CELE MAI NOI ARTICOLE

Gazprom creşte cu 26% preţul gazelor livrate Ucrainei, la două zile după o majorare de 44%

Gazprom va creşte cu 26% preţul gazelor naturale livrate Ucrainei, la 485 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, după ce marţi a operat o majorare de 44%, la 385,5 dolari pentru 1.000 de metri cubi, în timp ce media europeană se situează la circa 370-380 de dolari pentru 1.000 de metri cubi.
Gazprom creşte cu 26% preţul gazelor livrate Ucrainei, la două zile după o majorare de 44%

Precipitaţii cu praf saharian s-ar putea produce vineri şi sâmbătă în România

Un ciclon din Atlantic care a antrenat şi nisip din Sahara şi a adus precipitaţii în ultimele zile în vestul şi sud-vestul Europei s-ar putea manifesta şi în România, vineri şi sâmbătă, având ca unic efect murdărirea maşinilor şi geamurilor locuinţelor.
Precipitaţii cu praf saharian s-ar putea produce vineri şi sâmbătă în România

Militarul ucis în Afganistan, înmormântat în prezenţa a peste 500 de persoane

Claudiu Constantin Vulpoiu, militarul ucis duminică în Afganistan, a fost înmormântat cu onoruri militare, joi, la cimitirul Sineasca din Craiova, în prezenţa a peste 500 de persoane.
Militarul ucis în Afganistan, înmormântat în prezenţa a peste 500 de persoane

Vârsta reală a Lunii, calculată de planetologi

O echipă internaţională de planetologi consideră că Luna s-a format la 95 de milioane de ani după apariţia Sistemului Solar, pe baza unui nou "ceas", descris miercuri în revista Nature.
Vârsta reală a Lunii, calculată de planetologi

Kelemen: Pavilionul de Artă „Art Safari” va deveni o promenadă culturală artistică est-europeană

Kelemen Hunor, ministrul Culturii, a declarat joi, într-o conferinţă organizată la Biblioteca Academiei Române, că Pavilionul de Artă "Art Safari", un târg de artă care se va desfăşura în Bucureşti, între 22 şi 25 mai, va deveni un punct de referinţă, "o promenadă culturală artistică est-europeană".
Kelemen: Pavilionul de Artă

CONFERINŢA MEDIAFAX – APIA: Aeroporturile şi terenurile de golf nu vor mai primi subvenţii pentru terenuri agricole

Aeroporturile şi terenurile de golf vor fi incluse pe lista neagră a "fermierilor inactivi" şi nu vor mai putea primi subvenţii pentru teren agricol, pe listă urmând să intre şi societăţile imobiliare, care trebuie să dovedească, pentru a primi bani, că lucrează pământurile pe care le deţin.
CONFERINŢA MEDIAFAX - APIA: Aeroporturile şi terenurile de golf nu vor mai primi subvenţii pentru terenuri agricole

RCS&RDS vrea să difuzeze publicitate pe toate televiziunile sale, inclusiv pe Digi 24

RCS&RDS a solicitat aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de a difuza publicitate atât la televiziunea de ştiri Digi 24, cât şi la posturile de filme Digi Film şi la cele de documentare Digi Life, Digi World şi Digi Animal World.
RCS&RDS vrea să difuzeze publicitate pe toate televiziunile sale, inclusiv pe Digi 24

Preşedintele ceh, Miloş Zeman, va efectua vizite în România şi Republica Moldova, în mai

Preşedintele Cehiei, Miloş Zeman, va efectua vizite în România şi Republica Moldova în luna mai, anunţă purtătorul său de cuvânt, Hynek Kmonícek.
Preşedintele ceh, Miloş Zeman, va efectua vizite în România şi Republica Moldova, în mai

Ponta, un sfat către doctoranzii bursieri: Să nu intre în politică, să rămână cu partea de doctorat!

Premierul Victor Ponta i-a îndemnat pe doctoranzii beneficiari ai unor burse finanţate din fonduri europene să nu intre în politică, pentru a rămâne astfel cu doctoratul, exprimându-şi speranţa că nu este un conflict de interese faptul că Universitatea Bucureşti beneficiază de o astfel de finanţare.
Ponta, un sfat către doctoranzii bursieri: Să nu intre în politică, să rămână cu partea de doctorat!

KazMunayGas reevaluează planul extinderii în Ucraina şi Turcia, dar promite investiţii în România

KMG International NV, fostul grup Rompetrol, reanalizează oportunitatea extinderii pe pieţele de distribuţie a carburanţilor în Ucraina şi Turcia, dar vizează investiţii de aproximativ 170 milioane de dolari pentru deschiderea a 96 de benzinării în România.
KazMunayGas reevaluează planul extinderii în Ucraina şi Turcia, dar promite investiţii în România

BCE menţine dobânda de politică monetară la 0,25%

Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut, joi, dobânda de politică monetară la minimul record de 0,25%, unde se află de la începutul lunii noiembrie, decizia fiind anticipată de cei mai mulţi analişti consultaţi de Bloomberg.
BCE menţine dobânda de politică monetară la 0,25%

Membri ai forţelor speciale ucrainene suspectaţi de reprimarea protestelor au fost reţinuţi

Autorităţile ucrainene au reţinut 12 membri ai forţelor speciale suspectaţi de implicare în violenţele comise la Kiev în februarie, înaintea înlăturării preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, anunţă Parchetul General din Ucraina.
Membri ai forţelor speciale ucrainene suspectaţi de reprimarea protestelor au fost reţinuţi

Iohannis despre europarlamentare: Va fi absenteism pronunţat, oamenii nu înţeleg mare lucru

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, apreciază că la alegerile europarlamentare va fi un absenteism pronunţat, din cauza faptului că oamenii "nu înţeleg mare lucru, deci nu se duc", el spunând că este păcat întrucât acesta este momentul în care omul simplu poate să facă politică.
Iohannis despre europarlamentare: Va fi absenteism pronunţat, oamenii nu înţeleg mare lucru

Minut de reculegere în memoria lui Corneliu Andrei Stroe, la meciurile din etapa XXVI

Toate partidele programate în etapa a XXVI-a a Ligii I vor fi precedate de minute de reculegere în memoria preşedintelui de onoare al CS Universitatea Craiova, Corneliu Andrei Stroe, care a decedat în noapte de marţi spre miercuri.
Minut de reculegere în memoria lui Corneliu Andrei Stroe, la meciurile din etapa XXVI

Distrugătorul USS Donald Cook, trimis în Marea Neagră să susţină Ucraina

Marina americană trimite distrugătorul USS Donald Cook, cu baza la Rota (Spania), în Marea Neagră, cu scopul de a oferi "asigurări aliaţilor cu privire la angajamentul (american) în regiune", a declarat colonelul Steve Warren, un purtător de cuvânt al Pentagonului, citat pe site-ul postului NBC.
Distrugătorul USS Donald Cook, trimis în Marea Neagră să susţină Ucraina

Băsescu: România stă bine, după cum a ieşit din criză, totul e să nu mai mărim taxele la nesfârşit

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Bruxelles, după Summit-ul UE-Africa, că este extrem de important ca România să revină în Africa, adăugând că ţara noastră stă bine, după modul în care a ieşit din criză, totul este să nu mai fie mărite taxele la nesfârşit.
Băsescu: România stă bine, după cum a ieşit din criză, totul e să nu mai mărim taxele la nesfârşit

VREMEA se încălzeşte din nou. PROGNOZA METEO pentru vineri

Temperaturile vor continua să crească, iar maxima va ajunge în jurul valorii de 24 de grade Celsius. Vântul va sufla slab, până la moderat, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
VREMEA se încălzeşte din nou. PROGNOZA METEO pentru vineri

ANALIZĂ Bloomberg: O „gafă” de 910 miliarde de dolari a Gazprom ilustrează problemele economiei lui Putin

Concernul rus de stat Gazprom avea în 2007, în plin boom al pieţei materiilor prime, un obiectiv grandios: să ajungă compania cu cea mai mare valoare din lume în şapte ani, dar a gafat cu doar 910 miliarde dolari, eşec emblematic pentru declinul economiei Rusiei.
ANALIZĂ Bloomberg: O

Avionul lui Peter Jackson participă la operaţiunile de căutare a aeronavei din Malaezia

Regizorul neozeelandez Peter Jackson a împrumutat avionul său privat, care valorează 80 milioane de dolari, comandamentului ce coordonează operaţiunile de căutare în largul coastelor australiene a aeronavei MH 370 a companiei Malaysia Airlines, dispărută pe 8 martie, cu 239 de persoane la bord.
Avionul lui Peter Jackson participă la operaţiunile de căutare a aeronavei din Malaezia

Buzău: Anchetă la un cămin unde persoane internate ar fi bătute, legate de paturi sau abuzate sexual

Parchetul Tribunalului Buzău a început o anchetă la Căminul din localitatea buzoiană Aldeni, unde sunt internaţi circa 90 de vârstnici şi adulţi cu dizabilităţi, în urma unor reclamaţii privind faptul că unii dintre ei ar fi bătuţi, legaţi de paturi, abuzaţi sexual, sedaţi sau obligaţi să muncească.
Buzău: Anchetă la un cămin unde persoane internate ar fi bătute, legate de paturi sau abuzate sexual

Tarifele de roaming în UE, eliminate de la 15 decembrie 2015

Parlamentul European a aprobat, joi, în primă lectură, reforma pieţei telecomunicaţiilor, care prevede, printre altele, eliminarea tarifelor de roaming în UE, de la 15 decembrie 2015.
Tarifele de roaming în UE, eliminate de la 15 decembrie 2015

BauMax decide până la sfârşitul lunii aprilie dacă se retrage din România şi alte ţări din regiune

Retailerul austriac de bricolaj BauMax, care deţine 15 magazine în România, va închide cele 7 magazine pe care le are în Turcia şi va decide până la sfârşitul lunii aprilie dacă va păstra operaţiunile din Europa de Sud-Est, inclusiv România.
BauMax decide până la sfârşitul lunii aprilie dacă se retrage din România şi alte ţări din regiune

STS a primit premiul pentru cea mai bună reformă, la decernarea Premiilor europene 112

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a primit premiul european pentru cea mai bună reformă în Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU), la decernarea Premiilor europene 112, marţi, la Varşovia.
STS a primit premiul pentru cea mai bună reformă, la decernarea Premiilor europene 112

Bodu a vândut anul trecut o casă în Sectorul 5 pentru 177.500 de euro

Sebastian Bodu, care doreşte să obţină un nou mandat în PE candidând pe locul doi pe listele PNŢCD, are mai multe conturi curente, dintre care unul de 13.000 de euro, dar şi un cont bancar de circa 216.000 euro, potrivit declaraţiei sale de avere depusă la BEC şi consultată de MEDIAFAX.
Bodu a vândut anul trecut o casă în Sectorul 5 pentru 177.500 de euro

Declaraţiile de avere ale candidaţilor la europarlamentare: Daciana Sârbu are două terenuri, trei case şi şapte conturi bancare

Europarlamentarul PSD Daciana Sârbu deţine, potrivit declaraţiei de avere depusă la BEC, un teren forestier, unul intravilan, un autoturism Land Rover şi şapte conturi bancare.
Declaraţiile de avere ale candidaţilor la europarlamentare: Daciana Sârbu are două terenuri, trei case şi şapte conturi bancare

Pavelescu luat un împrumut de 100.000 de euro, pe care trebuie să îl restituie până în august 2015

Liderul PNŢCD, Aurelian Pavelescu, primul pe lista acestui partid pentru alegerile europarlamentare, a împrumutat în acest an suma de 100.000 de lei de la o persoană fizică, bani pe care trebuie să îi restituie în 2015, potrivit declaraţiei sale de avere depusă la BEC şi consultată de MEDIAFAX.
Pavelescu luat un împrumut de 100.000 de euro, pe care trebuie să îl restituie până în august 2015

Filmul „The Selfish Giant”, de Clio Barnard, a câştigat trofeul Bucharest IFF 2014

"Uriaşul cel egoist/ The Selfish Giant", în regia britanicei Clio Barnard, a câştigat trofeul Bucharest IFF 2014 pentru cel mai bun lungmetraj, la gala de închidere a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Filmul

Cătălin Ivan are două credite de aproape 76.000 de euro scadente în 2014

Şeful delegaţiei PSD în PE, Cătălin Ivan, are, potrivit declaraţiei de avere depusă la BEC, un apartament în Iaşi, două autoturisme, dar şi două credite de aproape 76.000 de euro scadente în 2014.
Cătălin Ivan are două credite de aproape 76.000 de euro scadente în 2014

ANALIZĂ: Trei scenarii posibile în urma alegerilor prezidenţiale afgane

Alegerile prezidenţiale care vor avea loc sâmbătă în Afganistan vor lansa o nouă perioadă, după cei 13 ani în care Hamid Karzai s-a aflat la putere şi cu câteva luni înainte de retragerea trupelor NATO care îl susţin în lupta cu rebelii talibani.
ANALIZĂ: Trei scenarii posibile în urma alegerilor prezidenţiale afgane

Serviciile ruse de securitate dezmint că ar fi implicate în reprimarea sângeroasă la Kiev. Moscova contestă acuzaţiile autorităţilor ucrainene

Serviciile ruse de securitate (FSB) au dezminţit în mod implicit, joi, că au fost implicate în crimele comise în februarie în Piaţa Independenţei (Maidan), la Kiev, unde au fost ucise aproape 90 de persoane, proteste violente care au condus la îndepărtarea regimului prorus, potivit agenţiilor ruse. Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a respins acuzaţiile autorităţilor de la Kiev.
Serviciile ruse de securitate dezmint că ar fi implicate în reprimarea sângeroasă la Kiev. Moscova contestă acuzaţiile autorităţilor ucrainene

Cele mai periculoase 22 de drumuri din lume – FOTO, VIDEO

De la drumurile înguste din munţii Boliviei, până la şoselele îngheţate din Siberia, unele trasee nu sunt pentru cei slabi de înger.
Cele mai periculoase 22 de drumuri din lume - FOTO, VIDEO

Brad Pitt va produce un film despre un pirat cibernetic care a deconspirat doi violatori

Compania de producţie cinematografică a actorului Brad Pitt va realiza un film ce va avea la bază un articol apărut în revista Rolling Stone despre un pirat cibernetic care a deconspirat doi violatori, dar a ajuns la închisoare din cauza metodelor sale.
Brad Pitt va produce un film despre un pirat cibernetic care a deconspirat doi violatori

Femeia acuzată că a sechestrat, bătut şi violat un taximetrist din Tulcea, condamnată cu suspendare

Luminiţa Perijoc, femeia acuzată că în august 2012 a sechestrat, bătut şi violat un taximetrist din Tulcea, a fost condamnată la patru ani de închisoare cu suspendare, decizia magistraţilor Curţii de Apel Constanţa fiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Femeia acuzată că a sechestrat, bătut şi violat un taximetrist din Tulcea, condamnată cu suspendare

ANALIZĂ: Opt candidaţi, dintre care trei favoriţi, în cursa prezidenţială din Afganistan

Opt candidaţi participă, sâmbătă, la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale afgane, în urma cărora va fi desemnat succesorul lui Hamid Karzai, dar trei dintre ei sunt favoriţi, respectiv Abdullah Abdullah, Zalmai Rassoul şi Ashraf Ghani.
ANALIZĂ: Opt candidaţi, dintre care trei favoriţi, în cursa prezidenţială din Afganistan

CRONOLOGIE: Afganistanul, o ţară măcinată de trei decenii de conflicte

Invazia sovietică în Afganistan, în 1979, a marcat începutul seriei de conflicte care afectează ţara de peste trei decenii, relatează AFP, prezentând o cronologie a acestor evenimente.
CRONOLOGIE: Afganistanul, o ţară măcinată de trei decenii de conflicte

ANALIZĂ: Afganii aleg sâmbătă un nou preşedinte, după 13 ani de regim Karzai şi război

Afganii se prezintă sâmbătă la urne pentru a-şi alege un nou preşedinte, după 13 ani în care Hamid Karzai s-a aflat la putere şi o intervenţie militară condusă de americani care au transformat ţara, fără să reuşească să-i învingă sau să-i ralieze pe insurgenţii talibani.
ANALIZĂ: Afganii aleg sâmbătă un nou preşedinte, după 13 ani de regim Karzai şi război

Iohannis: Acciza la carburanţi ar fi putut fi evitată. Va duce la creşterea multor preţuri în lanţ

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că acciza la carburanţi "va duce la creşterea multor preţuri în lanţ" şi consideră că aceasta "ar fi putut fi evitată".
Iohannis: Acciza la carburanţi ar fi putut fi evitată. Va duce la creşterea multor preţuri în lanţ

„Jumătatea Rea”, romanul de debut tradus în cele mai multe limbi, va fi publicat la editura Trei

Volumul "Jumătatea Rea", de Sally Green, care a reuşit să stabilească un nou record Guinness, fiind romanul unui autor debutant tradus în cele mai multe limbi străine, va fi publicat, la jumătatea lunii aprilie, la editura Trei, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

MEDIAFAX TALKS ABOUT AGRICULTURE: Au participat Daniel Constantin şi Dacian Cioloş. Principalele teme dezbătute în cadrul conferinţei

Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dacian Cioloş şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin,au participat, joi, la conferinţa "Mediafax Talks about Agriculture" - ediţia a X-a, care a avut loc la Bucureşti, la hotelul Radisson Blu, sala Atlas.
MEDIAFAX TALKS ABOUT AGRICULTURE: Au participat Daniel Constantin şi Dacian Cioloş. Principalele teme dezbătute în cadrul conferinţei

Paleologu, despre dreapta: Tare mi-e teamă că după euroalegeri cafteala asta va continua

Deputatul Theodor Paleologu, membru PMP, a declarat joi, la RFI, că există o dispersiune a forţelor de dreapta şi îi este teamă că, după euroalegeri, "cafteala asta va continua", iar în turul doi al prezidenţialelor aceste partide se vor găsi în situaţia de a-l vota pe Crin Antonescu împotriva PSD.
Paleologu, despre dreapta: Tare mi-e teamă că după euroalegeri cafteala asta va continua