CELE MAI NOI ARTICOLE

Snoop Dogg se implică în politică. Rapperul spune că anul acesta va vota pentru prima dată

Îl ştii pe Snoop Dogg drept nume de marcă în stilul gangsta rap, dar şi ca interpret de cântece de leagăn ori actor. Este un promotor al consumului de marijuana şi a gătit împreună cu Martha Stewart. Iar acum vrea să se implice în politică. În vârstă de 48 de ani, rapperul american a anunţat […]
Snoop Dogg se implică în politică. Rapperul spune că anul acesta va vota pentru prima dată

Fostul ministru al Agriculturii, Daea, este bucuros. Legea care permite vânarea cormoranilor a fost promulgată

Nu peştişorul auriu i-a îndeplinit dorinţa lui Petre Daea, ci preşedintele Iohannis. Legea care permite vânarea cormoranului mare a fost promulgată. Fostul ministru al Agriculturii spune că va fi o cantitate mai mare de peşte în crescătorii şi ape şi nu vede de ce organizaţiile de protecţie a faunei ar avea vreo problemă. Preşedintele Federaţiei […]
 Fostul ministru al Agriculturii, Daea, este bucuros. Legea care permite vânarea cormoranilor a fost promulgată

Ministrul Educaţiei, noi declaraţii despre susţinerea examenelor naţionale

Monica Anisie a făcut o serie de precizări, duminică, la Digi24, despre modul în care se vor desfăşura Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională din acest an. Dascălii şi elevii se confruntă cu schimbări majore în ceea ce priveşte activitatea de predare-învăţare, aşadar ministrul îi asigură că instituţia lucrează asiduu în acest sens. Cum se vor desfăşura […]
Ministrul Educaţiei, noi declaraţii despre susţinerea examenelor naţionale

Peste 15.000 de români au ajuns de Rusalii la mare

Peste 15.000 de români au ajuns de Rusalii la mare. Aproape jumătate din ei au venit din Bucureşti.
Peste 15.000 de români au ajuns de Rusalii la mare

Nou caz de cruzime faţă de animale: Un tânăr şi-a asmuţit câinele asupra unui căţel legat

Un tânăr de 22 de ani din Argeş e cercetat după ce şi-a asmuţit câinele asupra unui alt câine, legat, pe care a reuşit să-l ucidă. Până când fapta a fost sesizată, tânărul „a scăpat” de câinele său.
Nou caz de cruzime faţă de animale: Un tânăr şi-a asmuţit câinele asupra unui căţel legat

Dacă ai mulţi prieteni şi vrei să te vezi cu toţi la bere, patronii teraselor îţi oferă soluţii

Zoltan şi-a scos prietenii la vin, dar le-a cerut ospătarilor să îi ţină departe de el. Ca să nu se întindă peste mese şi să ciocnească paharele şi-au gasit propriul mod de a închina. Socializarea cu distanţare e noua realitate pentru clienţi, dar şi proprietari de localuri.  Ioana Manea, managerul unui restaurant din Braşov, uneşte […]
Dacă ai mulţi prieteni şi vrei să te vezi cu toţi la bere, patronii teraselor îţi oferă soluţii

Coronavirus în România LIVE UPDATE 7 iunie: Numărul de noi infectări se menţine sub 200. Noi decese anunţate de autorităţi

ACTUALIZARE ORA 20:05. Autorităţile anunţă şapte noi decese  Deces 1327   Bărbat, 70 ani, judeţ Iaşi.    Dată confirmare: 25.05.2020.  Dată deces: 07.06.2020.  Comorbidităţi: HTA, neoplasm de colon operat, insuficienţă venoasă cronică.    Deces 1328   Bărbat, 65 ani, judeţ Alba.    Dată confirmare: 31.05.2020.  Dată deces: 07.06.2020.  Comorbidităţi: HTA, mastocitoză leucemică, ciroză hepatică toxică […]
Coronavirus în România LIVE UPDATE 7 iunie: Numărul de noi infectări se menţine sub 200. Noi decese anunţate de autorităţi

Aglomeraţie pe Autostrada Soarelui. INFOTRAFIC: S-au format coloane mari de maşini

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe sensul către Bucureşti al autostrăzii A2 Constanţa – Bucureşti, valorile de trafic sunt crescute.
Aglomeraţie pe Autostrada Soarelui. INFOTRAFIC: S-au format coloane mari de maşini

Protest de susţinere cu mişcarea „Black Lives Matter”, în Capitală: „Culoarea pielii nu e o crimă” FOTO VIDEO

Protest de susţinere a mişcării „Black Lives Matter” şi în Bucureşti. Mai mulţi activişti şi activiste s-au adunat duminică, în centrul oraşului pentru o „intervenţie de solidaritate anti-rasistă”. „Stop abuzurilor, stop rasismului, stop fascismului! Ne exprimăm solidaritatea cu mişcarea Black Lives Matter şi condamnăm violenţa poliţiei împotriva persoanelor de culoare! Poliţia ucide şi brutalizează, iar […]
Protest de susţinere cu mişcarea „Black Lives Matter”, în Capitală: „Culoarea pielii nu e o crimă” FOTO VIDEO

Florin Cîţu spune că nu sunt bani pentru dublarea alocaţiilor. Analist: „Copiii sunt folosiţi într-o luptă politică”

Florin Cîţu, şeful de la Finanţe, dă vina pe criza Covid-19 atunci când vine vorba despre dublarea alocaţiilor pentru copii, în acest an. El mai spune că alocaţiile au fost majorate în Parlament fără să aibă sursă de finanţare, astfel că legea este neconstituţională. Chiar dacă legea va fi declarată constituţională, ministrul Finanţelor lasă bugetul […]
Florin Cîţu spune că nu sunt bani pentru dublarea alocaţiilor. Analist: „Copiii sunt folosiţi într-o luptă politică”

Fondatorul ZOOM trăieşte visul american: de la imigrant, la o avere de peste 10 miliarde de dolari

Eric Yuan este licenţiat în Matemetici aplicate, cu un master în Inginerie. A lucrat timp de 4 ani în Japonia, până l-a auzit pe Bill Gates vorbind despre bula dot-com. Asta l-a făcut să se mute în Silicon Valley. Nu i-a fost însă uşor, pentru că Statele Unite i-au refuzat de 8 ori viza. Când, […]
Fondatorul ZOOM trăieşte visul american: de la imigrant, la o avere de peste 10 miliarde de dolari

„Moştenirea” lui George Floyd: Statuia unui comerciant de sclavi, trasă jos de pe soclu în timpul unui protest „Black Lives Matter”

Mii de oameni s-au adunat la un nou protest, în Bristol, Marea Britanie, în semn de solidaritate cu mişcarea „Black Lives Matter”, notează publicaţia news.sky.com.   Oamenii au tras jos de pe soclu statuia unui comerciant de sclavi de origine britanică, Edward Colston.  Localnicii ceruseră de mult timp ca statuia să fie dată jos, fără […]
„Moştenirea” lui George Floyd: Statuia unui comerciant de sclavi, trasă jos de pe soclu în timpul unui protest „Black Lives Matter”

OMS avertizează asupra riscului celui de-al doilea val al epidemiei în Europa, în iarnă

Indicatorul privind noile contaminări cu Covid-19 înregistrează din nou creşteri, în ultima lună, în Singapore şi Iran, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează asupra riscului unui al doilea val în Europa, în iarnă.  La începutul pandemiei toată lumea a lăudat capacitatea remarcabilă a Singapore, care s-a descurcat atât de bine pentru a reduce riscul, […]
OMS avertizează asupra riscului celui de-al doilea val al epidemiei în Europa, în iarnă

Dăncilă, despre controlul DNA: „Nu ştiu de anchetă. Nu m-am ocupat de partea financiară”

Fostul premier susţine că nu a fost înştiinţată despre existenţa unei anchete a DNA asupra partidului, privind achiziţiile din campania prezidenţială, care implicit, ar viza-o. Aceasta afirmă că nu s-a ocupat de partea financiară, ci acest lucru a stat în atribuţia secretarului general şi trezorierului partidului. „Eu, personal, nu ştiu să existe o anchetă privind […]
Dăncilă, despre controlul DNA: „Nu ştiu de anchetă. Nu m-am ocupat de partea financiară”

Ce mai coace Beckham? Fostul fotbalist, în discuţii pentru propriul show TV culinar

David Beckham şi-a încântat fanii în timpul carantinei publicând imagini cu diverse mâncăruri pe care le-a gătit. Şi este posibil ca în curând David să-şi demonstreze calităţile de bucătar şi pe serviciul tău de streaming. Încurajat de prietenul său maestrul bucătar Gordon Ramsey, David s-a gândit că ar putea găzdui şi el un show culinar şi este în discuţii […]
Ce mai coace Beckham? Fostul fotbalist, în discuţii pentru propriul show TV culinar

De-a râsu’-plânsu’. Pasageri ai unui avion, testaţi negativ pentru COVID-19 înainte de decolare, iar pozitiv la aterizare

Situaţie comico-tragică pentru pasagerii unei curse aeriene. 12 dintre cei 91 pasageri ai unui avion ai liniei aeriene Qatar care zbura la Atena au fost testaţi negativ  cu noul coronavirus. La aterizare însă, au fost testaţi iarăşi, rezultatul fiind unul pozitiv, informează mirror.co.uk.    Drept urmare, Grecia a suspendat toate zborurile dinspre şi către Qatar […]
De-a râsu'-plânsu'. Pasageri ai unui avion, testaţi negativ pentru COVID-19 înainte de decolare, iar pozitiv la aterizare

Jucătoare de Cartea Recordurilor! La 90 de ani, Hamako Mori e cel mai în vârstă gamer din lume

Japoneza Hamako Mori este bunica ideală. Jocurile video sunt viaţa ei. Joacă de la 51 de ani. Acum are 90 şi intrat în Cartea Recordurilor ca „cel mai în vârstă gamer de pe YouTube”. Jocul cu maşini GTA este preferatul ei. „Bunica gamer” şi-a lansat propriul canal acum 5 ani şi a ajuns la 250.000 […]
Jucătoare de Cartea Recordurilor! La 90 de ani, Hamako Mori e cel mai în vârstă gamer din lume

Antonio şi-a luat „zborul” de la munte şi a aterizat cu kite-ul direct pe valuri, în Mamaia

Antonio caută vânt la mare, nu soare! A renunţat să meargă cu kite-ul în Gokceada, Turcia, unde pleca de obicei şi, în primul weekend liber, a fugit la Marea Neagră. Stă pe valuri 5 ore pe zi. Dacă vrei să înveţi sportul acesta de la un instructor plăteşti 50 de euro şi esti pe val! […]
Antonio şi-a luat

MAE a mai adus acasă 365 de români blocaţi în mai multe state

MAE a mai adus acasă 365 de români blocaţi în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Regatul Haşemit al Iordaniei şi din Regatul Ţărilor de Jos. Ministerul Afacerilor Externe informează că sâmbătă au revenit în ţară 183 de români care se aflau pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de […]
MAE a mai adus acasă 365 de români blocaţi în mai multe state

Patriarhul Daniel, mesaj de Duminica Părinţilor şi Copiilor: „Familia creştină – icoană a iubirii lui Dumnezeu în lume”

„În mesajul prilejuit de Duminica Părinţilor şi Copiilor (7 iunie), Părintele Patriarh Daniel subliniază rolul fundamental pe care familia l-a avut în perioada pandemiei. Preafericirea Sa a numit familia „un mediu natural de creştere şi de formare a copiilor pentru viaţă”, notează Basilica.ro.
Patriarhul Daniel, mesaj de Duminica Părinţilor şi Copiilor: „Familia creştină – icoană a iubirii lui Dumnezeu în lume”

Documentarul „Acasă”, de Radu Ciorniciuc, intră în cursa pentru o nominalizare la Oscar

„Acasă/ Acasă, My Home”, lungmetrajul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc, a primit marele premiu – The Golden Horn la Festivalul de Film de la Cracovia, Polonia, şi intră automat în cursa pentru o nominalizare în categoria dedicată documentarelor la următoarea ediţie a premiilor Oscar.   Cea de-a 60-a ediţie a Festivalului de Film de […]
Documentarul „Acasă”, de Radu Ciorniciuc, intră în cursa pentru o nominalizare la Oscar

Carantina, mai grea decât puşcăria. Carantinaţii se plâng de condiţiile mizere în care au fost cazaţi

Gabriel a plecat în Austria în urmă cu trei luni  cu gândul de a se stabili la Viena. Pandemia la prins printre străini. Pe 30 mai s-a întors în România şi a intrat în izolare. După câteva zile nu a mai rezistat şi a iesit cu câinele la plimbare. A fost surprins de poliţia locală […]
Carantina, mai grea decât puşcăria. Carantinaţii se plâng de condiţiile mizere în care au fost cazaţi

Credeai despre curcubee că sunt arce de cerc? Uite cum arată un curcubeu circular.

Toţi am vânat curcubee, fie că eram mici sau mari, fie că eram îndrăgostiţi sau doar pasionaţi de culoare. Însă de cele mai multe ori ceea ce vedem este un arc de cerc pornit din pământ. Poate de aici a apărut şi legenda că la capătul curcubeului e aurul spiriduşilor. Însă o filmare recentă, făcută […]
Credeai despre curcubee că sunt arce de cerc? Uite cum arată un curcubeu circular.

A apărut o alternativă la masca de protecţie clasică: masca luminoasă care imită mişcările gurii

Un designer de jocuri din California, Tyler Glaiel , a inventat masca de protecţie activată de vocea celui care-o poartă şi care imită mişcările gurii. Acesta a folosit o matrice LED, un microfon miniatural şi un procesor pe care rulează codul care comadă matricea. Componentele costă circa 40 de lire sterline. Tyler n-a făcut masca […]
A apărut o alternativă la masca de protecţie clasică: masca luminoasă care imită mişcările gurii

Aproape 10.000 de studenţi şi profesori au fost mutaţi în carantină. Ţara care va închide din nou instituţiile de invăţământ

Un focar reînnoit persistă în Israel, după ce sute de elevi şi profesori au fost despistaţi pozitiv cu noul virus. Astfel, mai multe instituţii de învăţământ se vor închide din nou, după ce acum 3 săptămâni şi-au redeschis uşile.
Aproape 10.000 de studenţi şi profesori au fost mutaţi în carantină. Ţara care va închide din nou instituţiile de invăţământ

Troleibuzele din Capitală, verificate după incendiul de duminică

Instalaţiile tuturor troleibuzelor sunt verificate în urma incendiului de duminică, anunţă STB SA. Primele informaţii arată că incendiul a pornit de la un scurtcircuit la instalaţia electrică
Troleibuzele din Capitală, verificate după incendiul de duminică

Viktor Orban, discurs radical: „Frontiere are doar statul, nu şi naţiunea / Cei care nu au înţeles acest lucru trebuie să se grăbească”

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a susţinut sâmbătă, în oraşul Sátoraljaújhely, un discurs radical la adresa ţărilor vecine şi a celor din vestul Europei. Acesta a amintit despre momentul Tratatului de la Trianon şi despre „soarta” Ungariei, care ar fi fost „văduvită” de o parte dintre teritoriile sale.    Orban a precizat că „deşi au fost […]
Viktor Orban, discurs radical: „Frontiere are doar statul, nu şi naţiunea / Cei care nu au înţeles acest lucru trebuie să se grăbească”

Focar de Covid-19 într-o secţie a Spitalului de Urgenţă Drobeta Turnu Severin

La Neurologia Spitalului de Urgenţă Drobeta Turnu Severin au fost confirmate 12 persoane cu Covid-19. Este vorba despre 9 cadre medicale şi 3 pacienţi.
Focar de Covid-19 într-o secţie a Spitalului de Urgenţă Drobeta Turnu Severin

Papa Francisc, mesaj pentru credincioşi: Nu strigaţi „victorie” prea repede

Papa Francisc le-a spus credincioşi prezenţi duminică în piaţa Sfântul Petru că Italia a depăşit faza acută a epidemiei, dar i-a îndemnat să nu strige „victorie” prea repede.
Papa Francisc, mesaj pentru credincioşi: Nu strigaţi „victorie” prea repede

Politicienii români au nevoie de training în public speaking

Ştiai că Ministrul de Finanţe din Finlanda a demisionat după ce a plătit 50.000 de euro din banii publici pentru traininguri de public speaking? Dacă pentru alţii e o problemă că se fac traininguri pe bani publici, la noi de prea multe ori e evident că nu se fac. Sunt totuşi câţiva politicieni care au […]
Politicienii români au nevoie de training în public speaking

THE JERUSALEM POST: Distanţarea socială obligatorie, cel mai mare furt al tuturor timpurilor

„În ciuda presupuselor bune intenţii ale distanţării sociale în scopul sănătăţii publice, noi argumentăm că distanţarea socială obligatorie constituie cel mai mare act politic de furt din istorie” - The Jerusalem Post.
THE JERUSALEM POST: Distanţarea socială obligatorie, cel mai mare furt al tuturor timpurilor

La film, ca în producţiile americane. Primul cinema drive in, la Iaşi

Premieră în cinema-ul din România. La Iaşi, iubitorii de film pot viziona proiecţii aşezaţi confortabil pe scaunele din maşinile personale, întocmai ca personajele din filmele americane.    Pentru Ilinca şi colegii ei de clasă, un cinema drive in a fost distracţia de la final de clasa a XII-a . Aceştia au vizionat două filme cu […]
La film, ca în producţiile americane. Primul cinema drive in, la Iaşi

Secretul ţării de peste 120 milioane de locuitori de a ţine sub control coronavirusul: „Au făcut un lucru şi l-au făcut bine!”

Purtea măştilor de protecţie în public, atât în spaţiile închise, cât şi cele deschise, ar putea fi elementul esenţial care a ajutat guvernul japonez să ţină epidemia de coronavirus sub control, precizează New York Times.
Secretul ţării de peste 120 milioane de locuitori de a ţine sub control coronavirusul: „Au făcut un lucru şi l-au făcut bine!

COMENTARIU Sorin Avram: Salariul preşedintelui Iohannis, redus cu 20%

Timp de două luni, preşedintele Klaus Iohannis ne-a învăţat că trebuie să ne spălăm pe mâini, să mâncăm dacă ne este foamne, să bem apă dacă ne este sete şi să dormim dacă ne este somn. Ei, dar greul de-abia acum începe pentru domnul preşedinte, fiindcă acesta va trebui să-i înveţe pe pensionarii cu pensii de 1.000 de lei sau de sub 1.000, care nu sunt deloc puţini, cum să se descurce cu o pensie majorată cu doar 10 procente, în condiţiile în care viaţa este din ce în ce mai scumpă.
COMENTARIU Sorin Avram: Salariul preşedintelui Iohannis, redus cu 20%

COMENTARIU Lelia Munteanu: Palestinian Lives Matter!

Steaguri israeliene lângă steaguri palestiniene, la Tel Aviv.
COMENTARIU Lelia Munteanu: Palestinian Lives Matter!

Turist găsit mort în Masivul Piatra Craiului

Un turist de 31 de ani a fost găsit mort în Masivul Piatra Craiului, după ce a căzut într-o zonă foarte accidentată, trupul său fiind recuperat, duminică, de pe munte, de un Heli SMURD, din cadrul Inspectoratului General pentru Aviaţie.
Turist găsit mort în Masivul Piatra Craiului

Centrul vechi prinde din nou viaţă în primul weekend de când s-au redeschis terasele. Clienţii aşteaptă acum să se redeschidă şi cluburile

Loredana şi Lorena sunt cele mai bune prietene şi au ieşit în oraş pentru prima dată săptămâna aceasta. În ultimele trei luni, le-a lipsit mult socializarea la terasă. Radu, patronul unui Pub, s-a pregătit cu oferte pentru clienţi: o bere plus una gratis şi shot-uri din partea casei. Desigur nu a putut lipsi nici muzica. […]
Centrul vechi prinde din nou viaţă în primul weekend de când s-au redeschis terasele. Clienţii aşteaptă acum să se redeschidă şi cluburile

Florin Cîţu dezvăluie câţi bani s-au încasat din amenzi în timpul stării de urgenţă

Mai puţin de 100 de milioane de lei s-au încasat din amenzi în timpul stării de urgenţă, a declarat, duminică, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu. Valoarea amenzilor date a depăşit 600 de milioane de lei.
Florin Cîţu dezvăluie câţi bani s-au încasat din amenzi în timpul stării de urgenţă

Reuters: Încrederea votanţilor republicani în Trump este în scădere

Pesimismul faţă de direcţia în care ţara merge sub guvernarea lui Donald Trump a crescut şi în rândul republicanilor, fiind alimentat de un trio periculos: pandemia de coronavirus, scăderea economică şi protestele faţă de brutalitatea poliţiei, potrivit Reuters.
Reuters: Încrederea votanţilor republicani în Trump este în scădere

La concert, ca la teatru! Cum a arătat primul concert cu măsuri Covid-19. Rockerul Emil a fost obligat să stea pe scaun la recitalul Cargo

Organizatorii concertului Cargo de la Timişoara au umplut Piaţa Libertăţii de forţe de ordine. La intrare, participanţilor li s-a măsurat temperatura, iar scaunele au fost aşezate la o distanţă de doi metri. Numărul maxim de participanţi acceptaţi a fost de doar 500. Cei care au îndrăznit să se ridice de pe scaune au fost aşezaţi […]
La concert, ca la teatru! Cum a arătat primul concert cu măsuri Covid-19. Rockerul Emil a fost obligat să stea pe scaun la recitalul Cargo