CELE MAI NOI ARTICOLE

Crima din autogara Bartolomeu din Braşov: Tatăl şi fraţii principalului suspect, arestaţi pentru participare la omor

Tatăl şi doi fraţi ai principalului suspect în cazul crimei de pe peronul autogării Bartolomeu din Braşov au fost arestaţi preventiv, duminică, pentru omor calificat, anchetatorii stabilind că aceştia au participat la uciderea bărbatului de 30 de ani.
Crima din autogara Bartolomeu din Braşov: Tatăl şi fraţii principalului suspect, arestaţi pentru participare la omor

Deţinutul care a evadat de la ferma Penitenciarului Satu Mare a fost prins

Deţinutul care a evadat, vineri, de la ferma Penitenciarului Satu Mare a fost prins, sâmbătă seară, la câteva sute de metri de locuinţa familiei sale, în localitatea Noroieni, aflată la cinci kilometri de municipiul Satu Mare.
Deţinutul care a evadat de la ferma Penitenciarului Satu Mare a fost prins

Afganistan: Cel puţin 16 morţi şi 29 de răniţi în urma unui atac

Cel puţin 16 persoane au murit şi alte 29 au fost rănite după ce militanţii din Afganistan au atacat complexul guvernatorului provinciei Parwan, relatează BBC News Online.
Afganistan: Cel puţin 16 morţi şi 29 de răniţi în urma unui atac

Autoritatea pentru burse din Franţa va investiga zvonurile care au afectat cotaţia Societe Generale

Autoritatea de reglementare a bursei din Franţa va deschide o investigaţie în privinţa speculaţiilor care au cauzat, săptămâna trecută, scăderea puternică a acţiunilor grupului bancar Societe Generale, a anunţat preşedintele instituţiei, Jean-Pierre Jouyet, citat de Bloomberg.
Autoritatea pentru burse din Franţa va investiga zvonurile care au afectat cotaţia Societe Generale

Tânăr, reţinut pentru furtul a trei autoturisme de lux lăsate cu cheile în contact

Un tânăr a fost reţinut, sâmbătă, pentru furtul a trei autoturisme de lux lăsate cu cheile în contact, două dintre maşini, în valoare de aproximativ 50.000 de euro fiind luate în ultimele trei zile.
Tânăr, reţinut pentru furtul a trei autoturisme de lux lăsate cu cheile în contact

Deftones, delir la Arenele Romane

Trupa americană de nu metal Deftones, cap de afiş la prima ediţie Alternative Summer Day, a concertat, sâmbătă, pentru a doua oară la Arenele Romane din Bucureşti, în faţa a aproximativ 3.000 de persoane.
Deftones, delir la Arenele Romane

Fidel Castro a împlinit 85 de ani. Cum l-au sărbătorit cubanezii

Toată presa cubaneză, muzicienii, medicii, tinerii şi chiar transexualii i-au adus un omagiu, sâmbătă, lui Fidel Castro, la împlinirea a 85 de ani, însă exilaţii cubanezi din Florida i-au urat să aibă parte de ani lungi de suferinţe.
Fidel Castro a împlinit 85 de ani. Cum l-au sărbătorit cubanezii

Violenţe la un marş protestant într-un oraş din Irlanda de Nord

Violenţe au izbucnit sâmbătă la Londonderry în Irlanda de Nord în cadrul unui marş protestant în acest oraş cu majoritate catolică, fără a provoca răniţi, a anunţat poliţia.
Violenţe la un marş protestant într-un oraş din Irlanda de Nord

Noisettes, sufletul petrecerii în prima seară la Summer Well

Câteva mii de oameni s-au bucurat, sâmbătă seară, de muzica şi atmosfera feestivalului Summer Well, pe Domeniul Ştirbey de la Buftea, însă vizibil cei mai apreciaţi au fost Noisettes, solista trupei, Shingai Shoniwa, contaminând publicul cu energia ei.
Noisettes, sufletul petrecerii în prima seară la Summer Well

SUA, Marea Britanie şi Arabia Saudită cer încetarea imediată a băii de sânge din Siria

Statele Unite şi aliaţii lor, Marea Britanie şi Arabia Saudită, au lansat un apel, sâmbătă, la Damasc pentru încetarea imediată a violenţelor în Siria, a anunţat Casa Albă. Preşedintele Barack Obama şi premierul britanic David Cameron au făcut apel la "încetarea imediată a băii de sânge" din Siria, anunţat preşedinţia într-un comunicat.
SUA, Marea Britanie şi Arabia Saudită cer încetarea imediată a băii de sânge din Siria

Miliardarii şi avioanele lor. Topul celor mai luxoase aeronave private

Când vine vorba de transport, miliardarii au la dispoziţie cele mai luxoase aeronave. Fie că vorbim despre avioane Boeing sau Bombardier, aceştia nu fac rabat de la calitate când vine vorba despre confortul călătoriei lor.
Miliardarii şi avioanele lor. Topul celor mai luxoase aeronave private

Ce spune preşedintele Băncii Mondiale despre economie

Lumea se îndreaptă spre o fază nouă şi mult mai periculoasă a incertitudinii economice din cauza datoriilor ţărilor europene, arată Robert Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale, potrivit The Australian.
Ce spune preşedintele Băncii Mondiale despre economie

Preşedintele FIBA Europe, în vizită în România

Preşedintele Federaţiei Europene de Baschet, Olafur Rafnsson, se află în premieră într-o vizită în România, urmând să asiste la finala Campionatului European feminin under 18, de duminică, la Oradea.
Preşedintele FIBA Europe, în vizită în România

Un mort şi doi răniţi după ce două nave au intrat în coliziune pe râul Moscova

Două vedete au intrat în coliziune, sâmbătă seara, pe râul Moscova, provocând moartea unei persoane şi rănirea altor două, a anunţat o purtătoare de cuvânt a organizaţiei locale a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, Iulia Gavrikova, citată de agenţia RIA Novosti.
Un mort şi doi răniţi după ce două nave au intrat în coliziune pe râul Moscova

Cum arată puii de diavol tasmanian – VIDEO

Deşi numele de "diavol" poate inspira teamă, câţiva pui de diavoli tasmanieni de la o grădină zoologică din Australia demonstrează contrariul.
Cum arată puii de diavol tasmanian - VIDEO

SUA: Patru morţi şi 40 de răniţi după ce o scenă pregătită pentru un concert s-a prăbuşit – FOTO, VIDEO

Cel puţin patru persoane au murit şi alte 40 au fost rănite sâmbătă seara, după ce o scenă pe care urma să aibă loc un concert s-a prăbuşit în statul Indiana (nordul Statelor Unite), au anunţat oficialii locali.
SUA: Patru morţi şi 40 de răniţi după ce o scenă pregătită pentru un concert s-a prăbuşit - FOTO, VIDEO

Uleiul de macadamia, recomandat pentru folosirea zilnică în îngrijirea pielii şi pentru păr

Uleiul de macadamia, obţinut din fructele arborelui omonim originar din Australia, este recomandat pentru folosirea zilnică în îngrijirea pielii, dar şi în tratamente pentru părul uscat, informează un comunicat.
Uleiul de macadamia, recomandat pentru folosirea zilnică în îngrijirea pielii şi pentru păr

Imagine şocantă: Lindsay Lohan, plină de sânge şi ţinând un cuţit îndreptat spre propriul gât

Actriţa Lindsay Lohan şochează printr-o fotografie în care apare plină de sânge şi ţinând un cuţit însângerat îndreptat câtre propriul gât.
Imagine şocantă: Lindsay Lohan, plină de sânge şi ţinând un cuţit îndreptat spre propriul gât

Ce spunea Mark Zuckerberg despre Facebook în 2005

Într-un interviu acordat în 2005, omul din spatele Facebook - Mark Zuckerberg - vorbea despre succesul pe grupuri mici al reţelei de socializare şi nu îi înţelegea pe cei "care îşi doresc mai mult sau ţintesc spre cucerirea întregii lumi". Îmbrăcat doar în pantaloni scurţi şi într-un tricou şi cu un pahar de bere în mână, şeful Facebook sărbătorea la acea vreme alături de echipa sa atingerea pragului de 3 milioane de utilizatori, scrie Daily Mail.
Ce spunea Mark Zuckerberg despre Facebook în 2005

Filmul „The House” a câştigat trofeul Anonimul

Coproducţia Slovacia-Cehia "Dom/ The House" a câştigat trofeul Anonimul, sâmbătă seară, la gala de premiere care a încheiat festivalul cu acelaşi nume desfăşurat la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.
Filmul

Semnificaţii istorice pentru 14 august

În 1956 a încetat din viaţă Bertolt Brecht, dramaturg, poet, regizor de origine germană, iniţiator al teatrului epic: “Opera de trei parale”, “Mutter Courage şi copiii ei”, “Viaţa lui Galilei”, “O sută de poezii”, “Eseuri” (n. 10 februarie 1898).
Semnificaţii istorice pentru 14 august

Concordia Chiajna – FC Vaslui, scor 0-3, în Liga I

Echipa FC Vaslui a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), formaţia Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a III-a a Ligii I.
Concordia Chiajna - FC Vaslui, scor 0-3, în Liga I

Festivalul de la Locarno 2011: Filmul „Abrir puertas y ventanas” a primit Leopardul de Aur

Lungmetrajul "Abrir puertas y ventanas" a primit, sâmbătă, premiul Leopardul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno (3 - 13 august), unde pelicula "Din dragoste, cu cele mai bune intenţii", de Adrian Sitaru, a câştigat premiile pentru cea mai bună regie şi cel mai bun actor.
Festivalul de la Locarno 2011: Filmul

Premii pentru România la Festivalul de Film de la Locarno 2011: „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii” de Adrian Sitaru – premiul pentru regie şi actor principal

Lungmetrajul "Din dragoste, cu cele mai bune intenţii", de Adrian Sitaru, a primit premiile pentru cea mai bună regie şi cel mai bun actor într-un rol principal, acordat lui Bogdan Dumitrache, sâmbătă, la gala Festivalului de Film de la Locarno 2011, informează site-ul oficial al evenimentului.
Premii pentru România la Festivalul de Film de la Locarno 2011:

Petrolul Ploieşti – Rapid, scor 0-1, în Liga I

Formaţia Rapid Bucureşti a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci disputat la Buzău în etapa a III-a a Ligii I, unicul gol fiind marcat în minutul 87, de Daniel Pancu.
Petrolul Ploieşti - Rapid, scor 0-1, în Liga I

Liviu Ciobotariu: Îi dedicăm această victorie lui Cornel Dinu

Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Liviu Ciobotariu, a declarat, sâmbătă, după victoria din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 2-0, că îi dedică acest succes administratorului delegat Cornel Dinu, care a fost operat timp de nouă ore.
Liviu Ciobotariu: Îi dedicăm această victorie lui Cornel Dinu

Cum arată România elevilor de 10 la bacalaureat

Indiferent că au decis să rămână sau să plece pentru a-şi continua studiile în străinătate, elevii de 10 vor o Românie fără corupţie, mai organizată, în care să existe mai multă toleranţă şi mai mult respect între oameni.
Cum arată România elevilor de 10 la bacalaureat

Dinamo Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu, scor 2-0, în Liga I

Echipa Dinamo Bucureşti a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a III-a a Ligii I.
Dinamo Bucureşti - Pandurii Târgu Jiu, scor 2-0, în Liga I

Moraes a semnat pe 4 ani cu ŢSKA Sofia şi există posibilitatea să joace împotriva Stelei

Tehnicianul echipei ŢSKA Sofia, Milen Radukanov, a declarat că atacantul Junior Moraes a semnat un contract pe patru ani cu gruparea bulgară şi că în cazul în care permisul de muncă al jucătorului va sosi în timp util, îl va putea folosi împotriva Stelei, în play-off-ul Ligii Europa.
Moraes a semnat pe 4 ani cu ŢSKA Sofia şi există posibilitatea să joace împotriva Stelei

România a ocupat locul 6, la CE de tineret din Olanda

Naţionala de handbal feminin a României s-a clasat, sâmbătă, pe locul 6 la Campionatul European de tineret din Olanda, după ce a fost învinsă în meciul pentru clasarea finală de reprezentativa Suediei, scor 30-20 (15-11).
România a ocupat locul 6, la CE de tineret din Olanda

Crima de pe peronul autogării Bartolomeu din Braşov: Principalul suspect a fost arestat preventiv

Principalul suspect în cazul crimei de pe peronul autogării Bartolomeu din Braşov a fost arestat preventiv, sâmbătă, pentru 30 de zile pentru omor calificat, după ce a recunoscut că l-a înjunghiat de mai multe ori cu un cuţit pe bărbatul cu care a călătorit cu autocarul din Franţa.
Crima de pe peronul autogării Bartolomeu din Braşov: Principalul suspect a fost arestat preventiv

Rezultate din prima etapă a campionatului Angliei

Rezultate înregistrate, sâmbătă, în prima etapă a campionatului englez:
Rezultate din prima etapă a campionatului Angliei

Dorin Goian, omul meciului Inverness – Glasgow Rangers

Fundaşul Dorin Goian a fost desemnat de site-ul oficial al clubului Glasgow Rangers omul meciului din deplasare cu Inverness, câştigat cu scorul de 2-0, în campionatul Scoţiei, în care românul a obţinut un penalti.
Dorin Goian, omul meciului Inverness - Glasgow Rangers

Glen Johnson a refuzat o ofertă de a boxa cu Lucian Bute

Pugilistul Glen Johnson a refuzat o ofertă de a boxa cu Lucian Bute, considerând că i s-a făcut intenţionat o propunere foarte mică, pentru ca un astfel de meci să nu aibă loc.
Glen Johnson a refuzat o ofertă de a boxa cu Lucian Bute

China Nuclear Power Engineering este interesată să investească în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

China Nuclear PowerEngineering (CNPEC) este interesată să investească în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, a declarat sâmbătă ministrul Economiei, Ion Ariton, adăugând că până în octombrie ar putea fi semnat acordul de confidenţialitate cu compania chineză.
China Nuclear Power Engineering este interesată să investească în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

Cristina Dinu şi Cristina-Andreea Mitu s-au calificat în finala turneului de la Bucureşti

Jucătoarele de tenis Cristina Dinu, cap de serie numărul unu, şi Cristina-Andreea Mitu, a treia favorită a competiţiei, s-au calificat în finala turneului de la Bucureşti, dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari.
Cristina Dinu şi Cristina-Andreea Mitu s-au calificat în finala turneului de la Bucureşti

Tabără către fermieri: Nu vă vindeţi terenurile, pentru că preţurile lor vor creşte

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, i-a îndemnat, sâmbătă, pe fermierii din judeţul Alba să nu îşi vândă terenurile agricole pe care le deţin deoarece în următorii ani preţul acestora va creşte foarte mult, iar la unele ar putea ajunge la peste 25.000 de euro pe hectar.
Tabără către fermieri: Nu vă vindeţi terenurile, pentru că preţurile lor vor creşte

Sorin Marica, iubitul Andreei Spătaru, arestat preventiv pentru 29 de zile după ce a tras cu un pistol cu bile

Instanţa a decis, sâmbătă, arestarea preventivă a lui Sorin Marica - iubitul fotomodelului Andreea Spătaru -, acuzat că a provocat scandal şi nu a respectat legea privind regimul armelor, după ce, în urmă cu o zi, a tras cu un pistol cu bile în trafic, în zona Gara de Nord.
Sorin Marica, iubitul Andreei Spătaru, arestat preventiv pentru 29 de zile după ce a tras cu un pistol cu bile

Oraşul Istanbul candidează pentru organizarea JO din 2020

Oraşul Istanbul candidează pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2020, a anunţat, sâmbătă, premierul turc Recep Tayyip Erdogan.
Oraşul Istanbul candidează pentru organizarea JO din 2020

După scandalul Sabyc, inseminarea artificială cu donator anonim ar putea fi din nou legalizată

Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică un proiect de lege privind inseminarea artificială cu spermă de la un donator anonim, în 2009 fiind abrogate prevederi ce permiteau această procedură de reproducere întrucât ar fi intrat sub incidenţa traficului de celule umane.
După scandalul Sabyc, inseminarea artificială cu donator anonim ar putea fi din nou legalizată