CELE MAI NOI ARTICOLE

Cursul pentru euro a scăzut la 4,5378 lei/euro, NIVELUL MINIM din ultimele aproape 4 săptămâni

Referinţa BNR pentru euro a coborât marţi cu 3,62 bani, la 4,5378 lei/euro, ajungând astfel la nivelul minim din ultimele aproape 4 săptămâni, iar potrivit dealerilor aprecierea puternică a fost susţinută de intervenţiile indirecte ale băncii centrale.
Cursul pentru euro a scăzut la 4,5378 lei/euro, NIVELUL MINIM din ultimele aproape 4 săptămâni

Antonescu îl numeşte pe Daniel Barbu consilier prezidenţial pentru analiză politică

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, l-a numit, marţi, pe politologul Daniel Barbu în funcţia de consilier prezidenţial pentru analiză politică. Anunţul a fost făcut de Administraţia prezidenţială.
Antonescu îl numeşte pe Daniel Barbu consilier prezidenţial pentru analiză politică

Suspecţii Al-Qaida arestaţi în Spania planificau un atentat în Gibraltar

Cei trei bărbaţi suspectaţi că fac parte din Al-Qaida care au fost arestaţi săptămâna trecută în Spania planificau un atentat împotriva unui centru comercial din Gibraltar, în timpul Jocurilor Olimpice (JO) de la Londra, potrivit presei spaniole.
Suspecţii Al-Qaida arestaţi în Spania planificau un atentat în Gibraltar

Harry Eliad, directorul Teatrului Evreiesc de Stat, a decedat

Regizorul Harry Eliad, directorul Teatrului Evreiesc de Stat din Capitală, a decedat în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 84 de ani, şi va fi înmormântat miercuri, de la ora 11.00, la cimitirul Filantropia din Bucureşti.
Harry Eliad, directorul Teatrului Evreiesc de Stat, a decedat

JOCURILE OLIMPICE: Echipajul feminin de kaiac dublu al României s-a calificat în semifinale la 500 m

Echipajul feminin de kaiac dublu al României s-a calificat, marţi, în semifinalele probei de 500 de metri de la Jocurile Olimpice de la Londra.
JOCURILE OLIMPICE: Echipajul feminin de kaiac dublu al României s-a calificat în semifinale la 500 m

Comisia de la Veneţia face apel la autorităţile române să se abţină de la presiuni asupra Curţii Constituţionale

Preşedintele Comisiei de la Veneţia a făcut, marţi, apel la autorităţi şi la partidele politice din România să respecte pe deplin independenţa Curţii Constituţionale şi să se abţină de la presiuni, precizând că în urmă cu o zi a primit noi informaţii de la CC în legătură cu acest subiect.
Comisia de la Veneţia face apel la autorităţile române să se abţină de la presiuni asupra Curţii Constituţionale

Victor Ponta, desemnat ministru interimar al Justiţiei

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, l-a desemnat, marţi, pe premierul Victor Ponta ca ministru interimar al Justiţiei. Conform unui anunţ al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele interimar, Crin Antonescu, a semnat marţi Decretul pentru desemnarea domnului Victor-Viorel Ponta, prim-ministru al Guvernului României, ca ministru interimar al Justiţiei.
Victor Ponta, desemnat ministru interimar al Justiţiei

Marga: Nu mi s-a dat nicio explicaţie oficială pentru înlocuire. Plec în Germania pentru cercetare

Andrei Marga declară, referitor la înlocuirea sa din funcţia de ministru de Externe, că "nu există vreun motiv formulat de cineva în vreun fel" şi că ipoteza sa este că "de fapt a fost o împărţeală" în interiorul unui grup şi "un domn a dorit foarte mult acest minister".
Marga: Nu mi s-a dat nicio explicaţie oficială pentru înlocuire. Plec în Germania pentru cercetare

O expoziţie de fotografii rare cu Marilyn Monroe, vernisată în Polonia

O expoziţie de fotografii provenind dintr-o colecţie unică ce include aproape 4.000 de imagini cu Marilyn Monroe, dintre care unele nu au fost niciodată expuse în public, a fost inaugurată luni în Varşovia.
O expoziţie de fotografii rare cu Marilyn Monroe, vernisată în Polonia

Antonescu a numit doi consilieri prezidenţiali: Gheorghe Rotaru şi Vasile Enache

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a numit doi consilieri prezidenţiali, respectiv pe Gheorghe Rotaru şi Vasile Enache, decretele în acest sens fiind publicate marţi în Monitorul Oficial.
Antonescu a numit doi consilieri prezidenţiali: Gheorghe Rotaru şi Vasile Enache

Festivalul Anonimul a fost deschis luni seara cu filmul „The Door”

Festivalul Internaţional de Film Anonimul (6-12 august) a fost deschis luni seara cu filmul "The Door", de Istvan Szabo, care o are în distribuţie pe Helen Mirren, în prezenţa a câteva sute de spectatori.
Festivalul Anonimul a fost deschis luni seara cu filmul

Barack Obama o admiră pe Anne Hathaway: Este cel mai bun lucru pe care l-am remarcat în „The Dark Knight Rises”

Preşedintele american Barack Obama este un admirator declarat al actriţei Anne Hathaway, pe care o consideră "cel mai bun lucru" pe care l-a remarcat în filmul "Cavalerul negru: Legenda renaşte/ The Dark Knight Rises".
Barack Obama o admiră pe Anne Hathaway: Este cel mai bun lucru pe care l-am remarcat în

Peste 400 de angajaţi de la Mechel Câmpia Turzii vor fi disponibilizaţi în august şi septembrie

Peste patru sute de angajaţi ai Combinatului Mechel Câmpia Turzii vor fi disponibilizaţi, în lunile august şi septembrie, din cauza lipsei comenzilor, aceştia urmând să primească trei salarii compensatorii.
Peste 400 de angajaţi de la Mechel Câmpia Turzii vor fi disponibilizaţi în august şi septembrie

Orientarea sexuală poate fi dezvăluită de pupile

Pupilele ochilor se dilată la vederea unor persoane atrăgătoare din punct de vedere sexual şi dezvăluie astfel orientarea sexuală a persoanei în cauză, afirmă autorii unui studiu realizat în Statele Unite ale Americii.
Orientarea sexuală poate fi dezvăluită de pupile

Un basorelief al lui Lenin din Sankt Petersburg, împroşcat cu vopsea roşie

Persoane necunoscute au împroşcat cu vopsea roşie un basorelief al fostului lider bolşevic Vladimir Lenin, la Sankt Petersurg, oraş considerat "leagănul" Revoluţiei ruse de la 1917, a anunţat luni administraţia locală.
Un basorelief al lui Lenin din Sankt Petersburg, împroşcat cu vopsea roşie

Şeful FMI: Suntem îngrijoraţi de impactul situaţiei politice asupra economiei

Şeful misiunii FMI, Erik de Vrijer, a declarat, marţi, la începutul întâlnirii cu preşedintele interimar, Crin Antonescu, de la Palatul Cotroceni, că este "puţin îngrijorat" de impactul pe care îl are actuala situaţie politică din România asupra economiei.
Şeful FMI: Suntem îngrijoraţi de impactul situaţiei politice asupra economiei

Popocatepetl a proiectat în atmosferă o coloană de gaze şi fum de 4,5 kilometri înălţime

Vulcanul Popocatepetl, situat la 70 de kilometri de Ciudad de Mexico, a proiectat luni în atmosferă o coloană de gaze şi cenuşă cu o înălţime de 4,5 kilometri, cea mai importantă activitate de când a fost plasat sub alertă de nivel 3, imediat sub cea prevăzând evacuarea, anunţă autorităţile.
Popocatepetl a proiectat în atmosferă o coloană de gaze şi fum de 4,5 kilometri înălţime

Hollande, Sarkozy şi Chirac, vecini în timpul vacanţei, în sud-estul Franţei – FOTO

Trei preşedinţi francezi, actualul şef al statului François Hollande şi cei doi predecesori ai săi, Nicolas Sarkozy şi Jacques Chirac, îşi petrec vacanţele la doar câţiva kilometri distanţă unul de celălalt, pe coasta Mediteranei.
Hollande, Sarkozy şi Chirac, vecini în timpul vacanţei, în sud-estul Franţei - FOTO

Antonescu, la întâlnirea cu misiunea FMI, BM şi CE: Criza politică nu afectează discuţiile şi angajamentele cu FMI. Nu sunt şeful Guvernului – VIDEO

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a susţinut, marţi, la începutul întâlnirii cu misiunea FMI, BM şi CE, că actuala criză politică nu afectează discuţiile cu delegaţia şi nici angajamentele asumate de România, subliniind că, potrivit Constituţiei, el nu este şeful Guvernului.
Antonescu, la întâlnirea cu misiunea FMI, BM şi CE: Criza politică nu afectează discuţiile şi angajamentele cu FMI. Nu sunt şeful Guvernului - VIDEO

Producătorii auto se simt ameninţaţi de explozia gadget-urilor, care îndepărtează tinerii de maşini

Producătorii auto americani sunt îngrijoraţi că generaţia tânără, aflată oricum într-o situaţie financiară restrictivă, înclină spre relaţionarea în spaţiul online, manifestând tot mai puţin interes pentru autoturisme, trend care ar putea limita cererea din SUA cu 2 milioane de unităţi pe an.
Producătorii auto se simt ameninţaţi de explozia gadget-urilor, care îndepărtează tinerii de maşini

Un consilier al lui Obama a primit bani de la o firmă care întreţine relaţii cu Iranul

Consilierul Casei Albe David Plouffe, fostul director al campaniei lui Barack Obama pentru alegerile prezidenţiale din 2008, a acceptat suma de 100.000 de dolari din partea unei filiale a unei firme care întreţine relaţii cu Iranul, a dezvăluit Washington Post.
Un consilier al lui Obama a primit bani de la o firmă care întreţine relaţii cu Iranul

Trecerea timpului la Casa Regală: Cum ar putea arăta prinţul William, Kate, Harry şi Pippa Middleton la 60 de ani – GALERIE FOTO

Trecerea timpului afectează pe toată lumea, iar prinţul William şi soţia sa, ducesa de Cambridge, prinţul Harry şi celebra Pippa Middleton nu vor face excepţie.
Trecerea timpului la Casa Regală: Cum ar putea arăta prinţul William, Kate, Harry şi Pippa Middleton la 60 de ani - GALERIE FOTO

Ambasadorul SUA s-a întâlnit cu premierul Ponta la Guvern

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a avut, marţi dimineaţă, o întâlnire cu premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, potrivit unor surse.
Ambasadorul SUA s-a întâlnit cu premierul Ponta la Guvern

Washingtonul, pregătit să ajute Egiptul pentru a „obţine controlul total în Peninsula Sinai”

Statele Unite au condamnat luni atacul din Sinai, care s-a soldat cu moartea a 16 grăniceri egipteni, anunţând că sunt pregătite să ajute Egiptul să asigure securitatea în Peninsula Sinai.
Washingtonul, pregătit să ajute Egiptul pentru a

Ionel Dănciulescu, locul doi în clasamentul all-time al prezenţelor în Liga I

Atacantul echipei Dinamo Bucureşti, Ionel Dănciulescu, a jucat în meciul de la Braşov pentru a 486-a oară în primul eşalon şi a trecut pe locul doi în clasamentul all-time al prezenţelor în Liga I.
Ionel Dănciulescu, locul doi în clasamentul all-time al prezenţelor în Liga I

Cursul a scăzut sub 4,56 lei/euro. Dealerii cred că BNR continuă să intervină indirect

Cursul de schimb a scăzut la 4,5560 - 4,5590 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de marţi, într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare şi în care, potrivit dealerilor, BNR a continuat să intervină indirect pentru a susţine moneda naţională.
Cursul a scăzut sub 4,56 lei/euro. Dealerii cred că BNR continuă să intervină indirect

Google promovează proba de atletism garduri la JO, printr-un logo interactiv

Google promovează, marţi, proba de atletism garduri la Jocurile Olimpice, printr-un logo interactiv, sportivul putând fi pus în mişcare şi sărind peste obstacole la comanda din tastatură a utilizatorului, iar la final este afişat şi timpul obţinut.
Google promovează proba de atletism garduri la JO, printr-un logo interactiv

Apple vrea să excludă aplicaţia YouTube din următorul sistem de operare pentru iPhone şi iPad

Apple vrea să retragă aplicaţia YouTube de pe iPhone şi iPad odată cu următoarea versiune a sistemului de operare pentru dispozitive mobile, iOS 6, pregătită pentru această toamnă, subliniind divergenţele tot mai profunde dintre producătorul de electronice şi Google.
Apple vrea să excludă aplicaţia YouTube din următorul sistem de operare pentru iPhone şi iPad

Miniştrii Mircea Duşa şi Radu Stroe discută cu şefii structurilor centrale din MAI

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa şi ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, discută, marţi dimineaţă, cu şefii structurilor centrale din MAI.
Miniştrii Mircea Duşa şi Radu Stroe discută cu şefii structurilor centrale din MAI

Un tir încărcat cu alimente s-a răsturnat şi a luat foc pe Autostrada Bucureşti-Piteşti

Un tir încărcat cu alimente s-a răsturnat şi a luat foc pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, după ce şoferul a încercat să evite un câine, în urma accidentului neînregistrându-se victime, însă traficul pe autostradă a fost afectat timp de aproximativ două ore.
Un tir încărcat cu alimente s-a răsturnat şi a luat foc pe Autostrada Bucureşti-Piteşti

Percheziţii în Capitală, într-un caz de evaziune fiscală de aproximativ 350.000 de euro

Poliţiştii fac, marţi dimineaţă, nouă percheziţii în Capitală, fiind vizată o grupare infracţională suspectată de fals, uz de fals şi evaziune fiscală, prejudiciul produs fiind estimat la aproximativ 350.000 de euro.
Percheziţii în Capitală, într-un caz de evaziune fiscală de aproximativ 350.000 de euro

Zboruri perturbate în Noua Zeelandă, în urma erupţiei unui vulcan

Erupţia de cenuşă a unui vulcan inactiv de peste un secol a perturbat puternic spaţiul aerian al Noii Zeelande marţi, zeci de avioane fiind blocate la sol.
Zboruri perturbate în Noua Zeelandă, în urma erupţiei unui vulcan

Comunitatea evreiască din România, nemulţumită de nominalizarea lui Şova ca ministru

Comunitatea evreiască din România şi-a exprimat luni nemulţumirea faţă de nominalizarea senatorului Dan Şova, care a negat progromul de la Iaşi, în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, a declarat preşedintele comunităţii evreieşti din Bucureşti, citat de site-ul israelian Ynetnews.
Comunitatea evreiască din România, nemulţumită de nominalizarea lui Şova ca ministru

Varşovia doreşte un segment polonez în cadrul scutului american antirachetă în Europa

Preşedintele Bronislaw Komorowski a declarat că Polonia ar trebui să construiască un segment propriu în cadrul sistemului antirachetă pe care Statele Unite plănuiesc să îl instaleze în Europa.
Varşovia doreşte un segment polonez în cadrul scutului american antirachetă în Europa

TRAGEDIE în familia cântăreţului Gary Barlow de la Take That: Cel de-al patrulea copil al său a murit la naştere

Cântăreţul şi compozitorul britanic Gary Barlow şi soţia acestuia, Dawn, au anunţat, luni, într-un comunicat, că sunt devastaţi de pierderea celui de-al patrulea copil al lor, care s-a născut fără viaţă sâmbătă.
TRAGEDIE în familia cântăreţului Gary Barlow de la Take That: Cel de-al patrulea copil al său a murit la naştere

Adolescenţii din Ungaria îşi pot petrece vacanţa de vară în tabere militare

Tinerii din Ungaria, care au vârsta cuprinsă între 11 şi 21 de ani, pot petrece vacanţa de vară într-o tabără paramilitară, unde vor putea învăţa disciplina şi se vor antrena în mânuirea armelor.
Adolescenţii din Ungaria îşi pot petrece vacanţa de vară în tabere militare

Barack Obama, după atacul armat din Wisconsin: Este necesară „o examinare a conştiinţei”

Preşedintele american Barack Obama a declarat luni că "o examinare a conştiinţei" ar fi necesară pentru a reduce propagarea violenţei în ţara sa, declaraţie survenită după atacul de duminică din Wisconsin, precedat în iulie, de un alt atac în Colorado.
Barack Obama, după atacul armat din Wisconsin: Este necesară

SUA: O moschee a fost distrusă complet de un incendiu provocat de un bărbat neidentificat, în Kansas

O moschee a fost incendiată de o persoană neidentificată, în timpul nopţii de duminică spre luni, în Kansas (centrul Statelor Unite), potrivit autorităţilor locale.
SUA: O moschee a fost distrusă complet de un incendiu provocat de un bărbat neidentificat, în Kansas

Şapte persoane au fost ucise luni, într-o serie de atacuri, în Irak

Şapte persoane au fost ucise luni într-o serie de atentate, în Irak, potrivit un surse din cadrul sectorului medical şi al securităţii.
Şapte persoane au fost ucise luni, într-o serie de atacuri, în Irak

Semnificaţii istorice pentru data de 7 august

1848 - A murit chimistul Jons Jacob Berzelius, unul dintre fondatorii chimiei moderne (n. 1779)
Semnificaţii istorice pentru data de 7 august