CELE MAI NOI ARTICOLE

Geoană invită conducerea Senatului la o discuţie sâmbătă

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, invită conducerea Senatului, sâmbătă, la ora 12.00, la o "discuţie lămuritoare privind dezbaterea moţiunii de cenzură", în care să fie identificate "soluţiile optime pentru acest moment politic extrem de important".
Geoană invită conducerea Senatului la o discuţie sâmbătă

Federaţia italiană a amendat cu 25.000 de euro clubul Inter şi pe Mourinho

Comisia de Disciplină a Federaţiei Italiene de Fotbal a decis, joi, să amendeze cu câte 25.000 de euro gruparea Internazionale Milano şi pe antrenorul Jose Mourinho, pentru declaraţii făcute de portughez după finala Cupei Italiei, informează Gazzetta dello Sport.
Federaţia italiană a amendat cu 25.000 de euro clubul Inter şi pe Mourinho

Protest spontan la Uzina Vulcan din Bucureşti

Câteva sute de muncitori ai Uzinei Vulcan din Bucureşti participă la un protest spontan în interiorul clădirii, din cauză că angajatorul nu le-a mai plătit salariile, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru.
Protest spontan la Uzina Vulcan din Bucureşti

TAS a decis ca Vadim Deviatovski şi Ivan Tihan să îşi recupereze medaliile de la JO-Beijing

Sportivii bieloruşi Vadim Deviatovski şi Ivan Tihan trebuie să îşi recupereze medaliile de argint, respectiv bronz, obţinute în proba de aruncare a ciocanului la Jocurile Olimpice de la Beijing, care li s-au luat după un control antidoping cu rezultat pozitiv, a decis TAS.
TAS a decis ca Vadim Deviatovski şi Ivan Tihan să îşi recupereze medaliile de la JO-Beijing

Fostul premier Marek Belka, aprobat în funcţia de guvernator al băncii centrale a Poloniei

Camera inferioară a Parlamentului polonez l-a numit joi pe fostul premier şi director al Fondului Monetar Internaţional pentru Europa, Marek Belka, la conducerea băncii centrale a Poloniei (NBP).
Fostul premier Marek Belka, aprobat în funcţia de guvernator al băncii centrale a Poloniei

O strănepoată a lui Mandela a decedat într-un accident de maşină

O strănepoată în vârstă de 13 ani a fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela a decedat într-un accident rutier, în noaptea de joi spre vineri, după ce a asistat la concertul din deschiderea turneului final al Cupei Mondiale de fotbal.
O strănepoată a lui Mandela a decedat într-un accident de maşină

Unde poţi să pleci la muncă şi cât poţi să căştigi?

Hoteluri şi restaurante, domeniul medical, construcţii sau vase de croazieră. Acestea sunt unele dintre cele mai ofertante domenii pentru munca în străinătate. Din cele 20.000 de locuri de muncă disponibile pe portalul de recrutare Tjobs, mai mult de un sfert sunt pentru lucrători în turism, informează incont.ro
Unde poţi să pleci la muncă şi cât poţi să căştigi?

De ce plătesc românii de 10 ori mai mult pentru o poliţă de asigurare de viaţă decât americanii

Sistemul medical ineficient, nivelul redus de trai şi rata mare de mortalitate fac ca preţul unei asigurări de viaţă să fie mult mai mare în România decât în Statele Unite ale Americii, scrie Ziarul Financiar în ediţia de vineri.
De ce plătesc românii de 10 ori mai mult pentru o poliţă de asigurare de viaţă decât americanii

Cum să îţi alegi corect ochelarii de soare

Ochelarii cu lentile de culoare neagră sau gri închis sunt recomandaţi atunci când staţi la soare, cei cu lentile galbene şi portocalii şoferilor, informează cotidianul Gândul.
Cum să îţi alegi corect ochelarii de soare

Italienii vor dona o parte din eventualele prime de la CM unei fundaţii

Jucătorii italieni au decis să doneze o parte din eventualele prime de la Cupa Mondială din Africa de Sud unei fundaţii pentru sărbătorirea a 150 de ani de unitate a Italiei în 2011, au anunţat, joi, căpitanul Fabio Cannavaro şi portarul Gianluigi Buffon.
Italienii vor dona o parte din eventualele prime de la CM unei fundaţii

Semnificaţii istorice pentru ziua de 11 iunie

1864 - S-a născut compozitorul Richard Strauss ("Simfonia Alpilor", "Salomeea", "Femeia fără umbră") (d. 8 sep 1949)
Semnificaţii istorice pentru ziua de 11 iunie

Shakira a deschis balul Cupei Mondiale – GALERIE FOTO

Sărbătoarea Cupei Mondiale din Africa de Sud a început joi cu un concert la Soweto şi un festival al fanilor la Cape Town, într-o euforie de unitate naţională, afectată însă de busculada soldată cu trei răniţi.
Shakira a deschis balul Cupei Mondiale - GALERIE FOTO

Antonie Solomon rămâne în arest, a decis Curtea de Apel Piteşti

Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, rămâne în arest, după ce Curtea de Apel Piteşti a menţinut, joi seară, decizia Tribunalului Argeş, de respingere a cererii acestuia de eliberare provizorie sub control judiciar.
Antonie Solomon rămâne în arest, a decis Curtea de Apel Piteşti

Antonescu: Şansele moţiunii de cenzură sunt de până la 40%

Preşedintele PNL a declarat, joi seară, la Buzău, că şansele ca moţiunea de cenzură a PSD să treacă sunt de până la 40%, menţionând, pe de altă parte, că liberalii care nu vor vota în favoarea acesteia vor fi excluşi din partid.
Antonescu: Şansele moţiunii de cenzură sunt de până la 40%

Vlădescu: Nu sunt bani pentru avioanele F-16

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat joi că nu sunt bani pentru achiziţia avioanelor F-16 şi că nu vede de unde ar putea da România 1% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru achiziţii militare.
Vlădescu: Nu sunt bani pentru avioanele F-16

Hristomir Angelov a câştigat a cincea etapă din Turul Ciclist al României

Bulgarul Hristomir Angelov, de la echipa SK Dobrich 1905, a câştigat cea de-a cincea etapă din Turul Ciclist al României, disputată, joi, pe traseul Botoşani - Târgu Frumos - Roman - Bacău, transmite trimisul MEDIAFAX.
Hristomir Angelov a câştigat a cincea etapă din Turul Ciclist al României

Bugetul mediu de training este de 200 de euro pe angajat

Bugetul anual alocat de companii pentru traningul angajaţilor este, în medie, de 200 de euro pe salariat, potrivit unui studiu realizat de asociaţia HR Club, iar o treime dintre respondenţi au declarat că au un buget, pentru această activitate, sub valoarea indicată.
Bugetul mediu de training este de 200 de euro pe angajat

România, pe penultimul loc după rata de acoperire a serviciilor 3G, în rândul a 30 de ţări europene

România se află pe penultimul loc în rândul a 30 de state europene în privinţa ratei de acoperire a serviciilor de telefonie 3G, de 43%, potrivit datelor aferente primului semestru din 2009, incluse într-un raport al companiei de consultanţă A.T.Kearney.
România, pe penultimul loc după rata de acoperire a serviciilor 3G, în rândul a 30 de ţări europene

Liderii de grup PDL, UDMR şi UNPR îl invită pe Geoană la o discuţie, să explice decizia

Membrii Biroului Permanent al Senatului şi liderii de grup din partea PDL, UDMR si UNPR îl invită pe Mircea Geoană la o discuţie, vineri, pentru a explica decizia sa de blocare a convocării Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului în urma scrisorii preşedintelui pe tema moţiunii de cenzură.
Liderii de grup PDL, UDMR şi UNPR îl invită pe Geoană la o discuţie, să explice decizia

Geoană îi scrie lui Băsescu: Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la prezentare, nu înainte

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a adresat preşedintelui Băsescu joi o scrisoare în care îi răspunde la solicitarea privind devansarea dezbaterii moţiunii de cenzură, în care precizează că, potrivit Constituţiei, dezbaterea are loc după 3 zile de la prezentare, adică nu înainte de 3 zile.
Geoană îi scrie lui Băsescu: Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la prezentare, nu înainte

Un tir încărcat cu clorură ferică s-a răsturnat pe şoseaua de centură a municipiului Buzău

Un tir încărcat cu clorură ferică, substanţă foarte periculoasă în contact cu apa, s-a răsturnat joi seară pe şoseaua de centură a municipiului Buzău, circulaţia fiind blocată, iar zona izolată.
Un tir încărcat cu clorură ferică s-a răsturnat pe şoseaua de centură a municipiului Buzău

Explozie la o unitate a Schelei de petrol Moreni din cadrul OMV Petrom, soldată cu un rănit

O persoană a fost rănită, joi după-amiază, în urma unei explozii care a avut loc la o unitate aparţinând Schelei de petrol Moreni din cadrul OMV Petrom.
Explozie la o unitate a Schelei de petrol Moreni din cadrul OMV Petrom, soldată cu un rănit

Kevin Costner a prezentat în faţa Congresului american o maşină care separă apa de petrol

Actorul Kevin Costner a apărat, miercuri, în faţa Congresului american, eficienţa unui dispozitiv care separă apa de petrol, în care actorul american a investit peste 20 de milioane de dolari, dar care a fost ignorat până la producerea catastrofei ecologice din Golful Mexic.
Kevin Costner a prezentat în faţa Congresului american o maşină care separă apa de petrol

EIB Expected To OK EUR65M Loan For Romanian Transelectrica

The European Investment Bank might approve next week a EUR65 million loan for Romanian state-owned power grid operator Transelectrica (TEL.RO), the company’s general manager Adrian Baicusi told a news conference Thursday.
EIB Expected To OK EUR65M Loan For Romanian Transelectrica

Stagiune de vară, în premieră, la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu – VIDEO

Prima stagiune de vară a Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu se deschide, joi seară, cu spectacolul "Talismanul", pus în scenă de actorii secţiei germane, urmând ca până în luna august să fie prezentate unele dintre cele mai cerute spectacole ale teatrului sibian.
Stagiune de vară, în premieră, la Teatrul Naţional

Cinci persoane rănite în urma unui accident în care a fost implicat un autocar, la Constanţa

Cinci persoane au fost rănite, joi seară, după ce autocarul în care se aflau şi care era plin cu pasageri a fost implicat într-un accident rutier pe un drum judeţean din Constanţa, între localităţile Siliştea şi Tortomanu.
Cinci persoane rănite în urma unui accident în care a fost implicat un autocar, la Constanţa

Calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură, propus în BP de Aura Vasile şi acceptat de Traian Igaş

Calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură a fost decis, în şedinţa BP reunite de marţi, la propunerea viceliderului deputaţilor PSD, Aura Vasile, acceptată de liderul senatorilor PDL, Traian Igaş, în timp ce preşedintele Camerei a propus, invocând "exigenţele constituţionale", ziua de luni.
Calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură, propus în BP de Aura Vasile şi acceptat de Traian Igaş

A fost descoperită lenjeria intimă care salvează vieţi

Un nou tip de chiloţi pentru bărbaţi, care se bucură de aceleaşi atribute ca şi celelalte articole similare - confort, rezistenţă şi stil -, dar care în plus poate să salveze vieţi omeneşti, a fost creat de cercetătorii americani.
A fost descoperită lenjeria intimă care salvează vieţi

Calciomercato: Mutu le-a cerut impresarilor săi să caute alte alternative decât Fenerbahce

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, suspendat pentru dopaj, le-a cerut impresarilor săi să caute alte alternative decât un transfer la gruparea Fenerbahce, considerând nesatisfăcătoare oferta clubului din Istanbul şi fotbalul turc neatractiv, informează calciomercato.com.
Calciomercato: Mutu le-a cerut impresarilor săi să caute alte alternative decât Fenerbahce

Femeile şomere încurajate să se mărite cu soţi înstăriţi, în Olanda

Două localităţi din Olanda au descoperit o metodă inedită de a scădea rata şomajului, autorităţile încurajând femeile care nu au un loc de muncă să se mărite cu bărbaţi înstăriţi.
Femeile şomere încurajate să se mărite cu soţi înstăriţi, în Olanda

România alocă cel mai mare procent, în NATO, din bugetul de Apărare pentru cheltuielile de personal

România este ţara NATO care alocă cel mai mare procent din bugetul destinat Apărării, 78,9%, cheltuielilor de personal însă direcţionează pentru apărare printre cei mai puţini bani comparativ cu restul ţărilor din Alianţă, potrivit datelor NATO aferente anului 2009.
România alocă cel mai mare procent, în NATO, din bugetul de Apărare pentru cheltuielile de personal

Oprişcan: Ar putea fi remaniaţi miniştrii neperformanţi Vlădescu, Şeitan, Dumitru şi Funeriu

Deputatul PDL de Mureş Mihai Oprişcan afirmă că au fost discuţii la nivel de grup parlamentar legate de remaniere, în centrul acestora fiind ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, ministrul Muncii, Mihai Şeitan, cel al Agriculturii, Mihai Dumitru, şi "cu semne de întrebare" ministrul Educaţiei.
Oprişcan: Ar putea fi remaniaţi miniştrii neperformanţi Vlădescu, Şeitan, Dumitru şi Funeriu

Extincţia vieţii pe Pământ ar putea veni de la Mercur

Deşi cele mai rele scenarii privind Apocalipsa vizau eventuali asteroizi care ar putea lovi Pământul, unii oameni de ştiinţă au ajuns la concluzia că şi planeta Mercur ar putea să fie un pericol pentru omenire.
Extincţia vieţii pe Pământ ar putea veni de la Mercur

Paraziţii au lansat un nou videoclip – VEZI AICI

Trupa Paraziţii a lansat videoclipul piesei "Arde", care se regăseşte pe noul album al formaţiei, "Tot ce e bun tre' să dispară", potrivit Bestmusic.ro.
Paraziţii au lansat un nou videoclip - VEZI AICI

Procurorii militari bucureşteni fac cercetări cu privire la incidentul de la unitatea din Mangalia

Procurorii militari ai Tribunalului Militar Bucureşti au fost sesizaţi şi fac cercetări în cazul incendiului de la Divizionul 150 de Rachete navale din Mangalia, unde şapte militari au suferit arsuri în timpul unui exerciţiu, informează Biroul de presă al Ministerului Public.
Procurorii militari bucureşteni fac cercetări cu privire la incidentul de la unitatea din Mangalia

Marko: Propunerea privind numărul ministerelor, de suprafaţă; UDMR vrea reorganizare radicală

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că propunerea de reducere a numărului de ministere vizează o măsură "de suprafaţă", el adăugând că Uniunea urmăreşte "o reorganizare mult mai radicală".
Marko: Propunerea privind numărul ministerelor, de suprafaţă; UDMR vrea reorganizare radicală

Spectacol omagial Mihai Eminescu, marţi, la Teatrul Naţional Bucureşti

Spectacolul omagial Mihai Eminescu "Vis de poet" va avea loc, marţi, la Sala 99 a Teatrului Naţional Bucureşti.
Spectacol omagial Mihai Eminescu, marţi, la Teatrul Naţional Bucureşti

Anastase: Nu pot convoca singură Birourile reunite, moţiunea va fi dezbătută marţi

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, s-a declarat surpinsă de declaraţia preşedintele Senatului, Mircea Geoană, care refuză convocarea Birourilor Permanente, menţionând că, prin decizia lui Geoană, nu se vor convoca Birouri reunite vineri, iar moţiunea va fi votată marţi.
Anastase: Nu pot convoca singură Birourile reunite, moţiunea va fi dezbătută marţi

Oltean: Ce am spus referitor la remanierea Guvernului rămâne valabil sută la sută

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu s-a aşteptat ca declaraţiile sale referitoare la remanierea guvernamentală să ia o asemenea amploare, dar a ţinut să precizeze că acestea rămân valabile sută la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Oltean: Ce am spus referitor la remanierea Guvernului rămâne valabil sută la sută

Cei trei români găsiţi morţi într-un apartament din Cehia erau din judeţul Suceava

Cei trei români găsiţi morţi într-un apartament din oraşul ceh Podebrady erau din satul Călineşti, comuna Şerbăuţi, judeţul Suceava, familiile lor fiind informate, joi după-amiază, de reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) privind decesele acestora.
Cei trei români găsiţi morţi într-un apartament din Cehia erau din judeţul Suceava