CELE MAI NOI ARTICOLE

Macron denunţă antisemitismul la comemorarea a 80 de ani de la deportările evreilor din Paris

Preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat duminică împotriva antisemitismului şi a revizionismului istoric, în timp ce comemora victimele Holocaustului la 80 de ani de la adunarea familiilor evreieşti din Vel d'Hiv şi trimiterea lor în lagăre de concentrare.
Macron denunţă antisemitismul la comemorarea a 80 de ani de la deportările evreilor din Paris

Grevă pe aeroporturile din Italia. Sute de zboruri au fost anulate

Câteva sute de zboruri au fost anulate duminică în Italia, o zi de vârf pentru turişti, din cauza unor greve de patru ore la care au participat angajaţi ai companiilor aeriene low-cost, precum şi controlori de trafic aerian.
Grevă pe aeroporturile din Italia. Sute de zboruri au fost anulate

Boeing reduce perspectivele industriei aviatice pe 20 de ani

Constructorul american de avioane Boeing şi-a redus proiecţia privind cererea de avioane la nivelul întregii industrii în următorii 20 de ani, dar a precizat că se aşteaptă ca livrările să fie stabile, cu excepţia pieţei ruseşti, scrie Reuters.
Boeing reduce perspectivele industriei aviatice pe 20 de ani

Scandal diplomatic în Balcani. Croaţia nu i-a permis preşedintelui Serbiei să viziteze locul unui lagăr din Al Doilea Război Mondial

Tensiunile diplomatice au crescut duminică între rivalii din Balcani, Croaţia şi Serbia, după ce Croaţia a refuzat să permită o vizită privată a preşedintelui al Serbiei la locul unui lagăr de concentrare din Al Doilea Război Mondial, unde zeci de mii de sârbi au fost ucişi de autorităţile pro-naziste din Croaţia.
Scandal diplomatic în Balcani. Croaţia nu i-a permis preşedintelui Serbiei să viziteze locul unui lagăr din Al Doilea Război Mondial

Un preot ortodox a izbucnit în lacrimi la înmormântarea copilului-simbol al atacului din Viniţa

Un preot ortodox a izbucnit în lacrimi când a venit momentul să o înmormânteze pe Liza, în vârstă de 4 ani, copilul-simbol al atacului din Viniţa.
Un preot ortodox a izbucnit în lacrimi la înmormântarea copilului-simbol al atacului din Viniţa

Medvedev: Refuzul puterilor NATO de a recunoaşte Crimeea ca fiind rusă reprezintă o „ameninţare sistemică”

Refuzul Ucrainei şi al puterilor NATO de a recunoaşte autoritatea Moscovei asupra Crimeei reprezintă o "ameninţare sistemică" pentru Rusia, a declarat duminică fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev.
Medvedev: Refuzul puterilor NATO de a recunoaşte Crimeea ca fiind rusă reprezintă o

Nici nu a apucat să-şi facă bagajele. Un selecţioner a fost repus în funcţie la 6 zile după ce a fost concediat

La doar şase zile după ce l-a demis pe Dragan Skocic din funcţia de selecţioner, un purtător de cuvânt al Federaţiei Iraniene de Fotbal (IFF) a anunţat duminică că antrenorul croat va conduce totuşi Iranul la Cupa Mondială din noiembrie.
Nici nu a apucat să-şi facă bagajele. Un selecţioner a fost repus în funcţie la 6 zile după ce a fost concediat

O nouă ameninţare la nivel mondial. Iranul spune că este capabil să fabrice bombe nucleare

Teheranul este capabil din punct de vedere tehnic să fabrice o bombă nucleară, dar nu a decis încă dacă va construi una, a declarat duminică un consilier de rang înalt al liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei, pentru serviciul în limba arabă al Al Jazeera.
O nouă ameninţare la nivel mondial. Iranul spune că este capabil să fabrice bombe nucleare

Britanic găsit mort într-o cameră de hotel din Florenţa, alături de o femeie rănită

Bărbatul în vârstă de 40 de ani a fost găsit sâmbătă dimineaţa în camera unui hotel de 4 stele, situat lângă Ponte Vecchio, după ce personalul a alertat poliţia, scrie The Guardian. Se pare că acesta ar fi sosit în oraş, capitala regiunii Toscana, vineri seară, împreună cu femeia de 43 de ani, care a […]
Britanic găsit mort într-o cameră de hotel din Florenţa, alături de o femeie rănită

O mare companie americană din domeniul apărării cere claritate în privinţa armelor de care are nevoie Ucraina

Şeful uneia dintre cele mai mari companii americane din domeniul apărării a cerut guvernelor occidentale să dea un "semnal clar de cerere" dacă industria va putea furniza armele necesare pentru un conflict prelungit în Ucraina, scrie Financial Times.
O mare companie americană din domeniul apărării cere claritate în privinţa armelor de care are nevoie Ucraina

Vaccinările COVID din India au ajuns la 2 miliarde. Noile cazuri, record pentru ultimele 4 luni

Premierul Narendra Modi a lăudat această bornă de vaccinare, sărbătorind cea mai mare şi mai lungă campanie de inoculare din lume, care a început anul trecut. „India creează din nou istorie!” a declarat Modi într-un tweet. Premierul s-a confruntat cu acuzaţii din partea opoziţiei că a gestionat greşit pandemia care, potrivit experţilor, a ucis milioane […]
Vaccinările COVID din India au ajuns la 2 miliarde. Noile cazuri, record pentru ultimele 4 luni

China înregistrează o creştere economică foarte slabă. Analiştii chinezi spun că situaţia este sub control

Politica monetară a Chinei dispune de un spaţiu amplu şi de suficiente instrumente, inclusiv reducerea în continuare a rezervelor minime obligatorii ale băncilor, pentru a face faţă noilor provocări pe fondul unei redresări economice şubrede, se arată într-un comentariu publicat duminică în publicaţia de stat Securities Times.
China înregistrează o creştere economică foarte slabă. Analiştii chinezi spun că situaţia este sub control

La o săptămână după masacrul din Soweto, un alt atac armat a avut loc în Africa de Sud

Patru persoane au murit şi două au fost rănite într-un atac armat în apropiere de Johannesburg, Africa de Sud, la doar o săptămână după incidentele din două baruri din Africa de Sud, soldate cu 20 de morţi.
La o săptămână după masacrul din Soweto, un alt atac armat a avut loc în Africa de Sud

Ce înseamnă întârirea dolarului pentru economia globală. Moneda americană reprezintă 90% din toate tranzacţiile valutare

Nivelul dolarului american este la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii, devalorizând monedele din întreaga lume şi tulburând perspectivele pentru economia globală, deoarece impactează totul, de la costul unei vacanţe în străinătate la profitabilitatea companiilor multinaţionale.
Ce înseamnă întârirea dolarului pentru economia globală. Moneda americană reprezintă 90% din toate tranzacţiile valutare

FMI va reduce „substanţial” perspectivele de creştere economică globală la următoarea revizuire

Fondul Monetar Internaţional îşi va reduce "substanţial" perspectivele de creştere economică globală în următoarea actualizare, în timp ce şefii finanţelor se confruntă cu o listă tot mai mică de opţiuni pentru a aborda riscurile tot mai mari, scrie Bloomberg.
FMI va reduce

Departamentul de Stat al SUA aprobă potenţiale vânzări de arme în valoare de 1,5 miliarde de dolari

Departamentul de Stat al SUA a aprobat potenţiale vânzări de sisteme de rachete HIMARS către Estonia, de rachete către Norvegia şi de torpile către Coreea de Sud, în cadrul unor tranzacţii separate care ar putea avea o valoare totală de peste 1,5 miliarde de dolari, a anunţat Pentagonul.
Departamentul de Stat al SUA aprobă potenţiale vânzări de arme în valoare de 1,5 miliarde de dolari

Papa Francisc speră că vizita în Canada va ajuta la vindecarea „răului” făcut populaţiei indigene

Papa Francisc a declarat că deplasarea sa în Canada, săptămâna viitoare, va fi un "pelerinaj de penitenţă" care speră să ajute la vindecarea nedreptăţilor făcute indigenilor de către preoţii şi călugăriţele romano-catolice care au condus şcoli rezidenţiale abuzive.
Papa Francisc speră că vizita în Canada va ajuta la vindecarea

Italienii îi cer lui Draghi să depăşească criza politică şi să rămână în funcţie

Primarii, organizaţiile de afaceri şi liderii sindicali din Italia l-au îndemnat la sfârşitul săptămânii trecute pe premierul Mario Draghi să îşi reconsidere decizia de a demisiona, avertizând că stabilitatea ţării, care are datorii, este în pericol, scrie Reuters.
Italienii îi cer lui Draghi să depăşească criza politică şi să rămână în funcţie

Un amiral anunţă înfrângerea Rusiei în război: şi-a pierdut 30% din eficacitatea de luptă la sol

Forţele moscovite şi-au pierdut mai mult de 30% din eficacitatea lor.
Un amiral anunţă înfrângerea Rusiei în război: şi-a pierdut 30% din eficacitatea de luptă la sol

Coronavirus, 17 iulie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.165 cazuri noi de persoane infectate cu COVID

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.165 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.942 mai puţine faţă de ziua anterioară.
Coronavirus, 17 iulie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.165 cazuri noi de persoane infectate cu COVID

Putin a pierdut în Ucraina populaţia unui oraş de dimensiunea Petroşaniului

Kiev informează că, din 24 februarie, „armata noastră a eliminat peste 38.000 de invadatori”.
Putin a pierdut în Ucraina populaţia unui oraş de dimensiunea Petroşaniului

Bogdan Aurescu le explică europenilor cum va proceda România, pentru a duce mai departe cereale din Ucraina

Ministrul de Externe român Bogdan Aurescu va prezenta măsurile cele mai recente adoptate de România pentru facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale UE / Consiliul Afaceri Externe.
Bogdan Aurescu le explică europenilor cum va proceda România, pentru a duce mai departe cereale din Ucraina

Avionul cargo prăbuşit lângă oraşul Kavala transporta muniţie

Un avion cargo cu 8 persoane la bord s-a prăbuşit în apropierea oraşului Kavala, în nordul Greciei, sâmbătă seara târziu, au anunţat pompierii şi televiziunea de stat, conform Reuters.
Avionul cargo prăbuşit lângă oraşul Kavala transporta muniţie

COMENTARIU Sorin Avram: Preoţii ortodocşi, rugăciuni la vreme de secetă pedologică şi la vreme de secetă de idei

În contextul secetei care a supt pământul de ultima picătură de apă în unele regiuni ale ţării, Biserica Ortodoxă Română i-a trimis pe preoţi pe teren: ”În contextul foarte îngrijorător, creat de seceta care afectează masiv agricultura şi alte domenii de activitate, Patriarhia Română adresează un îndemn părintesc către toate Eparhiile sale, pe teritoriile cărora seceta persistă, să oficieze rugăciunile care se rostesc stăruitor . Aceste rugăciuni speciale se citesc în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie liniştită, spre buna rodire a pământului”.
COMENTARIU Sorin Avram: Preoţii ortodocşi, rugăciuni la vreme de secetă pedologică şi la vreme de secetă de idei

Un fost mare om de stat susţine că războiul arată cât de mic este Occidentului şi cât de mare este China

Războiul din Ucraina arată că dominaţia Occidentului se apropie de sfârşit pe măsură ce China se ridică la statutul de superputere în parteneriat cu Rusia, într-unul dintre cele mai importante puncte de inflexiune din ultimele secole, a declarat fostul premier britanic Tony Blair, conform Reuters.
Un fost mare om de stat susţine că războiul arată cât de mic este Occidentului şi cât de mare este China

Amazon colaborează la teste pentru un vaccin împotriva cancerului

Este prima dată când gigantul comerţului electronic experimentează cu propriul medicament şi se preconizează că studiul clinic se va încheia în noiembrie 2023.
Amazon colaborează la teste pentru un vaccin împotriva cancerului

Vânzările de maşini în Europa, la cel mai scăzut nivel din 1996, după 12 luni de scădere

În luna iunie, Europa a înregistrat cel mai mic număr de autoturisme noi din 1996 încoace, cu puţin peste 1,06 milioane de vehicule, iar pentru unii producători auto vânzările au scăzut cu aproape 50%, potrivit datelor furnizate de asociaţia europeană a industriei auto, scrie Reuters.
Vânzările de maşini în Europa, la cel mai scăzut nivel din 1996, după 12 luni de scădere

Războiul alungă oamenii. Peste 12.00 de cetăţeni ucraineni au intrat sâmbătă în România

Sîmbătă au intrat în ţară 162.072 de persoane, dintre care 12.383 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 0,5% faţă de ziua precedentă), anunţă Poliţia de Frontieră.
Războiul alungă oamenii. Peste 12.00 de cetăţeni ucraineni au intrat sâmbătă în România

Control al Poliţiei Rutiere, sancţiuni pentru conducerea sub influenţa alcoolului sau drogurilor

Poliţiştii Brigăzii Rutiere au făcut controale în mai multe zone din Capitală, în noptea de sâmbătă spre duminică, şi au aplicat 96 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 51.000 de lei.
Control al Poliţiei Rutiere, sancţiuni pentru conducerea sub influenţa alcoolului sau drogurilor

Ameninţarea recesiunii asupra băncilor din SUA: J.P. Morgan anunţă oprirea răscumpărării de acţiuni

Criza economică din 2008 a pornit de la falimentul băncii Lehman Brothers, după ce semnele prăbuşirii s-au arătat cu un an şi jumătate înainte.
Ameninţarea recesiunii asupra băncilor din SUA: J.P. Morgan anunţă oprirea răscumpărării de acţiuni

Australia: Rusia este responsabilă de doborârea în 2014 a zborul MH17

Guvernul australian a reiterat că, potrivit dreptului internaţional, „Rusia este responsabilă pentru doborârea” zborului MH17, care în urmă cu opt ani a fost lovit de o rachetă, în timp ce survola partea de est a Ucrainei, şi că va urma toate căile posibile „să-l vedem confirmat oficial”.
Australia: Rusia este responsabilă de doborârea în 2014 a zborul MH17

Exod în masă din domeniul sanitar. În ultimul deceniu, peste 21.000 de asistenţi medicali au mers în străinătate să lucreze

Mai bine de 21.000 de asistenţi medicali români lucrează în sistemele sanitare din străinătate, dintre care cei mai mulţi au ales Marea Britanie, Italia sau Germania pentru a-şi practica meseria, arată datele transmise de organizaţia OECD, la solicitarea ZF.
Exod în masă din domeniul sanitar. În ultimul deceniu, peste 21.000 de asistenţi medicali au mers în străinătate să lucreze

Frăţia arabo-americană: SUA şi Arabia Saudită au semnat 18 acorduri în energie şi în alte domenii

Statele Unite şi Arabia Saudită au semnat 18 acorduri de parteneriat în domenii precum energia, comunicaţiile, spaţiul şi sănătatea, în timpul unei vizite a preşedintelui american Joe Biden, a relatat televiziunea saudită de stat al-Ekhbariya.
Frăţia arabo-americană: SUA şi Arabia Saudită au semnat 18 acorduri în energie şi în alte domenii

InSecuritate. Corneliu Bodea, preşedintele Centrului Român al Energiei: Va trebui să trăim cu o energie mai scumpă. Estimez cel puţin 15 ani de acum încolo

Corneliu Bodea, preşedintele Centrului Român al Energiei şi CEO al ADREM, afirmă că principalele motive pentru care plătim o energie mai scumpă sunt schimbările climatice, pandemia şi războiul din Ucraina.
InSecuritate. Corneliu Bodea, preşedintele Centrului Român al Energiei: Va trebui să trăim cu o energie mai scumpă. Estimez cel puţin 15 ani de acum încolo

OFF/ON THE RECORD, 17 iulie 2022. Invitat, ora 22.00: Alina Mungiu Pippidi

Statele europene se confruntă cu o avalanşă de crize economice în timp ce România are în fruntea Guvernului un general de Armată. Cum face faţă guvernarea PNL-PSD-UDMR noilor provocări economice şi cum se descurcă Nicolae Ciucă în fruntea Executivului – afli din analiza Alinei Mungiu Pippidi, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.   Va exista […]
OFF/ON THE RECORD, 17 iulie 2022. Invitat, ora 22.00: Alina Mungiu Pippidi

Piaţa rezidenţială din Bucureşti a crescut cu două cifre în primul semestru

În primul semestru la nivel naţional numărul locuinţelor tranzacţionate a crescut cu numai 3% faţă de S1 2021 în timp ce în Bucureşti volumele au urcat cu 19%, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Piaţa rezidenţială din Bucureşti a crescut cu două cifre în primul semestru

Fred Kerley este cel mai rapid om din lume. A câştigat medalia de aur în proba de 100 de metri, la Mondialele de atletism

Cursa-regină a atletismului a fost dominată autoritar de americani, la Campionatele Mondiale de Atletism de la Eugene (Oregon/SUA).
Fred Kerley este cel mai rapid om din lume. A câştigat medalia de aur în proba de 100 de metri, la Mondialele de atletism

Ion Cristoiu: Ana Pauker „nu era capabilă nici să-şi schimbe cămaşa de noapte de pe ea”

Între 30 noiembrie – 5 decembrie 1961 se desfăşoară la Bucureşti Plenara Comitetului Central al PMR. Durata neobişnuită a reuniunii are o explicaţie simplă: Întors de la Moscova unde Nichita Hruşciov îi mai dăduse un picior în spate mortului Stalin, Gheorghiu Dej convoacă o Plenară a Partidului pentru a denunţa Cultul personalităţii lui Stalin în […]
Ion Cristoiu: Ana Pauker „nu era capabilă nici să-şi schimbe cămaşa de noapte de pe ea”

Războiul intră într-o nouă fază. Rusia se pregăteşte pentru următoarea etapă a ofensivei, potrivit Ucrainei

Rusia se pregăteşte pentru următoarea etapă a ofensivei sale în Ucraina, a declarat un oficial militar ucrainean, după ce Moscova a declarat că forţele sale vor intensifica operaţiunile militare în "toate zonele operaţionale", scrie Reuters.
Războiul intră într-o nouă fază. Rusia se pregăteşte pentru următoarea etapă a ofensivei, potrivit Ucrainei

Vârful de ciocolată de pe cornetul de îngheţată ne face rău. Explicaţia unui om de ştiinţă

Se recomandă ca niciodată să nu mâncaţi vârful de ciocolată al cornetului de îngheţată, care, pentru mulţi, este partea preferată.
Vârful de ciocolată de pe cornetul de îngheţată ne face rău. Explicaţia unui om de ştiinţă