CELE MAI NOI ARTICOLE

Comisia pentru Soluţionarea Ligiilor a suspendat judecarea cazurilor jucătorilor rapidişti

Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal a suspendat judecarea cazurilor celor nouă jucători rapidişti până la încheierea procedurii de insolvenţă în care se află SC FC Rapid SA.
Comisia pentru Soluţionarea Ligiilor a suspendat judecarea cazurilor jucătorilor rapidişti

Un fost şef al Hidroelectrica a fost numit consilier al ministrului Economiei

Fostul director general al Hidroelectrica Traian Oprea a fost numit consilier al ministrului Economiei, Varujan Vosganian.
Un fost şef al Hidroelectrica a fost numit consilier al ministrului Economiei

SIVECO Applications 2020 va fi implementat la Black Sea Terminal Georgia al SOCAR

SIVECO România va implementa în acest an sistemul ERP SIVECO Applications 2020 la Black Sea Terminal Georgia, deţinut de compania petrolieră SOCAR.
SIVECO Applications 2020 va fi implementat la Black Sea Terminal Georgia al SOCAR

Filmele aflate în cursa pentru Oscar, o lecţie de istorie americană – VIDEO

Aproape jumătate dintre lungmetrajele aflate în cursa pentru premiul Oscar la categoria "cel mai bun film" au ca subiecte pagini decisive din istoria Statelor Unite ale Americii.
Filmele aflate în cursa pentru Oscar, o lecţie de istorie americană - VIDEO

Sora actriţei Nastasia Kinski îşi acuză tatăl, actorul Klaus Kinski, că a violat-o în copilărie

Pola Kinski, sora vitregă a actriţei Nastassja Kinski şi fiica cea mare a actorului german Klaus Kinski, decedat în 1991, a spus că tatăl ei a violat-o mulţi ani, începând încă din copilărie, potrivit unui extras dintr-un interviu publicat joi în săptămânalul german Stern.
Sora actriţei Nastasia Kinski îşi acuză tatăl, actorul Klaus Kinski, că a violat-o în copilărie

Fiul fostului internaţional croat Alioşa Asanovici, Antonio, a semnat cu CS Turnu Severin

Băiatul fostului internaţional al Iugoslaviei şi, ulterior, Croaţiei, Alioşa Asanovici, Antonio (21 de ani), a semnat un contract pe şase luni cu ocupanta penultimului loc din Liga I, CS Turnu Severin, informează site-ul oficial al grupării mehedinţene.
Fiul fostului internaţional croat Alioşa Asanovici, Antonio, a semnat cu CS Turnu Severin

Grapini: Am găsit o soluţie pentru a relua la sfârşitul lunii ianuarie plăţile pe POSCCE

Ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediul de Afaceri, Maria Grapini, a declarat vineri, că de la sfârşitul lunii ianuarie, întreprinzătorii vor primi banii pentru proiectele implementare din fonduri UE prin programul POSCCE, plăţi de peste 500 de milioane de lei având întârzieri de peste un an.
Grapini: Am găsit o soluţie pentru a relua la sfârşitul lunii ianuarie plăţile pe POSCCE

Actor din „Urzeala tronurilor”, diagnosticat cu cancer pancreatic terminal

Wilko Johnson, unul dintre actorii importanţi din distribuţia serialului "Urzeala tronurilor", fost chitarist al trupei Dr. Feelgood, un grup de succes în anii '70, a fost diagnosticat cu cancer pancreatic în stare terminală.
Actor din

Grapini: Este posibil ca impozitul forfetar să fie aplicat din semestrul al doilea

Ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, a declarat vineri că impozitul forfetar s-ar putea aplica din semestrul al doilea al acestui an, dacă studiul privind impactul măsurii va fi finalizat în primul trimestru.
Grapini: Este posibil ca impozitul forfetar să fie aplicat din semestrul al doilea

AFP: Mario Monti se transformă tot mai mult în politician şi riscă să îşi dezamăgească susţinătorii

Lansat în lupta pentru câştigarea alegerilor în februarie, Mario Monti, care a rămas timp de un an în afara confruntărilor din Italia ca şef al unui Guvern tehnic, se transformă tot mai mult într-un politician şi riscă să îşi dezamăgească susţinătorii, comentează AFP.
AFP: Mario Monti se transformă tot mai mult în politician şi riscă să îşi dezamăgească susţinătorii

Becali susţine că a împrumutat SC UM Drăgăşani cu 10 miliarde de euro, iar FC Steaua cu 10 milioane de euro

Deputatul PNL George Becali susţine că în ultimele două luni de zile a împrumutat SC UM Drăgăşani cu echivalentul a circa 10 miliarde de euro, FC Steaua SA cu aproximativ 10 milioane de euro şi a mai reuşit să obţină terenuri intravilane în Capitală fără să-şi reducă averea.
Becali susţine că a împrumutat SC UM Drăgăşani cu 10 miliarde de euro, iar FC Steaua cu 10 milioane de euro

Olguţa Vasilescu vrea să reconstruiască stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova

Primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, a prezentat, vineri, proiectele municipalităţii pentru anul 2013, ea precizând şi că doreşte construirea unei arene de nivel european în locul stadionului "Ion Oblemenco", existând promisiunea ca în acest an să fie alocate fonduri pentru studiul de fezabilitate.
Olguţa Vasilescu vrea să reconstruiască stadionul

Transformare totală: Vedetă din Baywatch, schimbată complet la 40 de ani – FOTO, VIDEO

A cunoscut faima jucând-o în cunoscutul serial Baywatch pe Summer Quinn, un salvamar sexy, cu forme fizice provocatoare. La 40 de ani, Nicole Eggert nu se mai poate lăuda cu un aspect sexy, ea cerând ajutorul unor stilişti pentru a căpăta din strălucirea de altădată.
Transformare totală: Vedetă din Baywatch, schimbată complet la 40 de ani - FOTO, VIDEO

Abramovici îi va oferi lui Guardiola un contract de 18 milioane de lire sterline pe an

Patronul clubului Chelsea, Roman Abramovici, îi va oferi fostului antrenor al echipei FC Barcelona, Pep Guardiola, un contract de 18 milioane de lire sterline pe an, pentru a prelua în vară conducerea tehnică a formaţiei londoneze.
Abramovici îi va oferi lui Guardiola un contract de 18 milioane de lire sterline pe an

Pericol pe şosele din cauza poleiului: Aproape o sută de accidente rutiere în ţară

Aproape o sută de accidente rutiere, dintre care 17 s-au soldat cu rănirea unor persoane, s-au produs, vineri, din cauza poleiului, pe raza a opt judeţe şi în Capitală, între orele 5.00 şi 12.00, a informat şefului Direcţiei Poliţiei Rutiere, chestorul Lucian Diniţă.
Pericol pe şosele din cauza poleiului: Aproape o sută de accidente rutiere în ţară

OSCAR 2013: Ben Affleck a înlocuit Teheranul cu Istanbulul, pentru filmul nominalizat „Argo” – VIDEO

Realizatorii filmului "Argo", regizat de Ben Affleck, care prezintă criza ostaticilor americani în Iran şi a fost nominalizat la şapte premii OSCAR, au filmat în Istanbul scene care s-au petrecut la Teheran.
OSCAR 2013: Ben Affleck a înlocuit Teheranul cu Istanbulul, pentru filmul nominalizat

Cinci atentate la Atena, vizând domiciliile unor jurnalişti

Cinci atentate cu dispozitive artizanale incendiare au vizat vineri dimineaţa domiciliii ale unor jurnalişti greci, pe fondul unei intensificări a mişcării pentru autonomie, potrivit unor surse din cadrul poliţiei.
Cinci atentate la Atena, vizând domiciliile unor jurnalişti

Macovei: Dezbinarea CSM este strategia USL pentru subordonarea justiţiei

Europarlamentarul PDL Monica Macovei declară că USL şi ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, acţionează în aceste zile pentru dezbinarea CSM punând în aplicare o strategie de subordonare a justiţiei după principiul "divide et impera".
Macovei: Dezbinarea CSM este strategia USL pentru subordonarea justiţiei

Morar: Situaţia de la CSM, pornită de la nemulţumirea unor judecători care au pierdut alegerile

Daniel Morar, prim-procuror general interimar, a declarat că toată "gălăgia" alegerilor privind conducerea Consiliului Superior al Magistraturii este pornită de la anumite nemulţumiri şi frustrări ale unor judecători care au pierdut alegerile, iar funcţia de şef CSM a fost câştigată de un procuror.
Morar: Situaţia de la CSM, pornită de la nemulţumirea unor judecători care au pierdut alegerile

Mama unei handbaliste junioare de la Rapid acuză coechipiere ale fiicei sale de hărţuire sexuală

Mama unei handbaliste junioare de la Rapid Bucureşti acuză mai multe coechipiere ale fiicei sale că o hărţuiesc sexual pe sportiva în vârstă de 15 ani.
Mama unei handbaliste junioare de la Rapid acuză coechipiere ale fiicei sale de hărţuire sexuală

Andreea Paul: Documentul prezentat joi de Ponta ar trebui să se numească „Starea Naţiunii Minţite”

Deputatul PDL Andreea Paul susţine că documentul prezentat joi de premierul Victor Ponta este "un exerciţiu de amăgire a românilor" şi ar trebui să se numească, de fapt, "Starea Naţiunii minţite", ea prezentând cinci recomandări pe teme economice pentru Guvern.
Andreea Paul: Documentul prezentat joi de Ponta ar trebui să se numească

Studenţii şi elevii solicită suplimentarea bugetului Educaţiei şi prevederea unei creşteri anuale

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) consideră că bugetul de 3,14 la sută din PIB, anunţat de Guvern, condamnă Educaţia şi Cercetarea la încă un an de subperformanţă şi inechitate şi solicită suplimentarea acestuia.
Studenţii şi elevii solicită suplimentarea bugetului Educaţiei şi prevederea unei creşteri anuale

Eleva care a murit în tabără la Buşteni va fi înmormântată sâmbătă

Eleva de 13 ani din Bucureşti care a murit după ce a căzut de la etajul unei vile din Buşteni, unde se afla într-o tabără de matematică, va fi înmormântată sâmbătă, la Câmpina, trupul neînsufleţit al fetei fiind depus joi seară la o biserică din acest oraş.
Eleva care a murit în tabără la Buşteni va fi înmormântată sâmbătă

Premiile la Loto 6/49 şi Joker de aproape două milioane de euro nu au fost câştigate

Premiile puse în joc, joi, la extragerile Loto 6/49 şi Joker, de aproximativ două milioane de euro nu au fost câştigate, fiind însă câştigat premiul de categoria I, la tragerea Loto 5/40, în valoare de aproximativ trei sute de mii de lei, potrivit site-ului Loteriei Române.
Premiile la Loto 6/49 şi Joker de aproape două milioane de euro nu au fost câştigate

Rebelii au preluat controlul asupra celui mai mare aeroport din nordul Siriei

Cel mai mare aeroport militar din nordul Siriei a ajuns, vineri dimineaţa, sub controlul rebelilor, după mai multe zile de confruntări armate violente, a anunţat un ONG sirian.
Rebelii au preluat controlul asupra celui mai mare aeroport din nordul Siriei

Cauza accidentului de feribot de la New York: Căpitanul susţine că a existat o problemă tehnică – FOTO

Feribotul care s-a lovit violent de un chei în Manhattan, miercuri, provocând rănirea a 74 de pasageri, dintre care doi sunt în stare gravă, a avut o problemă tehnică în momentul în care căpitanul a încercat să acosteze, le-a explicat acesta din urmă anchetatorilor.
Cauza accidentului de feribot de la New York: Căpitanul susţine că a existat o problemă tehnică - FOTO

TVR a stabilit un buget de aproximativ 200.000 de euro pentru participarea la Eurovision 2013

Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat participarea Televiziunii Române la concursul Eurovision 2013, care se va desfăşura în luna mai, la Malmo, în Suedia, având drept condiţie ca suma maximă alocată să fie de 200.000 de euro, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Televiziunii Române.
TVR a stabilit un buget de aproximativ 200.000 de euro pentru participarea la Eurovision 2013

Destiny’s Child s-a reunit pentru a lansa un nou album

Trupa Destiny's Child, celebră la începutul anilor 2000, şi-a anunţat revenirea pe scenă cu un nou cântec şi un nou album - o compilaţie -, la nouă ani de la lansarea ultimei piese a grupului.
Destiny's Child s-a reunit pentru a lansa un nou album

Mutu: Prima parte a sezonului a fost bună pentru mine. Sper să revin în echipa naţională

Atacantul formaţiei Ajaccio, Adrian Mutu, a declarat că prima parte a sezonului a fost bună pentru el, subliniind că a avut nevoie la început de o perioadă în care să îşi recapete forma şi că acum este mai bine şi speră să revină în echipa naţională.
Mutu: Prima parte a sezonului a fost bună pentru mine. Sper să revin în echipa naţională

BRIT Awards 2013: Emeli Sande a primit patru nominalizări – VIDEO

Cântăreaţa Emeli Sande, care a avut o ascensiune spectaculoasă în ultimele 12 luni în muzica britanică, a fost nominalizată la patru categorii de premii la gala BRIT Awards 2013.
BRIT Awards 2013: Emeli Sande a primit patru nominalizări - VIDEO

Familia Mararu a fost, de-a lungul vremii, ţinta mai multor atacuri mafiote

Familia Mararu - implicată în afaceri cu monede de aur vechi, cu maşini furate, camătă - a fost de-a lungul vremii ţinta mai multor atacuri mafiote. Fraţii Mararu chiar au fost ţinta unui asasinat la comandă, în noiembrie 2010, în urma căruia Gheorghe a fost împuşcat mortal, iar Bogdan rănit.
Familia Mararu a fost, de-a lungul vremii, ţinta mai multor atacuri mafiote

Un piton australian a călătorit pe aripa unui avion – FOTO

Pasagerii unui zbor al companiei australiene Qantas au asistat stupefiaţi, joi, la călătoria clandestină a unui piton pe aripa avionului.
Un piton australian a călătorit pe aripa unui avion - FOTO

George Clooney, în pat cu Cindy Crawford – FOTO, VIDEO

Actorul şi regizorul George Clooney este prieten de ani de zile cu fostul fotomodel Cindy Crawford şi soţul acesteia, Rande Gerber, aceştia petrecându-şi de multe ori vacanţele împreună.
George Clooney, în pat cu Cindy Crawford - FOTO, VIDEO

Elevii încep şcoala de luni. Când vor avea următoarea vacanţă

Semestrul al II-lea începe luni şi se încheie în 21 iunie pentru majoritatea elevilor, cu excepţia celor din clasele terminale, în tot acest interval fiind programate o vacanţă de primăvară, o săptămână cu activităţi extraşcolare, evaluarea naţională şi examenul de bacalaureat.
Elevii încep şcoala de luni. Când vor avea următoarea vacanţă

Selecţioner Australia: Echipa României este un adversar foarte competitiv

Selecţionerul reprezentativei Australiei, Holger Osieck, a declarat că naţionala României, adversara din 6 februarie într-un meci amical, este o echipă competitivă, iar jucătorii săi vor susţine un test foarte bun în perspective partidelor oficiale.
Selecţioner Australia: Echipa României este un adversar foarte competitiv

Preţul locuinţelor executate silit: garsoniere – 7.000 de euro, apartamentele cu 2 camere – 20.000 euro

Preţul mediu al garsonierelor executate silit este de circa 7.000 de euro, în timp ce la un apartament cu două camere media ajunge la 20.000 de euro, însă nivelul minim înregistrat în prezent pe piaţă este de 2.325 de euro pentru o cameră.
Preţul locuinţelor executate silit: garsoniere - 7.000 de euro, apartamentele cu 2 camere - 20.000 euro

Mircea Lucescu, locul 35 în clasamentul celor mai buni antrenori ai primilor ani ai secolului XXI

Antrenorul formaţiei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, ocupă locul 35 în clasamentul celor mai buni tehnicieni ai primilor 12 ani ai secolului XXI, realizat de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului, informează, vineri, site-ul oficial al IFFHS.
Mircea Lucescu, locul 35 în clasamentul celor mai buni antrenori ai primilor ani ai secolului XXI

POLEIUL face VICTIME: Peste 70 de persoane cu traumatisme, luxaţii şi entorse după ce au căzut

Peste 70 de persoane cu avut nevoie de îngrijiri medicale, vineri dimineaţa, după ce au căzut şi au suferit fracturi, entorse, luxaţii sau traumatisme din cauza poleiului, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov (SABI), dr. Alis Grasu.
POLEIUL face VICTIME: Peste 70 de persoane cu traumatisme, luxaţii şi entorse după ce au căzut

Amical în premieră pentru „tricolori”. România – Australia, în 6 februarie, la Marbella

Echipa naţională a României va întâlni, în data de 6 februarie, de la ora 21.00, pe Estadio Municipal din Marbella (Spania), reprezentativa Australiei, într-un meci amical.
Amical în premieră pentru

Cubanezii vor putea călători în străinătate începând de luni

Cubanezii vor avea dreptul să călătorească în străinătate începând de luni, când va intra în vigoare reforma legii privind migrarea adoptată de preşedintele Raul Castro şi foarte aşteptată de populaţie.
Cubanezii vor putea călători în străinătate începând de luni