CELE MAI NOI ARTICOLE

Voicu: Remanierea e binevenită, dar să vizeze întreg Guvernul

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, referitor la declaraţiile liderului PDL Ioan Oltean, că remanierea este binevenită, dar cu condiţia ca aceasta să vizeze întreg Guvernul în frunte cu premierul Boc.
Voicu: Remanierea e binevenită, dar să vizeze întreg Guvernul

Romanian Leu Exch Rate Hits 5-Mo Low At 4.2051 Vs Euro

Romania’s leu retreated against the euro in mid trade Friday and the central bank’s reference lost 0.45% on the day at 4.2051 units, the weakest rate since January 5.
Romanian Leu Exch Rate Hits 5-Mo Low At 4.2051 Vs Euro

Ioan Oltean: Dacă moţiunea trece şi cade Guvernul, Emil Boc nu va mai fi numit premier

Vicepreşedintele PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat vineri că, în situaţia în care moţiunea iniţiată de opoziţie trece şi cade Guvernul, Emil Boc nu va mai fi numit încă o dată premier.
Ioan Oltean: Dacă moţiunea trece şi cade Guvernul, Emil Boc nu va mai fi numit premier

Turcia îşi va reduce legăturile economice şi militare cu Israelul

Turcia îşi va reduce legăturile economice şi din industria de apărare cu Israelul, dar cooperarea bilaterală nu va fi suspendată în întregime, a declarat vineri vicepremierul turc, Bulent Arinc.
Turcia îşi va reduce legăturile economice şi militare cu Israelul

Euro, un nou maxim al ultimelor 5 luni! Curs BNR: 4,2051 lei/euro

Cursul anunţat vineri de BNR a urcat cu 1,87 bani, la 4,2051 lei/euro, un nou nivel maxim după 5 ianuarie, într-o piaţă cu o lichiditate redusă şi dominată de ordinele de cumpărare de valută introduse de clienţii comerciali, iar referinţa pentru dolar a crescut cu 4,47 bani, la 3,4499 lei/dolar.
Euro, un nou maxim al ultimelor 5 luni! Curs BNR: 4,2051 lei/euro

UNPR va propune un „pachet de măsuri proactive anticriză”

Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) va propune, marţi, dezbaterii publice şi coaliţiei guvernamentale "un pachet de măsuri proactive anticriză", care nu necesită reglementări legislative imediate, ci doar o întărire a instituţiilor statului legat de lupta împotriva corupţiei şi a evaziunii fiscale, a anunţat Cristian Diaconescu.
UNPR va propune un

Hungarian Minority Party MP Amends Austerity Law Pack, Proposes Pension Freeze Until End-2011

Hungarian minority party lawmaker Gyorgy Frunda has presented several amendments to the draft laws for which the ruling coalition, which includes the Hungarian minority party, plans to seek a confidence vote in Parliament Monday and proposed, among others, to freeze pensions until December 31, 2011.
Hungarian Minority Party MP Amends Austerity Law Pack, Proposes Pension Freeze Until End-2011

Daniel Apostol este noul director executiv al The Money Channel

Daniel Apostol este, începând cu luna iunie, noul director executiv al televiziunii de business The Money Channel, potrivit unui comunicat al postului TV.
Daniel Apostol este noul director executiv al The Money Channel

Oltean:Până la finele lunii, sau la începutul lunii viitoare, va avea loc o remaniere a Guvernului

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că până la finele lunii iunie sau la începutul lunii iulie va avea loc o remaniere a Guvernului, fără a menţiona la ce miniştri se referă.
Oltean:Până la finele lunii, sau la începutul lunii viitoare, va avea loc o remaniere a Guvernului

Banca centrală elveţiană: Marile bănci cu importanţă sistemică ar trebui lăsate să falimenteze

Preşedintele băncii centrale elveţiene, Philipp Hildebrand, consideră că marile bănci cu importanţă sistemică ar trebui lăsate să falimenteze, fără însă a pune în pericol economia.
Banca centrală elveţiană: Marile bănci cu importanţă sistemică ar trebui lăsate să falimenteze

Barroso: Măsurile de austeritate sunt necesare pentru recâştigarea încrederii investitorilor

Măsurile de austeritate sunt necesare pentru recâştigarea încrederii investitorilor şi asigurarea revenirii creşterii economice, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Barroso: Măsurile de austeritate sunt necesare pentru recâştigarea încrederii investitorilor

Economistul Paul Krugman apreciază că sunt şanse de 50% ca Grecia să iasă din zona euro

Economistul american Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel în 2008, apreciază că probabilitatea ca Grecia să fie nevoită să părăsească zona euro este de 50%, potrivit publicaţiei elveţiene Le Temps.
Economistul Paul Krugman apreciază că sunt şanse de 50% ca Grecia să iasă din zona euro

Marko Bela: Remanierea nu a fost discutată cu membrii Uniunii nici în Coaliţie, nici în Guvern

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, că nu are cunoştinţă de pregătirea unei remanieri guvernamentale, arătând că subiectul nu a fost discutat cu reprezentanţii Uniunii nici în şedinţele Coaliţiei şi nici în reuniunile Guvernului.
Marko Bela: Remanierea nu a fost discutată cu membrii Uniunii nici în Coaliţie, nici în Guvern

Lucrări de reparaţie pe Autostrada Soarelui şi DN1. Poliţia recomandă rute ocolitoare

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române atenţionează şoferilor să circule cu prudenţă pe Autostrada Soarelui şi pe DN1, în zona Azuga, din cauza lucrărilor de asfaltare şi de reparaţie şi le recomandă folosirea rutelor ocolitoare.
Lucrări de reparaţie pe Autostrada Soarelui şi DN1. Poliţia recomandă rute ocolitoare

Vezi aici stadioanele de la Cupa Mondială din Africa de Sud – GALERIE FOTO

Turneul final al Cupei Mondiale din acest an va avea loc pe următoarele zece stadioane din Africa de Sud:
Vezi aici stadioanele de la Cupa Mondială din Africa de Sud - GALERIE FOTO

Romanian Ruling Party VP Says Govt To Be Reshuffled Soon

Romanian Democratic Liberal Party vice-president Ioan Oltean told a news conference Friday the cabinet would be reshuffled by the end of June or early July, but didn’t say which ministers would be replaced.
Romanian Ruling Party VP Says Govt To Be Reshuffled Soon

CM-2010: Otto Rehhagel, cel mai în vârstă, Vladimir Weiss, cel mai tânăr selecţioner

Selecţionerul Greciei, Otto Rehhagel, în vârstă de 71 de ani, este cel mai în vârstă antrenor prezent la Cupa Mondială din Africa de Sud, în timp ce slovenul Vladimir Weiss, în vârstă de 43 de ani, este cel mai tânăr.
CM-2010: Otto Rehhagel, cel mai în vârstă, Vladimir Weiss, cel mai tânăr selecţioner

Doi comisari ai Gărzii Financiare Braşov, trimişi în judecată de DNA pentru luare de mită

Doi comisari ai Gărzii Financiare din Braşov au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru luare de mită, unul dintre inculpaţi fiind arestat preventiv pentru 15 zile.
Doi comisari ai Gărzii Financiare Braşov, trimişi în judecată de DNA pentru luare de mită

Aproximativ 500 de persoane participă la un miting de protest în faţa Prefecturii Sălaj

Aproximativ cinci sute de persoane participă vineri la un miting de protest organizat în faţa Prefecturii Sălaj de filiala judeţeană a Cartel Alfa, de CNSLR Frăţia şi de Sindicatul Pensionarilor.
Aproximativ 500 de persoane participă la un miting de protest în faţa Prefecturii Sălaj

Cantonamentele în Africa de Sud ale celor 32 echipe calificate la Cupa Mondială

Locurile de cazare ale celor 32 de echipe calificate la Cupa Mondială din Africa de Sud ce are loc în perioada 11 iunie - 11 iulie:
Cantonamentele în Africa de Sud ale celor 32 echipe calificate la Cupa Mondială

Arbitrii partidelor de la Cupa Mondială

Lista celor 30 de brigăzi de arbitri pentru turneul final al Cupei Mondiale din Africa de Sud anunţată de FIFA:
Arbitrii partidelor de la Cupa Mondială

Furtunile violente au provocat noi inundaţii în Polonia

Furtunile violente din Polonia au provocat noi inundaţii în noaptea de joi spre vineri, în special în sudul ţării, unde au fost evacuate sute de persoane, a anunţat presa.
Furtunile violente au provocat noi inundaţii în Polonia

PCRM, dispus să susţină în Parlament iniţiativa AIE privind alegerea directă a şefului statului

Partidul Comuniştilor este pregătit să susţină în Parlament iniţiativa Alianţei pentru Integrare Europeană privind alegerea directă a preşedintelui Republicii Moldova, a declarat vineri Vladimir Voronin, transmite Info-Prim Neo, în pagina electronică.
PCRM, dispus să susţină în Parlament iniţiativa AIE privind alegerea directă a şefului statului

Voicu: Vergu, cu nume de barieră şi voce ca a lui Brando în „Naşul”, şi-a depăşit şefii ierarhici

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a scris pe blog, vineri, că "sufleorul" ministrului Educaţiei, Melania Vergu, este doar "un biet" consilier, care are "nume de barieră" şi voce asemenătoare cu a lui Marlon Brando în "Naşul", dar care îşi depăşeşte şefii ierarhici.
Voicu: Vergu, cu nume de barieră şi voce ca a lui Brando în

Freedom House a publicat raportul anual privind cele mai represive regimuri din lume

Freedom House a prezentat joi raportul său anual pe 2010 identificând ţările care încalcă în modul cel mai flagrant drepturile omului, în timpul unei şedinţe cu ocazia celei de-a 14-a reuniuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, precizează un comunicat al organizaţiei.
Freedom House a publicat raportul anual privind cele mai represive regimuri din lume

Proiectul derulat de Melania Vergu, verificat

Directorul AMPOSDRU, Cristina Zvedei, a declarat, vineri, că se fac verificări preliminare cu privire la proiectul cu fonduri europene derulat de Melania Vergu, un raport în acest sens urmând să fie finalizat luni şi că deocamdată nu s-a făcut o cerere de rambursare în cadrul acestui proiect.
Proiectul derulat de Melania Vergu, verificat

Frunda propune îngheţarea pensiilor până la finele anului 2011

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a amendat cele două proiecte de lege care vor fi asumate de Guvern, propunând îngheţarea pensiilor până la 31 decembrie 2011 şi eliminarea reducerilor bugetului pentru achiziţionarea de medicamente, proteze si orteze.
Frunda propune îngheţarea pensiilor până la finele anului 2011

Andronescu: Nu am răspuns cererii lui Vergu, datele ar avea legătură mai degrabă cu proiectul ei

Preşedintele CNR, Ecaterina Andronescu, spune că nu a răspuns cererii Melaniei Vergu privind stagiile de practică, întrucât viza prea multe informaţii privind studenţii şi practica şi apreciază că aceste informaţii ar avea legătură "mai degrabă" cu proiectul fostului consilier, decât cu MECTS.
Andronescu: Nu am răspuns cererii lui Vergu, datele ar avea legătură mai degrabă cu proiectul ei

Victor Rebengiuc: La fiecare rol pe care l-am făcut aş fi vrut să schimb ceva

Victor Rebengiuc, care interpretează rolul principal în filmul "Medalia de onoare", de Călin Netzer - inclus în competiţia TIFF -, a declarat, joi, la TIFF Lounge, că pentru el nu există rolul perfect şi că ar schimba ceva la orice personaj pe care l-a jucat până în prezent.
Victor Rebengiuc: La fiecare rol pe care l-am făcut aş fi vrut să schimb ceva

Peste o mie de persoane protestează la Alexandria

Peste o mie de persoane, majoritatea pensionari, protestează vineri în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Alexandria, faţă de măsurile de austeritate anunţate de Guvern.
Peste o mie de persoane protestează la Alexandria

Romanian Soldier Once Deployed In Iraq, Afghanistan Arrested For Drug Dealing

Romanian organized crime prosecutors in Ploiesti, southern Romania, arrested for 24 hours three drug dealing suspects, one of whom is a soldier who has participated in several military missions in Iraq and Afghanistan.
Romanian Soldier Once Deployed In Iraq, Afghanistan Arrested For Drug Dealing

Actriţa Rue McClanahan, starul serialului „The Golden Girls”, a decedat

Actriţa americană Rue McClanahan, una dintre vedetele serialului TV "The Golden Girls", a decedat în urma unui atac cerebral, la vârsta de 76 de ani, a anunţat managerul artistei, citat de bbc.co.uk.
Actriţa Rue McClanahan, starul serialului

Vergu: Nu comentez decizia lui Funeriu, rămân în proiect pentru că sunt managerul acestuia

Fostul consilier al ministrului Educaţiei, Melania Vergu, a refuzat să comenteze decizia lui Daniel Funeriu privind eliberarea sa din funcţie şi susţine că va rămâne în proiect pentru că este managerul acestuia şi se "va bate" pentru el.
Vergu: Nu comentez decizia lui Funeriu, rămân în proiect pentru că sunt managerul acestuia

Recomandări pentru weekend-ul 4-6 iunie

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva din evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.
Recomandări pentru weekend-ul 4-6 iunie

Victor Becali: Nu există nicio ofertă de la AS Roma pentru Adrian Mutu

Inpresarul atacantului Adrian Mutu, Victor Becali, a declarat, pentru site-ul violanews.com, că nu există nicio ofertă de transfer pentru internaţionalul român al Fiorentinei din partea clubului AS Roma, iar mai multe legate de viitorul jucătorului se va şti după întâlnirea cu Pantaleo Corvino.
Victor Becali: Nu există nicio ofertă de la AS Roma pentru Adrian Mutu

Costul forţei de muncă a crescut în primul trimestru cu 1,8% faţă de trimestrul trecut

Costul orar al forţei de muncă, ajustat în funcţie de numărul zilelor lucrătoare, a crescut în primul trimestru cu 1,82% faţă de trimestrul precedent şi cu 4,74% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Costul forţei de muncă a crescut în primul trimestru cu 1,8% faţă de trimestrul trecut

Suporteri ai Liverpool au protestat faţă de conducerea clubului dând foc unui drapel american

Aproximativ 500 de suporteri furioşi ai clubului Liverpool au manifestat, joi, şi au dat foc unui drapel american pentru a protesta faţă de proprietarii de naţionalitate americană, a anunţat cotidianul The Daily Telegraph.
Suporteri ai Liverpool au protestat faţă de conducerea clubului dând foc unui drapel american

44 de morţi şi opt dispăruţi în intemperiile din sudul Chinei

Bilanţul intemperiilor din sudul Chinei a crescut, ajungând la 44 de morţi şi opt dispăruţi, în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren, relatează vineri agenţia China Nouă.
44 de morţi şi opt dispăruţi în intemperiile din sudul Chinei

FMI are nevoie de finanţare suplimentară după participarea la ajutorul destinat Greciei

FMI are nevoie de finanţare suplimentară după participarea la pachetul de ajutor extern destinat Greciei şi ar trebui să mărească semnificativ volumul de drepturi speciale de tragere, a declarat vineri şeful Comitetului Monetar şi Financiar Internaţional (IMFC) din cadrul Fondului.
FMI are nevoie de finanţare suplimentară după participarea la ajutorul destinat Greciei

Militar care a participat la misiuni în Irak şi Afganistan, reţinut de DIICOT pentru trafic de droguri – VIDEO

Un militar care a participat la mai multe misiuni militare în Irak şi Afganistan a fost reţinut, alături de două persoane, pentru trafic de droguri, de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Militar care a participat la misiuni în Irak şi Afganistan, reţinut de DIICOT pentru trafic de droguri - VIDEO
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da