CELE MAI NOI ARTICOLE

INTERVIU: Cezar Preda – Dacă PDL n-ar rezista fără Băsescu, toţi care îl conducem am fi ruşinea istoriei

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda declară, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că României actuale nu-i corespunde profilul de preşedinte cum este Teodor Baconschi, că Vasile Blaga are cele mai mari şanse să fie preşedinte PDL şi că partidul ar rezista fără Traian Băsescu.
INTERVIU: Cezar Preda - Dacă PDL n-ar rezista fără Băsescu, toţi care îl conducem am fi ruşinea istoriei

Trasee RATB modificate miercuri din cauza protestului sindicaliştilor. Vezi aici pe unde circulă autobuzele

Mitingul de la Guvern şi marşul de protest spre Palatul Parlamentului organizate de confederaţiile sindicale, miercuri, în ziua votării moţiunii de cenzură, modifică traseele mai multor autobuze care circulă prin centrul Capitalei.
Trasee RATB modificate miercuri din cauza protestului sindicaliştilor. Vezi aici pe unde circulă autobuzele

România, locul 69 în lume în clasamentul privind percepţia corupţiei

România ocupă locul 69 în clasamentul Transparency International pe anul 2010 privind percepţia corupţiei, având un punctaj de 3,7 puncte (din 10) şi ocupând locul 25 între cele 27 de state membre UE, în urma României fiind Bulgaria (3,6 puncte) şi Grecia (3,5 puncte).
România, locul 69 în lume în clasamentul privind percepţia corupţiei

Madonna va lansa un lanţ internaţional de săli de sport

Cântăreaţa americană Madonna va lansa un lanţ internaţional de săli de sport - Hard Candy -, prima dintre ele urmând să fie inaugurată în luna noiembrie, la Ciudad de Mexico, au anunţat, luni, asociaţii artistei.
Madonna va lansa un lanţ internaţional de săli de sport

Deputaţii PSD vor picheta Parchetul ICCJ, solicitând să fie audiaţi în dosarul Anastase

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că deputaţii partidului vor picheta, săptămâna viitoare, luni, sediul Parchetului ICCJ, solicitând să fie audiaţi în privinţa plângerii penale pe care au făcut-o împotriva preşedintelui Camerei, Roberta Anastase.
Deputaţii PSD vor picheta Parchetul ICCJ, solicitând să fie audiaţi în dosarul Anastase

RA-APPS a început să îşi evalueze activele, în vederea vânzării

RA-APPS a început evaluarea propriilor active, invocând legea care permite vânzarea acestora, şi a angajat cinci firme care să indice valoarea bunurilor din patrimoniu, după ce a anunţat că nu mai poate administra unele imobile din cauza crizei, iar preşedintele Băsescu a cerut privatizarea regiei.
RA-APPS a început să îşi evalueze activele, în vederea vânzării

Omul care a adus Pepsi în România îşi aminteşte de frig, blocurile gri şi vechile Dacii

Aviad Meitar, preşedinte al Quadrant European Beverages, omul care a adus Pepsi în România la începutul anilor '90, îşi aminteşte cum a îngheţat de frig într-o Dacie la prima sa vizită la Bucureşti, dar şi de peisajul dezolant al blocurilor gri, prost iluminate şi fără panouri publicitare colorate.
Omul care a adus Pepsi în România îşi aminteşte de frig, blocurile gri şi vechile Dacii

Romanian Lower Chamber Ratifies IMF Letter Of Intent Signed In June

The Romanian Chamber of Deputies Tuesday adopted with 103 votes in favor, 80 votes against and five abstentions the draft law ratifying the Government's letter of intent to the International Monetary Fund, signed in June 2010.
Romanian Lower Chamber Ratifies IMF Letter Of Intent Signed In June

Vezi aici cum poţi obţine un bilet gratuit la meciul Steaua-Utrecht

FC Steaua a anunţat, marţi, că fiecare al 100-lea suporter care cumpără un bilet la partida din optimile Cupei României, cu Sportul, va primi un tichet gratuit la partida din Liga Europa, cu formaţia olandeză Utrecht.
Vezi aici cum poţi obţine un bilet gratuit la meciul Steaua-Utrecht

Tribunalul Bucureşti a emis mandat de arestare în lipsă pentru fiul lui Nuţu Cămătaru

Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Ionel Balint, fiul lui Nuţu Cămăraru, suspectat că în urmă cu o lună ar fi înjunghiat un bărbat într-un club din Capitală, în acest caz fiind cercetaţi şi cântăreţii Adi Minune şi Florin Salam.
Tribunalul Bucureşti a emis mandat de arestare în lipsă pentru fiul lui Nuţu Cămătaru

Ponta: Băsescu a recunoscut luni seară frauda comisă de Anastase şi dictatura tupeului

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că afirmaţia şefului statului, Traian Băsescu, despre nevoia schimbării procedurii parlamentare este o recunoaştere a "fraudei" comise de Roberta Anastase la Legea pensiilor.
Ponta: Băsescu a recunoscut luni seară frauda comisă de Anastase şi dictatura tupeului

Aproape trei sferturi dintre statele lumii sunt afectate de corupţie

Aproape trei sferturi dintre statele lumii, începând cu Irakul şi Afganistanul, sunt grav afectate de corupţie, conform raportului anual al organizaţiei Tranparency International (TI).
Aproape trei sferturi dintre statele lumii sunt afectate de corupţie

Romania Will Not Overcome Crisis In 2011 – E.ON

Romania’s industry does not seem to be reviving and the country’s economy will not defeat the crisis in 2011, Tuesday said Frank Hajdinjak, the general manager of utility group E.ON Romania, the local subsidiary of Germany's E.ON AG.
Romania Will Not Overcome Crisis In 2011 – E.ON

Camera Deputaţilor a ratificat scrisoarea de intenţie către FMI semnată în iunie

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind ratificarea scrisorii de intenţie cu FMI, semnată în iunie 2010, cu 103 voturi "pentru", 80 de voturi "împotrivă" şi 5 abţineri.
Camera Deputaţilor a ratificat scrisoarea de intenţie către FMI semnată în iunie

Ponta: Dacă ţine cont de interesul naţional, Băsescu va promulga legile privind TVA şi pensiile

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că, dacă preşedintele Traian Băsescu va ţine cont de interesul naţional, va promulga legile privind reducerea TVA la alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei.
Ponta: Dacă ţine cont de interesul naţional, Băsescu va promulga legile privind TVA şi pensiile

Serbia are termen până la sfârşitul lui 2011 pentru a-l aresta pe Ratko Mladici

UE a acordat Serbiei un răgaz până la sfârşitul lui 2011 pentru a-l aresta pe Ratko Mladici, decizia fiind luată datorită eforturilor depuse de miniştrii de Externe ai Suediei şi României, luni, când UE a decis să analizeze candidatura Serbiei, relatează Blic, în ediţia electronică de marţi.
Serbia are termen până la sfârşitul lui 2011 pentru a-l aresta pe Ratko Mladici

Vezi aici nominalizările pentru antrenorul anului 2010

Publicaţia France Football a anunţat, marţi, numele celor zece tehnicieni nominalizaţi pentru titlul de antrenorul FIFA al anului 2010:
Vezi aici nominalizările pentru antrenorul anului 2010

Economia mondială nu este pregătită suficient pentru o depreciere considerabilă a dolarului

Economia mondială nu este pregătită suficient pentru cazul în care încrederea investitorilor în dolar s-ar reduce în continuare, iar moneda, utilizată în comerţul internaţional şi la constituirea rezervelor naţionale, se va deprecia considerabil, potrivit unei analize AFP.
Economia mondială nu este pregătită suficient pentru o depreciere considerabilă a dolarului

Director E.ON: Nu văd semne clare de revenire în industrie, criza în România nu se va încheia în 2011

Industria nu dă semne clare de revenire, iar criza economică şi financiară nu se va încheia în 2011 în România, a declarat, marţi, directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak, la întâlnirea "Meet the CEO" organizată de BUSINESS Magazin.
Director E.ON: Nu văd semne clare de revenire în industrie, criza în România nu se va încheia în 2011

Arbitrii partidelor din etapa a XIII-a a Ligii I

Arbitrii şi observatorii partidelor care se vor disputa, vineri, sâmbătă, duminică şi luni, în etapa a XIII-a a Ligii I:
Arbitrii partidelor din etapa a XIII-a a Ligii I

CFR insistă pentru SUPERDAN! Vezi ce salariu uriaş cere tehnicianul!

Campioana nu renunţă la ideea de a-l aduce din pauza competiţională pe Dan Petrescu, însă acesta cere un salariu imens.
CFR insistă pentru SUPERDAN! Vezi ce salariu uriaş cere tehnicianul!

Michael Jackson, lider în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă

Michael Jackson este lider în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă, realizat de Forbes, cântăreţul american "câştigând" în ultimul an suma de 275 de milioane de dolari, au anunţat, luni, editorii celebrei reviste.
Michael Jackson, lider în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă

Vezi aici care sunt jucătorii nominalizaţi la Balonul de Aur

Publicaţia France Football a anunţat, marţi, numele celor 23 de jucători nominalizaţi la trofeul Balonul de Aur FIFA, care va fi decernat la 10 ianuarie 2011, la Zurich.
Vezi aici care sunt jucătorii nominalizaţi la Balonul de Aur

Apple ar putea cumpăra Sony

Acţiunile Sony au crescut cu aproape 3% marţi pe bursa de la Tokyo, după apariţia unor zvonuri cum că gigantul american Apple ar fi interesat să achiziţioneze producătorul japonez de electronice.
Apple ar putea cumpăra Sony

Peste 2.000 de studenţi din toată ţara participă la protestul de miercuri

Peste 2.000 de studenţi din toată ţara sunt aşteptaţi să participe la protestul organizat de confederaţiile sindicale, miercuri, în ziua votării moţiunii de cenzură, au anunţat liderii Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR).
Peste 2.000 de studenţi din toată ţara participă la protestul de miercuri

Românii pleacă resemnaţi din casele executate. În Canada proprietarii rupeau tot

Apartamentele şi casele executate silit de băncile de pe piaţa locală sunt de cele mai multe ori într-o stare normală de funcţionare, potrivit executorilor bancari, deşi pe alte pieţe proprietarii aveau obiceiul să devasteze acest gen de locuinţe înainte să le "predea" băncilor, potrivit consultanţilor imobiliari.
Românii pleacă resemnaţi din casele executate. În Canada proprietarii rupeau tot

Test ADN în ancheta privind dispariţia Elodiei Ghinescu, după descoperirea unui craniu de femeie

Anchetatorii vor face o serie de teste, inclusiv ADN, pentru a stabili dacă un craniu de femeie descoperit recent de o persoană pe malul râului Olt ar putea fi al avocatei Elodia Ghinescu, dispărută la sfârşitul lunii august 2007, în acest caz principalul suspect fiind poliţistul Cristian Cioacă.
Test ADN în ancheta privind dispariţia Elodiei Ghinescu, după descoperirea unui craniu de femeie

Duminică trecem la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date cu o oră înapoi

România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00, iar ziua de 31 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă din an.
Duminică trecem la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date cu o oră înapoi

Salariul lui Mutu redus la jumătate în perioada suspendării

Colegiul Arbitral al Ligii Italiene de Fotbal a acceptat cererea clubului AC Fiorentina, care a solicitat reducerea la jumătate a salariului atacantului Adrian Mutu, în perioada suspendării acestuia pentru dopaj, a anunţat site-ul violanews.com, care citează Gazzetta dello Sport.
Salariul lui Mutu redus la jumătate în perioada suspendării

Actriţa Toni Collette, însărcinată cu al doilea copil

Actriţa australiană Toni Collette, starul din serialul TV "The United States of Tara", va deveni mamă pentru a doua oară, la începutul anului viitor, informează people.com.
Actriţa Toni Collette, însărcinată cu al doilea copil

Costică Argint va fi adus în ţară marţi, cu o cursă de la Roma

Costică Argint, condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi arestat în decembrie 2009 de autorităţile italiene, care apoi au aprobat extrădarea lui către România, va fi adus în ţară marţi, de o escortă a Poliţiei Române, cu o cursă de la Roma.
Costică Argint va fi adus în ţară marţi, cu o cursă de la Roma

Valentina Pelinel: Nu vreau să fiu o gravidă grasă – VIDEO

Cu toate că deocamdată nu are în plan vreun bebeluş, Valentina Pelinel ştie că, atunci când va rămâne însărcinată, trebuie să fie într-o formă de invidiat.
Valentina Pelinel: Nu vreau să fiu o gravidă grasă - VIDEO

Aproximativ 400 de sindicalişti din penitenciare participă la mitingul şi marşul de miercuri

Aproximativ 400 de sindicalişti de la Federaţia Sindicatelor din ANP participă la mitingul şi marşul organizate în Capitală, miercuri, în ziua votării moţiunii de cenzură, iar de marţi aproape 12.000 de angajaţi din penitenciare poartă banderole negre pe braţ, intrând "în doliu" pe termen nelimitat.
Aproximativ 400 de sindicalişti din penitenciare participă la mitingul şi marşul de miercuri

Românii sunt, încă, oaia neagră a Europei! Când vom munci liber în Germania, Austria sau Marea Britanie?

Au trecut aproape patru ani de la intrarea României în Uniunea Europeană, iar muncitorii români nu au încă acces liber în toate ţările membre. Situaţie care, potrivit Tratatului de Aderare, ar mai putea dura încă trei ani. Teoretic! Pentru că, în practică, este posibil ca marile economii ale Europei să renunţe mai devreme la regimul tranzitoriu. Declaraţii în acest sens au fost făcute cu privire la Germania şi Austria. Marea Britanie, în schimb, a anunţat recent că prelungeşte restricţiile şi în 2011.
Românii sunt, încă, oaia neagră a Europei! Când vom munci liber în Germania, Austria sau Marea Britanie?

Peste 200 de observatori OSCE vor monitoriza alegerile din Republica Moldova

Peste 200 de reprezentanţi ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) vor monitoriza alegerile parlamentare din R.Moldova, 32 de experţi începând de luni să urmărească desfăşurarea campaniei electorale, a declarat un oficial al organizaţiei, citat de Itar-Tass în pagina online.
Peste 200 de observatori OSCE vor monitoriza alegerile din Republica Moldova

Pakistan: 99 de cazuri de holeră în zonele afectate de inundaţii

Autorităţile sanitare pakistaneze au confirmat 99 de cazuri de holeră în zonele afectate de inundaţii, a anunţat luni, într-un comunicat, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Pakistan: 99 de cazuri de holeră în zonele afectate de inundaţii

Cum dispare un mit: Sony renunţă la casetofoanele Walkman

Gata cu casetele audio! Sony a anunţat că va opri producţia de Walkman, motivul principal fiind scăderile dramatice ale vânzărilor dispozitivului.
Cum dispare un mit: Sony renunţă la casetofoanele Walkman

Idei de afaceri: Care sunt costurile şi avantajele unui magazin online

Merită să porneşti o afacere în aceste vremuri tulburi şi dacă da, ce fel de afacere are şansele cele mai mari de reuşită cu cele mai mici riscuri? Sunt întrebări pe care mulţi ni le-am pus sau încă ni le punem.
Idei de afaceri: Care sunt costurile şi avantajele unui magazin online

Una din trei Dacii vândute la export este un Duster

SUV-ul Duster a luat faţa lui Sandero la cinci luni după ce a fost lansat pe piaţa europeană, depăşind modelul de clasă mică atât la exporturi, cât şi în ceea ce priveşte producţia în cadrul uzinei de la Mioveni, potrivit statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) pe luna septembrie.
Una din trei Dacii vândute la export este un Duster

Numărul total de bugetari este ţinut la secret în Ministerul Finanţelor şi furnizat doar la cerere

Cel mai important indicator din ultimii doi ani la care, în declaraţiile oficiale, se raportează toată lumea, Fondul Monetar Internaţional (FMI), Guvernul, autorităţile publice - este vorba de numărul de bugetari - este în România "secret de stat".
Numărul total de bugetari este ţinut la secret în Ministerul Finanţelor şi furnizat doar la cerere
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da