuri a persoanelor care ţin o dietă, însă nu pot să "păcălească" creierul pentru a-l face să declanşeze reacţia chimică responsabilă de producerea senzaţiei de plăcere.
STUDIU: Îndulcitorii sintetici pot creşte pofta de dulciuri a persoanelor care ţin o dietă

UPDATE: Consiliul Director al FMI a aprobat un nou acord cu România

(înlocuieşte paragraful 2, adaugă informaţii din comunicatul FMI în paragrafele 3-10)
UPDATE: Consiliul Director al FMI a aprobat un nou acord cu România

Suceava: Un mort şi trei răniţi pe DN 29A după ce un autoturism a intrat în remorca unui tractor

O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, vineri searã, în urma unui accident produs pe DN 29 A, la intrarea în comuna suceveană Zvoriştea, după ce un autoturism a intrat într-un tractor care mergea în acelaşi sens.
Suceava: Un mort şi trei răniţi pe DN 29A după ce un autoturism a intrat în remorca unui tractor

Prinţul George al Marii Britanii va fi botezat în octombrie

Prinţul George, viitorul moştenitor al tronului britanic, născut pe 22 iulie, va fi botezat pe 23 octombrie în Capela Regală de la Palatul Saint James din Londra.
Prinţul George al Marii Britanii va fi botezat în octombrie

LIGA I: Universitatea Cluj – Săgeata Năvodari, scor 1-1

Formaţia Universitatea Cluj a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul disputat, vineri, pe teren propriu, în compania echipei Săgeata Năvodari, în prima întâlnire contând pentru etapa a IX-a a Ligii I.
LIGA I: Universitatea Cluj - Săgeata Năvodari, scor 1-1

Grapini: Dacă ne ducem la târguri de turism şi primim bătaie, ca la Paris, este o contrareclamă

Ministrul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, spune că nu vrea ca firmele din turism să participe la târgurile internaţionale de profil doar pentru că standul este gratuit, adăugând: "Dacă ne ducem şi primim bătaie, cum am primit la Paris, este o contrareclamă".
Grapini: Dacă ne ducem la târguri de turism şi primim bătaie, ca la Paris, este o contrareclamă

Bistriţa: Doi copii şi părinţii acestora, în stare gravă după ce s-au intoxicat cu ciuperci

Două fetiţe în vârstă de 8 şi 9 ani şi părinţii acestora au fost transportaţi în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa, vineri seară, după ce s-au intoxicat cu ciuperci.
Bistriţa: Doi copii şi părinţii acestora, în stare gravă după ce s-au intoxicat cu ciuperci

Traian Băsescu a postat pe Facebook fotografii cu nepoata lui – FOTO

Preşedintele Traian Băsescu a postat, vineri seară, pe contul de Facebook "Alături de preşedintele nostru" trei fotografii cu nepoţica sa, Sofia Anais.
Traian Băsescu a postat pe Facebook fotografii cu nepoata lui - FOTO

Gândul: Guvernul dă 16,7 milioane de euro pe 600 de microbuze şcolare, dar primăriile nu pot angaja şoferi

Guvenul va cumpăra, prin ministerul condus de vicepremierul Liviu Dragnea, 600 de noi microbuze şcolare, dar blocarea posturilor în administraţia publică locală face ca primăriile care vor beneficia de maşini să nu poată angaja şi şoferii care să le conducă, scrie Gândul.
Gândul: Guvernul dă 16,7 milioane de euro pe 600 de microbuze şcolare, dar primăriile nu pot angaja şoferi

Barack Obama: Acordul privind rezoluţia pe tema Siriei este „o enormă victorie”

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a catalogat drept o "enormă victorie pentru comunitatea internaţională" acordul privind adoptarea unei rezoluţii ONU pe tema arsenalului chimic sirian.
Barack Obama: Acordul privind rezoluţia pe tema Siriei este

Mircea Sandu: Cazul Petrolul este problema LPF. FRF nu are nicio treabă

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a respins posibilitatea ca situaţia FC Petrolul, acuzat că nu a respectat la trei partide prevederile ROAF legate de numărul jucătorilor formaţi în România, să ajungă în faţa Comitetului Executiv, precizând că acest caz este strict de competenţa comisiilor LPF.
Mircea Sandu: Cazul Petrolul este problema LPF. FRF nu are nicio treabă

Grapini: Vă liniştesc, nu mă remaniază, ca să fie clar!

Ministrul pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, a declarat, vineri, la Băile Tuşnad, că rămâne în echipa guvernamentală, nefiind vorba despre remanierea ei şi că nu are şi nu a avut niciun conflict cu premierul Victor Ponta.
Grapini: Vă liniştesc, nu mă remaniază, ca să fie clar!

Sandu despre oficiali ai Stelei: Şi-au luat viteză, cred că ei vor conduce fotbalul românesc

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, vineri, că unii oficiali ai Stelei şi-au luat "viteză" după ce echipa a câştigat campionatul şi a reuşit calificarea în grupele Ligii Campionilor şi acum cred că ei conduc fotbalul românesc.
Sandu despre oficiali ai Stelei: Şi-au luat viteză, cred că ei vor conduce fotbalul românesc

STUDIU: Peste jumătate dintre piloţii britanici au ADORMIT în timpul zborului

Mai mult de jumătate dintre piloţii britanici (56 la sută) au adormit în carlingă, iar, când s-au trezit, o treime dintre aceştia au descoperit că dormea şi copilotul, potrivit unui sondaj publicat vineri de Asociaţia Piloţilor Britanici (BALPA).
STUDIU: Peste jumătate dintre piloţii britanici au ADORMIT în timpul zborului