CELE MAI NOI ARTICOLE

ASF modifică norma privind RCA şi impune anumite condiţii asigurătorilor

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) vrea să modifice norma privind asigurările RCA pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, prin care asigurătorii vor fi obligaţi să coreleze evoluţia nivelului tarifelor cu nivelul daunalităţii pentru fiecare segment de asiguraţi.
ASF modifică norma privind RCA şi impune anumite condiţii asigurătorilor

Liderul PSD Satu Mare, Mircea Govor, arestat preventiv

Preşedintelui PSD Satu Mare, Mircea Govor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a fost arestat preventiv, miercuri, după ce ICCJ a admis cererea DNA, în dosarul în care este acuzat de şantaj şi intervenţii la persoane din conducerea ANAF pentru numirea unor persoane propuse de el la AJFP.
Liderul PSD Satu Mare, Mircea Govor, arestat preventiv

Circulaţia pe lotul 2 al tronsonului de autostradă Timişoara-Lugoj, deschisă de miercuri

Circulaţia pe lotul al doilea al tronsonului de autostradă Timişoara-Lugoj, de 25,6 kilometri, va fi deschisă de miercuri, 23 decembrie, începând cu ora 19:00, a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Circulaţia pe lotul 2 al tronsonului de autostradă Timişoara-Lugoj, deschisă de miercuri

Intervenţie chirurgicală în premieră, împotriva infertilităţii bolnavilor de cancer

Un copil în vârstă de nouă ani, care are pe creier o tumoare inoperabilă, a suferit o intervenţie chirurgicală, în premieră în Marea Britanie, în urma căreia medicii i-au prelevat şi congelat ţesut testicular, astfel încât pacientul să poată avea copii când va ajunge la maturitate, scrie bbc.com.
Intervenţie chirurgicală în premieră, împotriva infertilităţii bolnavilor de cancer

Dedu: Turneul preolimpic la care vom juca va avea loc în Danemarca. Vom face un protest

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat, miercuri, că turneul preolimpic la care va juca naţionala feminină va avea loc în Danemarca.
Dedu: Turneul preolimpic la care vom juca va avea loc în Danemarca. Vom face un protest

Serialul „Deschide ochii!”, cu Victor Rebengiuc în rol principal, difuzat din 4 ianuarie la Pro TV

Serialul poliţist "Deschide ochii!", regizat de Iura Luncaşu, cu actorii Victor Rebengiuc, Luminiţa Gheorghiu şi Andi Vasluianu în distribuţie, va fi difuzat începând cu data de 4 ianuarie la Pro TV.
Serialul

CRĂCIUN 2015: Se schiază pe Valea Prahovei. La Sinaia zăpada are o jumătate de metru, iar în Poiana Braşov, 40 de centimetri

Turiştii pot schia în condiţii bune la Sinaia, unde pârtiile de mare altitudine sunt acoperite cu zăpadă naturală, dar şi la Azuga, unde au fost pornite tunurile de zăpadă pe pârtiile pentru începători, precum şi la Poiana Braşov, stratul de zăpadă măsurând aproximativ 40 de centimetri.
CRĂCIUN 2015: Se schiază pe Valea Prahovei. La Sinaia zăpada are o jumătate de metru, iar în Poiana Braşov, 40 de centimetri

Fostul şef CNADNR, Narcis Neaga, audiat la DNA

Fostul şef al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neaga, a venit la DNA, miercuri, pentru a fi audiat în dosarul privind autostrada Sibiu - Orăştie, potrivit unor surse judiciare.
Fostul şef CNADNR, Narcis Neaga, audiat la DNA

Mega Image deschide în Băneasa cel mai mare magazin al reţelei în România

Lanţul de supermarketuri Mega Image va deschide, joi, cel de-al patrulea Concept Store din Bucureşti, în zona Băneasa, acesta fiind cel mai mare magazin al reţelei în România, cu o suprafaţă de 2.100 de metri pătraţi.
Mega Image deschide în Băneasa cel mai mare magazin al reţelei în România

Medic de la „Marie Curie”: SIAMEZELE au o singură inimă, nu se ia în calcul separarea. Este cel mai grav caz pe care l-am văzut vreodată

Siamezele internate la Spitalul "Marie Curie" au o singură inimă şi ficat comun, sunt ţinute în viaţă de aparate, separarea lor nu este luată în calcul în acest moment, fiind cel mai grav caz pe care medicii din unitatea sanitară l-au văzut până acum, au spus reprezentanţii unităţii sanitare.
Medic de la

Opt lideri operaţionali ai reţelei teroriste Stat Islamic, ucişi în Irak

Opt lideri operaţionali ai reţelei teroriste Stat Islamic au murit în urma unor raiduri aeriene efectuate în Irak, anunţă Televiziunea publică de la Bagdad, citată de postul Al Jazeera.
Opt lideri operaţionali ai reţelei teroriste Stat Islamic, ucişi în Irak

Costurile standard în învăţământul preuniversitar au fost majorate

Costul standard per elev în învăţământul gimnazial din mediul urban, pentru anul 2016, creşte de la 2520 lei la 3043 lei, iar în mediul rural, de la 2898 lei la 3499 lei, potrivit deciziei Guvernului care a adoptat o hotărâre privind normele metodologice pentru determinarea costului standard.
Costurile standard în învăţământul preuniversitar au fost majorate

Consumul de marijuana, LEGALIZAT în Columbia în scopuri medicale

Preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, a semnat, marţi, un decret prin care a legalizat consumul de marijuana în scopuri medicale, informează Reuters.
Consumul de marijuana, LEGALIZAT în Columbia în scopuri medicale

O „minge de foc” observată de locuitori din vestul SUA era un fragment dintr-o rachetă rusească – VIDEO

O "minge de foc" observată marţi seara de mai mulţi locuitori din trei state situate în vestul SUA era de fapt un fragment dintr-o rachetă lansată luni de Rusia, care reintra în atmosferă, relatează ABC News.
O

INEDIT: Decoraţiuni de Crăciun realizate din canistrele gazelor lacrimogene – FOTO

Un bărbat a găsit metoda perfectă de a atrage atenţia asupra conflictelor din Israel. Acesta realizează decoraţiuni pentru bradul de Crăciun din canistre găsite pe străzile unde forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene.
INEDIT: Decoraţiuni de Crăciun realizate din canistrele gazelor lacrimogene - FOTO

Handbalistele de la HC Vardar Skopje au pozat pentru un calendar sexy pe 2016 – GALERIE FOTO

Handbalistele de la HC Vardar Skopje, echipă care evoluează în grupa Ligii Campionilor din care face parte şi CSM Bucureşti, au pozat pentru un calendar sexy pe anul 2016.
Handbalistele de la HC Vardar Skopje au pozat pentru un calendar sexy pe 2016 - GALERIE FOTO

Mai multe fonduri ale Templeton au vândut acţiuni OMV Petrom de aproape 20 de milioane de lei

Mai multe fonduri ale Franklin Templeton au vândut marţi acţiuni la OMV Petrom (SNP) în valoare de 19,6 milioane lei (4,3 milioane euro), în timp ce fondul suveran al Norvegiei a vândut titluri de 1,3 milioane lei (287.600 euro).
Mai multe fonduri ale Templeton au vândut acţiuni OMV Petrom de aproape 20 de milioane de lei

Femeia din judeţul Suceava care s-a aruncat cu copilul în braţe în faţa unui tren, trimisă în judecată

Femeia din judeţul Suceava care, la sfârşitul lunii septembrie, s-a aruncat în faţa unui tren, ţinându-l în braţe pe fiul ei în vârstă de cinci ani, a fost trimisă în judecată pentru tentativă la violenţă în familie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Femeia din judeţul Suceava care s-a aruncat cu copilul în braţe în faţa unui tren, trimisă în judecată

Actorul Daniel Craig, vedeta pe care britanicii şi-ar dori cel mai mult să o sărute

Actorul Daniel Craig şi cântăreaţa Cheryl Fernandez-Versini au ocupat primele locuri în topul vedetelor pe care britanicii şi-ar dori cel mai mult să le sărute, informează contactmusic.com.
Actorul Daniel Craig, vedeta pe care britanicii şi-ar dori cel mai mult să o sărute

Medic de la Spitalul de Ortopedie Foişor, reţinut după ce a luat 5.000 de lei ca să opereze un copil

Medicul Traian Romeo Ursu de la Spitalul de Ortopedie Foişor din Capitală a fost reţinut pentru că ar fi luat mită 5.000 de lei ca să opereze un copil, procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti cerând instanţei arestarea preventivă a acestuia.
Medic de la Spitalul de Ortopedie Foişor, reţinut după ce a luat 5.000 de lei ca să opereze un copil

Legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor, promulgată de Klaus Iohannis. Preşedintele a promulgat şi legea prin care parlamentarii rămân fără maşini, dar primesc bani de transport

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru completarea Statutului deputaţilor şi senatorilor, care introduce pensiile speciale pentru parlamentari, act normativ care a fost reexaminat de Parlament.
Legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor, promulgată de Klaus Iohannis. Preşedintele a promulgat şi legea prin care parlamentarii rămân fără maşini, dar primesc bani de transport

Protest al unor pasageri români pe un aeroport din Italia, după anularea unui zbor spre România. Wizz Air: Zborul a fost anulat din cauza ceţii

Cel puţin 130 de pasageri români protestează pe aeroportul oraşului italian Pisa după anularea, în urmă cu 24 de ore, a unei curse aeriene spre Bucureşti, informează site-ul agenţiei ANSA. Reprezentanţii companiei Wizz Air au transmis că zborul a fost anulat din cauza ceţii.
Protest al unor pasageri români pe un aeroport din Italia, după anularea unui zbor spre România. Wizz Air: Zborul a fost anulat din cauza ceţii

TRAGEDIA din Colectiv: Ultimii trei răniţi care mai erau în Spitalul Militar au fost externaţi. În străinătate rămân internaţi 19

Ultimii trei răniţi în incendiul din Clubul Colectiv care mai erau în Spitalul Militar au fost externaţi miercuri, dar vor continua tratamentul şi vor începe recuperarea în ambulatoriu, a declarat comandantul unităţii medicale, Florentina Ioniţă-Radu.
TRAGEDIA din Colectiv: Ultimii trei răniţi care mai erau în Spitalul Militar au fost externaţi. În străinătate rămân internaţi 19

REPORTAJ: Dorinţe de copil în România de azi: Să-mi aducă Moşul mâncare de Crăciun, ulei sau făină

Zeci de copii din familii sărace din Prahova celebrează Crăciunul la centrul unei fundaţii din Ploieşti, unde primesc daruri mai frumoase şi mai multe decât acasă, dar şi mâncare caldă. Copiii vor de la Moş Crăciun o păpuşă mică sau câteva dulciuri,iar unii i-au cerut ulei şi făină.
REPORTAJ: Dorinţe de copil în România de azi: Să-mi aducă Moşul mâncare de Crăciun, ulei sau făină

Petre Tobă: 37.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, mobilizaţi în perioada sărbătorilor

Aproximativ 37.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri, personal SMURD vor fi mobilizaţi în perioada Sărbătorilor, a anunţat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, precizând că zilnic vor fi gata de intervenţie 293 echipaje SMURD şi peste 750 echipaje de ambulanţă.
Petre Tobă: 37.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, mobilizaţi în perioada sărbătorilor

CRĂCIUN 2015: Programul BĂNCILOR în perioada 25-26 decembrie

Băncile vor avea închise agenţiile în zilele de 25 şi 26 decembrie în majoritatea cazurilor, cu excepţia unor unităţi din mall-uri, iar pe 24 decembrie programul de lucru cu publicul va fi redus în cele mai multe sucursale, urmând ca in intervalul 28-30 decembrie să se lucreze normal.
CRĂCIUN 2015: Programul BĂNCILOR în perioada 25-26 decembrie

VREMEA se menţine mai caldă decât în mod obişnuit. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Joi,deşi valorile termice diurne vor marca o scădere faţă de ziua precedentă, îndeosebi în jumătatea de nord a ţării, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, informează Angenţia Naţională de Meteorologie.
VREMEA se menţine mai caldă decât în mod obişnuit. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul copiilor luaţi din familie de autorităţile norvegiene

Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul celor cinci copii luaţi de la părinţii lor de către autorităţile norvegiene, pe criterii religioase şi în vederea adopţiei în acest stat, fiind cerute clarificări Ombudsman-ului Regatului Norvegiei.
Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul copiilor luaţi din familie de autorităţile norvegiene

Tadici: Cristina Neagu să fie sănătoasă şi să aibă un Crăciun fericit, nu m-am referit la ea

Fostul antrenor al naţionalei de handbal feminin Gheorghe Tadici a declarat, mircuri, pentru MEDIAFAX, că îi urează un Crăciun fericit Cristinei Neagu şi a precizat că nu s-a referit la ea, după ce handbalista a spus că unele afirmaţii ale tehnicianului la adresa echipei au fost jignitoare.
Tadici: Cristina Neagu să fie sănătoasă şi să aibă un Crăciun fericit, nu m-am referit la ea

Gigi Neţoiu, condamnat în martie 2014 în dosarul „Transferurilor”, va fi eliberat condiţionat

Gigi Neţoiu, condamnat în martie 2014 la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul "Transferurilor", va fi eliberat condiţionat, după ce a executat un an şi nouă luni din pedeapsă, a decis definitiv, miercuri, Tribunalul Mehedinţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Gigi Neţoiu, condamnat în martie 2014 în dosarul

CRĂCIUN 2015. Metroul circulă în prima şi a doua zi de Crăciun la interval de nouă minute

Trenurile de metrou circulă în prima şi a doua zi de Crăciun la interval de nouă minute pe toate cele patru magistrale, iar tramvaiele, troleibuzele şi autobuzele RATB vor ajunge în staţii la intervale mai mari, conform programului unei zile de duminică.
CRĂCIUN 2015. Metroul circulă în prima şi a doua zi de Crăciun la interval de nouă minute

Johnny Depp, pe primul loc în topul Forbes al actorilor cu onorarii exagerate din 2015 – VIDEO

Johnny Depp ocupă primul loc în topul Forbes al actorilor cu onorarii exagerate din 2015, în raport cu veniturile aduse de filmele în care au jucat, starul american generând 1,2 dolari pentru fiecare dolar cu care a fost plătit, informează bbc.com.
Johnny Depp, pe primul loc în topul Forbes al actorilor cu onorarii exagerate din 2015 - VIDEO

CRĂCIUN 2015: Nouă spitale din Capitală asigură asistenţa medicală de Crăciun. 12 farmacii au program non-stop

Toate cele nouă spitale de urgenţă din Capitală şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov asigură, prin liniile de gardă, asistenţa medicală în perioada Crăciunului, iar 12 farmacii au program non-stop.
CRĂCIUN 2015: Nouă spitale din Capitală asigură asistenţa medicală de Crăciun. 12 farmacii au program non-stop

NASA a anulat lansarea unei sonde spaţiale marţiene, din cauza unei defecţiuni tehnice

O sondă spaţială americană, a cărei lansare spre planeta Marte era programată în martie 2016, va rămâne la sol timp de cel puţin doi ani, din cauza unei defecţiuni tehnice, înregistrată la nivelul unui instrument principal de cercetare aflat la bordul acesteia, a anunţat NASA, citată de Reuters.
NASA a anulat lansarea unei sonde spaţiale marţiene, din cauza unei defecţiuni tehnice

Echipa de handbal feminin a României, câştigătoarea medaliei de bronz la CM, premiată de Guvern. Cioloş: „Sunt convins că vă veţi califica la Jocurile Olimpice” – GALERIE FOTO

Guvernul a organizat, miercuri, la Palatul Victoria, festivitatea de premiere a echipei naţionale de handbal feminin a României, câştigătoare a medaliei de bronz la Campionatul Mondial, fiecare jucătoare urmând să primească 60.000 de lei, premierul Dacian Cioloş transmiţându-le că vor avea tot sprijinul său şi că e convins că se vor califica la JO.
Echipa de handbal feminin a României, câştigătoarea medaliei de bronz la CM, premiată de Guvern. Cioloş:

Pro TV a achiziţionat formatul TV „Survivor”

Pro TV a achiziţionat licenţa de producţie şi difuzare a formatului "Survivor", un show de televiziune în care 16 aventurieri vor fi trimişi pe o insulă pustie, unde vor trebui să se descurce cu resurse minime şi să facă faţă unor condiţii neprietenoase, într-o cursă pentru marele premiu pus în joc.
Pro TV a achiziţionat formatul TV

Cum va fi VREMEA de Crăciun şi Revelion. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni pentru fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 22 decembrie 2015 - 3 ianuarie 2016, care vizează toate regiunile ţării: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, precum şi zona montană.
Cum va fi VREMEA de Crăciun şi Revelion. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni pentru fiecare regiune a ţării

Petre Tobă, după cozile formate la intrarea în ţară: A fost creată o secţiune pe site-ul Poliţiei de Frontieră cu informaţii despre timpii de aşteptare la frontiere

Ministrul de Interne, Petre Tobă, a anunţat, miercuri, că pe site-ul Poliţiei de Frontieră a fost realizată o secţiune cu informaţii actualizate din două în două ore privind timpii de aşteptare la frontiere şi urmează să fie creată şi o aplicaţie pentru telefoane mobile despre situaţia la frontiere.
Petre Tobă, după cozile formate la intrarea în ţară: A fost creată o secţiune pe site-ul Poliţiei de Frontieră cu informaţii despre timpii de aşteptare la frontiere

Explozie într-un restaurant din centrul oraşului Stockholm

Un dispozitiv a explodat într-un restaurant din centrul oraşului Stockholm, în noaptea de marţi spre miercuri, a anunţat o purtătoare de cuvânt a poliţiei suedeze, citată de agenţia Belga, transmite site-ul de ştiri 7sur7.be.
Explozie într-un restaurant din centrul oraşului Stockholm

Fiscul rambursează miercuri TVA de 915,7 milioane lei pentru deconturile din perioada 9-21 decembrie

ANAF va plăti miercuri firmelor 915,7 milioane lei, reprezentând sumele de restituit aferente deconturilor de TVA stabilite luni printr-o selecţie suplimentară, în valoare totală de 1,09 miliarde lei, pentru perioada 9-21 decembrie, în plus faţă de cele 1,28 miliarde lei anunţate la începutul lunii.
Fiscul rambursează miercuri TVA de 915,7 milioane lei pentru deconturile din perioada 9-21 decembrie
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da