CELE MAI NOI ARTICOLE

Încrederea populaţiei şi companiilor în economia românească a continuat să crească în martie

Indicatorul încrederii populaţiei şi companiilor în economia românească a continuat să crească în luna martie, percepţia îmbunătăţindu-se în principal în sectorul industriei, potrivit unui sondaj efectuat lunar de Comisia Europeană (CE).
Încrederea populaţiei şi companiilor în economia românească a continuat să crească în martie

Preţul terenurilor pentru spaţii industriale de lângă Bucureşti a scăzut anul trecut cu circa 40%

Preţurile terenurilor pentru construcţii industriale din apropierea Bucureştiului au scăzut anul trecut cu circa 40% comparativ cu 2009, la o medie de 30 de euro pe metru pătrat, nivel superior celui din zona Budapesta, dar sub cel din Varşovia, Praga şi Bratislava, potrivit King Sturge.
Preţul terenurilor pentru spaţii industriale de lângă Bucureşti a scăzut anul trecut cu circa 40%

Înfiinţarea unei comisii de afaceri europene a Camerei va fi discutată marţi de liderii de grupuri

Liderii grupurilor parlamentare se vor întâlni, marţi, pentru a discuta despre înfiinţarea unei comisii de afaceri europene a Camerei Deputaţilor, a anunţat, miercuri, secretarul Camerei Dumitru Pardău, după şedinţa Biroului Permanent.
Înfiinţarea unei comisii de afaceri europene a Camerei va fi discutată marţi de liderii de grupuri

Arbitrii partidelor din etapa a XX-a a Ligii a II-a

Arbitrii şi observatorii partidelor care se vor disputa, sâmbătă, de la ora 11.00, în etapa a XX-a a Ligii a II-a:
Arbitrii partidelor din etapa a XX-a a Ligii a II-a

Botiş, certat de pensionarii care protestează, nu le promite nimic, dar îi invită la discuţii

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a fost certat, miercuri, de pensionarii care protestează în faţa ministerului, acesta spunându-le că nu le poate promite rezolvarea problemelor lor, dar îi invită peste o săptămână la discuţii.
Botiş, certat de pensionarii care protestează, nu le promite nimic, dar îi invită la discuţii

Vanilla Ice va juca într-un spectacol de pantomimă

Vanilla Ice îşi va face debutul într-un spectacol de teatru, cântăreţul american urmând să joace într-un show de pantomimă ce va fi pus în scenă într-un teatru britanic din comitatul Kent, informează bbc.co.uk.
Vanilla Ice va juca într-un spectacol de pantomimă

Cel puţin 56 de încălcări ale procedurilor de siguranţă, semnalate la centralele nucleare din SUA

Cel puţin 56 de încălcări ale procedurilor de siguranţă au fost semnalate la centrale nucleare din Statele Unite în ultimii patru ani, printre acestea fiind probleme cu gestionarea materialelor radioactive şi lipsa unor generatoare de electricitate de rezervă, infomează site-ul postului ABC.
Cel puţin 56 de încălcări ale procedurilor de siguranţă, semnalate la centralele nucleare din SUA

Dezbateri în Comisia de administraţie privind câinii fără stăpân,cu ONG-urile şi prefectul Capitalei

Reprezentanţii ONG-urilor pentru protecţia animalelor au pledat, miercuri, la Comisia pentru administraţie a Camerei Deputaţilor, pentru sterilizarea şi nu eutanasierea câinilor fără stăpân, în timp ce prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a prezentat o femeie muşcată de câini.
Dezbateri în Comisia de administraţie privind câinii fără stăpân,cu ONG-urile şi prefectul Capitalei

Tribunalul dispune continuarea procesului lui Geert Wilders pentru incitare la ură rasială

Tribunalul din Amsterdam a dispus, miercuri, continuarea procesului împotriva liderului extremei-drepte olandeze, Geert Wilders, pentru incitare la ură rasială şi la discriminare faţă de musulmani, relatează AFP.
Tribunalul dispune continuarea procesului lui Geert Wilders pentru incitare la ură rasială

Around 70 Romanian Pensioners Protest In Bucharest

Around 70 Romanian pensioners are protesting in Bucharest, outside the headquarters of ruling party PDL and the Ministries of Labor and of Health, demanding a higher pension point, the elimination of co-payment in healthcare and of the 5.5% health insurance contribution.
Around 70 Romanian Pensioners Protest In Bucharest

Udrea a semnat contracte de 14,7 mil. lei, cu finanţare UE, pentru proiecte de dezvoltare în Filiaşi

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a semnat miercuri două contracte de finanţare cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional (POR), în valoare totală de 14,7 milioane lei, pentru proiecte de dezvoltare în oraşul Filiaşi, judeţul Dolj.
Udrea a semnat contracte de 14,7 mil. lei, cu finanţare UE, pentru proiecte de dezvoltare în Filiaşi

Agricover Credit IFN a acordat anul trecut împrumuturi de 193 milioane lei

Agricover Credit IFN a acordat anul trecut împrumuturi în valoare de 193 milioane lei, în urcare cu 84% faţă de anul 2009, pe fondul creşterii numărului de clienţi şi a nevoii de finanţare, a anunţat miercuri compania.
Agricover Credit IFN a acordat anul trecut împrumuturi de 193 milioane lei

Oficial BCE: Riscul răspândirii crizei datoriilor în UE nu este „nesemnificativ”

Pericolul răspândirii crizei datoriilor în Uniunea Europeană (UE), în special în zona euro, nu este "nesemnificativ", apreciază unul dintre membrii consiliului guvernator al Băncii Centrale Europene (BCE), Lorenzo Bini Smaghi.
Oficial BCE: Riscul răspândirii crizei datoriilor în UE nu este

Spitalul Judeţean Constanţa ar putea rămâne fără medicamente de săptămâna viitoare

Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa ar putea rămâne fără medicamente şi materiale sanitare de săptămâna viitoare deoarece contractul de prestări servicii încheiat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate expiră la sfârşitul acestei luni, iar până acum nu a fost încheiată o nouă înţelegere.
Spitalul Judeţean Constanţa ar putea rămâne fără medicamente de săptămâna viitoare

Berlinul vrea să împiedice radicalizarea anumitor tineri musulmani

Berlinul a anunţat marţi lansarea unei campanii pentru prevenirea radicalizării tinerilor musulmani, la mai puţin de o lună după un atentat sângeros contra unor soldaţi americani, relatează AFP.
Berlinul vrea să împiedice radicalizarea anumitor tineri musulmani

Ionescu, BVB: Erste caută toate argumentele să nu listeze BCR

Directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Valentin Ionescu, crede că Erste nu vrea să listeze BCR la bursă întrucât preţul acţiunilor pe piaţă ar fi sub cel la care banca austriacă a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni în 2006.
Ionescu, BVB: Erste caută toate argumentele să nu listeze BCR

Agenţi imobiliari: Pe piaţa rezidenţială se observă „un uşor optimism” al proprietarilor

Agenţii imobiliari spun că pe piaţa rezidenţială se observă "un uşor optimism" al proprietarilor, care se reflectă atât în numărul în creştere de oferte noi scoase la vânzare cât şi în preţuri, în unele cazuri peste cele ale locuinţelor aflate deja la tranzacţionare.
Agenţi imobiliari: Pe piaţa rezidenţială se observă

Rui Duarte a revenit la antrenamentele echipei Rapid

Fundaşul dreapta Rui Duarte a revenit la antrenamentele echipei Rapid după o perioadă de 80 de zile în care a absentat nemotivat, el pregătindu-se începând de miercuri alături de ceilalţi componenţi ai lotului condus de Marius Şumudică.
Rui Duarte a revenit la antrenamentele echipei Rapid

ANCOM a amendat TCE Post cu 10.000 lei pentru că încălcat un serviciu exclusiv al Poştei Române

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a amendat TCE Post SRL cu 10.000 de lei pentru că a prestat servicii poştale la nivel naţional pentru trimiteri de corespondenţă cu greutatea cuprinsă între 0-50 grame, încălcând astfel un drept exclusiv al CN Poşta Română.
ANCOM a amendat TCE Post cu 10.000 lei pentru că încălcat un serviciu exclusiv al Poştei Române

Contestaţia PSD privind rezultatul votului asupra Declaraţiei Camerei, trimisă Comisiei juridice

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit, miercuri, să trimisă spre soluţionare Comisiei juridice contestaţia PSD privind rezultatul votului dat de deputaţi asupra declaraţiei privind afirmaţiile unor oficiali ungari.
Contestaţia PSD privind rezultatul votului asupra Declaraţiei Camerei, trimisă Comisiei juridice

Un obez care a stat blocat doi ani într-un fotoliu, dus la spital în urma unei operaţiuni de salvare

Un bărbat obez care de doi ani era blocat într-un fotoliu a fost salvat de poliţiştii din Ohio şi dus la spital, după ce prietena acestuia l-a găsit inconştient, a informat presa locală, citată de AFP.
Un obez care a stat blocat doi ani într-un fotoliu, dus la spital în urma unei operaţiuni de salvare

Leul s-a apreciat, iar referinţa BNR a coborât la 4,0984 lei/euro

Moneda naţională şi-a accentuat avansul consemnat la începutul sesiunii, iar cotaţiile au coborât sub 4,1 lei/euro, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă cu 2,92 bani mai redus, de 4,0984 lei/euro.
Leul s-a apreciat, iar referinţa BNR a coborât la 4,0984 lei/euro

WADA a depus apel la TAS în cazul Contador

Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat, miercuri, că a depus recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) contra deciziei federaţiei spaniole de a-l achita pe rutierul Alberto Contador, la o săptămână după apelul Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI, informează AFP.
WADA a depus apel la TAS în cazul Contador

Ţigări de contrabandă descoperite la bordul unor nave din Portul Constanţa

Poliţiştii de frontieră au descoperit, în ultimele 24 de ore, la bordul unor nave aflate în Portul Constanţa, peste 3.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de aproape 35.000 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ţigări de contrabandă descoperite la bordul unor nave din Portul Constanţa

TVR 1 s-a clasat pe primul loc la audienţe cu meciul România – Luxemburg

Partida de fotbal România - Luxemburg din preliminariile Campionatului European 2012 a adus TVR 1 în poziţia de lider de audienţă, marţi seară, între orele 20.46 şi 22.37, informează Televiziunea Publică.
TVR 1 s-a clasat pe primul loc la audienţe cu meciul România - Luxemburg

Funeriu: Trebuie să luăm o decizie privind beneficiarii şi prestatorii pentru „Cornul şi laptele”

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, miercuri, la o dezbatere cu parlamentarii PDL pe tema Legii educaţiei, că trebuie să ia o decizie privind beneficiarii şi prestatorii programului "Cornul şi laptele".
Funeriu: Trebuie să luăm o decizie privind beneficiarii şi prestatorii pentru

Franklin Templeton vrea ca micii investitori să aibă acces la ofertele pentru firme de stat la BVB

Franklin Templeton a propus Guvernului ca în ofertele de vânzare a unor pachete de acţiuni la companii de stat o parte din titluri să fie destinate micilor investitorilor, astfel încât prin aceştia să se dezvolte piaţa de capital, a declarat, miercuri, managerul FP, Greg Konieczny.
Franklin Templeton vrea ca micii investitori să aibă acces la ofertele pentru firme de stat la BVB

Poliţist rănit grav într-un accident petrecut la Slatina

Un poliţist de la postul comunal din Tătuleşti (Olt) a fost grav rănit, miercuri, după ce maşina de Poliţie pe care o conducea a fost lovită de un alt autoturism şi proiectată într-un stâlp, iar în urma accidentului, petrecut la intrarea în Slatina dinspre Piteşti, agentul a rămas încarcerat.
Poliţist rănit grav într-un accident petrecut la Slatina

Premierul polonez, amuzat de o pană de electricitate produsă în timpul Forumului Europa-Moldova

Forumul Europa-Moldova, organizat miercuri la Chişinău, a fost marcat de un incident scurt care l-a amuzat pe premierul polonez, Donald Tusk, şi anume o pană de electricitate, care nu a afectat însă lucrările forumului, relatează PRO TV Chişinău.
Premierul polonez, amuzat de o pană de electricitate produsă în timpul Forumului Europa-Moldova

Anchetă despre infecţiile intraspitaliceşti, duminică, la „România, te iubesc!”

O anchetă despre infecţiile intraspitaliceşti, care expun la îmbolnăvire sute de pacienţi, realizată de Paula Herlo, va fi prezentată duminică, de la 18.00, în emisiunea "România, te iubesc!" de la Pro TV, informează televiziunea.
Anchetă despre infecţiile intraspitaliceşti, duminică, la

Prezenţei unei bombe false într-un avion-cargo, anchetată la Londra

Ministerul britanic al Transporturilor a demarat cercetări, miercuri, pentru a afla cum o bombă falsă, ascunsă într-o cutie de tort pentru nuntă, a putut fi transportată de la Londra la Istanbul, la bordul unui avion-cargo al companiei UPS, informează AFP.
Prezenţei unei bombe false într-un avion-cargo, anchetată la Londra

Lista nominalizaţilor pentru Man Booker International Prize

John Le Carre, Philip Roth, Rohinton Mistry şi Philip Pullman se numără printre cei 13 scriitori nominalizaţi pe lista scurtă pentru Man Booker International Prize pe 2011, un prestigios premiu literar care va fi decernat pe 18 mai, la Sydney, Australia.
Lista nominalizaţilor pentru Man Booker International Prize

FP nu va prelua acţiuni prin oferta Petrom;alte fonduri administrate de Franklin pot fi intereresate

Fondul Proprietatea (FP) nu va cumpăra acţiuni în oferta pe care statul o va derula pentru vânzarea a 9,84% din titlurile OMV Petrom, însă alte fonduri administrate de Franklin Templeton ar putea participa la operaţiune, a declarat, miercuri, Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea.
FP nu va prelua acţiuni prin oferta Petrom;alte fonduri administrate de Franklin pot fi intereresate

Cluj: 17 persoane sunt cercetate pentru furt de cablu, prejudiciul depăşind 120.000 de lei

Şaptesprezece persoane sunt cercetate de poliţiştii clujeni, fiind suspectate că au furat cablu de cupru de la mai multe societăţi comerciale din Cluj-Napoca şi au cauzat astfel un prejudiciu de peste 120.000 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cluj: 17 persoane sunt cercetate pentru furt de cablu, prejudiciul depăşind 120.000 de lei

O delegaţie a Direcţiei Schengen din MAI participă la etapa finală a proiectului ILECU în Croaţia

O delegaţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor-Direcţia Schengen participă, miercuri, la conferinţa privind înfiinţarea biroului ILECU în Croaţia, la Zagreb, aceasta reprezentând etapa finală a proiectului la care autorităţile române au fost partenere.
O delegaţie a Direcţiei Schengen din MAI participă la etapa finală a proiectului ILECU în Croaţia

Ward: Câştigătorul „Super Six” ar trebui să lupte cu Bute

Pugilistul Andre Ward, deţinător al centurii WBA la categoria supermijlocie, participant în turneul "Super Six", a declarat că învingătorul acestuia ar trebui să lupte împotriva campionului român în versiunea IBF, Lucian Bute.
Ward: Câştigătorul

Constanţa: Utilaje posibil furate, de 2,5 milioane euro, descoperite de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră constănţeni au descoperit, marţi, în urma unor razii făcute în 12 locuri din judeţ, 26 de utilaje agricole, de construcţii şi lucrări publice, în valoare de aproape 2,5 milioane de euro, despre care există suspiciuni că ar fi furate din ţări ale Uniunii Europene.
Constanţa: Utilaje posibil furate, de 2,5 milioane euro, descoperite de poliţiştii de frontieră

Forţele lui Muammar Kadhafi au reluat controlul asupra oraşului petrolier Ras Lanuf

Forţele regimului libian condus de Muammar Kadhafi au reluat miercuri dimineaţă controlul asupra oraşului petrolier Ras Lanuf, forţând rebelii să îşi abandoneze poziţiile şi să fugă spre est, potrivit unor jurnalişti de la AFP.
Forţele lui Muammar Kadhafi au reluat controlul asupra oraşului petrolier Ras Lanuf

Helena Christensen a pozat în lenjerie intimă, la 42 de ani – FOTO

Top modelul danez Helena Christensen a pozat în lenjerie intimă la vârsta de 42 de ani, pentru a promova noua colecţie a brandului Triumph, informează thesun.co.uk.
Helena Christensen a pozat în lenjerie intimă, la 42 de ani - FOTO

Studenţii străini nu vor mai beneficia de gratuitate la vizitarea Palatului Parlamentului

Studenţii străini nu vor mai beneficia de gratuitate la vizitarea Palatului Parlamentului şi vor plăti un tarif de 50% din preţul întreg de vizitare, a decis, miercuri, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.
Studenţii străini nu vor mai beneficia de gratuitate la vizitarea Palatului Parlamentului