CELE MAI NOI ARTICOLE

Winkler: UDMR şi PDL au propus ca următorul Congres al popularilor europeni să aibă loc în România

Europarlamentarul Iuliu Winkler a declarat, sâmbătă, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că reprezentanţii UDMR şi cei ai PDL au propus ca următorul Congres al Partidului Popular European (PPE), din 2012, să aibă loc în România.
Winkler: UDMR şi PDL au propus ca următorul Congres al popularilor europeni să aibă loc în România

Egiptul va respecta toate tratatele internaţionale, anunţă armata

Armata egipteană, responsabilă cu gestionarea ţării după demisia preşedintelui Hosni Mubarak, a anunţat sâmbătă că toate tratatele regionale şi internaţionale semnate de Egipt vor fi respectate.
Egiptul va respecta toate tratatele internaţionale, anunţă armata

Iaşi: Zeci de persoane au protestat faţă de comasarea Spitalului de Urgenţe cu Spitalul Sf. Spiridon

Câteva zeci de persoane au protestat, sâmbătă, în faţa Spitalului de Urgenţe din Iaşi, nemulţumite că unitatea medicală va fi comasată cu Spitalul "Sfântul Spiridon", conducerea unităţii medicale susţinând însă că acţiunea nu a fost autorizată şi că nu vede rostul acesteia.
Iaşi: Zeci de persoane au protestat faţă de comasarea Spitalului de Urgenţe cu Spitalul Sf. Spiridon

„Revoluţia de pe Nil”, un „tsunami pentru lumea arabă”, scrie presa internaţională

Presa internaţională a reacţionat sâmbătă cu un optimism prudent la demisia preşedintelui egiptean Hosni Mubarak, comparată cu căderea Zidului Berlinului sau cu un "tsunami pentru lumea arabă", insistând pe incertitudinile legate de viitorul lumii arabe.

Ponta: PDL trimite la televiziuni „trepanaţi, care nu au creier”

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la Liga Aleşilor Locali ai PSD Prahova, că PDL trimite la dezbaterile de la televiziunile private "trepanaţi, care nu au creier", el susţinând totodată că TVR este "o televiziune de partid", care nu respectă echidistanţa.
Ponta: PDL trimite la televiziuni

Oficial Metalurg Doneţk: Suntem încântaţi că am reuşit să ne întărim atacul prin aducerea lui Moraes

Directorul sportiv al clubului Metalurg Doneţk, Vardan Mihailovici, a declarat, sâmbătă, că noua achiziţie, Junior Moraes, este unul dintre cei mai buni jucători care au evoluat în România şi că este încântat că atacul echipei s-a întărit prin aducerea brazilianului.
Oficial Metalurg Doneţk: Suntem încântaţi că am reuşit să ne întărim atacul prin aducerea lui Moraes

Ponta: Băsescu o să plece, probabil, ca Mubarak

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat sâmbătă, la Ploieşti, la o întrunire a Ligii Aleşilor Locali ai PSD Prahova, că "Traian Băsescu o să plece, probabil, ca Mubarak", liderul social-democrat acuzându-l pe şeful statului că "a vândut România".
Ponta: Băsescu o să plece, probabil, ca Mubarak

Turn de 204 metri, al doilea ca înălţime din ţară, demolat la Dej printr-o explozie dirijată

Turnul de la fosta fabrică de fibre artificiale din Dej, al doilea ca înălţime din ţară, având 204 metri, a fost demolat, sâmbătă după-amiază, prin explozie dirijată, după ce s-a mai încercat demolarea acestuia şi în urmă cu o lună, dar operaţiunea a eşuat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Turn de 204 metri, al doilea ca înălţime din ţară, demolat la Dej printr-o explozie dirijată

Proiect de 84 de milioane de euro pentru acoperirea zonelor lipsite de internet din România

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că ministerul pe care îl conduce va derula un proiect în valoare de 84 de milioane de euro, fonduri europene, prin care va acoperi şi ultimele zone din România lipsite de internet.
Proiect de 84 de milioane de euro pentru acoperirea zonelor lipsite de internet din România

Junior Moraes transferat la Metalurg Doneţk

Clubul Gloria Bistriţa a anunţat oficial, sâmbătă, transferul atacantului brazilian Junior Moraes la gruparea Metalurg Doneţk (prima ligă din Ucraina), în schimbul căruia va primi 1.250.000 de euro.
Junior Moraes transferat la Metalurg Doneţk

Botoşani: Bucăţi de tencuială au căzut de pe blocuri din cauza vântului, o maşină a fost avariată

Bucăţi de tencuială de pe mai multe blocuri din Botoşani au căzut, sâmbătă, din cauza vântului extrem de puternic, iar într-o zonă comercială a municipiului, foarte circulată, de pe un bloc au căzut bucăţi de cărămidă ornamentală cu care este finisată faţada clădirii, fără a exista victime.
Botoşani: Bucăţi de tencuială au căzut de pe blocuri din cauza vântului, o maşină a fost avariată

Ponta: Am fost ales să opresc blestemul PSD, de a fi tot pe primul loc şi tot în opoziţie

Liderul PSD, Victor Ponta, a afirmat sâmbătă, la întâlnirea cu aleşii locali din Prahova, că a fost ales la conducerea partidului pentru a opri "un fel de blestem" pentru PSD, acela de a fi tot pe primul loc şi tot în opoziţie şi le-a recomandat social-democraţilor să se împrietenească cu liberalii.
Ponta: Am fost ales să opresc blestemul PSD, de a fi tot pe primul loc şi tot în opoziţie

Conducerea UM Sadu: La uzină vor fi făcute investiţii de 20 de milioane de lei până în 2012

Conducerea Uzinei Mecanice Sadu afirmă că unitatea, care are datorii către bugetul de stat de 120 de milioane de lei, va implementa din acest an un program de modernizare în valoare de aproape 20 de milioane de lei, banii urmând să fie alocaţi de Ministerul Economiei.
Conducerea UM Sadu: La uzină vor fi făcute investiţii de 20 de milioane de lei până în 2012

Pervez Musharraf nu se va supune mandatului de arestare

Pervez Musharraf nu se va supune mandatului de arestare emis împotriva sa de justiţia din ţara lui, în cadrul anchetei privind asasinarea fostului premier Benazir Bhutto, a anunţat purtătorul său de cuvânt la Londra, unde s-a exilat fostul preşedinte pakistanez.
Pervez Musharraf nu se va supune mandatului de arestare

Ce se va întâmpla cu averea lui Mubarak. Omul care e considerat cel mai bogat om al planetei ar avea 70 de miliarde de dolari

În cele trei decenii cât s-a aflat la conducerea uni regim autoritar, preşedintele "şi-a luat tainul" din fiecare afacere deschisă în ţară, având o avere estimată a fi de cel puţin 40 miliarde USD sau poate chiar 70 miliarde USD, peste cele acumulate de mexicanul Carlos Slim (54 miliarde USD) şi americanul Bill Gates (53 miliarde USD), informează Gândul.
Ce se va întâmpla cu averea lui Mubarak. Omul care e considerat cel mai bogat om al planetei ar avea 70 de miliarde de dolari

Platforma e-România va fi operaţională la mijlocul anului

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că estimează că platforma e-România va fi operaţională la mijlocul acestui an, iar comunităţile locale vor avea reguli "ca să se ataşeze acestei platforme".
Platforma e-România va fi operaţională la mijlocul anului

Bistriţa: Locomotiva unui tren a fost avariată după ce garnitura a lovit un aututorism

Un autoturism condus de un bărbat din Bistriţa a fost lovit, sâmbătă dimineaţă, de un tren personal, la o trecere la nivel cu calea ferată din municipiul Bistriţa, şoferul nefiind rănit, dar locomotiva a fost avariată, astfel că trenul a înregistrat o întârziere de aproape două ore.
Bistriţa: Locomotiva unui tren a fost avariată după ce garnitura a lovit un aututorism

UDMR îşi înfiinţează organizaţie şi în judeţul Olt

UDMR va avea organizaţie judeţeană şi în Olt, constituirea acesteia fiind aprobată, sâmbătă, de Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU), "miniparlamentul" din cadrul Uniunii.
UDMR îşi înfiinţează organizaţie şi în judeţul Olt

Armata egipteană reduce durata restricţiilor de circulaţie cu patru ore – TV

Armata egipteană, responsabilă cu gestionarea ţării după demisia de vineri a preşedintelui Hosni Mubarak, a hotărât o reducere cu patru ore a restricţiilor de circulaţie aflate în vigoare în trei oraşe, inclusiv în Cairo, a anunţat sâmbătă televiziunea de stat, citată de AFP.
Armata egipteană reduce durata restricţiilor de circulaţie cu patru ore - TV

Ponta: Sigur vom depune moţiune de cenzură în această sesiune. Pe 25 martie nu fac politică

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că Uniunea Social-Liberală va depune doar o moţiune de cenzură împotriva Guvernului în această sesiune parlamentară, el precizând şi că pe 25 martie e ziua fiicei sale şi nu vrea să facă politică atunci.
Ponta: Sigur vom depune moţiune de cenzură în această sesiune. Pe 25 martie nu fac politică

Rusia le cere egiptenilor să consolideze democraţia, „fără ingerinţe externe”

Rusia a făcut apel sâmbătă către egipteni să consolideze normele democratice în ţară, "fără ingerinţe externe", în prima sa reacţie oficială la demisia preşedintelui Hosni Mubarak, transmite AFP.
Rusia le cere egiptenilor să consolideze democraţia,

Mii de tineri manifestează în centrul capitalei Yemenului, cerând plecarea preşedintelui

Mii de tineri yemeniţi manifestează sâmbătă în centrul capitalei Yemenului, Sanaa, cerând plecarea preşedintelui Ali Abdallah Saleh, la o zi după demisia omologul său egiptean Hosni Mubarak, la presiunea protestatarilor.
Mii de tineri manifestează în centrul capitalei Yemenului, cerând plecarea preşedintelui

MDRT: Nu s-au contractat fonduri pentru construcţia unui parc de distracţii în Giurgiu

MDRT nu a contractat, nici din fonduri UE şi nici din fonduri guvernamentale, construcţia vreunui parc de distracţii în Ogrezeni sau în altă localitate din judeţul Giurgiu, a precizat ministerul, ca reacţie la datele din dosarul deputatului PDL Dan Păsat cu privire la accesarea de finanţare UE.
MDRT: Nu s-au contractat fonduri pentru construcţia unui parc de distracţii în Giurgiu

Amelia Antoniu a născut o fetiţă

Prim-solista Teatrului Naţional de Operetă Amelia Antoniu a născut, sâmbătă, o fetiţă de 2,3 kilograme, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Bogdan Popescu.
Amelia Antoniu a născut o fetiţă

Trupurile celor două femei care şi-au pierdut viaţa la Sadu, ridicate de la morgă de către rude

Trupurile celor două femei care şi-au pierdut viaţa în explozia produsă la uzina de armament Sadu, din judeţul Gorj, au fost luate, sâmbătă, de către rude de la morga din Târgu Jiu şi duse în localităţile natale ale acestora, unde vor fi înmormântate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Trupurile celor două femei care şi-au pierdut viaţa la Sadu, ridicate de la morgă de către rude

10 lucruri pe care nu le ştiai despre corpul tău

Credeai că îţi cunoşti propriul corp? Ei bine, află că organismul tău este mult mai misterios decât ai fi crezut, atât din punct de vedere al mecanismelor cerebrale, cât şi al proceselor chimice, informează www.stirileprotv.ro.
10 lucruri pe care nu le ştiai despre corpul tău

Mandat de arestare împotriva lui Pervez Musharraf, în cazul asasinării lui Benazir Bhutto

Un tribunal pakistanez a emis sâmbătă un mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Pervez Musharraf, în cadrul anchetei privind asasinarea fostului premier Benazir Bhutto, a anunţat un procuror special.
Mandat de arestare împotriva lui Pervez Musharraf, în cazul asasinării lui Benazir Bhutto

Marko: UDMR are toate motivele să menţină actuala coaliţie guvernamentală. Vezi declaraţiile preşedintelui UDMR

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali de la Târgu Mureş, că reprezentanţii Uniunii au "toate motivele" să menţină actuala coaliţie guvernamnetală.
Marko: UDMR are toate motivele să menţină actuala coaliţie guvernamentală. Vezi declaraţiile preşedintelui UDMR

Marko: Dacă cineva dă bani pentru un nou partid maghiar în Transilvania, „cumpără boală”

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că, dacă cineva dă bani pentru înfiinţarea unui nou partid maghiar în Transilvania, "cumpără boală", pentru că se poate ajunge la dezbinarea comunităţii maghiare.
Marko: Dacă cineva dă bani pentru un nou partid maghiar în Transilvania,

Jamie Foxx, implicat într-o altercaţie cu un fost partener de afaceri

Actorul Jamie Foxx a fost implicat într-o altercaţie cu un fost partener de afaceri, Breyon Prescott, la o petrecere organizată vineri, înaintea premiilor Grammy, informează contactmusic.com.
Jamie Foxx, implicat într-o altercaţie cu un fost partener de afaceri

Presa din M.Britanie face o comparaţie între demisia lui Hosni Mubarak şi căderea Zidului Berlinului

Presa din Marea Britanie face o paralelă, sâmbătă, între demisia preşedintelui egiptean, Hosni Mubarak, şi căderea Zidului Berlinului, subliniind în acelaşi timp incertitudinile legate de viitorul Orientului Mijlociu.
Presa din M.Britanie face o comparaţie între demisia lui Hosni Mubarak şi căderea Zidului Berlinului

Christina Aguilera şi Jordan Bratman au ajuns la o înţelegere privind divorţul

Christina Aguilera şi Jordan Bratman, care şi-au anunţat divorţul în octombrie 2010, după o căsnicie de cinci ani, au ajuns la un acord privind împărţirea tutelei fiului lor în vârstă de trei ani, Max, informeză femalefirst.co.uk.
Christina Aguilera şi Jordan Bratman au ajuns la o înţelegere privind divorţul

Peste 300 de persoane protestează la Ţăndărei, cerând ca spitalul să nu fie desfiinţat

Peste 300 de persoane protestează, sâmbătă, în faţa primăriei din Ţăndărei, cerând Ministerului Sănătăţii să revină asupra deciziei de transformare a spitalului din localitate în cămin de bătrâni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Peste 300 de persoane protestează la Ţăndărei, cerând ca spitalul să nu fie desfiinţat

Confruntări între forţele de ordine şi manifestanţi la Alger

Confruntări între forţele de ordine şi manifestanţi, urmate de arestări, au avut loc sâmbătă în Piaţa 1 Mai din Alger, unde a început un marş la apelul opoziţiei pentru "o schimbare a sistemului", dar care a fost interzis, relatează martorii.
Confruntări între forţele de ordine şi manifestanţi la Alger

UPDATE: Armata egipteană începe să ridice baricadele din piaţa Tahrir

(Adaugă detalii şi declaraţii)
UPDATE: Armata egipteană începe să ridice baricadele din piaţa Tahrir

Marko:Opoziţia să-şi clarifice poziţia privind drepturile minorităţilor, pe lângă cântecul de sirenă

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că este nevoie ca partidele de opoziţie să îşi clarifice poziţia privind drepturile minorităţilor, pe lângă "cântecul de sirenă", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Marko:Opoziţia să-şi clarifice poziţia privind drepturile minorităţilor, pe lângă cântecul de sirenă

Specialiştii au verificat zona unde a avut loc explozia de la UM Sadu. Luni vor preleva probe

Echipa de specialişti de la INSEMEX Petroşani care s-a aflat, vineri, la Uzina Mecanică Sadu a verificat zona în care a avut loc explozia, urmând ca în cursul zilei de luni să preleveze probe care vor fi examinate în laboratoarele institutului.
Specialiştii au verificat zona unde a avut loc explozia de la UM Sadu. Luni vor preleva probe

Bistriţa: Un tânăr a murit la spital, în urma unei altercaţii petrecute într-un club din oraş

Un tânăr din Bistriţa a murit, sâmbătă dimineaţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, în sala de operaţie, medicii nereuşind să-i salveze viaţa din cauza rănilor grave suferite în uma unei altercaţii petrecute într-un club din oraş, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bistriţa: Un tânăr a murit la spital, în urma unei altercaţii petrecute într-un club din oraş

Artistul care şi-a montat o cameră video în ceafă, nevoit să o scoată

Wafaa Bilal, un profesor de la Universitatea din New York care şi-a grefat o cameră video în partea din spate a craniului, în cadrul unui proiect artistic, a fost nevoit să-şi scoată dispozitivul pentru că riscul de infecţie era foarte mare.
Artistul care şi-a montat o cameră video în ceafă, nevoit să o scoată