CELE MAI NOI ARTICOLE

O vilă de pe litoral a fost amendată cu 3.000 de lei, după ce 13 copii au suferit o toxiinfecţie

Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul DSVSA Constanţa au dat o sancţiune de 3.000 de lei unei pensiuni din Mangalia, unde 13 copii ar fi suferit o toxiinfecţie alimentară. Amenda a fost dată, însă, pentru că la pensiune nu mai existau probe pentru a fi prelevate.
O vilă de pe litoral a fost amendată cu 3.000 de lei, după ce 13 copii au suferit o toxiinfecţie

Bucureştenii vor primi vouchere de 500 de lei pentru cumpărarea unei biciclete sau a unui segway. Cine se încadrează în noul proiect demarat de Gabriela Firea

Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat, vineri, un proiect de hotărâre prin care se acordă un sprijin financiar în valoare de 500 de lei fiecărui locuitor al Capitalei pentru cumpărarea unei biciclete, a unei trotinete sau a unui segway.
Bucureştenii vor primi vouchere de 500 de lei pentru cumpărarea unei biciclete sau a unui segway. Cine se încadrează în noul proiect demarat de Gabriela Firea

BAC 2017. SUBIECTELE de la GEOGRAFIE, rezolvate de către Bogdan Petre, profesor la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr. Elevii au avut de comparat Italia si Irlanda

Subiectele primite de elevi la proba de geografie din cadrul examenului de Bacalaureat 2017 au fost rezolvate în direct, astăzi, la Mediafax Live, de către Bogdan Petre, profesor de geografie în cadrul Colegiului Naţional Gheorghe Lazăr. Probele scrise de la Bacalaureat au început luni, 26 iunie, cu testul de la Limba şi Literatura Română.
BAC 2017. SUBIECTELE de la GEOGRAFIE, rezolvate de către Bogdan Petre, profesor la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr. Elevii au avut de comparat Italia si Irlanda

Accident camion militar. Ţuţuianu, noul ministru al Apărării, confirmă: Vehiculul era vechi. Mai sunt încă alte 700 asemănătoare

Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a declarat, vineri, că autoturismul implicat în accidentul din Argeş, în care au murit trei militari, era unui vechi, precizând că, în dotarea Armatei Române, mai există alte 700 de camioane asemănătoare.
Accident camion militar. Ţuţuianu, noul ministru al Apărării, confirmă: Vehiculul era vechi. Mai sunt încă alte 700 asemănătoare

UPDATE | Ionuţ Cătălin Bălan, românul din Argeş acuzat de terorism, ARESTAT pentru 30 de zile. Acesta NEAGĂ acuzaţiile aduse: Sunt băgat într-o cacialma de către un iordanian

Argeşeanul acuzat de terorism, Ionuţ Cătălin Bălan, a declarat, vineri, că este ”băgat într-o cacialma”. Întrebat de ziariştii prezenţi la Curtea de Apel Piteşti de către cine, Ionuţ Cătălin Bălan a răspuns: ”de un jordanian (iordanian - n.r.)”. Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au decis să emită mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele bărbatului.
UPDATE | Ionuţ Cătălin Bălan, românul din Argeş acuzat de terorism, ARESTAT pentru 30 de zile. Acesta NEAGĂ acuzaţiile aduse: Sunt băgat într-o cacialma de către un iordanian

FOTO Podul Traian din Cluj-Napoca, testat cu inginerii sub el. Primarul Boc i-a obligat să stea, la inaugurare, sub construcţie

Primarul Emil Boc a dispus constructorilor Podului Traian din Cluj-Napoca, inaugurat vineri, să stea sub pod la trecerea primelor maşini, pentru a testa rezistenţa. ”Vom generaliza această măsură la alte lucrări similare”, a spus edilul.
FOTO Podul Traian din Cluj-Napoca, testat cu inginerii sub el. Primarul Boc i-a obligat să stea, la inaugurare, sub construcţie

Posibil cea mai mare temperatură înregistrată în iunie pe Pământ: 54 grade C în Ahvaz. Studiu: Până la sfârşitul secolului, în Orientul Mijlociu ar putea fi prea cald pentru ca omenirea să supravieţuiască

Ahvaz, un oraş din sud-vestul Iranului, a anunţat joi după amiază cea mai ridicată temperatură care a fost înregistrată vreodată în această ţără: 127,4 grade Fahrenheit, adică 53 de grade Celsius. Mai mult, aceasta ar putea să fie temperatura record de pe Pământ, dacă se adeveresc măsurătorile celor de la Weather Underground, care au stabilit şi mai multe grade în termometre: 54.
Posibil cea mai mare temperatură înregistrată în iunie pe Pământ: 54 grade C în Ahvaz. Studiu: Până la sfârşitul secolului, în Orientul Mijlociu ar putea fi prea cald pentru ca omenirea să supravieţuiască

Paliativ al Primăriei Capitalei pe timp de caniculă extremă: 100 de autobuze urbane electrice cu staţii de încărcare, în proiect

Consiliul General al Primăriei Capitalei a votat vineri proiectul privind achiziţionarea a 100 de autobuze urbane electrice şi infrastructura necesară încărcării acestora, urmând ca după efectuarea unui studiu să fie stabilită şi suma ce va fi alocată de la bugetul Capitalei.
Paliativ al Primăriei Capitalei pe timp de caniculă extremă: 100 de autobuze urbane electrice cu staţii de încărcare, în proiect

Accident camion militar. Dosar penal deschis de Parchetul Militar după ce trei militari şi-au pierdut viaţa şi alţi 9 sunt răniţi

Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a deschis, joi, un dosar penal privind accidentul rutier produs în judeţul Argeş, în urma căruia trei militari şi-au pierdut viaţa, iar alţi nouă au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri militare.
Accident camion militar. Dosar penal deschis de Parchetul Militar după ce trei militari şi-au pierdut viaţa şi alţi 9 sunt răniţi

Căsătoria persoanelor de acelaşi sex, aprobată în Parlamentul german. Cum a votat Angela Merkel

Parlamentul de la Berlin a votat vineri legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, Angela Merkel declarând că a votat împotriva acesteia pentru că potrivit legii germane căsătoria ar trebui să aibă loc între un bărbat şi o femeie, dar şi un alt punct de vedere trebuie respectat.
Căsătoria persoanelor de acelaşi sex, aprobată în Parlamentul german. Cum a votat Angela Merkel

Care este starea militarilor răniţi în accidentul grav din Argeş. Spitalul Militar: „Considerăm ca cei şase militari nu au leziuni care să reprezinte pentru ei un risc vital”

Directorul adjunct al Spitalului Militar, Mariana Jinga, a declarat, vineri, referitor la starea militarilor implicaţi în accidentul din Argeş, că ei sunt în stare stabilă, unul dintre ei având nevoie de intervenţie chirurgicală, în timp ce ceilalţi cinci sunt doar monitorizaţi.
Care este starea militarilor răniţi în accidentul grav din Argeş. Spitalul Militar: „Considerăm ca cei şase militari nu au leziuni care să reprezinte pentru ei un risc vital”

O nouă tehnologie va proteja clădirile în caz de cutremur, chiar şi pe cele vulnerabile. „Ideea noastră este de a disipa cutremurul înainte de a ajunge la structură”

Mai mulţi cercetători de la Penn State University vor să revoluţioneze modul în care sunt protejate imobilele de cutremure, potrivit Descoperă.
O nouă tehnologie va proteja clădirile în caz de cutremur, chiar şi pe cele vulnerabile.

Copilul bărbatului din Argeş, acuzat de terorism, se află în grija bunicii. La vârsta de doi ani, acesta a căzut de la etajul 4 şi a supravieţuit printr-un miracol

Copilul care a căzut în martie 2015 de la etajul al patrulea al unui bloc din Piteşti este al bărbatului din Argeş acuzat de terorism. ”Copilul ăsta e un norocos. Uitaţi-vă, e sănătos! Mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot", declară bunica băieţelului, cea care îl creşte.
Copilul bărbatului din Argeş, acuzat de terorism, se află în grija bunicii. La vârsta de doi ani, acesta a căzut de la etajul 4 şi a supravieţuit printr-un miracol

OIAC confirmă: Gazul sarin, folosit în atacul cu arme chimice din Siria, din aprilie, când au murit zeci de civili /Marea Britanie avertizează: Atacul nu poate fi ignorat

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice a confirmat folosirea gazului sarin în cazul atacului cu arme chimie din luna aprilie, din nordul Siriei, în urma căruia zeci de civili au murit, se afirmă într-un raport, informează Reuters.
OIAC confirmă: Gazul sarin, folosit în atacul cu arme chimice din Siria, din aprilie, când au murit zeci de civili /Marea Britanie avertizează: Atacul nu poate fi ignorat

Fostul premier Sorin Grindeanu va beneficia de protecţia ofiţerilor SPP încă doi ani

Fostul premier Sorin Grindeanu va beneficia de protecţia ofiţerilor Serviciului de Pază şi Protecţie încă doi ani, potrivit unei decizii aprobată de CSAT, dar trebuie să elibereze în două săptămâni reşedinţa oficială pe care a primit-o la începutul mandatului.
Fostul premier Sorin Grindeanu va beneficia de protecţia ofiţerilor SPP încă doi ani

Aparate de aer condiţionat, montate în unele săli la BACALAUREAT. Liviu Pop: Având în vedere codurile portocaliu şi roşu de caniculă, trebuie să asigurăm continuitatea pe zona aceasta. Ce alte măsuri au fost luate

În mai multe şcoli au fost montate aparate de aer condiţionat, astfel încât elevii care susţin ultima probă a examenului de bacalaureat să nu aibă de suferit din cauza caniculei, a declarat vineri ministrul Educaţiei, Liviu Pop.
Aparate de aer condiţionat, montate în unele săli la BACALAUREAT. Liviu Pop: Având în vedere codurile portocaliu şi roşu de caniculă, trebuie să asigurăm continuitatea pe zona aceasta. Ce alte măsuri au fost luate

SUA vor vinde armament de 1,42 miliarde dolari Taiwanului, în pofida opoziţiei Chinei. Prima tranzacţie de acest gen a Administraţiei Trump

Autorităţile de la Washington vor vinde armament în valoare de 1,42 miliarde de dolari Taiwanului, acţiune care ar putea conduce la o deteriorare a relaţiilor între Statele Unite şi China, informează Reuters.
SUA vor vinde armament de 1,42 miliarde dolari Taiwanului, în pofida opoziţiei Chinei. Prima tranzacţie de acest gen a Administraţiei Trump

UPDATE Consiliul General al Capitalei a aprobat achiziţionarea ELCEN, pentru a fuziona cu RADET, contra sumei de 155 de milioane de euro. Achiziţia va ”pune capăt unui serviciu de proastă calitate şi scump”

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că doreşte ca instituţia pe care o conduce să achiziţioneze pachetul de acţiuni de la ELCEN, astfel încât să fie posibilă fuziunea cu RADET, suma necesară acestui proces ridicându-se la 155 de milioane de euro. UPDATE: Consiliul General al Capitalei a aprobat achiziţionarea ELCEN, cu suma de 155 de milioane de euro
UPDATE Consiliul General al Capitalei a aprobat achiziţionarea ELCEN,  pentru a fuziona cu RADET, contra sumei de 155 de milioane de euro. Achiziţia va ”pune capăt unui serviciu de proastă calitate şi scump”

Fosta preşedintă a Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, condamnată definitiv la 8 ani de închisoare. Marinescu a fost denunţată la DNA de interlopul Sandu Anghel, zis ”Bercea Mondialu”

Fostul preşedinte al Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, va merge la închisoare pentru opt ani, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, joi seara, să-i respingă apelul faţă de decizia luată de Curtea de Apel Craiova, în septembrie 2016.
Fosta preşedintă a Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, condamnată definitiv la 8 ani de închisoare. Marinescu a fost denunţată la DNA de interlopul Sandu Anghel, zis ”Bercea Mondialu”

ALERTĂ | Cod ROŞU de caniculă sâmbătă. Restricţii de circulaţie, în 20 de judeţe. Măsurile luate de primării şi recomandările medicilor | LIVE evoluţia temperaturilor

Meteorologii au emis, vineri, o avertizare cod roşu de caniculă, valabilă sâmbătă pentru 19 judeţe şi pentru municipiul Bucureşti. Temperaturile pot urca până la 44 de grade Celsius, iar celelalte judeţe ale ţării se vor afla sub cod portocaliu sau galben.
ALERTĂ | Cod ROŞU de caniculă sâmbătă. Restricţii de circulaţie, în 20 de judeţe. Măsurile luate de primării şi recomandările medicilor | LIVE evoluţia temperaturilor

Autorităţile au dispus arestarea a peste 90 de poliţişti din statul brazilian Rio de Janeiro

Autorităţile au emis mandate de arestare pe numele a 95 de ofiţeri de poliţie din statul Rio de Janeiro, aceştia fiind acuzaţi că ar avea legături cu grupări implicate în traficul de droguri, acesta fiind cel mai amplu efort de eliminare a elementelor corupte din cadrul forţelor de ordine.
Autorităţile au dispus arestarea a peste 90 de poliţişti din statul brazilian Rio de Janeiro

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017: Elevii vor afla vineri rezultatele finale, în urma soluţionării contestaţiilor depuse

Rezultatele finale ale Evaluării Naţionale, pe care peste 140.000 de elevi au susţinut-o în perioada 19-22 iunie, vor fi afişate vineri, după corectarea a peste 14.000 de contestaţii.
EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017: Elevii vor afla vineri rezultatele finale, în urma soluţionării contestaţiilor depuse

Citzen Lab: Membri ai opoziţiei din Mexic, vizaţi de o operaţiune de spionaj a autorităţilor

Membri ai unor partide de opoziţie din Mexic au fost vizaţi de o operaţiune de spionaj a autorităţilor, în cadrul căreia au fost folosite instrumente de supraveghere digitală, potrivit unui raport elaborat de grupul de cercetare Citizen Lab din cadrul Universităţii din Toronto, informează Reuters.
Citzen Lab: Membri ai opoziţiei din Mexic, vizaţi de o operaţiune de spionaj a autorităţilor

Venus Williams a fost implicată într-un accident de maşină în care un bărbat şi-a pierdut viaţa

Venus Williams, vedeta americană de tenis, a fost implicată într-un accident de maşină care a dus la moartea unui bărbat în vârstă de 78 de ani, scrie BBC.
Venus Williams a fost implicată într-un accident de maşină în care un bărbat şi-a pierdut viaţa

VIDEO | ACCIDENT grav în Argeş: Cei trei militari morţi aveau 38, 32 şi 40 de ani. Doi dintre ei erau căsătoriţi şi părinţi/ La MApN, slujbă de comemorare/ Tudose: Statul va fi alături de răniţi şi de familiile militarilor accidentaţi

Cei trei militari morţi în accidentul din Argeş, Mihai Ionuţ Toma, Petre Cristian Toader şi George-Emilian Catană, aveau 38, 32 şi 40 de ani. Doi dintre ei erau căsătoriţi şi aveau copii.
VIDEO | ACCIDENT grav în Argeş: Cei trei militari morţi aveau 38, 32 şi 40 de ani. Doi dintre ei erau căsătoriţi şi părinţi/ La MApN, slujbă de comemorare/ Tudose: Statul va fi alături de răniţi şi de familiile militarilor accidentaţi

Asociaţie: „Rezultatele fondurilor de pensii nu justifică afectarea arhitecturii Pilonului II”

În contextul seriei de declaraţii de joi, Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat (APAPR) salută poziţia exprimată public de noul prim-ministru al României, Mihai Tudose, potrivit căreia Pilonul II de pensii private obligatorii „nu se desfiinţează, punct”, se arată într-un comunicat .
Asociaţie: „Rezultatele fondurilor de pensii nu justifică afectarea arhitecturii Pilonului II”

Extremistul Anders Breivik a depus un apel la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în privinţa condiţiilor necorespunzătoare de detenţie. Ce nereguli reclamă bărbatul care a ucis 77 de persoane în 2011

Extremistul norvegian Anders Behring Breivik, care şi-a schimbat numele în Fjotolf Hansen, a depus joi un apel la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în privinţa condiţiilor necorespunzătoare de detenţie, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.
Extremistul Anders Breivik a depus un apel la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în privinţa condiţiilor necorespunzătoare de detenţie. Ce nereguli reclamă bărbatul care a ucis 77 de persoane în 2011

ZF | Dragnea l-a dat jos pe Grindeanu pentru că „nu respectă programul de guvernare“, dar i-a pus în braţe lui Tudose un program cu totul nou

Guvernul a trecut de votul Parlamentului cu o largă majoritate – 275 de voturi pentru şi 102 împotrivă, – dar nu fără tensiuni în rândul coaliţiei PSD/ALDE din cauza programului de guvernare, un document cu totul nou faţă de ideile cu care au fost câştigate alegerile şi care ar putea aduce cu el poveri fiscale în plus pentru contribuabili.
ZF | Dragnea l-a dat jos pe Grindeanu pentru că „nu respectă programul de guvernare“, dar i-a pus în braţe lui Tudose un program cu totul nou

FOTO Cum arată singurul supermarket din lume care vinde produse FALSE. Proprietarilor nu le-a venit să creadă ce succes au

O tânără din Marea Britanie, Lucy Sparrow, a deschis singurul supermarket din lume care vinde produse false. Nu i-a venit să creadă când a văzut ce succes are proiectul inedit, scrie Business Magazin.
FOTO Cum arată singurul supermarket din lume care vinde produse FALSE. Proprietarilor nu le-a venit să creadă ce succes au

Majoritatea europenilor doresc înăsprirea securităţii la frontiere, potrivit unui sondaj în UE

Majoritatea europenilor doresc o protecţie mai eficientă a frontierelor externe ale Blocului comunitar, potrivit unui sondaj realizat de Fundaţia Szazadveg în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, informează site-ul agenţiei MTI.
Majoritatea europenilor doresc înăsprirea securităţii la frontiere, potrivit unui sondaj în UE

BAC 2017 GEOGRAFIE. Modele de SUBIECTE şi BAREM la Geografie, la Bacalaureat

BAC 2017 SUBIECTE GEOGRAFIE. Liceeni de clasa a XII-a susţin vineri ultima probă scrisă din cadrul examenului de bacalaureat 2017, proba la alegere a profilului. Ei au avut de ales între una dintre disciplinele Biologie, Geografie, Fizică, Chimie, Informatică, Logică, Economie, Psihologie, Filosofie şi Sociologie. MEDIAFAX vă prezintă modele de subiecte şi barem la geografie, la BAC 2017, publicate pe edu.ro
BAC 2017 GEOGRAFIE. Modele de SUBIECTE şi BAREM la Geografie, la Bacalaureat

BAC 2017 BIOLOGIE. Modele de SUBIECTE şi BAREM la Biologie, la Bacalaureat 2017

BAC 2017 SUBIECTE BIOLOGIE. Ultima probă la bacalaureat 2017 înseamnă rezovarea de subiecte la alegere, mulţi absolvenţi alegând să susţină examenul la biologie. Elevii de clasa a XII-a susţin vineri ultima probă scrisă de la Bacalaureat 2017, proba la alegere a profilului. MEDIAFAX vă prezintă modele de subiecte şi barem la biologie, anatomie şi biologie vegetală şi animală, la BAC 2017, publicate pe edu.ro
BAC 2017 BIOLOGIE. Modele de SUBIECTE şi BAREM la Biologie, la Bacalaureat 2017

RESTRICŢII din cauza caniculei pe autostrăzi şi drumurile naţionale: De astăzi, vehiculele grele nu mai pot circula în 20 de judeţe

Circulaţia maşinilor de mare tonaj este restricţionată, vineri, până la ora 20.00, în 20 de judeţe ale ţării, din cauza caniculei. Măsura restricţionării circulaţiei rutiere a fost luată pentru protejarea asfaltului
RESTRICŢII din cauza caniculei pe autostrăzi şi drumurile naţionale: De astăzi, vehiculele grele nu mai pot circula în 20 de judeţe

Premierul Mihai Tudose: Ministrul Ţuţuianu a ajuns la accident şi a plecat din Bucureşti. Raed Arafat încă e pe drum

Premierul Mihai Tudose s-a arătat nemulţumit de modul în care s-a intervenit la accidentul în care a fost implicat un camion cu militari, spunând că echipajele, care intervin de câteva ore, nu au fost dotate cum trebuie, în timp ce Raed Arafat încă se află în elicopter spre locul accidentului.
Premierul Mihai Tudose: Ministrul Ţuţuianu a ajuns la accident şi a plecat din Bucureşti. Raed Arafat încă e pe drum

ALERTĂ în Franţa: Un individ a încercat să lovească musulmani cu un vehicul, în faţa unei moschei din Paris

Un individ a încercat să lovească, joi seară, cu un vehicul, un grup de musulmani adunaţi în faţa unei moschei situate la periferia Parisului, individul afirmând, înainte de a fi reţinut, că intenţiona să răzbune victimele atacurilor teroriste islamiste comise în Franţa.
ALERTĂ în Franţa: Un individ a încercat să lovească musulmani cu un vehicul, în faţa unei moschei din Paris

Doi militari răniţi în accidentul din Argeş sunt transportaţi către Spitalul Judeţean din Braşov

Purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, declară că doi militari răniţi în accidentul din apropierea localităţii Valea Urdei, județul Argeș, sunt transportaţi către Spitalul Judeţean din Braşov.
Doi militari răniţi în accidentul din Argeş sunt transportaţi către Spitalul Judeţean din Braşov

FC Viitorul a remizat, scor 2-2, cu NK Aluminij, în al treilea meci amical din cantonamentul sloven

FC Viitorul, campioana României, a remizat, joi, scor 2-2, într-un meci de pregătire disputat împotriva formaţiei NK Aluminij, al doilea amical al zilei şi al treilea de verificare din cadrul stagiului de pregătire din Slovenia.
FC Viitorul a remizat, scor 2-2, cu NK Aluminij, în al treilea meci amical din cantonamentul sloven

Donald Trump şi Vladimir Putin vor discuta la summitul G20 din Germania, dar nu vor avea o întrevedere bilaterală

Donald Trump, preşedintele SUA, va discuta cu omologul său rus, Vladimir Putin, cu ocazia summitului G20 programat săptămâna viitoare în Germania, dar cei doi lideri nu au programată nicio întrevedere bilaterală formală, anunţă Washingtonul şi Moscova.
Donald Trump şi Vladimir Putin vor discuta la summitul G20 din Germania, dar nu vor avea o întrevedere bilaterală

VIDEO | COD ROŞU de intervenţie în Argeş: Un camion cu 13 militari a căzut într-o râpă din Dâmbovicioara. Trei militari răniţi de la Spitalul din Câmpulung, aduşi la Spitalul Militar Bucureşti/ Tudose: Este impardonabil să nu avem zbor de noapte cu elicopterele/ Arafat: S-a încheiat intervenţia la faţa locului. Sunt trei decedaţi

Un camion în care se aflau mai mulţi militari a căzut, joi seara, într-o râpă din localitatea argeşeană Dâmbovicioara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie. MApN a anunţat că în camionul răsturnat se aflau 13 militari. Trei militari au murit, şapte au fost transportaţi la spitalul din Câmpulung şi doi la Braşov.
VIDEO | COD ROŞU de intervenţie în Argeş: Un camion cu 13 militari a căzut într-o râpă din Dâmbovicioara. Trei militari răniţi de la Spitalul din Câmpulung, aduşi la Spitalul Militar Bucureşti/ Tudose: Este impardonabil să nu avem zbor de noapte cu elicopterele/ Arafat: S-a încheiat intervenţia la faţa locului. Sunt trei decedaţi

INCIDENT GRAV în Portugalia: Grenade şi gloanţe au fost furate dintr-un depozit militar: „Hoţii par să fi acţionat în mod profesionist”

Grenade şi gloanţe au fost furate dintr-un depozit militar situat în centrul Portugaliei, anunţă armata portugheză, calificând incidentul drept "grav", relatează site-ul cotidianului Le Figaro.
INCIDENT GRAV în Portugalia: Grenade şi gloanţe au fost furate dintr-un depozit militar:
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da