CELE MAI NOI ARTICOLE

Creşterea economică va trebui să se bazeze pe cererea internă – Păuna, Banca Mondială

Creşterea economică va trebui să se bazeze pe mobilizarea resurselor interne, iar majorarea preconizată a salariilor va avea un rol important în stimularea cererii începând din 2011, dar un rol important în revenirea PIB îl poate avea şi atragerea fondurilor europene, în opinia lui Cătălin Păuna, senior economist al biroului Băncii Mondiale din România, informează Ziarul Financiar.
Creşterea economică va trebui să se bazeze pe cererea internă - Păuna, Banca Mondială

Trei morţi, după prăbuşirea unui avion care participa la un exerciţiu militar în Florida

Un avion civil care juca rol de susţinere în cadrul unui exerciţiu militar s-a prăbuşit în Florida, în noaptea de miercuri spre joi, provocând moartea a trei persoane care se aflau la bord, a anunţat joi o sursă militară.
Trei morţi, după prăbuşirea unui avion care participa la un exerciţiu militar în Florida

Brokerii se bat pe banii Bursei. În joc sunt profiturile record din 2007

Un grup de acţionari a propus conducerii Bursei de Valori Bucureşti reducerea capitalului social cu circa 9 milioane de euro, echivalentul lichidităţilor de care dispune principalul operator bursier de pe piaţa locală de capital, şi distribuirea sumei către cei 850 de acţionari, potrivit Ziarului Financiar.
Brokerii se bat pe banii Bursei. În joc sunt profiturile record din 2007

Postul Crăciunului: mai puţină soia şi înlocuiţi carnea cu ciupercile

Bun prilej pentru detoxifiere, postul este binevenit în oricare perioadă a anului, spun specialiştii. Însa trebuie să ţineţi cont de câteva atenţionări. Nu trebuie să ne înfometăm până la epuizare, trebuie să avem grijă cum combinăm alimentele, să diversificăm meniul şi să nu ne înfruptăm fără oprelişti din bunătăţile de pe masa de Crăciun, odată ce interdicţiile alimentare au fost ridicate, informează www.csid.ro.
Postul Crăciunului: mai puţină soia şi înlocuiţi carnea cu ciupercile

Martin Schulz, pesimist în legătură cu aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen

Liderul socialiştilor din Parlamentul European, Martin Schulz, a declarat că Bulgaria şi România nu vor fi incluse în spaţiul Schengen în 2011, dacă nu îşi vor îndeplini obligaţiile privind combaterea crimei organizate, reforma justiţiei şi problema romilor, relatează site-ul Novinite.com.
Martin Schulz, pesimist în legătură cu aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen

Lucian Bute şi-a cumpărat pantofi din piele de pisică de mare

Cum a văzut ce frumoasă e pielea roşie de pisică de mare, Lucian Bute a zis că ar vrea şi el nişte pantofi aşa. Mai probase şi nişte pantofi din piele de elefant, dar cea de pisică i-a plăcut mai mult. Căci pielea asta este încrustată în mod natural cu nişte pietricele care scânteiază de parcă ar fi diamante, potrivit Gândul.
Lucian Bute şi-a cumpărat pantofi din piele de pisică de mare

Presupusul asasin al lui Mararu a boxat cu Doroftei

Chilat-Falău Lalagiu, asasinul lui Mararu, a fost medaliat cu bronz la campionatul naţional de box pentru juniori. A boxat pe vremuri cu Leonard Doroftei, care spune acum că îi e ruşine că au fost "oarecum apropiaţi",
Presupusul asasin al lui Mararu a boxat cu Doroftei

Război subteran Udrea – Blaga. Harta puterii în PDL

Odată cu înscăunarea sa ca preşedinte al PDL Bucureşti, în şedinţa de duminica aceasta, Elena Udrea îşi consolidează puterea în partid şi ameninţă poziţia lui Vasile Blaga, actualul secretar general, cu care ministrul Turismului poartă, de câţiva ani, un război dur, subteran, potrivit cotidianului Gândul.
Război subteran Udrea - Blaga. Harta puterii în PDL

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, se afla joi dimineaţă la Londra, anunţă avocatul său

Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, pe numele căruia justiţia suedeză a eliberat un mandat de arestare, în cadrul unei anchete pentru viol, se afla joi dimineaţa la Londra, potrivit avocatului său din Marea Britanie.
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, se afla joi dimineaţă la Londra, anunţă avocatul său

Poliţiştii au ridicat şi audiat 11 persoane în urma percheziţiilor din Ilfov, în dosarul de evaziune

Poliţiştii bucureşteni au ridicat şi audiat 11 suspecţi în urma percheziţiilor făcute în dosarul de evaziune fiscală cu o pagubă estimată la aproximativ un milion de euro şi rezultată din comerţul cu fructe şi legume, informează, joi seară, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Poliţiştii au ridicat şi audiat 11 persoane în urma percheziţiilor din Ilfov, în dosarul de evaziune

Băsescu: România a făcut tot ce a trebuit în 2010, proba e creditul ce trebuie luat pe 25 noiembrie

Şeful statului a declarat, joi, la TVR, că România va trebui să se împrumute pe piaţă, în jurul datei de 25 noiembrie, cu circa un miliard de euro, menţionând că dacă acest credit va fi pe trei ani, cu dobânzi mai mici de 5% şi suprasubscris, înseamnă că ţara noastră a redevenit credibilă.
Băsescu: România a făcut tot ce a trebuit în 2010, proba e creditul ce trebuie luat pe 25 noiembrie

Băsescu: Dacă R. Moldova doreşte un drum proeuropean, menţinerea actualei coaliţii e factor cheie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la TVR că nu doreşte să facă prnosticuri despre Moldova, dată fiind campania electorală, dar a adăugat că dacă această ţară doreşte un drum proeuropean, menţinerea actualei coaliţii guvernamentale la putere este un factor cheie.
Băsescu: Dacă R. Moldova doreşte un drum proeuropean, menţinerea actualei coaliţii e factor cheie

Băsescu vorbeşte despre înlocuirea trupelor ruseşti din Transnistria cu forţe de securitate UE

Preşedintele Traian Băsescu a avansat, joi seară, ideea înlocuirii trupelor ruseşti din Transnistria cu forţe de securitate UE, atrăgând atenţia, în acest context, că nu se referă la efective româneşti.
Băsescu vorbeşte despre înlocuirea trupelor ruseşti din Transnistria cu forţe de securitate UE

Structuri de zid şi conducte de apă din secolele XVIII-XIX, descoperite în Piaţa Universităţii

Structuri de zid şi două conducte de apă din secolele XVIII-XIX au fost descoperite în Piaţa Universităţii din Capitală, în timpul săpăturilor la parcarea subterană ce urmează să fie construită pe locul unde erau amplasate statuile lui Mihai Viteazu, Spiru Haret, Heliade Rădulescu şi Gheorghe Lazăr.
Structuri de zid şi conducte de apă din secolele XVIII-XIX, descoperite în Piaţa Universităţii

Băsescu: Vor fi cel puţin două state UE care vor intra în dificultate în perioada următoare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi , la TVR, că vor fi cel puţin două ţări UE care vor intra în dificultate în perioada următoare, menţionând, că, în afară de acestea, şi Portugalia "este în mare dificultate".
Băsescu: Vor fi cel puţin două state UE care vor intra în dificultate în perioada următoare

Băsescu: Să sperăm că o creştere a salariilor bugetarilor cu 15% va fi posibilă şi acceptată

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că bugetarii au suferit cel mai mult de pe urma măsurilor de austeritate, apreciind că se fac eforturi în două zone, respectiv creşterea salariilor bugetarilor cu 15% şi majorarea salariului minim până la 670 lei.
Băsescu: Să sperăm că o creştere a salariilor bugetarilor cu 15% va fi posibilă şi acceptată

Mihai Stoica, Gheorghe Popescu, Ioan şi Victor Becali, audiaţi în dosarul transferurilor de jucători

Tribunalul Bucureşti a început, joi, audierea inculpaţilor din dosarul privind transferurile de jucători, fiind ascultaţi Mihai Stoica, Gheorghe Popescu, Ioan şi Victor Becali, în cazul lui George Copos, Cristian Borcea şi Gigi Neţoiu, care au lipsit, fiind emise mandate de aducere.
Mihai Stoica, Gheorghe Popescu, Ioan şi Victor Becali, audiaţi în dosarul transferurilor de jucători

Marko Bela, la lansarea volumului său de sonete: Poezia nu e compatibilă cu politica

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, joi seară, la Târgul de carte Gaudeamus, unde şi-a lansat volumul bilingv de sonete "Erotica grădinii", că nu a crezut niciun moment şi nu crede că politica şi poezia sunt două meniri compatibile.
Marko Bela, la lansarea volumului său de sonete: Poezia nu e compatibilă cu politica

Băsescu: I-am cerut lui Igaş să nu fie destituit inspectorul şef de la Neamţ fără anchetă

Şeful statului a declarat, joi, la TVR, că i-a cerut ministrului de Interne, Traian Igaş, ca inspectorul şef al Poliţiei Neamţ să nu fie destituit până nu are loc o anchetă a Corpului de control a ministrului, el criticând, pe de altă parte, lipsa de disciplină din Poliţie în unele judeţe.
Băsescu: I-am cerut lui Igaş să nu fie destituit inspectorul şef de la Neamţ fără anchetă

Balaci spune că Olăroiu va veni la Steaua, tehnicianul echipei Al Saad dezminte

Ilie Balaci a declarat, joi, la Sport.ro, că, potrivit unei ştiri de pe site-ul formaţiei Al Sadd, Cosmin Olăroiu îşi va rezilia în ianuarie contractul cu actuala sa echipă şi va prelua pe Steaua, pregătită de Marius Lăcătuş, însă fostul tehnician stelist a dezminţit categoric această informaţie.
Balaci spune că Olăroiu va veni la Steaua, tehnicianul echipei Al Saad dezminte

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, ales preşedinte al PDL Bistriţa şi desemnat candidat la Primărie

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a fost ales, joi seară, în funcţia de preşedinte al PDL Bistriţa şi a fost desemnat candidat al formaţiunii, în 2012, la Primăria municipiului.
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, ales preşedinte al PDL Bistriţa şi desemnat candidat la Primărie

Băsescu: România nu mai are, din 2013, capacitatea să-şi protejeze propriul spaţiu aerian

România nu mai are, din 2013, capacitatea să-şi protejeze propriul spaţiu aerian pentru că nu a fost în măsură să contracteze achiziţionarea de avioane care să înlocuiască MiG-urile, a declarat, joi, la TVR, preşedintele Traian Băsescu.
Băsescu: România nu mai are, din 2013, capacitatea să-şi protejeze propriul spaţiu aerian

The Economist: Germania a convins România să semneze tratatul cu R.Moldova, folosind Schengen ca stimulent

Germania a convins România să semneze un tratat de frontieră cu Republica Moldova, amânat mult timp, folosind perspectiva aderării la spaţiul Schengen ca stimulent, comentează The Economist, în ediţia electronică de joi.
The Economist: Germania a convins România să semneze tratatul cu R.Moldova, folosind Schengen ca stimulent

Citigroup, anchetat în SUA pentru o tranzacţie de un miliard de dolari din 2007

Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) investighează Citigroup pentru implicarea într-o tranzacţie de un miliard de dolari cu titluri garantate prin ipoteci efectuată în 2007, potrivit unor surse aproapiate situaţiei.
Citigroup, anchetat în SUA pentru o tranzacţie de un miliard de dolari din 2007

Romanian Unions Say 15% Raise In Public Sector Wages In 2011 Won’t Cover Inflation

Romanian union leader Simion Hancescu on Thursday said the 15% raise in public sector wages announced by the Government for 2011 doesn’t mean a recovery of this year's 25% pay cut, as the 15% wage raise won’t cover the inflation rate and the elimination of the 13th salary, which total 16%.
Romanian Unions Say 15% Raise In Public Sector Wages In 2011 Won’t Cover Inflation

Gitenstein: Curtea Constituţională pare implicată în politică

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, joi, la Antena 3, că dat fiind faptul că se cer Curţii Constituţionale opinii în cazurile în care există dispute politice, instituţia pare "implicată în politică, pare a avea implicaţii politice".
Gitenstein: Curtea Constituţională pare implicată în politică

Skandenberg cu mâinile legate

Un concurs de skandenberg la care participă persoanele private de libertate din Penitenciarul Rahova îţi arată o lume ascunsă pe care o credeai total diferită de cea în care trăieşti. În afara unor detalii mărunte, competiţia rămâne aceeaşi, trebuie să trăieşti.
Skandenberg cu mâinile legate

Mutarea cărţilor în noul sediu al Bibliotecii Naţionale costă cât 7 km de autostradă

Lucrările la noua clădire a Bibliotecii Naţionale a României sunt aproape de final, complicatul proces de transferare a cărţilor, care, în cazul colecţiilor rare, va fi de-a dreptul spectaculos, urmând să presupună eforturi financiare deosebite, scrie ziarul "Gândul".
Mutarea cărţilor în noul sediu al Bibliotecii Naţionale costă cât 7 km de autostradă

Chivu a suferit o întindere la muşchii aductori de la piciorul drept

Analizele suplimentare la care a fost supus, joi, fundaşul Cristian Chivu au confirmat că jucătorul a suferit în timpul meciului amical România - Italia, disputat miercuri, o întindere la muşchii aductori de la piciorul drept, a anunţat, pe site-ul oficial, gruparea Internazionale Milano.
Chivu a suferit o întindere la muşchii aductori de la piciorul drept

Târgul de carte Gaudeamus a fost deschis, joi seara, în prezenţa ambasadorilor Belgiei şi Italiei

Târgul de carte Gaudeamus a fost deschis, joi seara, la Pavilionul Central al Romexpo, în prezenţa ambasadorului Belgiei la Bucureşti, Leo d'Aes, şi a ambasadorului Italiei în România, Mario Cospito, dar şi a filologului belgian Jacques Dubois, preşedintele de onoare al evenimentului.
Târgul de carte Gaudeamus a fost deschis, joi seara, în prezenţa ambasadorilor Belgiei şi Italiei

Botiş: E posibil să fie directori în ministere cărora să le scadă salariul după Legea salarizării

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, susţine că este posibil ca după aplicarea Legii salarizării unice să existe 10-15 directori în ministere cărora să le scadă salariile, dar nu va fi cazul celorlalţi bugetari din sănătate, învăţământ sau cultură, cărora le vor creşte lefurile.
Botiş: E posibil să fie directori în ministere cărora să le scadă salariul după Legea salarizării

Iacobov spune că e nevinovat şi că sentinţa instanţei este o „execuţie publică”

Omul de afaceri Corneliu Iacobov, condamnat la şapte ani de închisoare de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul privind prejudicierea Rafo Oneşti, susţine că este nevinovat şi că sentinţa instanţei "este o execuţie publică" făcută la ordinul "celui care a instigat" împotriva sa din 2003 şi până acum.
Iacobov spune că e nevinovat şi că sentinţa instanţei este o

Proiectul scutului antirachetă al NATO nu va nominaliza Iranul ca ameninţare

Proiectul scutului antirachetă al NATO nu va viza nici o ţară în mod particular, a dat asigurări secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, într-un interviu publicat joi de Financial Times, înaintea summitului de la Lisabona.
Proiectul scutului antirachetă al NATO nu va nominaliza Iranul ca ameninţare

Baconschi: Va fi cineva la ceremonia de decernare a Nobelului pentru Pace, dar nu şeful misiunii

România nu va trimite şeful misiunii diplomatice la ceremonia decernării premiului Nobel pentru Pace disidentului chinez Liu Xiaobo, programtă la Oslo în 10 decembrie, ci va desemna o altă persoană, a declarat, joi, la Cluj-Napoca, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi.
Baconschi: Va fi cineva la ceremonia de decernare a Nobelului pentru Pace, dar nu şeful misiunii

Tribunalul Stockholm a ordonat arestarea fondatorului site-ului WikiLeaks, Julian Assange

Justiţia suedeză a ordonat joi arestarea fondatorului site-ului WikiLeaks, Julian Assange, în urma unei cereri în acest sens depusă de Parchet, care va lansa un mandat de arestare internaţional, în cadrul unei anchete pentru viol.
Tribunalul Stockholm a ordonat arestarea fondatorului site-ului WikiLeaks, Julian Assange

Boc: Este nevoie de înţelegere pentru salarii, trebuie să ne întindem doar cât este plapuma

Premierul Emil Boc a lansat, joi seara, un apel pentru "raţionalitate şi înţelegere" faţă de limitele legii salarizării în sectorul bugetar, arătând că România trebuie să se întindă doar "atât cât este plapuma", în limitele constrângerilor bugetare.
Boc: Este nevoie de înţelegere pentru salarii, trebuie să ne întindem doar cât este plapuma

Boc: Numărul de personal va fi redus în 2011 prin pensionare, ieşiri voluntare, plecări în alte ţări

Politica de bază a Guvernului pentru reducerea în continuare, în 2011, a numărului de personal în sectorul public va avea în vedere disponibilizările naturale realizate prin pensionare, încetarea amiabilă a raporturilor de muncă şi plecarea angajaţilor la studii în străinătate, susţine premierul Boc.
Boc: Numărul de personal va fi redus în 2011 prin pensionare, ieşiri voluntare, plecări în alte ţări

Boc: Procedura angajării răspunderii Guvernului pe o lege este inspirată din Constituţia Franţei

Articolul 114 din Constituţie care reglementează angajarea răspunderii Guvernului este inspirat dintr-un articol din Constituţia Franţei, care conferă Executivului dreptul de a decide o procedură rapidă de adoptare a unei legi, punându-şi în joc mandatul, a afirmat, joi, premierul Emil Boc.
Boc: Procedura angajării răspunderii Guvernului pe o lege este inspirată din Constituţia Franţei

Torje, dorit la Bayern Munchen: Sper ca oferta să fie adevărată

Mijlocaşul echipei Dinamo, Gabriel Torje, a declarat, joi, că îşi doreşte ca interesul formaţiei germane Bayern Munchen pentru un eventual transfer al său la gruparea bavareză, despre care a scris presa sportivă de la Bucureşti, să fie adevărat.
Torje, dorit la Bayern Munchen: Sper ca oferta să fie adevărată

Emil Constantinescu, la 71 de ani: Sunt un om absolut fericit, nu revin în politică

Fostul preşedinte Emil Constantinescu declară, la aniversarea a 71 de ani, că nu intenţionează să revină în politică, precizând că este un om fericit, că se bucură de sănătate şi satisfacţii profesionale şi că lucrează la un proiect care constituie o "viziune asupra României anului 2030".
Emil Constantinescu, la 71 de ani: Sunt un om absolut fericit, nu revin în politică