CELE MAI NOI ARTICOLE

Unul dintre asasinii britanicei Margaret Hassan, răpită în Irak în 2004, a evadat din închisoare

Bărbatul condamnat pentru planificarea răpirii şi asasinării, în 2004, a lui Margaret Hassan, o asistentă socială britanică, a evadat recent dintr-o închisoare din Bagdad, a anunţat duminică adjunctul ministrului irakian al Justiţiei, Boushou Ibrahim.
Unul dintre asasinii britanicei Margaret Hassan, răpită în Irak în 2004, a evadat din închisoare

Michael Douglas va primi Golden Icon Award la Festivalul de Film de la Zurich

Michael Douglas va primi, pe 3 octombrie, în cadrul Festivalului de Film de la Zurich, Golden Icon Award, acordat pentru întreaga carieră, premiul urmând să fie ridicat de Danny DeVito, informează The Hollywood Reporter.
Michael Douglas va primi Golden Icon Award la Festivalul de Film de la Zurich

Obama şi fiicele sale au făcut cumpărături într-o librărie de pe insula Martha’s Vineyard – FOTO

Preşedintele american, Barack Obama, a vizitat vineri, împreună cu fiicele sale, o librărie, aceasta fiind prima lor ieşire publică de pe Martha's Vineyard, de la începutul concediului, cu o zi înainte, pe această insulă din Massachusetts (nord-est).
Obama şi fiicele sale au făcut cumpărături într-o librărie de pe insula Martha's Vineyard - FOTO

Miniseria „The Pacific”, marea câştigătoare la categoriile secundare ale premiilor Emmy

Miniseria "The Pacific" a obţinut şapte premii Emmy, în timp ce comedia "Modern Family" şi emisiunea "Saturday Night Live" au câştigat fiecare câte trei distincţii, la gala de decernare a premiilor Emmy la categoriile tehnice, ce a avut loc sâmbătă la Los Angeles.
Miniseria

Maggie Gyllenhaal va juca într-o comedie despre invenţia vibratorului

Actriţa Maggie Gyllenhaal va juca în comedia romantică "Hysteria", plasată în Londra epocii victoriene, care spune povestea inventării vibratorului, informează Variety.
Maggie Gyllenhaal va juca într-o comedie despre invenţia vibratorului

Traficul pe DN1, deviat din cauza aglomeraţiei, în staţiunile Azuga şi Buşteni se circulă în coloană

Traficul pe DN 1 a fost deviat spre DN 1A Braşov-Ploieşti şi DN 73 Braşov-Bucureşti, din cauza aglomeraţiei pe sensul spre Capitală, în zona staţiunilor Buşteni şi Azuga şoferii circulând în coloană, a anunţat, duminică, Centrul Infotrafic.
Traficul pe DN1, deviat din cauza aglomeraţiei, în staţiunile Azuga şi Buşteni se circulă în coloană

Swatch ţinteşte vânzări record în 2011, datorită noilor produse care vor intra pe piaţă

Grupul elveţian Swatch, cel mai mare producător de ceasuri din lume, se pregăteşte pentru un nou an record în 2011, datorită noilor produse care vor intra pe piaţă în următoarele luni, a declarat preşedintele companiei, Nayla Hayek, într-un interviu pentru NZZ am Sonntag.
Swatch ţinteşte vânzări record în 2011, datorită noilor produse care vor intra pe piaţă

The Guardian: Companiile bogate îşi pândesc ţintele, iar pieţele au intrat într-o „manie M&A”

Zvonurile tot mai dese despre companii bogate în cash care se pregătesc să se extindă au aprins pieţele financiare globale, iar zona fuziunilor şi achiziţiilor (M&A) pare că se pregăteşte pentru o perioadă de boom, potrivit The Guardian.
The Guardian: Companiile bogate îşi pândesc ţintele, iar pieţele au intrat într-o

Jackie Chan vrea kung fu inclus în sporturile olimpice

Jackie Chan, vedeta artelor marţiale de la Hollywood, a spus că doreşte ca wushu, cunoscut în afara Chinei drept kung fu, să fie inclus printre sporturile olimpice, potrivit presei de stat chineze.
Jackie Chan vrea kung fu inclus în sporturile olimpice

Borislav Topici, primul autogol al campionatului şi golul 100 al actualei ediţii de Liga I

Jucătorul formaţiei FCM Târgu Mureş, Borislav Topici, a marcat, sâmbătă, în meciul cu Dinamo, scor 2-6, primul autogol al actualei ediţiei a Ligii I, acesta fiind şi golul 100 al campionatului.
Borislav Topici, primul autogol al campionatului şi golul 100 al actualei ediţii de Liga I

Starea pacientului căruia i s-a transplantat cordul unui tânăr mort în accident, satisfăcătoare

Medicii din Târgu Mureş afirmă că starea pacientului în vârstă de 49 de ani căruia i s-a transplantat, sâmbătă, cordul unui tânăr mort într-un accident rutier este satisfăcătoare, el urmând să rămână internat minim două săptămâni.
Starea pacientului căruia i s-a transplantat cordul unui tânăr mort în accident, satisfăcătoare

Boureanu şi Pelinel au scos la licitaţie, în SUA, în scop caritabil, o fotografie semnată de Băsescu

Deputatul PDL Cristian Boureanu şi soţia acestuia, Valentina Pelinel, au adus o fotografie cu autograful preşedintelui Traian Băsescu la o licitaţie în scop caritabil desfăşurată în Statele Unite ale Americii.
Boureanu şi Pelinel au scos la licitaţie, în SUA, în scop caritabil, o fotografie semnată de Băsescu

Patru maternităţi au probleme cu internările gravidelor care ar putea naşte prematur – VIDEO

Trei maternităţi din Capitală au anunţat că nu au incubatoare libere şi nu pot interna gravide cu risc de sarcină cu prematuritate, iar Maternitatea Polizu este închisă până în 30 august pentru igienizare, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX managerului Serviciului de Ambulanţă, Alis Grasu.
Patru maternităţi au probleme cu internările gravidelor care ar putea naşte prematur - VIDEO

Copilul care s-a înecat cu un bob de fasole respiră fără aparate, dar prognosticul rămâne rezervat

Copilul de doi ani din judeţul Gorj, care a fost adus în stare critică, vineri seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, după ce s-a înecat cu un bob de fasole, respiră fără ajutorul aparatelor, de duminică dimineaţă, însă medicii rămân rezervaţi cu privire la şansele lui de supravieţuire.
Copilul care s-a înecat cu un bob de fasole respiră fără aparate, dar prognosticul rămâne rezervat

Finanţele au bugetat 350 milioane lei din datoria Rompetrol, dar vor insista pentru plata integrală

Ministerul Finanţelor a bugetat la rectificare venituri de 350 de milioane de lei din plata datoriei Rompetrol scadentă în luna septembrie, dar va insista la negocieri pe achitarea întregii sume datorate, având mandat să meargă în justiţie, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Finanţele au bugetat 350 milioane lei din datoria Rompetrol, dar vor insista pentru plata integrală

Ahmadinejad dezvăluie primul avion fără pilot „bombardier” produs de Iran

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a dezvăluit, duminică, existenţa primului avion iranian fără pilot "bombardier", numit Karrar, capabil să transporte diferite tipuri de bombe, a anunţat postul de televiziune de stat, care nu a precizat care este raza de acţiune a acestuia.
Ahmadinejad dezvăluie primul avion fără pilot

Poliţia britanică verifică date privind tinere românce, chiar şi de 14 ani, închise în bordeluri – VIDEO

Poliţia britanică investighează informaţii potrivit cărora tinere românce, cu vârste începând de la 14 ani, sunt închise în bordeluri din Scoţia de gangsteri imigranţi şi forţate să întreţină relaţii sexuale chiar şi de 30 de ori pe zi, relatează tabloidul News of the World.
Poliţia britanică verifică date privind tinere românce, chiar şi de 14 ani, închise în bordeluri - VIDEO

Presa italiană îl critică pe Lobonţ după meciul cu Inter din Supercupa Italiei

Presa italiană critică prestaţia portarului Bogdan Lobonţ la meciul pe care AS Roma l-a pierdut, scor 1-3, în faţa echipei Internazionale Milano, în Supercupa Italiei, apreciind că românul a fost un "dezastru".
Presa italiană îl critică pe Lobonţ după meciul cu Inter din Supercupa Italiei

Lungmetrajul „State şi Flacăra – vacanţă la Nisa”, filmat pe Coasta de Azur – GALERIE FOTO

Echipa peliculei "State şi Flacăra - vacanţă la Nisa" s-a aflat pentru 10 zile pe Coasta de Azur, unde a fost filmată cea mai mare parte a lungmetrajului, ce va fi difuzat în această toamnă la Pro TV, informează postul de televiziune.
Lungmetrajul

BCR a acordat peste 10.000 de credite prin programul Prima Casă

Banca Comercială Română (BCR) a depaşit pragul de 10.000 de credite acordate prin programul Prima Casă (Prima Casă 1 şi Prima Casă 2), volumul finanţărilor acordate depăşind 420 milioane euro.
BCR a acordat peste 10.000 de credite prin programul Prima Casă

Presa italiană: Chivu confirmă că este un soldat ordonat, disciplinat şi preţios

Presa italiană a lăudat evoluţia fundaşului român Cristian Chivu în meciul câştigat de Internazionale Milano, scor 3-1, în faţa formaţiei AS Roma, în Supercupa Italiei.
Presa italiană: Chivu confirmă că este un soldat ordonat, disciplinat şi preţios

Câinii militarilor polonezi din Afganistan, dotaţi cu veste speciale de răcire

Câinii care participă alături de militarii polonezi la misiuni în Afganistan au fost dotaţi cu veste speciale de răcire, pentru a-i proteja de temperaturile foarte ridicate, care depăşesc adesea 50 de grade Celsius, relatează Radio Polonia, în pagina electronică.
Câinii militarilor polonezi din Afganistan, dotaţi cu veste speciale de răcire

Starurile din „True Blood” Anna Paquin şi Stephen Moyer s-au căsătorit

Starurile serialului "True Blood" Anna Paquin şi Stephen Moyer s-au căsătorit sâmbătă seară în Malibu, California, informează UsMagazine.com.
Starurile din

Un tablou de Van Gogh, furat pentru a doua oară dintr-un muzeu din Cairo

Un tablou de Van Gogh, în valoare de 50 de milioane de dolari, a fost furat dintr-un muzeu din Cairo, sâmbătă, pentru a doua oară, aceeaşi pictură fiind sustrasă din muzeu în 1978 şi regăsită 10 ani mai târziu în Kuweit, potrivit bbc.co.uk.
Un tablou de Van Gogh, furat pentru a doua oară dintr-un muzeu din Cairo

Socialiştii francezi lansează o ofensivă mediatică privind măsurile Guvernului împotriva romilor

Partidul Socialist (PS) francez a demarat o ofensivă mediatică prin care critică măsurile luate de Guvern împotriva imigranţilor şi romilor, astfel că interviuri cu trei lideri socialişti sunt publicate duminică în cotidiene naţionale, relatează postul TF1, în pagina electronică.
Socialiştii francezi lansează o ofensivă mediatică privind măsurile Guvernului împotriva romilor

Handbalistul Mihai Popescu a devenit tată

Portarul echipei naţionale de handbal masculin, Mihai Popescu, a devenit, sâmbătă, tată pentru prima oară, soţia sa Ştefania dând naştere, la Medgidia, unei fetiţe care se va numi Maria Amalia.
Handbalistul Mihai Popescu a devenit tată

Fondatorul WikiLeaks continuă să fie anchetat pentru o acuzaţie de agresiune – VIDEO

Justiţia suedeză continuă să ancheteze o acuzaţie de agresiune vizându-l pe fondatorul site-ului WikiLeaks, specializat în publicarea documentelor confidenţiale, Julian Assange, care a fost achitat de o acuzaţie de viol, a anunţat sâmbătă Parchetul.
Fondatorul WikiLeaks continuă să fie anchetat pentru o acuzaţie de agresiune - VIDEO

Incendiu de pădure violent în insula Eubeea, din estul Greciei

Un violent incendiu de pădure şi de vegetaţie se înregistra duminică dimineaţă la Karystos, în sudul insulei Eubeea, din estul Greciei, a anunţat serviciul de Protecţie civilă.
Incendiu de pădure violent în insula Eubeea, din estul Greciei

Medic „Gr.Alexandrescu”: Starea celor şase bebeluşi este stabilă, nu au apărut probleme deosebite

Starea celor şase bebeluşi internaţi în Secţia de Terapie Intensivă Nou-Născuţi a Spitalului "Grigore Alexandrescu" este stabilă, unul dintre aceştia este în continuare intubat, iar în şapte-zece zile s-ar putea spune dacă au ieşit din şoc, a declarat, duminică, medicul Raluca Alexandru.
Medic

Academia Gheorghe Hagi a câştigat turneul Cupa Stelele Estului

Academia Gheorghe Hagi a câştigat, sâmbătă, prima ediţie a turneului Cupa Stelele Estului, competiţie desfăşurată pe stadionul Farul din Constanţa şi la care au participat echipe Under 15.
Academia Gheorghe Hagi a câştigat turneul Cupa Stelele Estului

Badea: Rezultatul este echitabil

Tehnicianul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Ionuţ Badea, a declarat, sâmbătă seară, că remiza cu Gaz Metan Mediaş, scor 0-0, în etapa a cincea a Ligii I, este echitabilă.
Badea: Rezultatul este echitabil

Pustai: Nu ne interesează fotoliul de lider, ci să jucăm bine

Antrenorul Cristi Pustai s-a declarat mulţumit, sâmbătă seară, de evoluţia echipei sale, Gaz Metan Mediaş, în meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 0-0, apreciind că pe ardeleni nu-i interesează să fie lideri, ci să joace bine.
Pustai: Nu ne interesează fotoliul de lider, ci să jucăm bine

Stoichiţă: Greşelile individuale ne-au condus la rezultatul de 2-2

Tehnicianul echipei Astra Ploieşti, Mihai Stoichiţă, a declarat, sâmbătă, după remiza cu Universitatea Craiova, scor 2-2, că rezultatele individuale ale jucătorilor săi au dus la acest rezultat.
Stoichiţă: Greşelile individuale ne-au condus la rezultatul de 2-2

Ţicleanu: Astra ne-a pus mai multe probleme decât Steaua, CFR sau FC Timişoara

Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Aurel Ţicleanu, a declarat, sâmbătă, după remiza cu Astra, scor 2-2, că formaţia ploieşteană a fost pentru jucătorii săi o adversară mai dificilă decât Steaua, CFR Cluj sau FC Timişoara.
Ţicleanu: Astra ne-a pus mai multe probleme decât Steaua, CFR sau FC Timişoara

Oprescu: Vreau manageri profesionişti în spitalele municipalităţii, nu pe criterii politice

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, sâmbătă, că în cele 21 de spitale ale municipalităţii vrea manageri profesionişti, nu angajaţi pe criterii politice, precizând că în acest sens va fi organizat un concurs "fără încărcătură politică".
Oprescu: Vreau manageri profesionişti în spitalele municipalităţii, nu pe criterii politice

Astra Ploieşti – Universitatea Craiova, scor 2-2, în Liga I

Formaţia Astra Ploieşti a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), cu echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a V-a a Ligii I.
Astra Ploieşti - Universitatea Craiova, scor 2-2, în Liga I

Oprescu: Am găsit probleme în spitale, analizăm posibilitatea de a angaja pompieri proprii

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, sâmbătă, că la controalele începute în spitalele municipalităţii au fost găsite probleme la detectoarele de fum şi la sistemele de alarmare, precizând că vrea să analizeze posibilitatea angajării propriilor pompieri pentru cele 21 de unităţi sanitare.
Oprescu: Am găsit probleme în spitale, analizăm posibilitatea de a angaja pompieri proprii

Falub: M-am săturat de Istvan Kovac, mă rog la Dumnezeu să nu mă mai arbitreze cât sunt antrenor

Tehnicianul formaţiei FCM Târgu Mureş, Adrian Falub, a declarat, sâmbătă, că se roagă la Dumnezeu ca Istvan Kovacs să nu mai arbitreze niciun meci al vreunei echipe pe care o va antrena el.
Falub: M-am săturat de Istvan Kovac, mă rog la Dumnezeu să nu mă mai arbitreze cât sunt antrenor

Andone: Am făcut un meci extraordinar, dar încă facem prostii în apărare

Tehnicianul Ioan Andone a declarat, sâmbătă, că Dinamo a făcut un meci foarte bun cu FCM Târgu Mureş, scor 6-2, însă jucătorii săi încă mai fac "prostii" în apărare.
Andone: Am făcut un meci extraordinar, dar încă facem prostii în apărare

Oprescu: Am simţit amestecul politicului, nu am fugit şi nu fug de răspundere

Primarul Sorin Oprescu a spus, sâmbătă, că a simţit, după tragedia de la Maternitatea Giuleşti, amestecul politicului, însă le spune celor care îl acuză, că nu a fugit şi nu va fugi de răspundere, precizând că în cele 18 spitale pe care le-a preluat în 2009 a investit peste 40 de milioane de euro.
Oprescu: Am simţit amestecul politicului, nu am fugit şi nu fug de răspundere