CELE MAI NOI ARTICOLE

Veniturile la buget au crescut în primul trimestru cu 10,2%, iar cheltuielile au urcat cu doar 1,3%

Veniturile bugetului general consolidat au crescut în primul trimestru cu 10,2% faţă de perioada similară din 2010, în principal datorită majorării încasărilor din TVA şi accize, iar cheltuielile au urcat cu 1,3%, în condiţiile majorării plăţilor pentru proiecte finanţate din fonduri UE.
Veniturile la buget au crescut în primul trimestru cu 10,2%, iar cheltuielile au urcat cu doar 1,3%

MAE recomandă românilor să părăsească Siria

Ministerul Afacerilor Externe a postat, marţi, un avertisment de călătorie pentru Siria, recomandând cetăţenilor români să evite călătoriile în această ţară, iar celor care se află deja în Siria să părăsească zona folosind cursele aeriene comerciale, încă disponibile.
MAE recomandă românilor să părăsească Siria

Franţa susţine candidatura şefului Băncii Italiei, Mario Draghi, la preşedinţia BCE

Franţa susţine candidatura guvernatorului Băncii Italiei, Mario Draghi, la conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat, marţi, preşedintele francez Nicolas Sarkozy, aflat în vizită la Roma, transmite Reuters.
Franţa susţine candidatura şefului Băncii Italiei, Mario Draghi, la preşedinţia BCE

Tirurile forţelor siriene de securitate continuă la Deraa, afirmă un militant

Tiruri ale forţelor de securitate puteau fi auzite din nou, marţi, la Deraa, la o zi după ce o operaţiune efectuată de mii de militari, susţinuţi de tancuri şi blindate, s-a soldat, potrivit unor martori, cu moartea a 25 de persoane, a anunţat un militant pentru drepturile omului, citat de AFP.
Tirurile forţelor siriene de securitate continuă la Deraa, afirmă un militant

COM: „Ciocnirea ouălor”, varianta adaptată pentru derbi

"Inspiraţia" şefilor LPF de a programa derbiul dintre Steaua şi Dinamo a doua zi de Paşte i-a determinat pe cei implicaţi în fenomen să adapteze tradiţia "ciocnirii ouălor" în mai multe moduri, unele dintre acestea fiind violente, altele amuzante.
COM:

Jimmy Carter şi alţi trei foşti şefi de stat şi de guvern au sosit în Coreea de Nord

Fostul preşedinte american Jimmy Carter a sosit marţi în Coreea de Nord pentru o vizită destinată evaluării situaţiei alimentare, diminuării tensiunilor intercoreene şi reluării negocierilor pe tema crizei nucleare, informează AFP.
Jimmy Carter şi alţi trei foşti şefi de stat şi de guvern au sosit în Coreea de Nord

WikiLeaks: Un membru al-Qaida deţinut la Guantanamo a fost în România pentru o afacere cu oi

Un membru al-Qaida deţinut la închisoarea de la Guantanamo a declarat că a călătorit în România pentru a începe o afacere în domeniul importului de oi, timp în care a lucrat pentru organizaţii umanitare, despre care SUA afirmă că susţin terorismul, potrivit unor dosare publicate de WikiLeaks.
WikiLeaks: Un membru al-Qaida deţinut la Guantanamo a fost în România pentru o afacere cu oi

Bărbaţi violaţi de femei: În Zimbabwe, li se recomandă să nu facă autostopul

Poliţia din Zimbabwe recomandă celor care călătoresc să folosească transportul în comun, deoarece riscă să fie răniţi sau să treacă prin experienţe traumatizante. Un bărbat a fost violat de trei femei după ce acestea s-au oferit să îl transporte cu maşina.
Bărbaţi violaţi de femei: În Zimbabwe, li se recomandă să nu facă autostopul

Sindicaliştii din penitenciare ameninţă cu proteste după decizia CC în cazul Legii Dialogului Social

Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) ameninţă cu proteste în perioada următoare dacă Legea Dialogului Social va fi declarată constituţională de către Curtea Constituţională şi sesizează Organizaţia Internaţională a Muncii şi CEDO pentru eliminarea dreptului la grevă.
Sindicaliştii din penitenciare ameninţă cu proteste după decizia CC în cazul Legii Dialogului Social

Eurostat are rezerve faţă de calitatea datelor raportate de România privind deficitul bugetar

Eurostat a anunţat că are rezerve în privinţa calităţii datelor raportate de România referitoare la deficitul bugetar de anul trecut, calculat după standardele ESA95, invocând printre cauze incertitudinea legată de impactul unor companii publice asupra deficitului.
Eurostat are rezerve faţă de calitatea datelor raportate de România privind deficitul bugetar

În acest an, PSD este ecologist şi organizează „1 Mai verde”

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, marţi, că liderii partidului vor participa, de 1 Mai, la acţiuni ecologiste în colegiile parlamentare în care au fost aleşi, sub semnul "1 Mai verde".
În acest an, PSD este ecologist şi organizează

Cântăreaţa punk Poly Styrene a murit

Cântăreaţa britanică Poly Styrene, considerată o legendă a muzicii punk, a murit, luni, la vârsta de 53 de ani, în urma unui cancer.
Cântăreaţa punk Poly Styrene a murit

Grupul Girls Aloud se va reuni în 2012

Grupul britanic Girls Aloud se va reuni în 2012 pentru a celebra, printr-o serie de concerte live, zece ani de la înfiinţarea trupei, a declarat managerul formaţiei, citat de nme.com.
Grupul Girls Aloud se va reuni în 2012

Barbu: Guvernul nu a luat încă o decizie privind data de adoptare a euro, poate fi 2015 sau o alta

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, marţi, după şedinţa BPN al PDL, că Guvernul nu a luat încă o decizie privind aderarea la zona euro, precizând că data aderării poate fi 1 ianuarie 2015 sau termenul poate fi regândit.
Barbu: Guvernul nu a luat încă o decizie privind data de adoptare a euro, poate fi 2015 sau o alta

Un asasin al-Qaida deţinut la Guantanamo a fost informator pentru MI6

Un membru al-Qaida, Adil Hadi al Jazairi bin Hamlili, acuzat că a bombardat două biserici creştine şi un hotel de lux în Pakistan, în 2002, lucra concomitent pentru serviciul britanic de informaţii MI6, potrivit unor dosare despre deţinuţii de la Guantanamo.
Un asasin al-Qaida deţinut la Guantanamo a fost informator pentru MI6

Incendiul izbucnit la un supermarket din Călăraşi a provocat pagube de aproximtaiv 4.000.000 de lei

Incendiul care a izbucnit, luni, la magazia unui supermarket din municipiul Călăraşi a provocat pagube de aproximtaiv 4.000.000 de lei, în timp ce valoarea bunurilor salvate este de 20.000.000 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Incendiul izbucnit la un supermarket din Călăraşi a provocat pagube de aproximtaiv 4.000.000 de lei

Marea finală a emisiunii „Românii au talent”, lider absolut de audienţă pe toate targeturile – VIDEO

Marea finală a emisiunii "Românii au talent", difuzată luni, între orele 20.28 - 00.34, a fost lider absolut de audienţă pe toate targeturile, Pro TV înregistrând în momentul anunţării câştigătorului o cotă de piaţă de 71,7% pe publicul comercial din mediul urban cu vârste între 18-49 de ani.
Marea finală a emisiunii

Grupul francez Lactalis oferă aproape 3,4 miliarde de euro pentru preluarea integrală a Parmalat

Grupul francez Lactalis, cel mai mare producător european de lactate, a lansat o ofertă în valoare de 3,38 miliarde euro pentru preluarea integrală a rivalului italian Parmalat, la care deţine un pachet de 29% din acţiuni.
Grupul francez Lactalis oferă aproape 3,4 miliarde de euro pentru preluarea integrală a Parmalat

Preşedinţia finlandeză a UE era preocupată în 2006 de referendumul proindependenţă din Transnistria

Preşedinţia finlandeză a UE împărtăşea preocuparea Statelor Unite privind referendumul proindependenţă organizat în 2006 de Transnistria, temându-se că Rusia ar putea susţine rezultatele plebiscitului, conform unor documente diplomatice americane dezvăluite de WikiLeaks.
Preşedinţia finlandeză a UE era preocupată în 2006 de referendumul proindependenţă din Transnistria

Liderii al-Qaida au urmărit la televizor ştirile despre atentatele din 11 septembrie2001 – WikiLeaks

Mai mulţi lideri ai reţelei al-Qaida au urmărit la televizor, într-o locuinţă din Karachi, transmisiile televizate despre atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite, relatează Daily Mail, în ediţia online de marţi, citând documente confidenţiale americane publicate de WikiLeaks.
Liderii al-Qaida au urmărit la televizor ştirile despre atentatele din 11 septembrie2001 - WikiLeaks

Controlorul vamal bucureştean prins de DNA primind bani a fost trimis în judecată

Controlorul vamal bucureştean Maria Cotunoaei, prinsă în flagrant delict de procurori la începutul lunii în timp ce primea 1.500 de lei de la reprezentantul unei firme pentru a-i elibera acestuia un atestat a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie.
Controlorul vamal bucureştean prins de DNA primind bani a fost trimis în judecată

Primarul comunei gorjene Fărcăşeşti, Constantin Pârvulescu, trimis în judecată pentru corupţie

Primarul comunei gorjene Fărcăşeşti, Constantin Pârvulescu, a fost trimis în judecată, alături de nora şi cumnatul său, pentru fapte de corupţie, fiind acuzat că a primit mită peste 360.00 de euro în schimbul atribuirii preferenţiale a unor contracte de achiziţie publică.
Primarul comunei gorjene Fărcăşeşti, Constantin Pârvulescu, trimis în judecată pentru corupţie

Vezi cum au fost găsite fularele care ascundeau torţele dinamoviştilor – VIDEO

Jucătorii dinamovişti au aruncat mingi şi fulare înnodate în sectorul fanilor echipei Dinamo, la meciul cu Steaua ce a avut loc luni, în aceste fulare aflându-se torţe.
Vezi cum au fost găsite fularele care ascundeau torţele dinamoviştilor - VIDEO

Ponta: Regimul Băsescu a ratat toate obiectivele pe plan extern

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că "regimul Băsescu" a ratat toate obiectivele pe plan extern, începând cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi terminând cu aderarea la moneda euro în 2015.
Ponta: Regimul Băsescu a ratat toate obiectivele pe plan extern

Membri ai unei reţele de falşi generali FSB, arestaţi în Rusia pentru escrocherie

O reţea de escroci care pretindeau că sunt generali din serviciile speciale ruse, care au încercat să obţină un milion de euro de la un om de afaceri în schimbul unui post de rang înalt în cadrul administraţiei, a fost anihilată la Moscova, a anunţat marţi Ministerul rus de Interne, citat de AFP.
Membri ai unei reţele de falşi generali FSB, arestaţi în Rusia pentru escrocherie

ANI a sesizat DNA în cazul unui consilier judeţean din Mureş, el spune că va da în judecată Agenţia

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat DNA în privinţa unui consilier judeţean din Mureş, Akos Mora Daniel (PNL), considerând că există indiciii referitoare la săvârşirea de către acesta a unor infracţiuni asimilate faptelor de corupţie, liberalul susţinând că va da în judecată Agenţia.
ANI a sesizat DNA în cazul unui consilier judeţean din Mureş, el spune că va da în judecată Agenţia

Ştefan Iancu salvează situaţia în comedia „Naşa”

Ştefan Iancu are la numai 13 ani o experienţă cinematografică impresionantă, talentul său adăugându-i în palmares un nou rol de succes într-un film de lungmetraj, în comedia "Naşa/ The Godmother", care poate fi vizionată din 29 aprilie pe marile ecrane, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Ştefan Iancu salvează situaţia în comedia

Aretha Franklin lansează un nou album pe 3 mai

Cântăreaţa americană Aretha Franklin a anunţat recent că noul ei album, intitulat "Aretha: A Woman Falling Out of Love", va fi lansat pe piaţă pe 3 mai.
Aretha Franklin lansează un nou album pe 3 mai

Ediţia „Happy Hour” de Paşte a fost lider de audienţă

Ediţia de Paşte a emisiunii "Happy Hour", difuzată luni, de la ora 17.45, la Pro TV, a fost lider de audienţă pe tot parcursul difuzării programului, informează televiziunea.
Ediţia

Ponta: Cei care votează cu Boc în PDL primesc bani de la Udrea prin programul de delapidare

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a susţinut, marţi, într-o conferinţă de presă, că liderii şi filialele PDL care vor vota cu Emil Boc la Convenţia Naţională a partidului din 14 mai primesc bani din programul "de delapidare" al ministrului Elena Udrea.
Ponta: Cei care votează cu Boc în PDL primesc bani de la Udrea prin programul de delapidare

Întârzieri în Franţa la trenurile Thalys, Eurostar şi TGV Nord, după un furt de cabluri

Un furt de cabluri pe o linie feroviară, în nordul Franţei, a provocat marţi dimineaţă întârzieri între 15 şi 30 de minute pentru trenurile TGV Nord, Eurostar şi Thalys, a anunţat compania franceză de căi ferate, SNCF, citată de AFP.
Întârzieri în Franţa la trenurile Thalys, Eurostar şi TGV Nord, după un furt de cabluri

Alexandru: Din punctul meu de vedere nu a fost niciun incident, aşteptăm raportul Jandarmeriei

Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, care a fost supervizor la partida Steaua-Dinamo, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că nu a specificat în raport incidentul în care jucătorii dinamovişti au aruncat în sectorul rezervat galeriei oaspete fulare şi mingi ce ar fi conţinut torţe.
Alexandru: Din punctul meu de vedere nu a fost niciun incident, aşteptăm raportul Jandarmeriei

Fetiţa de un an şi nouă luni dispărută joi, căutată de scafandri în Lacul Morii din Capitală

Scafandrii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS) au căutat, marţi, în Lacul Morii, trupul fetiţei de un an şi nouă luni dispărute, săptămâna trecută, în Sectorul 6 al Capitalei, însă fără rezultat.
Fetiţa de un an şi nouă luni dispărută joi, căutată de scafandri în Lacul Morii din Capitală

Mii de credincioşi, aşteptaţi la Turnu Severin unde vor fi aduse moaştele Sf. Grigorie Decapolitul

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi, miercuri, la Catedrala Episcopală "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din municipiul Drobeta Turnu Severin, unde vor fi aduse moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, considerat ocrotitor al Olteniei şi făcător de minuni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Mii de credincioşi, aşteptaţi la Turnu Severin unde vor fi aduse moaştele Sf. Grigorie Decapolitul

Leul se apreciază la un nou maxim al ultimelor 13 luni. Vezi cursul BNR

Moneda naţională s-a apreciat treptat în prima parte a sesiunii interbancare de marţi, în linie cu sentimenul pozitiv din regiune, astfel că BNR a publicat un curs de referinţă cu 0,8 bani mai redus, de 4,0735 lei/euro, minimul din martie 2010.
Leul se apreciază la un nou maxim al ultimelor 13 luni. Vezi cursul BNR

Stoica a adus la LPF un fular şi o minge ce ar fi fost introduse de jucătorii dinamovişti la derbi

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a adus, marţi, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, o minge şi un fular cu însemnele clubului Dinamo, ca probă în cazul introducerii de materiale pirotehnice în Stadionul Steaua de către jucătorii "alb-roşii" la derbiul campionatului.
Stoica a adus la LPF un fular şi o minge ce ar fi fost introduse de jucătorii dinamovişti la derbi

IGPR: Anul 2011, printre cele mai liniştite în ceea ce priveşte infracţiunile de Paşti

Anul 2011 poate fi considerat printre cele mai liniştite în ceea ce priveşte infracţiunile comise de români în perioada Paştelui, numărul tâlhăriilor scăzând cu aproape 24 la sută, iar cel al crimelor cu peste 33 la sută, informează, marţi, Poliţia Română.
IGPR: Anul 2011, printre cele mai liniştite în ceea ce priveşte infracţiunile de Paşti

Vezi cine va cânta în deschiderea concertului Shakira de la Bucureşti – VIDEO

Smiley şi Bosquito vor cânta în deschiderea concertului pe care Shakira îl va susţine pe 7 mai în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în cadrul Emagic Summer Fest, informează organizatorii, Emagic.
Vezi cine va cânta în deschiderea concertului Shakira de la Bucureşti - VIDEO

Un nou nume confirmat la B’estfest 2011: Roger Sanchez

Roger Sanchez, câştigător al unui premiu Grammy şi unul dintre cei mai populari DJ ai ultimilor ani, este cel mai nou nume confirmat în line-up-ul B'estfest, în prima zi a festivalului, pe 1 iulie, informează organizatorii, Emagic.
Un nou nume confirmat la B'estfest 2011: Roger Sanchez

Metrorex ar putea renunţa la un contract de 239 milioane de euro cu francezii de la Alstom

Companiilor din Hexagon nu le mai merge deloc bine în România. Răceala relaţiilor dintre preşedinţii Traian Băsescu şi Nicolas Sarkozy, precum şi poziţia oficială a Franţei cu privire la intrarea României în spaţiul Schengen par să aibă efecte şi în mediul de afaceri. După Colas, Vinci, GDF Suez sau EADS, şi francezii de la Alstom sunt pe cale să piardă o afacere de proporţii. Contractul dintre Metrorex şi Alstom, în valoare de 239 de milioane de euro, a fost semnat în 2004 şi are o perioadă de 15 ani. În schimbul acestor bani, francezii se obligau să asigure mentenanţa garniturilor de la Metrorex.
Metrorex ar putea renunţa la un contract de 239 milioane de euro cu francezii de la Alstom