CELE MAI NOI ARTICOLE

Donald Trump a reluat ameninţările privind închiderea frontierei cu Mexic

Preşedintele american Donald Trump a reiterat miercuri ameninţările privind închiderea parţială a frontierei dintre Statele Unite şi Mexic şi a transmis că ia în considerare trimiterea mai multor „soldaţi înarmaţi”, relatează Reuters.
Donald Trump a reluat ameninţările privind închiderea frontierei cu Mexic

Mike Pompeo: Negocierile cu Coreea de Nord sunt „dificile”, dar sper că vor continua

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a declarat miercuri într-un interviu pentru postul de televiziune CBS că negocierile cu Coreea de Nord sunt „dificile”, dar a transmis că speră ca acestea să continue, pentru a se ajunge la denuclearizarea ţării.
Mike Pompeo: Negocierile cu Coreea de Nord sunt „dificile”, dar sper că vor continua

Statele Unite critică decizia Rusiei de a simplifica acordarea cetăţeniei ruse locuitorilor din estul Ucrainei

Statele Unite au condamnat dur decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a simplifica procedura de acordare a cetăţeniei ruse locuitorilor din regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, relatează Reuters.
Statele Unite critică decizia Rusiei de a simplifica acordarea cetăţeniei ruse locuitorilor din estul Ucrainei

Mike Pompeo: Toate dovezile arată că organizaţia Stat Islamic a inspirat atacurile din Sri Lanka

Secretarul american de Stat Mike Pompeo a declarat miercuri într-un interviu pentru postul de televiziune CBS că toate dovezile arată că organizaţia teroristă Stat Islamic a inspirat atacurile teroriste din Sri Lanka, în urma cărora cel puţin 359 de persoane au fost ucise.
Mike Pompeo: Toate dovezile arată că organizaţia Stat Islamic a inspirat atacurile din Sri Lanka

Javad Zarif: Vor exista consecinţe în urma deciziei SUA privind importurile de petrol din Iran

Statele Unite trebuie să fie pregătite pentru consecinţe, dacă încearcă să oprească vânzările de petrol ale Iranului şi utilizarea Strâmtorii Hormuz, a declarat miercuri Javad Zarif, ministrul de Externe al Iranului, relatează Reuters.
Javad Zarif: Vor exista consecinţe în urma deciziei SUA privind importurile de petrol din Iran

Cel puţin 60 de persoane au murit în urma inundaţiilor din Africa de Sud

Cel puţin 60 de persoane au murit şi peste 1.000 au fost evacuate în urma ploilor torenţiale care au provocat inundaţii şi alunecări de teren de-a lungul coastei estice a Africii de Sud, au anunţat miercuri autorităţile locale, citate de Reuters.
Cel puţin 60 de persoane au murit în urma inundaţiilor din Africa de Sud

Ministrul de Interne susţine că a fost înregistrat la întâlnirea cu angajaţii DGA: Nu am crezut o astfel de poveste. Voi face verificări

Ministrul Carmen Dan spune că a fost înregistrată, miercuri, în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, atunci când a discutat cu angajaţii pentru a le afla nemulţumirile. Dan a precizat că va face verificări pentru a afla cine a înregistrat-o.
Ministrul de Interne susţine că a fost înregistrat la întâlnirea cu angajaţii DGA: Nu am crezut o astfel de poveste. Voi face verificări

Valentin Costache, CFR Cluj: Degeaba am marcat, am încercat să facem miracolul, dar nu s-a putut

Valentin Costache (20 de ani) a reuşit o ”dublă” împotriva Astrei Giurgiu în meciul retur din semifinalele Cupei României, scor 2-2. Mihai Butean şi Denis Alibec au înscris pentru echipa lui Costel Enache, care s-a calificat în finală datorită rezultatului din tur, scor 3-1.
Valentin Costache, CFR Cluj: Degeaba am marcat, am încercat să facem miracolul, dar nu s-a putut

Noi detalii ies la iveală: Doi dintre autorii atacurilor teroriste din Sri Lanka erau fiii unui cunoscut om de afaceri

Doi dintre autorii atacurilor sinucigaşe de duminică din Sri Lanka erau fiii unui cunoscut om de afaceri din Colombo, iar acesta din urmă a fost reţinut de către autorităţi, potrivit CNN.
Noi detalii ies la iveală: Doi dintre autorii atacurilor teroriste din Sri Lanka erau fiii unui cunoscut om de afaceri

Finala Cupei României | Astra Giurgiu este prima finalistă

Stadionul din Giurgiu a găzduit manşa retur din semifinalele Cupei României. Astra a jucat pe teren propriu în faţa campioanei României, CFR Cluj, iar partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.
Finala Cupei României | Astra Giurgiu este prima finalistă

Procurorul militar Ionel Corbu şi-a depus dosarul pentru şefia Parchetului General/ Acesta a instrumentat dosarul protestului din 10 august

Procurorul militar Ionel Corbu, cel care a instrumentat dosarul privind mitingul din 10 august 2018, şi-a depus candidatura pentru funcţia de procuror general, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Ministerului Justiţiei. Până în prezent, doi candidaţi şi-au depus dosarul.
Procurorul militar Ionel Corbu şi-a depus dosarul pentru şefia Parchetului General/ Acesta a instrumentat dosarul protestului din 10 august

Incident la înălţime: Un pasager scandalagiu a fost LEGAT, după ce a încercat să deschidă uşa avionului în timpul zborului | FOTO

Pasagerii unui avion din Rusia au fost îngroziţi, după ce un pasager beat, de profesie doctor, a încercat să deschidă uşa aeronavei. Din fericire, bărbatul a fost pus la podea de pasageri şi legat, piloţii fiind nevoiţi să aterizeze de urgenţă pentru evacuarea pasagerului recalcitrant.
Incident la înălţime: Un pasager scandalagiu a fost LEGAT, după ce a încercat să deschidă uşa avionului în timpul zborului | FOTO

Statele Unite sancţionează persoane şi entităţi care oferă susţinere mişcării islamiste Hezbollah

Departamentul american al Trezoreriei a anunţat, miercuri, sancţiuni vizând persoane şi entităţi care oferă susţinere organizaţiei şiite libaneze Hezbollah, informează site-ul agenţiei Reuters.
Statele Unite sancţionează persoane şi entităţi care oferă susţinere mişcării islamiste Hezbollah

Un bărbat, cercetat penal după ce a adunat bani pe internet pentru salvarea Cazinoului din Constanţa

Poliţiştii constănţeni au deschis un dosar penal pe numele unui bărbat care a iniţiat o campanie de strângere de fonduri pe Facebook pentru salvarea Cazinoului din Constanţa, acesta fiind bănuit de înşelăciune. Până acum, peste 80 de persoane au donat aproximativ 1.300 de euro.
Un bărbat, cercetat penal după ce a adunat bani pe internet pentru salvarea Cazinoului din Constanţa

Curtea Constituţională, motivare cu privire la iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”: Interdicţia este în marja de apreciere a legiuitorului

Motivarea Curţii Constituţionale cu privire la iniţiativa USR- "Fără Penali în funcţii publice" arată că aceasta este constituţională, dar interdicţia este în marja de apreciere a legiuitorului şi este circumscrisă unei sfere limitate de condamnări penale, iar măsura nu este perpetuă.
Curtea Constituţională, motivare cu privire la iniţiativa „Fără penali în funcţii publice

Caz bizar: Şi-a ucis soţul după ce l-a prins că se uita la filme pentru adulţi. Ce s-a întâmplat înainte de îngrozitoarea crimă | FOTO

O femeie din statul american Arkansas şi-a împuşcat mortal soţul, după ce a văzut că pe factura de cablu TV apare un abonament la un canal cu filme pentru adulţi, la care obişnuia se uite bărbatul.
Caz bizar: Şi-a ucis soţul după ce l-a prins că se uita la filme pentru adulţi. Ce s-a întâmplat înainte de îngrozitoarea crimă | FOTO

ŞTIRILE OREI 20.00 | 24 aprilie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 20.00
ŞTIRILE OREI 20.00 | 24 aprilie 2019

Comisia Europeană, reacţie în cazul codurilor penale: Vom analiza înainte de a lua o decizie asupra viitorilor paşi

Comisia Europeană anunţă că va analiza decizia luată miecuri în Parlament cu privire la codurile penale, după care va stabili ce paşi trebuie urmaţi, afirmând, prin purtătorul de cuvânt Christian Wigand, că România trebuie să relanseze procesul de reforme, altfel CE să acţioneze rapid.
Comisia Europeană, reacţie în cazul codurilor penale: Vom analiza înainte de a lua o decizie asupra viitorilor paşi

Guvernul lansează un NUMĂR UNIC unde pot fi raportate incidentele de securitate cibernetică

Ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, a anunţat, miercuri, lansarea unui număr unic unde atât persoanele fizice, cât şi cele juridice şi IMM-urile pot raporta incidentele de securitate cibernetică. Cetăţenii şi instituţiile publice vor putea apela la 1911 pentru asistenţă.
Guvernul lansează un NUMĂR UNIC unde pot fi raportate incidentele de securitate cibernetică

România ameninţată direct de Rusia: Declaraţiile unui oficial militar rus despre sistemele balistice din Europa

Sistemele balistice montate de SUA, inclusiv cele din Europa, au rolul de a crea capabilităţi pentru lansarea unui atac nuclear contra Rusiei, afirmă generalul Viktor Poznikhir, prim-vicepreşedinte al Departamentului operaţional al armatei ruse, ameninţând ţările care găzduiesc astfel de instalaţii.
România ameninţată direct de Rusia: Declaraţiile unui oficial militar rus despre sistemele balistice din Europa

Marius Tucă Show (PARTEA I). Ion Cristoiu: Cred că preşedintele României e decis de acum un an, dar noi nu ştim

Invitat la emisiunea Marius Tucă Show, analistul politic, publicistul şi jurnalistul Ion Cristoiu face o analiză a ultimelor evenimente de pe scena politică, a situaţiei presei româneşti şi încearcă să dezlege şi enigme precum ruperea USL, retragerea lui Crin Antonescu din politică şi ascensiunea fulminantă a lui Klaus Iohannis.
Marius Tucă Show (PARTEA I). Ion Cristoiu: Cred că preşedintele României e decis de acum un an, dar noi nu ştim

Caz macabru într-un spital: O tânără internată pentru o banală durere de dinţi a sfârşit tragic/ Trei asistenţi, reţinuţi. Un doctor este dat în URMĂRIRE GENERALĂ | FOTO

O tânără în vârstă de 22 de ani din Pakistan a fost violată şi ucisă de angajaţii unui spital în care a fost internată pentru o durere de dinţi.
Caz macabru într-un spital: O tânără internată pentru o banală durere de dinţi a sfârşit tragic/ Trei asistenţi, reţinuţi. Un doctor este dat în URMĂRIRE GENERALĂ | FOTO

Carmen Dan, reacţie după decizia privind teza de doctorat a şefului DGA: Academia să publice argumente. Nu girez ascunderea gunoiului sub preş

Ministrul de Interne, Carmen Dan, cere Comisiei Academiei de Poliţie să facă publice argumentele deciziei privind teza de doctorat a şefului DGA, Cătălin Ioniţă, menţionând că următorul pas este sesizarea autorităţilor, pentru că nu va „gira ascunderea sub preş a gunoiului”.
Carmen Dan, reacţie după decizia privind teza de doctorat a şefului DGA: Academia să publice argumente. Nu girez ascunderea gunoiului sub preş

Procurorul Gabriela Scutea şi-a depus a doua oară candidatura la şefia Parchetului General

Procurorul Gabriela Scutea, respinsă Tudorel Toader la interviul de selecţie pentru funcţia de procuror general, şi-a depus miercuri o nouă candidatură, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Tudorel Toader a anunţat pe 10 aprilie că niciun candidat nu a îndeplinit condiţiile ca să conducă MP.
Procurorul Gabriela Scutea şi-a depus a doua oară candidatura la şefia Parchetului General

Florian Coldea va fi audiat de Secţia de Anchetă în dosarul lui Kovesi pe 16 mai

Fostul prim adjunct al Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea, urmează să fie audiat pe 16 mai de către procurorii Secţiei de anchetare a magistraţilor în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Florian Coldea va fi audiat de Secţia de Anchetă în dosarul lui Kovesi pe 16 mai

Numele unuia dintre autorii atacurilor din Sri Lanka, făcut public. Cine este acesta

Surse din cadrul serviciilor britanice de securitate au declarat pentru CNN că numele unuia dintre autorii atacurilor teroriste din Sri Lanka este Abdul Lathief Jameel Mohamed, iar acesta ar fi studiat în Marea Britanie între anii 2006 şi 2007.
Numele unuia dintre autorii atacurilor din Sri Lanka, făcut public. Cine este acesta

Curtea Constituţională, despre legea evaziunii fiscale: Procurorul nu poate renunţa la urmărirea penală dacă se acoperă prejudiciul produs

Curtea Constituţională arată, în motivarea deciziei de neconstituţionalitate privind modificarea legii evaziunii fiscale, că procurorul nu poate renunţa la urmărirea penală în cazul în care inculpatul acoperă prejudiciul produs deoarece se încalcă principiul legalităţii incriminării.
Curtea Constituţională, despre legea evaziunii fiscale: Procurorul nu poate renunţa la urmărirea penală dacă se acoperă prejudiciul produs

Lumea fotbalului, zguduită de un nou scandal: Clubul Anderlecht, suspectat de spălare de bani

Fotbalul din Belgia, zguduit din nou de probleme cu legea. Poliţia a percheziţionat sediul Federaţiei Belgiene de Fotbal, dar şi pe cel al clubului Anderlecht, fosta echipă a lui Alexandru Chipciu şi Nicolae Stanciu.
Lumea fotbalului, zguduită de un nou scandal: Clubul Anderlecht, suspectat de spălare de bani

Mai mulţi răniţi după ce un vehicul a intrat în pietoni, în SUA/ Şoferul a fost reţinut

Cel puţin opt persoane au fost rănite după ce au fost lovite de un vehicul, în oraşul californian San Jose, în ceea ce pare a fi un act deliberat, anunţă autorităţile americane, precizând că şoferul a fost reţinut.
Mai mulţi răniţi după ce un vehicul a intrat în pietoni, în SUA/ Şoferul a fost reţinut

Andrei Caramitru nu mai este consilierul liderului USR, Dan Barna/ Decizia vine la puţină vreme după ieşirea nervoasă a lui Caramitru

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat într-un mesaj intern obţinut de MEDIAFAX că a decis împreună cu Andrei Caramitru „să înceteze relaţia preşedinte - consilier”, precizând că că a aflat din presă, ”prea des”, opiniile acestuia.
Andrei Caramitru nu mai este consilierul liderului USR, Dan Barna/ Decizia vine la puţină vreme după ieşirea nervoasă a lui Caramitru

Ludovic Orban, despre modificările Codurilor Penale: ”E miercurea neagră”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, la Iaşi, că prin modificările aduse Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, actualii guvernanţi „brevetează miercurea neagră”, iar PNL va sesiza Curtea Constituţională.
Ludovic Orban, despre modificările Codurilor Penale: ”E miercurea neagră”

Pagube la Regensburg, în urma detonării controlate a unei BOMBE de 250 kg din al Doilea Război Mondial/ Ce au păţit clădirile din jur

O bombă de 250 de kilograme din cel de-al Doilea Război Mondial, descoperită în oraşul german Regensburg, a cauzat pagube semnificative în pofida eforturilor autorităţilor de a detona în mod controlat dispozitivul exploziv, informează cotidianul The Evening Standard.
Pagube la Regensburg, în urma detonării controlate a unei BOMBE de 250 kg din al Doilea Război Mondial/ Ce au păţit clădirile din jur

Birchall, Teodorovici şi Oprea au primit undă verde/ Klaus Iohannis a semnat numirea interimarilor la cele trei ministere

Preşedintele Klaus Iohannis a luat act miercuri de demisiile celor trei miniştri, Tudorel Toader, Rovana Plumb şi Natalia Intotero. El a semnat decretele prin care Ana Birchall, Eugen Teodorovici şi Radu Oprea sunt desemnaţi miniştri interimari.
Birchall, Teodorovici şi Oprea au primit undă verde/ Klaus Iohannis a semnat numirea interimarilor la cele trei ministere

Ecaterina Andronescu răspunde criticilor privind numărul de locuri din licee: ”Au fost locuri mult mai multe decât s-au ocupat”

Ecaterina Andronescu a reacţionat, miercuri, la reproşurile primite cu privire la reducerea cifrelor de şcolarizare în liceu şi spune că, de fapt, anul trecut au fost mai multe locuri disponibile decât s-au ocupat şi că ministerul nu a făcut decât să se raporteze la numărul real de locuri ocupate.
Ecaterina Andronescu răspunde criticilor privind numărul de locuri din licee: ”Au fost locuri mult mai multe decât s-au ocupat”

Kelemen explică de ce a votat UDMR modificările Codurilor penale: Nicio virgulă peste deciziile CCR

Kelemen Hunor a declarat, miercuri, la Arad, că UDMR a votat pentru modificarea Codului penal pentru că nu s-a adăugat nici măcar „o virgulă” la deciziile Curţii Constituţionale. Acesta a precizat că de 15 ani sunt doar „discuţii” despre corupţie şi justiţie, dar nimic nu s-a schimbat în România.
Kelemen explică de ce a votat UDMR modificările Codurilor penale: Nicio virgulă peste deciziile CCR

Scandal politic în Statele Unite: Ce vrea să facă preşedintele Donald Trump în cazul în care Congresul încearcă demiterea sa

Preşedintele SUA, Donald Trump, a avertizat, miercuri, că se va adresa Curţii Supreme de Justiţie în cazul în care congresmenii "democraţi tendenţioşi" vor încerca să îl demită din funcţie.
Scandal politic în Statele Unite: Ce vrea să facă preşedintele Donald Trump în cazul în care Congresul încearcă demiterea sa

Restaurantul în care copiii nu au voie să plângă. Ce pot păţi familiile care nu respectă regula

Un restaurant înfruntă un val uriaş de critici după ce familiile cu copii au fost înştiinţate că micuţii trebuie să se abţină de la plâns, altfel vor fi daţi afară.
Restaurantul în care copiii nu au voie să plângă. Ce pot păţi familiile care nu respectă regula

ŞTIRILE OREI 17.00 | 24 aprilie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 17.00
ŞTIRILE OREI 17.00 | 24 aprilie 2019

CNAIR şi-a pierdut răbdarea: Ameninţă constructorii variantei ocolitoare Tecuci cu rezilierea contractului

Constructorii variantei ocolitoare a oraşului Tecuci au fost avertizaţi miercuri de directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, că le va fi reziliat contractul dacă până în data de 20 mai nu se mobilizează pe şantier, informează CNAIR.
CNAIR şi-a pierdut răbdarea: Ameninţă constructorii variantei ocolitoare Tecuci cu rezilierea contractului

Efectele tragediei aviatice din Etiopia continuă: Boeing, decizie financiară după menţinerea la sol a avionului 737 Max

Compania Boeing a renunţat, miercuri, la rezultatele financiare estimate pentru 2019, anunţând o creştere a cheltuielilor de un miliard de dolari, ca urmare a menţinerii la sol a avionului 737 Max, informează Reuters.
Efectele tragediei aviatice din Etiopia continuă: Boeing, decizie financiară după menţinerea la sol a avionului 737 Max