CELE MAI NOI ARTICOLE

Zidul Parlamentului, greu de DEMOLAT: Principalele bariere în calea unui plan RIDICAT în fiecare mandat | FOTO

Vicepremierul Paul Stănescu a readus, joi, în spaţiul public, ideea demolării zidului de beton care înconjoară clădirea Palatului Parlamentului. Iniţiativa a fost dezbătută timp de peste un deceniu şi s-a lovit de problema asigurării securităţii clădirii şi a fondurilor necesare reamenajării.
Zidul Parlamentului, greu de DEMOLAT: Principalele bariere în calea unui plan RIDICAT în fiecare mandat | FOTO

Târgul Naţional al Artizanilor şi Meşteşugarilor, atracţia turiştilor străini: De la bijuterii, îmbrăcăminte, obiecte din sticlă, până la produse alimentare făcute ca în vremea bunicilor

Târgul Naţional al Artizanilor şi Meşteşugarilor care se desfăşoară în perioada 28-30 septembrie, reuneşte peste 200 de expozanţi care atrag privirile curioşilor de orice vârstă sau naţie. În prima ediţie, din 2017, a fost vizitat de 800.000 de persoane, mai mult de jumătate străini.
Târgul Naţional al Artizanilor şi Meşteşugarilor, atracţia turiştilor străini: De la bijuterii, îmbrăcăminte, obiecte din sticlă, până la produse alimentare făcute ca în vremea bunicilor

Educaţie superioară pentru minorităţi: Romii nu îşi ocupă locurile speciale

Două universităţi de stat din Cluj-Napoca alocă locuri speciale pentru romi, ca o soluţie pentru ca membrii etniei să urmeze o instituţie de învăţământ superior, dar acestea rămân neocupate. La UBB etnia are 60 de locuri speciale, dar s-au ocupat doar 15.
Educaţie superioară pentru minorităţi: Romii nu îşi ocupă locurile speciale

CRIZĂ de profesori la unica facultate din ţară care pregăteşte specialişti în exploatarea petrolului/ Decanul facultăţii trebuia să se pensioneze de doi ani, dar nu are cine să-l înlocuiască

Universitatea de Petrol Gaze din Ploieşti, cu singura facultate din România care pregăteşte specialişti în domeniul exploatării zăcămintelor de petrol, se confruntă cu o gravă criză de profesori. Până şi decanul facultăţii trebuia să se pensioneze de 2 ani, dar nu are cine să-l înlocuiască.
CRIZĂ de profesori la unica facultate din ţară care pregăteşte specialişti în exploatarea petrolului/ Decanul facultăţii trebuia să se pensioneze de doi ani, dar nu are cine să-l înlocuiască

Studenţii aleg masterate peste hotare: Profesorii din România au metode de predare învechite/ Universităţile din topul preferinţelor studenţilor români

Marea Britanie se află în topul preferinţelor studenţilor români, susţin specialiştii, precizând că universistăţile străine oferă tinerilor diverse oportunităţi, printre care: burse, studii fără taxă sau activităţi extraşcolare. Studenţii spun că sistemul educaţional românesc are multe minusuri.
Studenţii aleg masterate peste hotare: Profesorii din România au metode de predare învechite/ Universităţile din topul preferinţelor studenţilor români

NOBEL 2018. Premiile Nobel, distincţii înfiinţate din voinţa savantului Alfred Nobel, inventatorul dinamitei

Premiile Nobel au fost înfiinţate din voinţa inventatorului dinamitei, savantul şi industriaşul suedez Alfred Nobel (1833 - 1896), printr-o clauză menţionată în testamentul pe care acesta l-a redactat la Paris, în 1895, cu un an înainte de a muri.
NOBEL 2018.  Premiile Nobel, distincţii înfiinţate din voinţa savantului Alfred Nobel, inventatorul dinamitei

Ce face Familia Regală în ziua nunţii fostului principe Nicolae. Cum a rămas acesta fără titlu

Nepotul Regelui Mihai, fostul principe Nicolae, se căsătoreşte cu Alina Binder duminică, petrecerea urmând să aibă loc la Cazinoul din Sinaia. În ziua nunţii de la Sinaia, Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu vizitează Alsacia, a anunţat Casa Regală a României.
Ce face Familia Regală în ziua nunţii fostului principe Nicolae. Cum a rămas acesta fără titlu

TRAGEDIA din Indonezia: Bilanţul victimelor a ajuns la cel puţin 832 de oameni/ Unul din controlorii de trafic a murit în timp ce asigura decolarea în siguranţă a unui avion | FOTO, VIDEO

Replici puternice au continuat să lovească insula Sulawesi din Indonezia, după cutremurul major urmat de tsunami, şi cel puţin 832 de persoane şi-au pierdut viaţa, informează BBC.
TRAGEDIA din Indonezia: Bilanţul victimelor a ajuns la cel puţin 832 de oameni/ Unul din controlorii de trafic a murit în timp ce asigura decolarea în siguranţă a unui avion | FOTO, VIDEO

Accident grav în judeţul Cluj: Trei persoane au murit, iar alte două au fost rănite după ce un şofer a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de o maşină

Trei persoane au murit şi două au fost rănite, duminică dimineaţă, într-un accident petrecut în judeţul Cluj, după ce un şofer a pătruns pe contrasens, într-o curbă, lovind o altă maşină, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accident grav în judeţul Cluj: Trei persoane au murit, iar alte două au fost rănite după ce un şofer a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de o maşină

Din 1 octombrie începe noul an universitar. Aproximativ 500.000 de studenţi, în învăţământul superior/ Cum s-au pregătit pentru deschidere marile universităţi

Luni, 1 octombrie, începe noul an universitar în instituţiile de învăţământ superior din România. Pentru anul de studiu 2018-2019, sunt înscrişi aproximativ 500.000 de studenţi la toate trei ciclurile de învăţământ din ţară.
Din 1 octombrie începe noul an universitar. Aproximativ 500.000 de studenţi, în învăţământul superior/ Cum s-au pregătit pentru deschidere marile universităţi

Un nou cutremur a avut loc în judeţul Vrancea

Un nou cutremur s-a înregistrat în judeţul Vrancea. Seismul a avut magnitudinea de 3 grade pe scara Richter şi s-a produs la ora 4.22.
Un nou cutremur a avut loc în judeţul Vrancea

Zinedine Zidane, suporter pentru fiul său, Luca. Unde a fost surprins fostul antrenor al lui Real Madrid

Zinedine Zidane a fost surprins în Valdebebas (n.r. – complexul sportiv al lui Real Madrid, care găzduieşte 13 terenuri de fotbal, birouri, un centru medical, piscine) şi locul unde Real Madrid Castilla, echipa a doua a campioanei Europei, îşi dispută partidele considerate acasă.
Zinedine Zidane, suporter pentru fiul său, Luca. Unde a fost surprins fostul antrenor al lui Real Madrid

Cutremur cu magnitudinea de 3,4 grade s-a produs în judeţul Buzău

Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă, la ora 22.02, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la adâncimea de 128 de kilometri.
Cutremur cu magnitudinea de 3,4 grade s-a produs în judeţul Buzău

Scandal la Tesla! Elon Musk va demisiona din funcţia de preşedinte al companiei Tesla şi va plăti amendă 20 de milioane de dolari pentru soluţionarea litigiului

Elon Musk a acceptat, sâmbătă seară, să demisioneze din funcţia de preşedinte al companiei Tesla şi să plătească o amendă de 20 de milioane de dolari în cadrul unui acord cu autorităţile de reglementare din Statele Unite, informează CNN şi BBC.
Scandal la Tesla! Elon Musk va demisiona din funcţia de preşedinte al companiei Tesla şi va plăti amendă 20 de milioane de dolari pentru soluţionarea litigiului

Eden Hazard: Adevărul este că am vrut să plec la Real Madrid

Starul belgian, Eden Hazard, a dezvăluit care a fost primul său gând după ce s-a încheiat Campionatul Mondial din Rusia. Potrivit Daily Mail, atacantul a vrut să plece de la Chelsea și să ajungă la Real Madrid.
Eden Hazard: Adevărul este că am vrut să plec la Real Madrid

Şerban Nicolae, jigniri legate de REFERENDUM: Absenţa la vot înseamnă prostie

Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a apreciat sâmbătă, pe Facebook, că este o „prostie” boicotarea prin absenteism la vot a redefinirii familiei şi i-a îndemnat pe opozanţii referendumului, dacă aceştia consideră că tema este greşită, să vină la vot şi să demonstreze că sunt majoritari.
Şerban Nicolae, jigniri legate de REFERENDUM: Absenţa la vot înseamnă prostie

Băsescu în contradicţie cu declaraţiile critice la adresa României ale liderului PPE: Sper să nu devină preşedintele CE

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, sâmbătă seară, într-o emisiune televizată, că declaraţiile critice ale liderului PPE Manfred Weber la adresa României reprezintă o acţiune politică, pentru că acesta candidează pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.
Băsescu în contradicţie cu declaraţiile critice la adresa României ale liderului PPE: Sper să nu devină preşedintele CE

REFERENDUM familie. Băsescu anunţă cum va vota: În mod paradoxal, la noi referendumul este susţinut de socialişti

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, sâmbătă seara, într-o emisiune televizată, că va merge la referendum şi va vota favorabil pentru ca familia să fie formată dintr-un bărbat şi o femeie, fiindcă punct de vedere politic, rămâne un om de dreapta.
REFERENDUM familie. Băsescu anunţă cum va vota: În mod paradoxal, la noi referendumul este susţinut de socialişti

Tribuna stadionului echipei Eibar a cedat în meciul cu Sevilla

Partida terminată cu scorul de 3-1 pentru Sevilla, în deplasare cu Eibar, a fost întreruptă timp de 10 minute după ce peluza în care se aflau fanii andaluzi a cedat din cauza presiunii.
Tribuna stadionului echipei Eibar a cedat în meciul cu Sevilla

Juventus a câştigat, 3-1, cu Napoli

Juventus nu se dezice şi nu are rival în Serie A. Echipa pregătită de Massimiliano Allegri a înregistrat o nouă victorie în campionat. Torinezii sunt neînvinşi de la începutul sezonului. 7 etape, 7 victorii şi maximum de puncte.
Juventus a câştigat, 3-1, cu Napoli

Record mondial stabilit la Alba Iulia: Cea mai mare hartă de ţară formată din oameni – GALERIE FOTO

4.807 persoane, majoritatea elevi, au stabilit, sâmbătă, la Alba Iulia, un record mondial, România intrând astfel în Guinness Book cu cea mai mare hartă a unei ţări formată din oameni. În interior s-a alcătuit numărul simbol al acestui an, 100, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Record mondial stabilit la Alba Iulia: Cea mai mare hartă de ţară formată din oameni - GALERIE FOTO

Barcelona a remizat, 1-1, cu Athletic Bilbao

FC Barcelona a reuşit să smulgă un punct din meciul din La Liga cu Atheltic Bilbao, după ce a fost condusă 43 de minute. Fără Messi în primul 11, formaţia blaugrana nu a reuşit să marcheze, ba chiar echipa pregătită de Eduardo Berizzo a înscris în prima repriză.
Barcelona a remizat, 1-1, cu Athletic Bilbao

VÂNT puternic în România. Codul galben pentru opt judeţe, prelungit; AVERTIZAREA, extinsă pentru alte 2 judeţe

Codul galben de vânt pentru judeţele Ialomiţa, Prahova, Giurgiu, Brăila, Dâmboviţa, Buzău, Ilfov şi Călăraşi a fost prelungit până la ora 2.00 a nopţii de sâmbătă spre duminică. Totodată, codul emis de meteorologi a fost extins în judeţele Argeş şi Teleorman.
VÂNT puternic în România. Codul galben pentru opt judeţe, prelungit; AVERTIZAREA, extinsă pentru alte 2 judeţe

Care sunt primele trei ţări din TOPUL investitorilor străini în România

Primele trei ţări din topul investitorilor străini în România cumulau 51,3% din soldul investiţiilor străine directe (ISD), de la finele anului trecut, până la 38,917 miliarde de euro, o creştere de 12,3% faţă de anul anterior, reiese dintr-un studiu prezentat de Banca Naţională a României (BNR).
Care sunt primele trei ţări din TOPUL investitorilor străini în România

TVA de 5% pentru hoteluri, restaurante şi parcuri de distracţii. Proiect de lege cerut de Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, să elaboreze un act normativ care să prevadă, printre altele, extinderea aplicării cotei reduse de TVA de 5%, care să scadă de la 9%, pentru cazarea la hotel, inclusiv camping, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.
TVA de 5% pentru hoteluri, restaurante şi parcuri de distracţii. Proiect de lege cerut de Viorica Dăncilă

ULTIMA ORĂ: Trafic îngreunat pe A1 după ce o maşină a intrat în plin într-un microbuz oprit pe banda de accelerare

Traficul rutier este îngreunat, sâmbătă, în judeţul Sibiu, pe autostrada A1, sensul de mers către Sebeş, după ce o maşină a intrat într-un microbuz oprit din cauza unei avarii. Două persoane au fost rănite în urma impactului.
ULTIMA ORĂ: Trafic îngreunat pe A1 după ce o maşină a intrat în plin într-un microbuz oprit pe banda de accelerare

Manchester United a pierdut cu West Ham în Premier League

Manchester United a pierdut meciul din Premier League, jucat în deplasare cu West Ham, 3-1, iar antrenorului portughez, Jose Mourinho, i se "clatină" scaunul tehnic. Suporterii lui United nu mai au răbdare cu "The Special One" şi au început să afişeze bannere prin care cer demiterea lui Mourinho.
Manchester United a pierdut cu West Ham în Premier League

Un lider PSD respinge teoria că va primi funcţia lui Carmen Dan

Vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a scris sâmbătă, pe Facebook, că informaţiile apărute în spaţiul public privind o viitoare numire a acestuia în funcţia de ministru de Interne reprezintă „neadevăruri”, pentru că „niciodată” nu s-a discutat în PSD despre remanierea lui Carmen Dan.
Un lider PSD respinge teoria că va primi funcţia lui Carmen Dan

Tentativa de jaf de la o bancă din Bucureşti. Suspectul, un tânăr de 25 de ani, ARESTAT

Principalul suspect în cazul tentativei de tâlhărie de la o bancă din Sectorul 2 , un tânăr de 25 de ani din Bucureşti, a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile, decizia fiind luată de magistraţii Judecătoriei Sectorului 2.
Tentativa de jaf de la o bancă din Bucureşti. Suspectul, un tânăr de 25 de ani, ARESTAT

Prima voce care se declară public împotriva REFERENDUMULUI. „Este neconstituţional. Încalcă un drept fundamental”

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a susţinut, sâmbătă, că referendumul de săptămâna viitoare este neconstituţional, deoarece încalcă un drept fundamental, respectiv cel al familiei. Ea afirmă că dacă acest referendum definea căsătoria, atunci era perfect corect.
Prima voce care se declară public împotriva REFERENDUMULUI.

ALERTĂ: Cod GALBEN în Capitală până la ora 20.00

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă seară, mai multe avertizări nowcastig cod galben de vânt puternic, una vizând Capitala până la ora 20.00.
ALERTĂ: Cod GALBEN în Capitală până la ora 20.00

Premierul Dăncilă propune o femeie să preia interimar ministerul Educaţiei, după demisia intempestivă a lui Valentin Popa

Premierul Viorica Dăncilă a trimis, la Palatul Cotroceni, propunerea ca interimatul funcţiei de ministru al Educaţiei să fie asigurat de Rovana Plumb, au declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, surse guvernamentale.
Premierul Dăncilă propune o femeie să preia interimar ministerul Educaţiei, după demisia intempestivă a lui Valentin Popa

Andreea Raicu, dezvăluiri recente despre foştii iubiţi. ”Toată viaţa mea am trecut prin despărţiri”

Andreea Raicu a vorbit pe blogul personal foarte mult despre experienţele sale de viaţă. Dacă până acum îşi obişnuia cititorii cu traumele şi depresiile prin care a trecut, încercând să îi motiveze să depăşească astfel de momente, vedeta face câteva dezvăluiri uimitoare legate de viaţa sentimentală.
Andreea Raicu, dezvăluiri recente despre foştii iubiţi. ”Toată viaţa mea am trecut prin despărţiri”

Amendă INEXPLICABILĂ pentru că-i plânge copilul. Poliţia i-a tăiat chitanţă de 500 de lei. Unde s-a petrecut evenimentul

O femeie din localitatea Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov, a fost amendată cu 500 de lei de către poliţie după ce un vecin a sunat de două ori la poliţie şi s-a plâns de faptul că micuţul femeii plânge şi face zgomot.
Amendă INEXPLICABILĂ pentru că-i plânge copilul. Poliţia i-a tăiat chitanţă de 500 de lei. Unde s-a petrecut evenimentul

Principala cauză a mortalităţii în România poate fi prevenită

60 la sută din români mor din pricina bolilor de inimă, se arată într-un raport prezentat cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii. Cu această ocazie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti au fost prezentate principalele metode prin care bolile de inimă pot fi prevenite sau tratate.
Principala cauză a mortalităţii în România poate fi prevenită

Moarte suspectă pentru doi vârstnici, soţ şi soţie. Aceştia au fost găsiţi decedaţi în apartamentul lor din Sibiu

Doi vârstnici, soţ şi soţie de 80, respectiv 82 de ani, au fost găsiţi morţi, sâmbătă după-amiază, în apartamentul lor din municipiul Sibiu. Poliţia încearcă să stabilească în ce condiţii a survenit decesul celor doi.
Moarte suspectă pentru doi vârstnici, soţ şi soţie. Aceştia au fost găsiţi decedaţi în apartamentul lor din Sibiu

ALERTĂ METEO în vigoare. Cod GALBEN de vânt puternic în 12 judeţe

12 judeţe din sudul, sud-estul şi vestul ţării sunt sub cod galben de vânt puternic până sâmbătă seara, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
ALERTĂ METEO în vigoare. Cod GALBEN de vânt puternic în 12 judeţe

Independenţă Catalonia. CIOCNIRI violente între poliţie şi separatiştii catalani care au aruncat cu o pulbere colorată – VIDEO, FOTO

Poliţia din Catalonia s-a confruntat sâmbătă cu separatiştii catalani în centrul Barcelonei, în timp ce tensiunile cresc înainte de aniversarea unui an de la referendumul ilegal al regiunii spaniole privind secesiunea, care s-a încheiat cu intervenţia forţelor de securitate, relatează AP.
Independenţă Catalonia. CIOCNIRI violente între poliţie şi separatiştii catalani care au aruncat cu o pulbere colorată - VIDEO, FOTO

Detalii despre acţiunile miliardarului Elon Musk. A anunţat delistarea Tesla influenţat de marijuana şi pentru a-şi distra prietena

Elon Musk a compus vestitul tweet despre delistarea Tesla şi răscumpărarea titlurilor companiei cu 420 de dolari/acţiune influenţat de semnificaţia numărului 420 printre consumatorii de marijuana şi pentru a-şi distra prietena, cântăreaţa rap Grimes, relatează Bloomberg.
Detalii despre acţiunile miliardarului Elon Musk. A anunţat delistarea Tesla influenţat de marijuana şi pentru a-şi distra prietena

Căminul pentru persoane vârstnice, construit la standarde de lux, inaugurat la Sibiu – GALERIE FOTO

Zeci de persoane au participat, sâmbătă, la inaugurarea căminului pentru persoane vârstice „Seniorenresidenz Maria Theresia”, construit la standarde de lux în Şura Mică, judeţul Sibiu. Printre invitaţii la inaugurare au fost şi noii locatari ai centrului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Căminul pentru persoane vârstnice, construit la standarde de lux, inaugurat la Sibiu - GALERIE FOTO