Pictoriţa Medi Wechsler Dinu a murit luni, la vârsta de 107 ani, iar înmormântarea va avea loc miercuri, de la ora 11:00, la Cimitirul Filantropia, potrivit Uniunii Artiştilor Plastici din România.
La Alba Iulia a avut loc Seminarul de cercetare anual Bucharest Princeton seminar in early modern philosophy. Anul acesta seminarul a reunit cercetători şi studenţi de pe cinci continente. Un interviu cu Dana Jalobeanu despre actualitatea filosofiei şi despre raţiune şi tragedia de la Nisa.
De la începutul anului 2015 atacurile teroriste din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia s-au soldat cu aproape de 50 de ori mai mulţi morţi în comparaţie cu bilanţul victimelor atentatelor din Europa sau Statele Unite.
Coreea de Nord a lansat marţi dimineaţa trei rachete balistice, aparent în semn de protest faţa de decizia Coreei de Sud de a permite instalarea unui sistem american avansat de apărare antirachetă în ţară, au declarat oficialii de la Seul, potrivit The Associated Press.
Un grup de 24 de organizaţii neguvernamentale şi patru organizaţii internaţionale cer Curţii Constituţionale să respingă iniţiativa privind revizuirea Constituţiei în sensul definirii căsătoriei ca uniune între femeie şi bărbat, definiţie care ar încălca dreptul la viaţă privată şi familie.
Nu există niciun semn că lovitura de stat eşuată din Turcia a afectat acordul privind migraţia încheiat în acest an între Ankara şi Uniunea Europeană, a declarat un purtător de cuvânt a Ministerului german de Externe, citat de Reuters online.
Guvernul Canadei a transmis Marii Britanii că se concentrează pe semnarea Acordului comercial cu Uniunea Europeană, astfel că un pact similar cu Londra trece în plan secund, informează agenţiile de ştiri Reuters şi Bloomberg.
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a declarat luni seară, pentru CNN, va aproba orice decizie cu privire la pedeapsa capitală adoptată de parlament, întrucât "poporul turc doreşte pedeapsa cu moartea". Pe de altă parte el a subliniat că va cere Statelor Unite, în mod oficial, să îl extrădeze pe liderului religios Fethullah Gulen, considerat vinovat de organizarea loviturii de stat.
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat, luni, că un laborator antidoping din Moscova a protejat sportivi ruşi dopaţi pe durata Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci din 2014, notează Reuters. Dopajul la scară largă şi manipularea testelor sunt confirmate astfel în Rusia.
Cinci cetăţeni kosovari au fost condamnaţi pentru că intenţionau realizarea unei înregistrări video în numele reţelei teroriste Stat Islamic, informează ABC News.
Organizaţia internaţională de cooperare a forţelor de poliţie (INTERPOL) a anunţat, luni, că 4.000 de persoane au fost arestate şi 13 milioane de dolari au fost confiscaţi, în urma unei operaţiuni privind eradicarea jocurilor de culise pe piaţa pariurilor, în timpul Euro 2016.
Ministerul Afacerilor Externe salută dobândirea de către Romania a calităţii de membru CERN şi consideră că ţara noastră îşi va consolida capacitatea de cercetare şi vizibilitatea ştiinţifică naţionale în domeniu.
Autorul atacului comis în Germania a fost un cetăţean afgan în vârstă de 17 ani, care a folosit un cuţit şi un topor, rănind patru persoane, dintre care trei sunt în stare critică, anunţă Ministerul de Interne al landului Bavaria, precizând că alte 14 persoane sunt în stare de şoc.
Fundaşul românul Vlad Chiricheş a înscris, luni, un gol pentru italienii de la Napoli în meciul amical cu formaţia de amatori Anaune, încheiat cu scorul de 10-0, notează site-ul oficial al clubului napoletan.
O postare de pe Instagram face senzaţie. Aceasta îl înfăţişează pe prinţul Dubaiului, Sheikh Hamdan bin Mohammed bin Rashid Al Maktoum, alături de tatăl său, în timp ce merge cu metroul prin Londra, informează timeoutubai.
Autorităţile din Franţa au dejucat planul unui atac terorist de amploare chiar înainte de începerea Campionatului european de fotbal (Euro 2016), anunţă premierul Manuel Valls, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.
Procurorul DNA Marius Cătălin Vartic a fost numit luni de premierul Dacian Cioloş în fruntea Departamentului pentru luptă antifraudă (DLAF) pentru un mandat de cinci ani.
Ministerul Sănătăţii a cerut Inspecţiei Sanitare să facă verificări la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală după ce familia pilotului Marian Cojocaru a cerut transferul bărbatului în străinătate susţinând că acesta ar fi contactat mai multe infecţii intraspitaliceşti.
Generalul Akin Ozturk, fost comandant al Forţelor Aeriene turce, a recunoscut că a coordonat tentativa de lovitură de stat din Turcia, susţin autorităţile turce, conform agenţiei de ştiri Anadolu.
Meciul Steaua - CSMS Iaşi, care era programat duminică, 23 iulie, în prima etapă a Ligii 1, a fost amânat pe motivul că, peste mai puţin de 48 de ore de la partida cu ieşenii, Steaua ar fi urmat să joace cu Sparta Praga, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.
Fostul ministru al Muncii, Ana Costea, a declarat pentru MEDIAFAX că în perioada în care a deţinut funcţia primea informări zilnic de la SRI însă niciuna nu ar fi vizat posibile suspiciuni de trafic de minori, în ceea ce priveşte copiii din centrele de plasament.
Arbori de pe 2.335 de hectare de pădure din zona Demăcuşa, judeţul Suceava, au fost dezrădăcinaţi sau doborâţi, în urma unei furtuni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Adelina Pestriţu a realizat un shooting pentru revista internaţională Trend Prive Magazine, editată şi tiparită în America şi distribuită în 80 de ţări ale lumii, vedeta promovând în imaginile în care apare, obiective turistice din România precum Ateneul Român, Casa Poporului sau Palatul CEC.
Turcia va respecta principiile statului de drept în acţiunile de pedepsire a persoanelor implicate în tentativa de lovitură de stat soldată cu cel puţin 308 morţi, susţine premierul Binali Yildirim, citat de publicaţia NouvelObs.
Unchiul şoferului de camion care a ucis 84 de persoane în Franţa, de Ziua Naţională, a spus că nepotul său a fost îndoctrinat acum aproximativ două săptămâni de către un membru algerian al celulei Stat Islamic din Nisa, relatează The Associated Press online.
Prefectul judeţului Maramureş, Sebastian Mihai Lupuţ, a emis, luni, ordinul de suspendare din funcţie a primarului Cătălin Cherecheş, ca urmare a menţinerii măsurii arestării preventive, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Manuel Valls a fost huiduit de către cei care au luat parte la un moment de reculegere la Nisa, locul în care, marţi, un atacator a omorât 84 de oameni.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, cu privire la sesizarea de plagiat în cazul lucrării de doctorat a preşedintelui PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, că liberalul a fost întrebat despre acest lucru în şedinţa de partid şi a susţinut că nu are nicio emoţie.
Senatorul UNPR Ilie Năstase a declarat luni că îşi va da demisia din partid şi le-a transmis colegilor să nu se bazeze pe el pentru fuziunea cu PMP, considerând că "se împrietenesc cu dracul".
Instrumentul care ar elimina suspiciunile de fraudă şi corupţie din procedurile de achiziţii publice, ”lista neagră” a firmelor care nu au respectat procedurile, este cerut de lege dar nu funcţionează, deşi România ar trebui să respecte, în exerciţiul financiar european 2014-2020, noile directive.
Turcia riscă excluderea din NATO în cazul abandonării principiilor democratice şi nerespectării statului de drept, avertizează John Kerry, secretarul de Stat al Statelor Unite, citat de site-ul publicaţiei The Washington Post.
Ministerul Afacerilor Externe avertizează luni că situaţia de securitate din Turcia se menţine instabilă mai ales în Ankara şi Istanbul şi cere cetăţenilor români să rămână extrem de precauţi şi vigilenţi.
Uniunea Europeană începe acum să înţeleagă mai bine importanţa dialogului cu Rusia, bazat pe egalitatate şi avantajos de ambele părţi, a declarat, luni, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în urma discuţiilor cu omologul său portughez, Augusto Santos Silva, informează agenţia Tass.
Jucătoarea de tenis Cagla Buyukakcay, din Turcia, aflată pe locul 67 în clasamentul mondial, va participa, în locul Simonei Halep, la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, după ce numărul 5 WTA şi-a anunţat retragerea din cauza virusului Zika, informează cotidianul Sabah.
Adevarata luptă care se duce zilele acestea în Turcia este cea a omului cu puterea. Puterea, adică cel mai puternic drog de pe planetă, de pe o planetă care deja ne strânge la umeri şi ne determină să ne purtăm, ca omenire, ilogic.
La o zi de la demararea campaniei "Carte la Metrou", care încurajează cititul în metroul bucureştean, organizată de editura Litera şi Metrorex, prin care călătorii surprinşi citind o carte primesc încă una de la voluntarii Litera, la metrou între 18-22 iulie, a apărut un prim bilanţ al acţiunii.
Rusia a furnizat Iranului fragmente ale sistemelor de rachetă sol-aer S-300, urmând a încheia livrarea tuturor componentelor până la sfârşitul anului 2016, informează site-ul agenţiei Reuters.
13 deţinuţi continuă protestele, nemulţumiţi de condiţiile din penitenciare, zece dintre aceştia refuzând hrana iar alţi trei fiind urcaţi pe acoperişul unei secţii de cazare, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a anunţat suspendarea grevei generale din administraţie care urma să fie declanşată marţi, pe termen nelimitat, ca urmare a unor negocieri purtate la sfârşitul săptămânii cu vicepremierul Vasile Dîncu, transmite corespondentul MEDIAFAX.