Romanian President Traian Basescu on Friday told the Italian constructors who won the auction for the first segment of the highway linking capital city Bucharest to central Brasov to buy reinforced concrete produced in Romania, as the local steel industry is closing down over lack of demand.
O replică la scară mai mică a fermei Neverland, fosta locuinţă a lui Michael Jackson, va fi construită pe o insulă de lângă oraşul Shanghai, în China, pentru a onora memoria starului decedat pe 25 iunie.
Directorul general al FC Rapid, Grigore Sichitiu, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că mijlocaşul Valentin Negru, care a evoluat sezonul trecut la CS Otopeni, va semna cu gruparea giuleşteană după ce va deveni liber de contract.
Purtătorul de cuvânt al consorţiului Nabucco Gas Pipeline International, Christian Dolezal, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nu are informaţii informaţii privind apariţia unor eventuale probleme la proiectul Nabucco şi că semnarea acordului interguvernamental va avea loc luni, la Ankara.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, că "au apărut nişte probleme în acordul interguvernamental Nabucco", motiv pentru care amână pentru săptămâna viitoare vizita programată la celelalte două şantiere de pe autostrada Bucureşti-Braşov.
Miniştrii au fost convocaţi, vineri, la Guvern, de premierul Emil Boc pentru a se reuni într-o şedinţă extraordinară. Miniştrii au fost chemaţi la Guvern în jurul orei 13.30, în condiţiile în care mulţi dintre aceştia nu se află în Bucureşti.
Atacantul echipei FC Timişoara, Gueye Mansour, a suferit o ruptură de ligamente încrucişate şi de menisc la genunchiul drept, el urmând să fie operat, astfel că fotbalistul îşi va putea relua antrenamentele abia în luna decembrie.
Preşedintele unei asociaţii moldovene a informat că Declaraţia de Independenţă a R.Moldova a ars în timpul protestelor postelectorale de la 7 aprilie, fapt constatat, potrivit altor surse, de două comisii, de la Procuratura Generală, respectiv de la Arhiva Naţională, relatează site-ul Unimedia.md.
Preşedintele Mircea Sandu a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că mandatul de doi ani al Comisiei HatTrick din care făcea parte Florin Prunea s-a încheiat, dar a menţionat că fostul director de relaţii internaţionale se află din nou pe lista cu propuneri a FRF înaintată acum o lună la UEFA.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut, vineri, procurorilor, să-l cerceteze pentru fals pe Anton Chirică, prorector al Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti, după ce inspectorii au constatat că acesta nu a trecut în declaraţia de avere mai multe surse de venit.
Romania's Government does not plan to ask the International Monetary Fund to increase the loan or to amend the macroeconomic indicators agreed in spring, and the first half indicators will be analyzed as of July 20 when official data is available, Prime Minister Emil Boc said Friday.
Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a semnat protocoalele de colaborare cu autorităţile locale pentru începerea lucrărilor de reabilitare la 22 de maternităţi şi secţii de obstetrică-neonatologie, printr-un proiect de aproximativ 60 de milioane de euro.
Mihai Bucurenciu, condamnat, în 2003, în dosarul "Portbagajul", la zece ani de închisoare pentru sechestare de persoane, dat în urmărire internaţională şi prins, miercuri, în autogara din Râmnicu Vâlcea, a fost dus, vineri, în Penitenciarul Colibaşi.
Compania aeriană Blue Air a modificat programul de zbor de sâmbătă, 11 iulie, două curse din Bucureşti spre Milano şi Roma (Italia), şi retur, din motive operaţionale.
Preşedintele Traian Băsescu a refuzat, vineri, să se pronunţe cu privire la concluziile din raportul Comisiei parlamentare de anchetă în ceea ce o priveşte pe ministrul Tineretului Monica Iacob Ridzi, susţinând că este un subiect minor pentru el, un subiect care ţine de Parlament.
Autorităţile de frontieră doljene au descoperit, în noaptea de joi spre vineri, în punctul de trecere Calafat, peste 350.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de peste 750.000 de lei, ascunse într-un TIR care transporta produse de patiserie.
Curtea Constituţională (CC) a respins sesizarea deputaţilor PDL privind neconstituţionalitatea unor prevederi din Regulamentul Camerei Deputaţilor referitoare la procedura punerii sub urmărire penală a membrilor Guvernului.
Romanian prosecutors requested financial checkups at the companies that signed contracts with the Youth and Sports Ministry for the Youth Day festivities, the country’s financial authority ANAF said Friday.
Meteorologii au emis, vineri, o avertizare cod galben de ploi şi vijelii care vizează întreaga ţară, cu excepţia Crişanei şi a unei părţi din Banat, valabilă de sâmbătă de la prânz până duminică seară.
Mai multe personalităţi din Marea Britanie aflate în centrul scandalului asupra ascultărilor ilegale a convorbirilor la care au recurs mai multe tabloide, intenţionează să depună plângeri împotriva respectivelor publicaţii.
Piaţa mondială a petrolului va reveni anul viitor în urcare, cererea urmând să se majoreze cu 1,7%, reprezentând 1,4 milioane barili pe zi, datorită creşterii consumului în statele emergente, a anunţat vineri Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE).
O reprezentanţă auto a firmei Toyota din Timişoara a fost spartă, în noaptea de joi spre vineri, hoţii reuşind să deschidă seiful de unde au luat 60.000 de lei.
Directorul general al Renault, Carlos Ghosn, se aşteaptă ca anul viitor să fie "la fel de dificil ca 2009", în contextul continuării crizei din industria auto globală, a declarat oficialul la postul de radio Europe 1.
Înscrierile pentru admiterea în anul academic 2009-2010 încep duminică, la Universitatea Bucureşti, luni, la Facultatea de Medicină, ASE şi Universitatea Politehnică - unde a fost şi o sesiune de preînscrieri - şi în 19 iulie la Academia de Poliţie.
Autorităţile locale din regiunea Kemerovo din Rusia au notificat ArcelorMittal că vor pune sechestru asupra unor mine de cărbune deţinute de cel mai mare producător de oţel din lume în Siberia, dacă activitatea va fi întreruptă.
Un nou conflict între etnicii maghiari şi cei romi a izbucnit în judeţul Harghita, după ce, joi seară, aproximativ 150 de maghiari din Sâncrăieni au aruncat o sticlă incendiară într-un fânar din cartierul romilor, supăraţi că unul dintre aceştia înjunghiase un maghiar, care a ajuns la spital.
Preşedintele Traian Băsescu le-a sugerat, vineri, constructorilor italieni care au câştigat licitaţia pentru primul tronson al autostrăzii Bucureşti-Braşov să achiziţioneze fier-beton produs în România, pentru că siderurgia se închide din lipsă de comenzi.
Romania qualified in the semifinals of the competition "The Seven Natural Wonders of the World", as National Park Retezat ranked tenth among the most beautiful national parks, forests and natural monuments of the world.
Cotidianul american New York Times, care se confruntă cu importante dificultăţi financiare, a anunţat, joi, că ia în calcul posibilitatea introducerii unui abonament pentru accesarea ediţiei sale online.
Francezii s-au situat pe ultimul loc în topul celor mai buni turişti din lume, pentru că sunt avari şi nu vorbesc limbi străine, în timp ce japonezii ocupă prima poziţie a acestui clasament, pentru că sunt politicoşi şi discreţi, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în rândul hotelierilor.
Toate dosarele aflate pe liste la Curtea de Apel Bucureşti, joi, au fost soluţionate, astfel că activitatea acestei instanţe nu a fost perturbată de acţiunea magistraţilor care au suspendat şedinţele, a spus, vineri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al instituţiei, judecătorul Daniel Grădinaru.
Un site rusesc specializat în istorie, cu sediul la Sankt Petersbourg, a fost închis pentru că a publicat cartea lui Adolf Hitler, "Mein Kampf", a anunţat poliţia rusă.
"La o comandă de 100 de lei, primiţi un meniu gratis". Sau „la 6 pizza comandate primiţi una în plus". Sau „de astăzi facem şi livrări la domiciliu". Şi lista poate continua. Oferte la restaurante sau pe site-urile de livrări de mâncare la domiciliu au existat dintotdeauna, dar de când suntem în criză economică parcă sunt din ce în ce mai prezente, mai atrăgătoare şi mai multe, informează Ziarul Financiar.
Guvernul nu intenţionează să solicite FMI majorarea fondurilor împrumutate şi nici să modifice indicatorii macroeconomici stabiliţi în primăvară, în condiţiile în care evoluţia economiei în primul semestru va fi analizată după 15-20 iulie, când vor fi primite date oficiale, a declarat premierul Boc.
Garda Financiară verifică, sub supravegherea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), activitatea firmelor implicate în scandalul Ridzi, pentru a stabili dacă au fost aduse prejudicii bugetului de stat.
După ce a aplicat reduceri drastice de salarii în trustul Realitatea-Caţavencu, Sorin Ovidiu Vîntu, patronul grupului de presă, pune eşecul pe seama guvernului şi a crizei mondiale, informează Evenimentul Zilei.
România s-a calificat în semifinalele competiţiei "Cele şapte minuni naturale ale lumii", Parcul Naţional Retezat clasându-se pe locul al zecelea între cele mai frumoase parcuri naţionale, păduri şi monumente naturale ale lumii.
Jumătate dintre avioanele pierdute de Rusia în conflictul de anul trecut cu Georgia au fost doborâte de artileria rusă, dezvăluie publicaţia Moscow Defence Brief, citată de BBC News online.
Vânzarea ultimelor 300 de apartamente din ansamblul rezidenţial de şapte blocuri Asmita Gardens de pe Splaiul Unirii din Capitală, a cărui construcţie se apropie de finalizare, va dura cel puţin 3-4 ani, apreciază Atena Tiplic, directorul de vânzări al proiectului, informează Ziarul Financiar.