CELE MAI NOI ARTICOLE

Încă două cazuri de COVID-19 la Universitatea Craiova

Universitatea Craiova a anunţat pe pagina de Facebook că alte două teste de COVID-19 au fost pozitive. Este vorba despre doi membri ai staff-ului tehnic. Liderul Ligii 1 a precizat că testele jucătorilor au ieşit negative. „Din păcate, la testarea suplimentară au fost două cazuri pozitive, ambele din rândul staffului Universităţii Craiova. Vestea bună este […]
Încă două cazuri de COVID-19 la Universitatea Craiova

Parlamentul UE vrea îmbunătăţirea acordului bugetului comunitar şi cere condiţii stricte privind statul de drept

Parlamentul European a cerut, într-o rezoluţie adoptată joi după-amiază, îmbunăţirea acordului Consiliului European privind bugetul UE şi Fondul de relansare post-pandemie, insistând asupra unor suplimentări bugetare şi asupra introducerii unor condiţii stricte privind statul de drept.   „Fondul de relansare constituie o decizie istorică, dar priorităţi pe termen lung ale UE precum Acordul ecologic şi […]
Parlamentul UE vrea îmbunătăţirea acordului bugetului comunitar şi cere condiţii stricte privind statul de drept

Românii au ce învăţa de la ei. Cu ce oferte îi atrag grecii pe turişti, pe litoral

Iuliana s-a îndrăgostit de plajele elenilor şi spune că românul ar câştiga mult mai mult dacă ar învaţa de la grec să nu îţi ia bani pe şezlong. Grecul te întreabă dacă vrei să faci consumaţie, în schimbul unui loc pe plajă, dar nu te alungă dacă refuzi. Pe timp de pandemie, a eliminat orice […]
Românii au ce învăţa de la ei. Cu ce oferte îi atrag grecii pe turişti, pe litoral

Noi cercetări arată că oamenii au ajuns în America de Nord mult mai devreme decât se credea iniţial

Cele două studii prezintă rezultatele cercetărilor efectuate în Peştera Chiquihuite din Zacatecas, în centrul Mexicului, precum şi în 42 de situri arheologice din America de Nord şi Beringia, regiune care a unit odată Rusia şi America de Nord şi care acum 11.600 de ani a fost scufundată odată cu topirea gheţarilor, conform CNN.   Autorii […]
Noi cercetări arată că oamenii au ajuns în America de Nord mult mai devreme decât se credea iniţial

Donald Trump şi Vladimir Putin au discutat despre controlul armamentului nuclear şi relaţiile comerciale

Preşedintele SUA, Donald Trump, a discutat, joi, cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, despre reducerea armamentului atomic şi despre intensificarea relaţiilor comerciale bilaterale.   „Preşedintele Vladimir Putin a avut o conversaţie prin telefon cu preşedintele american, Donald Trump. Au fost discutate probleme referitoare la stabilitatea strategică şi controlul armamentului, în contextul responsabilităţii speciale a […]
Donald Trump şi Vladimir Putin au discutat despre controlul armamentului nuclear şi relaţiile comerciale

GALERIE FOTO. Iarnă în plină vară. A plouat cu grindină în Suceava, iar mai multe gospodării au fost afectate

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava anunţă că mai multe localităţi din judeţ sunt afectate de vremea rea, după ce joi a plouat cu grindină. De asemenea, mai multe gospodării din oraş au fost inundate din cauza ploilor abundente.   Salvatorii de la ISU Suceava au fost solicitaţi să intervină, joi, la mai multe […]
GALERIE FOTO. Iarnă în plină vară. A plouat cu grindină în Suceava, iar mai multe gospodării au fost afectate

Un băiat de 17 ani, angajat într-un restaurant din Năvodari, a murit în timpul serviciului

Un băiat de 17 ani, care era angajat într-un restaurant din Năvodari, a murit în timpul serviciului. El a fost găsit inconştient în subsolul localului, iar pe corpul său nu sunt urme vizibile de violenţă. Oamenii legii verifică dacă în acel subsol se află substanţe toxice, potrivit IPJ Constanţa.
Un băiat de 17 ani, angajat într-un restaurant din Năvodari, a murit în timpul serviciului

Bilanţul epidemic a ajuns la 35.092 de morţi în Italia. Sunt peste 245.000 de cazuri de coronavirus, în total

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 35.092 de morţi în Italia, cu zece decese produse în ultimele 24 de ore, iar numărul total al infecţiilor se apropie de 245.500.   Ministerul italian al Sănătăţii a comunicat, joi după-amiază, că bilanţul epidemic este de 35.092 de morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare cu […]
Bilanţul epidemic a ajuns la 35.092 de morţi în Italia. Sunt peste 245.000 de cazuri de coronavirus, în total

Ion Cristoiu, EXCLUSIV la Marius Tucă Show: „De ce nu a purtat Iohannis masca la Bruxelles? Pentru că ştie că nu e mortal! Dacă ştii că este periculos, îţi pui zece măşti!”

Invitat în emisiunea ,,Marius Tucă Show”, cunoscutul jurnalist şi publicist Ion Cristoiu analizează împreună cu Marius Tucă cele mai importante evenimente ale ultimelor zile. Ion Cristoiu explică faptul că nu neagă existenţa virusului, însă critică starea de panică întreţinută de guvernanţi în toată această perioadă de la izbucnirea pandemiei. Acesta susţine că România este în […]
Ion Cristoiu, EXCLUSIV la Marius Tucă Show: „De ce nu a purtat Iohannis masca la Bruxelles? Pentru că ştie că nu e mortal! Dacă ştii că este periculos, îţi pui zece măşti!”

Telefonul pentru gameri care se apropie ca performanţe de un PC

Telefonul pentru gameri al celor de la Asus a ajuns la a 3-a generaţie şi e mai bun ca niciodată. Pentru prima dată, un telefon se apropie ca performanţe de un calculator! Asus Rog 3 este primul smartphone cu un ecran cu 144Hz şi are o cameră comparabilă cu telefoanele de top de la Samsung […]
Telefonul pentru gameri care se apropie ca performanţe de un PC

O reptilă şi-a depus ouăle între motorul şi caroseria unei maşini din Reşiţa FOTO

Pentru salvarea unui alt şarpe ascuns într-un autoturism a fost necesară ridicarea maşinii pe rampă.
O reptilă şi-a depus ouăle între motorul şi caroseria unei maşini din Reşiţa FOTO

Cum poţi să faci sute de mii de euro pe an din cereale cu lapte

Te-ai gândit vreodată să faci bani din cereale cu lapte? Lucian Bădilă este unul dintre patronii singurului cereal bar din România. Conceptul a fost gândit în urmă cu doi ani, iar o singură locaţie a generat în 2019 venituri de aproximativ 200.000 de euro. Lucian este optimist, deşi criza COVID-19 a afectat multe afaceri. El spune […]
Cum poţi să faci sute de mii de euro pe an din cereale cu lapte

Pre-electorala este „no man’s land”, aşa că unii candidaţi şi-au amplasat panouri de promovare

Campania electorală începe abia pe 27 august, dar jungla urbană este împânzită de zeci de bannere ale viitorilor candidaţi la alegerile locale. Unii au decis să fure startul campaniei pentru că legea nu le interzice. Mai ales că banii ar putea să-i raporteze abia în rapoartele financiare ale partidelor de anul viitor, iar candidaţii independenţi […]
Pre-electorala este „no man's land”, aşa că unii candidaţi şi-au amplasat panouri de promovare

Incendiu masiv de vegetaţie în Grecia. Mai multe localităţi au fost evacuate

Sute de pompieri depun eforturi pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie masiv, în zona Corint, mai multe localităţi fiind evacuate, relatează agenţia de presă AMNA şi cotidianul Le Figaro.   Localităţile Sofiko şi Drassa au fost evacuate din raţiuni de precauţie, a declarat Vassilis Nanopoulos, primarul oraşului Corint.   „Am cerut Guvernului să instituie starea […]
Incendiu masiv de vegetaţie în Grecia. Mai multe localităţi au fost evacuate

MAE: Grecia menţine gradul de alertă ridicat pentru incendiile de vegetaţie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află sau intenţionează să călătorească în Grecia că autorităţile elene au anunţat, pentru intervalul 24 - 26 iulie, menţinerea pericolului ridicat de incendii de vegetaţie, conform unui comunicat de presă.
MAE: Grecia menţine gradul de alertă ridicat pentru incendiile de vegetaţie

Ion Cristoiu: Trăim într-o realitate transpartinică, de cumetrie politică între toate partidele

Publicistul Ion  Cristoiu afirmă că insistenţele PSD ca Parlamentul să stabilească data alegerilor legislative prin depunerea unui nou proiect de lege, deşi CCR a decis că acesta este un atribut al Executivului, ascunde o manevră periculoasă de transferare a costurilor de imagine ale Guvernului asupra Parlamentului. Ion Cristoiu spune că pentru a afla de ce […]
Ion Cristoiu: Trăim într-o realitate transpartinică, de cumetrie politică între toate partidele

Pentru angajaţii Dacia urmează o lună de concediu

Reprezentanţii Dacia au confirmat, în urmă cu o săptămână, că au mai mulţi angajaţi infectaţi cu Covid. Contactaţi de Mediafax, oficialii Dacia au declarat că nu ştiu numărul total de cazuri. Compania are 17.000 de angajaţi. Anul acesta, profitul firmei a scăzut cu peste 13%, însă în ciuda acestei scăderi este al doilea cel mai […]
Pentru angajaţii Dacia urmează o lună de concediu

Ion Cristoiu, despre operaţiunea „Ciumaţii Europei”: Campania de manipulare este foarte bine făcută. Începe să prindă

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că prezentarea României ca un focar de coronavirus, prin preluarea unor articole din presa străină, nu are ca scop descurajarea românilor de a-şi petrece vacanţele în străinătate, ci de a împiedica un vot pro PSD, prin asimilarea acestuia cu forţele care neagă existenţa coronavirusului. Ion Cristoiu spune că apariţia articolelor pe […]
Ion Cristoiu, despre operaţiunea „Ciumaţii Europei”: Campania de manipulare este foarte bine făcută. Începe să prindă

O platformă asemănătoare Netflix, made in Romania, îţi pune la dispoziţie concertele trupelor preferate

În România, industria concertelor live era în plină ascensiune înainte de pandemie, însă acum a îngheţat complet şi a lăsat zeci de artişti fără concerte. Pentru majoritatea, aceasta era singura sursă de venit.  Cosmin lucrează în cadrul unei agenţii de evenimente şi management muzical. Ca să îi sprijine pe artişti, au creat o platformă de […]
O platformă asemănătoare Netflix, made in Romania, îţi pune la dispoziţie concertele trupelor preferate

Fostul procuror Mircea Negulescu va fi arestat pentru 30 de zile. Decizia este definitivă

Mircea Negulescu a fost arestat pentru 30 de zile. Decizia este definitivă şi vine de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial, Negulescu fusese plasat sub control judiciar, însă procurorii de la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) au contestat decizia.  Procurorii SIIJ fac verificări pe numele lui Negulescu în dosarul „Tony […]
Fostul procuror Mircea Negulescu va fi arestat pentru 30 de zile. Decizia este definitivă

Relansarea economiei britanice ar putea fi lentă, avertizează Banca Angliei

Relansarea economiei Marii Britanii după criza generată de coronavirus ar putea fi lentă şi va depinde foarte mult de încrederea cetăţenilor, avertizează Jonathan Haskel, un oficial din cadrul Băncii Angliei, citat de agenţia de presă Reuters. „Sunt preocupat că economia ar putea rămâne blocată şi că relansarea ar putea fi doar lentă, intrând sub nivelul […]
Relansarea economiei britanice ar putea fi lentă, avertizează Banca Angliei

Principalele motive pentru care unii magistraţi sunt suspendaţi după examinarea psihiatrică: stresul, volumul de dosare, lipsa timpului liber

În 2020, un procuror a fost examinat psihiatric, iar doi judecători au fost suspendaţi, după mai multe expertize. În 2019, şase judecători au fost examinaţi, doi dintre aceştia fiind suspendaţi. Care sunt motivele pentru care clachează unii magistraţi? Un magistrat este supus unei expertize psihiatrice doar la intrarea în profesie. Însă, în ultimii ani au început […]
Principalele motive pentru care unii magistraţi sunt suspendaţi după examinarea psihiatrică: stresul, volumul de dosare, lipsa timpului liber

Ionuţ Negoiţă cere îngheţarea playout-ului: „Nu ar fi normal ca Dinamo să retrogradeze” | EXCLUSIV

Situaţia e tot mai gravă la Dinamo. Direcţia de Sănătate Pulbică (DSP) Ilfov a băgat aproape întreaga echipă în carantină, timp de 14 zile, iar baza de la Săftica a fost închisă. 18 jucători şi o persoană din staff au COVID-19. Ancheta epidemiologică continuă, dar la finalul acesteia LPF i-ar putea programa pe dinamovişti să […]
 Ionuţ Negoiţă cere îngheţarea playout-ului: „Nu ar fi normal ca Dinamo să retrogradeze” | EXCLUSIV

Vizitatorii Veneţiei, tot mai supraponderali. Gondolierii, nevoiţi să reducă numărul pasagerilor

Mulţi dintre noi ne-am îngrăşat în carantină, iar o altă dovadă, în afară de cântar, este faptul că gondolierii din Veneţia au redus numărul de pasageri pe care îi pot transporta. Aceştia dau vina pe numărul din ce în ce mai mare de turişti supraponderali, scrie Independent.    În anii trecuţi o gondolă putea transporta […]
Vizitatorii Veneţiei, tot mai supraponderali. Gondolierii, nevoiţi să reducă numărul pasagerilor

Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, are coronavirus

Autointitulatul rege al romilor din România, Dorin Cioabă, este confirmat cu noul coronavirus şi internat în Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.   Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor din România, a fost confirmat cu noul coronavirus în cursul zilei de luni, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.   Acesta […]
Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, are coronavirus

METEO. Vremea se înrăutăţeşte brusc. Cod portocaliu de ploi torenţiale, grindină şi vijelie pentru mai multe judeţe din ţară

ANM a emis o avertizare de Cod portocaliu de ploi torenţiale pentru mai multe judeţe din ţară, respectiv Bacău, Neamţ, Cluj, Caraş-Severin şi Argeş. Astfel, joi, în intervalul 16:30 – 18:00 este valabilă o avertizare Cod portocaliu în judeţul Bacău, în localităţile Moineşti, Balcani, Poduri, Mărgineni, Pârjol, Bereşti-Tazlău, Luizi-Călugăra, Berzunţi, Livezi, Nicolae Bălcescu, Măgireşti, Sănduleni, […]
METEO. Vremea se înrăutăţeşte brusc. Cod portocaliu de ploi torenţiale, grindină şi vijelie pentru mai multe judeţe din ţară

Codul Muncii a suferit modificări. Ce amenzi vor fi date pentru discriminarea sau hărţuirea angajaţilor

  „Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, discriminare prin asociere, hărţuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă, cetăţenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opţiune politică, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, apartenenţă la […]
Codul Muncii a suferit modificări. Ce amenzi vor fi date pentru discriminarea sau hărţuirea angajaţilor

Tesla sfidează pandemia şi a înregistrat profit pentru al patrulea trimestru consecutiv

Tesla, compania auto fondată de Elon Musk şi cea mai valoroasă companie auto din lume, cucereşte a reuşit să obţină un profit de 104 milioane de dolari în trimestrul patru al anului, acesta fiind al patrulea trimestru consecutiv de câştig. Este o premieră în istoria de 17 ani a companiei, care ar putea face posibilă încadrarea […]
Tesla sfidează pandemia şi a înregistrat profit pentru al patrulea trimestru consecutiv

Ce a spus Marica după ce Mircea Lucescu a ajuns la Dynamo Kiev

Mircea Lucescu a surprins pe toată lumea. Fără echipă de un an după plecarea de la naţionala Turciei, el a acceptat oferta celor de la Dynamo Kiev. Lucescu a dus multe războaie cu noul său club în perioada în care o pregătea pe Şahtior.   Adus de Lucescu în Ucraina la Şahtior, Ciprian Marica  admis […]
Ce a spus Marica după ce Mircea Lucescu a ajuns la Dynamo Kiev

Emmanuel Macron denunţă activităţile Turciei în estul Mării Mediterane şi în Libia

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a denunţat, joi, activităţile Turciei în estul Mării Mediterane şi ingerinţele acestei ţări în Libia, anunţând că Uniunea Europeană pregăteşte o serie de măsuri pentru contracararea acţiunilor de acest fel.   „Vreau să reiterez solidaritatea deplină a Franţei cu Republica Cipru, dar şi cu Grecia, în contextul acţiunilor Turciei de încălcare […]
Emmanuel Macron denunţă activităţile Turciei în estul Mării Mediterane şi în Libia

SUA versus China. Un cercetător chinez, ascuns în Ambasada din San Francisco

Un cercetător chinez care este urmărit de autorităţile americane s-a ascuns în ambasada din San Francisco. Procurorii spun că Tang Juan, un cercetător din domeniul biologiei, ar fi minţit cu privire la legăturile sale cu armata chineză. Pe lângă asta, omul ştiinţă este suspectat şi de frauda cu vize, anunţă SUA, scrie BBC.    Procurorii […]
SUA versus China. Un cercetător chinez, ascuns în Ambasada din San Francisco

Iranul acuză că a fost vizat de mii de atacuri cibernetice lansate de Statele Unite

Iranul a fost vizat de mii atacuri cibernetice asupra infrastructurii, anunţă Administraţia de la Teheran, atribuind Statelor Unite cele mai multe acţiuni de acest fel, dar subliniind că recentele incidente produse la obiective industriale nu au fost cauzate de factori externi.   Atacurile cibernetice nu sunt un fenomen nou, Iranul se confruntă zilnic cu mii […]
Iranul acuză că a fost vizat de mii de atacuri cibernetice lansate de Statele Unite

Firea se laudă cu 700 de metri din cei 6 km promişi în Prelungirea Ghencea

Primarul Firea a postat, astăzi, pe Facebook stadiul lucrărilor din Prelungirea Ghencea. Ea se laudă că în sfârşit a pus în mişcare un proiect aşteptat de 20 de ani de locuitorii din zonă. Aceştia cred însă că, aşa cum au aşteptat 20 de ani, vor mai aştepta şi de acum înainte. Cei de la Iniţiativa […]
Firea se laudă cu 700 de metri din cei 6 km promişi în Prelungirea Ghencea

Ministrul Fondurilor Europene vrea ca întreaga investiţie de la UE să fie pentru infrastructură. Ce crede preşedintele Federaţiei operatorilor de transport

Ministrul Fondurilor Europene îşi doreşte ca întreaga sumă pe care ţara noastră o va primi de la UE, să fie investită în infrastructură. Concret, este vorba despre 80 de miliarde de euro.     Întradevăr, investiţiile în infrastructură sunt minime şi „gropile”, multe şi adânci. Totuşi, o investiţie masivă, fără un plan adecvat şi viabil, nu […]
Ministrul Fondurilor Europene vrea ca întreaga investiţie de la UE să fie pentru infrastructură. Ce crede preşedintele Federaţiei operatorilor de transport

Primeşti 5 milioane de lei de la stat ca să îţi creşti afacerea

Marius are 27 de ani şi este antreprenor, iar printre altele are şi o fermă de animale în judeţul Brăila. În perioada epidemiei cifra de afaceri i-a scăzut cu 70%, dar IMM Leasing de echipamente şi utilaje i-ar pune ferma pe picioare şi cei 5 angajaţi ai săi ar face faţă efectelor negative ale pandemiei. […]
Primeşti 5 milioane de lei de la stat ca să îţi creşti afacerea

Mircea Lucescu a semnat cu Dynamo Kiev VIDEO

Mircea Lucescu s-a întors în Ucraina, dar nu la Şahtior Doneţk, ci la marea rivală, Dinamo Kiev. Antrenorul va împlini în curând 75 de ani. Cu toate acestea este pregătit de o nouă provocare. În Ucraina, Mircea Lucescu a făcut legea cu Şahtior. A câştigat de opt ori titlul, şase cupe, şapte supercupe şi o […]
Mircea Lucescu a semnat cu Dynamo Kiev VIDEO

Curtea de Apel Bucureşti a anulat achitarea lui Vasile Blaga şi cere reluarea de la zero a dosarului

  Curtea de Apel Bucureşti a anulat achitarea din primă instanţă a lui Vasile Blaga şi a trimis dosarul  înapoi la Tribunal pentru a fi reluat de la zero. „Desfiinţează în integralitate sentinţa apelată şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală”, se arată în minuta instanţei Curţii de Apel Bucureşti. […]
Curtea de Apel Bucureşti a anulat achitarea lui Vasile Blaga şi cere reluarea de la zero a dosarului

Pensia de stat s-ar putea să nu mai existe pentru tine

În luna ianuarie, Ziarul Financiar a semnalat că, pentru prima dată în 20 de ani, în România, numărul salariaţilor depăşea cu 40.000 numărul pensionarilor. În aprilie, criza a inversat trend-ul pozitiv. Avem cu 36.000 mai mulţi pensionari decât persoane active pe piaţa muncii. Pe lângă numărul mare de şomeri din ultimele luni, Adrian Codirlaşu, analist […]
Pensia de stat s-ar putea să nu mai existe pentru tine

(P) Care este cel mai bun Apple laptop de cumpărat în 2020

Laptopurile Windows nu sunt pentru toată lumea, mai ales dacă eşti un mare fan al sistemului iOS. Dacă te regăseşti în această afirmaţie, probabil te întrebi care este cel mai bun Apple laptop pe care îl poţi cumpăra.
(P) Care este cel mai bun Apple laptop de cumpărat în 2020

Orban reduce speranţele de creştere a pensiilor şi alocaţiilor, pe măsură ce se apropie termenul

Guvernul îşi doreşte creşterea pensiilor şi a alocaţiilor copiilor, însă va face acest lucru atunci când majorările se vor putea baza pe o „realitate economică”, a spus, joi, premierul Ludovic Orban. Alocaţiile ar trebui să fi mărite de la 1 august, în timp ce pensiile, din septembrie 2020.
Orban reduce speranţele de creştere a pensiilor şi alocaţiilor, pe măsură ce se apropie termenul