CELE MAI NOI ARTICOLE

Boc: Banii alocaţi pentru datorii sunt blocaţi în pixurile ordonatorilor secundari

Premierul Boc a solicitat, duminică, prefecţilor ca până vineri, 27 martie, la ora 12.00, să prezinte un grafic al plăţilor efectuate către firme pentru lucrările nefacturate în 2008, arătând că Guvernul a primit semnale că datoriile nu sunt achitate de ordonatori secundari, deşi fondurile au fost eliberate.
Boc: Banii alocaţi pentru datorii sunt blocaţi în pixurile ordonatorilor secundari

Radio România a primit Discul de Platină

Colecţia "80 de ani de muzică în 80 de ani de radio", lansată de Radio România la sfârşitul anului 2008, a primit Discul de Platină din partea Casei de Discuri Roton, în urma vânzării a peste 20.000 de copii în mai puţin de trei luni de la lansare.
Radio România a primit Discul de Platină

Situaţia din România, discutată de Geoană cu John McCain şi Richard Holbrooke

Preşedintele Senatului Mircea Geoană a discutat, la Bruxelles, cu senatorul american John McCain şi cu ambasadorul special al Administraţiei Obama pentru Afganistan şi Pakistan, Richard Holbrooke, situaţia din România, evoluţiile geo-politice din regiune şi problemele generate de criza economică.
Situaţia din România, discutată de Geoană cu John McCain şi Richard Holbrooke

Constantina Diţă a câştigat cursa de 10 km de la Tokyo

Atleta Constantina Diţă a câştigat cursa de 10 km de la Tokyo, iar Luminiţa Talpoş s-a clasat pe locul 10, duminică, la maratonul din capitala Japoniei, la care s-a impus la feminin Mizuho Nasukawa.
Constantina Diţă a câştigat cursa de 10 km de la Tokyo

Ionuţ Dolănescu: Tatăl meu a fost un mare român

Fiii lui Ion Dolănescu, Dragoş şi Ionuţ, le-au spus, duminică, la Ateneul Român, participanţilor la funereliile tatălui lor, că acesta a fost "un mare român", care i-a învăţat să trăiască şi să iubească româneşte şi care considera România ţara "cea mai frumoasă de pe faţa pământului".
Ionuţ Dolănescu: Tatăl meu a fost un mare român

Bulz cu o lungime de 189 de metri, la Festivalul de Nunţi din Sibiu

Bucătarii au reuşit să prepare, sâmbătă, un bulz cu o lungime de 189 de metri, la Festivalul Internaţional de Nunţi şi Gastronomie care are loc la Sibiu, doborând astfel recordul mondial la cel mai lung bulz preparat în România.
Bulz cu o lungime de 189 de metri, la Festivalul de Nunţi din Sibiu

Boc a cerut prefecţilor să promoveze interesul Guvernului

Premierul Boc a cerut, duminică, prefecţilor să promoveze interesele Guvernului în teritoriu, stabilite prin programul de guvernare, şi nu interesul politic al partidelor din care provin, arătând că România are un singur Executiv, iar prefecţii sunt reprezentanţi ai Guvernului şi nu ai partidelor.
Boc a cerut prefecţilor să promoveze interesul Guvernului

Vosganian, Nicolai, Ruşanu, Fenechiu – vicepreşedinţi PNL (Video)

Liberalii Cristian Anghel, Varujan Vosganian, Norica Nicolai, Dan Radu Ruşanu, Relu Fenechiu, Romeo Stavarache şi Vlad Moisecu, au fost aleşi de Congresul extraordinar vicepreşedinţi ai noului BPC al PNL, cel mai mare perdant al acestui vot fiind Teodor Meleşanu, clasat pe locul 15.
Vosganian, Nicolai, Ruşanu, Fenechiu - vicepreşedinţi PNL (Video)

Semnificaţii istorice pentru ziua de 22 martie

La 22 martie 1943 a avut loc premiera filmului “O noapte furtunoasă”, în regia lui Jean Georgescu, ecranizare a celebrei comedii a lui I.L. Caragiale.
Semnificaţii istorice pentru ziua de 22 martie

Mehedinţi: O barjă încărcată cu minereu de fier s-a răsturnat în Dunăre

O barjă sub pavilion Bulgaria, încărcată cu aproape o mie de tone de minereu de fier, s-a răsturnat, duminică dimineaţă, în Dunăre, în zona Golfului Dubova, fără a exista victime.
Mehedinţi: O barjă încărcată cu minereu de fier s-a răsturnat în Dunăre

Antonescu se gândeşte la funcţia de preşedinte al României

Noul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Realitatea Tv, că, dacă ratează prezidenţialele, nu va dori să rămână un preşedinte care numeşte miniştrii, împarte deputaţi şi mediază conflicte, menţionând că Traian Băsescu nu e o sperietoare, dar că este un adversar redutabil.
Antonescu se gândeşte la funcţia de preşedinte al României

Sichitiu: Sper ca lucrurile dintre Copos şi Taher să se clarifice

Directorul general al FC Rapid, Grigore Sichitiu, a declarat, sâmbătă seara, că speră ca lucrurile dintre acţionarul George Copos şi omul de afaceri Fathi Taher să se clarifice după rezultatele bune ale echipei din ultima perioadă şi să fie din nou linişte la club.
Sichitiu: Sper ca lucrurile dintre Copos şi Taher să se clarifice

Rada: Lazăr a recunoscut că nu a fost fault

Antrenorul Marian Rada a declarat că spiritul Rapidului este şi a fost mereu unul de fair-play şi că, dacă la alte echipe se cerşesc penaltiuri, la formaţia giuleşteană, mijlocaşul Costin Lazăr a recunoscut că nu a fost fault şi nici 11 metri la o fază din timpul meciului cu Oţelul Galaţi.
Rada: Lazăr a recunoscut că nu a fost fault

Berceanu: Ford ar putea transporta pe Dunăre maşinile destinate exportului

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, sâmbătă, că a discutat cu reprezentanţii fabricii Ford de la Craiova despre posibilitatea ca produsele destinate exportului să poată fi transportate pe Dunăre, până la Rotterdam sau Amsterdam, pe canalul Dunăre-Rin-Main.
Berceanu: Ford ar putea transporta pe Dunăre maşinile destinate exportului

Berceanu: Din 2010 încep demersurile pentru Autostrada Sudului, Bucureşti – Calafat

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, sâmbătă, că din 2010 vor fi făcute demersurile pentru construirea Autostrăzii Sudului, care va pleca din Bucureşti şi va ajunge la podul care se construieşte la Calafat, costurile lucrărilor fiind evaluate la peste 300 de milioane de euro.
Berceanu: Din 2010 încep demersurile pentru Autostrada Sudului, Bucureşti - Calafat

Berceanu: Cifrele privind disponibilizările la CFR urmează să fie discutate

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, sâmbătă, că cifrele privind angajaţii CFR care ar urma să fie concediaţi "vor mai fi discutate" şi că la CNCFR nu se urmăreşte "neapărat" disponibilizarea personalului, ci doar ca veniturile obţinute de companie să acopere cheltuielile.
Berceanu: Cifrele privind disponibilizările la CFR urmează să fie discutate

Măsuri de securitate sporite la alegerile din Macedonia

Măsurile de securitate au fost sporite în Macedonia, unde cetăţenii se vor prezenta duminică la urne pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale şi în alegerile municipale, un scrutin considerat crucial pentru perspectivele europene ale ţării.
Măsuri de securitate sporite la alegerile din Macedonia

Congresul PNL a ales cei 29 de membri ai BPC

Congresul extraordinar al PNL i-a ales, sâmbătă, după peste 10 ore de vot şi numărare a voturilor, pe cei 29 de membri ai BPC, printre care se numără Norica Nicolai, Varujan Vosganian, Teodor Meleşcanu, Relu Fenechiu, Dan Ruşanu, Cristian Buşoi, Romeo Stavarache, Mihai Voicu, sau Radu Stroe.
Congresul PNL a ales cei 29 de membri ai BPC

Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi, scor 4-0

Echipa Rapid Bucureşti a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (1-0), formaţia Oţelul Galaţi, într-un meci contând pentru etapa a XXI-a a Ligii I, în care arbitrul Teodor Crăciunescu a revenit asupra deciziei de a acorda un penalti după ce Costin Lazăr a recunoscut că nu a fost.
Rapid Bucureşti - Oţelul Galaţi, scor 4-0

FC Vaslui – Farul, scor 4-2

Formaţia FC Vaslui a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-2 (4-1), echipa Farul Constanţa, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii I.
FC Vaslui - Farul, scor 4-2

Berceanu despre FMI: S-a discutat despre vreo 19 miliarde euro

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, sâmbătă, la Craiova, referindu-se la negocierile cu delegaţia FMI şi CE,că "suma despre care s-a discutat este de vreo 19 miliarde de euro", din care doar patru miliarde de euro vor sprijini activităţi guvernamentale, restul având rol de rezervă.
Berceanu despre FMI: S-a discutat despre vreo 19 miliarde euro

Iaşi: Nouă persoane rănite într-o altercaţie petrecută într-un club (Video)

Nouă persoane au fost rănite şi au ajuns la spital, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unei altercaţii care a avut loc într-un club din municipiul Iaşi.
Iaşi: Nouă persoane rănite într-o altercaţie petrecută într-un club (Video)

Pandurii Târgu Jiu – FC Braşov, scor 0-0, în Liga I

Formaţia Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, sâmbătă, pe teren propriu, în compania echipei FC Braşov, în etapa a XXI-a a Ligii I.
Pandurii Târgu Jiu - FC Braşov, scor 0-0, în Liga I

Rulmentul Braşov s-a calificat în semifinalele Cupei EHF

Vicecampioana României la handbal feminin Rulmentul Braşov a învins, sâmbătă, pe teren propriu, formaţia norvegiană Byasen Trondheim, cu scorul de 29-22 (14-13), în manşa secundă a sferturilor de finală ale Cupei EHF şi s-a calificat în semifinalele competiţiei.
Rulmentul Braşov s-a calificat în semifinalele Cupei EHF

Ciupercile proaspete scad riscul de apariţie a cancerului mamar

Ciupercile proaspete contribuie la diminuarea considerabilă a riscului de apariţie a cancerului mamar, mai ales dacă acestea se consumă asociat cu ceaiul verde, potrivit unui studiu publicat recent în International Journal of Cancer, relatează dailymail.co.uk.
Ciupercile proaspete scad riscul de apariţie a cancerului mamar

Videoclipuri regizate de Heath Ledger, lansate în curând

Două videoclipuri muzicale regizate de Heath Ledger, câştigătorul postum al Oscarului pentru cel mai bun actor în rol secundar în 2009, urmează să fie lansate în curând, informează bbc.co.uk.
Videoclipuri regizate de Heath Ledger, lansate în curând

Salma Hayek lansează o linie de produse cosmetice

Actriţa Salma Hayek urmează să lanseze o serie de produse cosmetice anti-îmbătrânire, inspirate din reţetele bunicii sale, informează femalefirst.co.uk.
Salma Hayek lansează o linie de produse cosmetice

Trupul neînsufleţit al lui Ion Dolănescu, depus la Ateneul Român (Video)

Trupul neînsufleţit al cântăreţului Ion Dolănescu a fost depus la Ateneul Român, sâmbătă, în jurul orei 10, în aplauzele admiratorilor care aşteaptă să îi aducă un ultim omagiu.
Trupul neînsufleţit al lui Ion Dolănescu, depus la Ateneul Român (Video)

Şeful Poliţiei Craiova a demisionat din funcţie

Comandantul Poliţiei Craiova, comisar-şef Valentin Tănasie, a demisionat din funcţie, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj, subcomisarul Florentina Popescu, declarând că nu se cunosc motivele pentru care acesta a renunţat la funcţie.
Şeful Poliţiei Craiova a demisionat din funcţie

EIU Sees Romania Prone To Social Unrest

Romania deals with a high-probability rate of social unrest in response to the economic crisis, British thinktank Economist Intelligence Unit (EIU) warned in a report Friday.
EIU Sees Romania Prone To Social Unrest

Bute a primit un apartament, promis de Primăria Galaţi

Pugilistul Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, a primit, sâmbătă, un apartament cu trei camere în Galaţi, care i-a fost promis de Primărie după ce a cucerit centura în anul 2007.
Bute a primit un apartament, promis de Primăria Galaţi

Pustai: Gaz Metan a învins cea mai bună echipă din Liga I

Antrenorul formaţiei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat, sâmbătă, că victoria din meciul cu Unirea Urziceni îl bucură foarte mult, mai ales pentru că a fost obţinută în faţa celei mai bune echipe din Liga I.
Pustai: Gaz Metan a învins cea mai bună echipă din Liga I

Dan Petrescu: Se pare că nu ne stă bine pe locul 1

Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, sâmbătă, după înfrângerea din meciul cu Gaz Metan Mediaş, scor 0-1, că formaţiei sale se pare că nu îi stă bine pe locul 1 în clasamentul primului eşalon.
Dan Petrescu: Se pare că nu ne stă bine pe locul 1

România se confruntă cu un risc ridicat de proteste sociale

România se confruntă cu un risc ridicat de proteste sociale, pe fondul crizei economice internaţionale, iar stabilitatea politică poate fi în pericol, potrivit unui raport al Economist Intelligence Unit (EIU).
România se confruntă cu un risc ridicat de proteste sociale

Oltchim Râmnicu Vâlcea a pierdut cu Gyor ETO în Liga Campionilor

Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, de formaţia Gyor ETO, cu scorul de 30-28 (15-13), în ultimul meci din grupa B principală a Ligii Campionilor.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a pierdut cu Gyor ETO în Liga Campionilor

Sofia va primi de la UE zece milioane de euro pentru a-şi conecta reţeaua de gaz la cea românească

Bulgaria va primi de la Uniunea Europeană zece milioane de euro pentru a-şi conecta reţeaua de distribuţie a gazului natural cu cea a României, relatează site-ul novinite.com.
Sofia va primi de la UE zece milioane de euro pentru a-şi conecta reţeaua de gaz la cea românească

Gaz Metan Mediaş – Unirea Urziceni, scor 1-0

Echipa Gaz Metan Mediaş s-a impus, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), în faţa formaţiei Unirea Urziceni, în cadrul etapei a XXI-a a Ligii I.
Gaz Metan Mediaş - Unirea Urziceni, scor 1-0

Obama a desemnat un secretar pentru Afaceri Africane (Galerie Foto)

Preşedintele american, Barack Obama, l-a desemnat vineri pe ambasadorul Johnnie Carson pentru funcţia de secretar de Stat adjunct pentru Afaceri Africane, a anunţat Casa Albă.
Obama a desemnat un secretar pentru Afaceri Africane (Galerie Foto)

Afganistan: Cel puţin 75 de victime în violenţele din ultimele două zile

Cel puţin 75 de persoane, printre care se numără 20 de poliţişti afgani şi patru militari canadieni, au fost ucise, începând de joi, în diferite regiuni ale Afganistanului, în urma celui mai grav val de violenţe înregistrat de la începutul anului.
Afganistan: Cel puţin 75 de victime în violenţele din ultimele două zile

Ferenc Gyurcsany, reales lider al Partidului Socialist din Ungaria

Partidul Socialist, aflat la guvernare în Ungaria, l-a reales pe premierul Ferenc Gyurcsany drept preşedinte al formaţiunii, la congresul său de sâmbătă.
Ferenc Gyurcsany, reales lider al Partidului Socialist din Ungaria