CELE MAI NOI ARTICOLE

AEP: 54 de noi secţii de votare, înfiinţate în 20 de judeţe. Numărul alegătorilor a crescut

Autoritatea Electorală Permanentă a precizat luni că, în prima jumătate a anului, au fost înfiinţate 54 de noi secţii de votare în 20 de judeţe, 9 dintre acestea fiind situate în judeţul Iaşi, iar numărul alegătorilor a crescut de la 18.159.151 la 18.269.517.
AEP: 54 de noi secţii de votare, înfiinţate în 20 de judeţe. Numărul alegătorilor a crescut

Casa Regală: Retragerea titlului principelui Nicolae nu este o pedeapsă. Decizia a fost luată în asentiment

Retragerea titlului principelui Nicolae nu este o pedeapsă, ci a fost o decizie a regelui pentru viitor, după ce acesta a observat comportamentul nepotului său în public şi în privat, decizia fiind luată în asentiment, a explicat consilierul personal al familiei regale Ion Luca Vlad.
Casa Regală: Retragerea titlului principelui Nicolae nu este o pedeapsă. Decizia a fost luată în asentiment

Simona Halep a deschis bursa de la Toronto – VIDEO

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a deschis, luni dimineaţă, bursa de la Toronto, una dintre cele mai mari din lume, acţionând clopoţelul care anunţă începerea tranzacţiilor.
Simona Halep a deschis bursa de la Toronto - VIDEO

Televiziunea Nat Geo People se va lansa în România pe 1 septembrie – VIDEO

Televiziunea Nat Geo People, care face parte din portofoliul companiei National Geographic Channels International (NGCI), se va lansa în România, pe 1 septembrie, fiind disponibilă abonaţilor Telekom.
Televiziunea Nat Geo People se va lansa în România pe 1 septembrie - VIDEO

Concordia Chiajna a reziliat contractul cu antrenorul Marius Baciu

Conducerea clubului Concordia Chiajna a reziliat, luni, pe cale amiabilă contractul cu antrenorul Marius Baciu, acesta devenind astfel primul tehnician din Liga I care îşi pierde postul de la începerea actualului sezon.
Concordia Chiajna a reziliat contractul cu antrenorul Marius Baciu

Cel puţin 11 morţi şi alţi 20 de răniţi, în India, într-o busculadă produsă în faţa unui templu – VIDEO

Cel puţin 11 persoane au murit şi alte 20 au fost rănite, luni, în estul Indiei, într-o busculadă produsă la intrarea într-un templu, relatează site-ul publicaţiei franceze Le Monde.
Cel puţin 11 morţi şi alţi 20 de răniţi, în India, într-o busculadă produsă în faţa unui templu - VIDEO

Românii din Timoc cer din nou retragerea ambasadorului României de la Belgrad

Românii din Timoc au cerut, luni, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, pentru al treilea an consecutiv, retragerea ambasadorului României la Belgrad, Daniel Banu, şi a consulului din Zaicear, Iulian Niţu, pe care îi acuză că promovează o "politică antiromânească".
Românii din Timoc cer din nou retragerea ambasadorului României de la Belgrad

Ghiţă Mureşan, la tabăra de baschet pentru copii „Summer Camp”: Naţionala României e departe de baschetul european. Trebuie să schimbăm mentalitatea – FOTO

Fostul baschetbalist în NBA, Ghiţă Mureşan, consideră că naţionala de baschet a României este, încă, departe de baschetul european, susţinând că pentru remedierea situaţiei ar trebui schimbată mentalitatea, iar antrenorii tineri trimişi la pregătire în străinătate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ghiţă Mureşan, la tabăra de baschet pentru copii

Furtuni cu grindină în Italia, după săptămâni de caniculă

Furtuni violente, inclusiv cu grindină, au avut loc luni în regiuni din Italia, după mai multe săprămâni de caniculă, relatează filiala italiană a publicaţiei The Local.
Furtuni cu grindină în Italia, după săptămâni de caniculă

Arhitecta Oana Stănescu, colaboratoare a rapperului Kanye West, elogiată în The New York Times – FOTO

Arhitecta română Oana Stănescu, o colaboratoare a rapperului Kanye West, este subiectul unui articol elogios, care a fost publicat recent pe site-ul prestigiosului cotidian american The New York Times.
Arhitecta Oana Stănescu, colaboratoare a rapperului Kanye West, elogiată în The New York Times - FOTO

Mesajele “SECRETE” ascunse în LOGO-URI celebre – FOTO

Siglele unora dintre cele mai cunoscute companii din lume ascund, uneori, semnificaţii pe care nu toţi clienţii lor le percep instantaneu. Când ajung să o facă, însă, imaginea companiei are, de cele mai multe ori, de câştigat de pe urma creativităţii celor care au creat aceste logo-uri.
Mesajele “SECRETE” ascunse în LOGO-URI celebre – FOTO

Banca Românească, amendată cu 40.000 lei de ANPC, pentru comisioane ilegale la credite. Ordinul, contestat de instituţia bancară

Banca Românească a fost sancţionată cu 40.000 de lei pentru încasarea de comisioane ilegale la creditele ipotecare şi la cele de nevoi personale, în total fiind prejudiciaţi 27.000 de clienţi, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca. Ordinul este contestat, însă, de bancă.
Banca Românească, amendată cu 40.000 lei de ANPC, pentru comisioane ilegale la credite. Ordinul, contestat de instituţia bancară

Biletele pentru concertul Violetta Live din Piaţa Constituţiei din Bucureşti au fost suplimentate

Biletele pentru concertul Violetta Live, care are ca protagonişti vedetele serialului "Violetta" al Disney Channel şi va avea loc pe 2 septembrie, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, au fost suplimentate, ca urmare a numeroaselor solicitări din ultimele săptămâni, anunţă organizatorii, Emagic.
Biletele pentru concertul Violetta Live din Piaţa Constituţiei din Bucureşti au fost suplimentate

Moise Guran va realiza emisiunea „Biziday”, din septembrie, la Digi 24

Moise Guran va realiza emisiunea de analize economice şi infotainment "Biziday", din septembrie, la Digi 24, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din televiziunea de ştiri.
Moise Guran va realiza emisiunea

Medic ortoped de la Spitalul Judeţean Braşov, reţinut pentru luare de mită

Un medic ortoped de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant primind 900 de lei de la un investigator sub acoperire în schimbul unei intervenţii chirurgicale, iar un medic anestezist a fost prins luând mită 200 lei.
Medic ortoped de la Spitalul Judeţean Braşov, reţinut pentru luare de mită

Miliardarul american Warren Buffett a perfectat cea mai scumpă achiziţie de până acum, o companie de 32 de miliarde de dolari

Investitorul american Warren Buffett, cu o avere estimată la 67 de miliarde de dolari, a anunţat luni preluarea companiei Precision Castparts pentru aproximativ 32 de miliarde de dolari, aceasta fiind cea mai mare achiziţie de până acum a miliardarului, potrivit Wall Street Journal.
Miliardarul american Warren Buffett a perfectat cea mai scumpă achiziţie de până acum, o companie de 32 de miliarde de dolari

Poliţistul care a sărit în mare, dintr-o barcă, pentru a scăpa de procurorii DNA, trimis în judecată

Poliţistul judiciarist din Constanţa care a fost prins în flagrant de DNA când primea 3.000 de euro de la un denunţător ca să nu dispună începerea urmăririi penale a acestuia şi a încercat să scape de anchetatori sărind în mare din barca în care se afla a fost trimis în judecată pentru luare de mită
Poliţistul care a sărit în mare, dintr-o barcă, pentru a scăpa de procurorii DNA, trimis în judecată

Gorghiu: Discuţiile privind Codul Fiscal trebuie să fie publice

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu spune că invitaţia PNL la consultări a primit răspuns favorabil din partea liderilor UDMR, UNPR, PSD şi ALDE şi că este de acord cu propunerile UNPR şi PSD ca discuţiile să fie mai întâi pe Codul Fiscal şi cu specialiştii, arătând că acestea trebuie să fie publice.
Gorghiu: Discuţiile privind Codul Fiscal trebuie să fie publice

Bărbat arestat pentru că a întreţinut acte sexuale cu trei fete cu vârste între opt şi 11 ani

Un bărbat de 64 de ani a fost arestat preventiv de Judecătoria Bacău, pentru că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu o fată de 11 ani, în prezenţa altor două minore, de opt şi zece ani.
Bărbat arestat pentru că a întreţinut acte sexuale cu trei fete cu vârste între opt şi 11 ani

Fost adjunct Hidroelectrica Argeş, trimis în judecată, alături de mama sa

Octavian Oprea, fost adjunct al sucursalei Hidroelectrica Argeş,a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a luat mită 164.000 lei pentru favorizarea unei firme în obţinerea unor contracte de lucrări de mentenanţă, bani din care şi-a cumpărat o maşină de lux, pe care a trecut-o pe numele mamei sale.
Fost adjunct Hidroelectrica Argeş, trimis în judecată, alături de mama sa

Patru poliţişti turci, ucişi într-un atac insurgent – VIDEO

Patru poliţişti turci au murit, luni, într-un atac cu bombă atribuit insurgenţilor kurzi, informează presa turcă, citată de site-ul agenţiei AFP.
Patru poliţişti turci, ucişi într-un atac insurgent - VIDEO

Regele Mihai a RETRAS titlul de „Principe al României” nepotului său Nicolae: „Familia Regală şi societatea românească vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, cu principii morale”

Regele Mihai a decis luni să retragă titlul de "Principe al României" nepotului său Nicolae şi să îl excludă din succesiunea la Coroana României. Mama fostului principe, "Alteţa Sa Regală Principesa Elena a primit înştiinţarea acestei decizii, printr-o scrisoare personală trimisă de Majestatea Sa Regele".
Regele Mihai a RETRAS titlul de

Coreea de Nord, acuzată pentru producerea exploziei din zona demilitarizată

Coreea de Nord este responsabilă de producerea exploziei în care au fost răniţi doi militari, săptămâna trecută, în zona demilitarizată dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud, potrivit Naţiunilor Unite şi a autorităţilor din Seul, informează site-ul agenţiei de presă germane DPA.
Coreea de Nord, acuzată pentru producerea exploziei din zona demilitarizată

Nouă profesori, sancţionaţi cu desfacerea contractelor de muncă după bacalaureatul de la Făget

Nouă profesori au fost sancţionaţi de ISJ Timiş cu desfacerea disciplinară a contractelor de muncă, după ce au permis elevilor să copieze la examenul de bacalaureat susţinut la centrul de la Liceul "Traian Vuia" din Făget, iar 143 de elevi au fost eliminaţi din examen în urma anchetei ISJ.
Nouă profesori, sancţionaţi cu desfacerea contractelor de muncă după bacalaureatul de la Făget

Televiziunea Prima TV şi-a cerut insolvenţa

Televiziunea generalistă Prima TV, deţinută de omul de afaceri Cristian Burci, şi-a cerut insolvenţa, printr-un dosar înregistrat recent la Tribunalul Bucureşti.
Televiziunea Prima TV şi-a cerut insolvenţa

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Ungariei la Bucureşti, CONVOCAT la MAE, în urma unor declaraţii

Nagy Károly Zoltán, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Ungariei la Bucureşti, a fost convocat luni la Ministerul Afacerilor Externe, în urma unor declaraţii de presă făcute de ambasadorul maghiar Zákonyi Botond pe tema relaţiilor bilaterale româno-ungare.
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Ungariei la Bucureşti, CONVOCAT la MAE, în urma unor declaraţii

Poliţistă locală din Galaţi, rănită după ce un tânăr a aruncat o secure spre ea, în timpul unei misiuni

O femeie care lucrează la Poliţia Locală Galaţi a fost rănită după ce, în timpul unei misiuni, un tânăr de 23 de ani a aruncat o secure spre ea, acesta fiind ulterior reţinut pentru 24 de ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Poliţistă locală din Galaţi, rănită după ce un tânăr a aruncat o secure spre ea, în timpul unei misiuni

Noi INCENDII de vegetaţie în zona interzisă din Cernobîl. Kievul afirmă că situaţia este sub control

Noi incendii de vegetaţie au izbucnit în zona interzisă din Cernobîl, la sfârşitul săptămânii trecute, dar autorităţile ucrainene afirmă că situaţia este sub control, relatează agenţia Interfax Ucraina în pagina electronică.
Noi INCENDII de vegetaţie în zona interzisă din Cernobîl. Kievul afirmă că situaţia este sub control

„Spectacolul mereu aproape”, cu „X-Factor” şi „Ham Talent”, în toamnă, la Antena 1

Antena 1 mizează în această toamnă pe "spectacolul mereu aproape", pregătind sezoane noi ale unor emisiuni consacrate, precum "Te cunosc de undeva" şi "X-Factor", dar şi show-uri în premieră, ca "Ham Talent" şi "Am ceva să-ţi spun".

Persoane înarmate au deschis focul asupra consulatului Statelor Unite din Istanbul – VIDEO

Două persoane înarmate au deschis focul luni asupra consulatului Statelor Unite din Istanbul, declanşând un schimb de focuri cu poliţia, înainte de a fugi, relatează presa turcă, citată de Associated Press în pagina electronică.
Persoane înarmate au deschis focul asupra consulatului Statelor Unite din Istanbul - VIDEO

Facebook a decretat: existenţa „LOL” se apropie de sfârşit

Folosirea "LOL", acronimul pentru "laugh out loud", este în scădere accelerată pe Facebook, locul acestei expresii fiind luat de termenul "haha" şi de emoticoane, potrivit unui studiu despre exprimarea online a veseliei, realizat de această platformă de socializare şi citat de telegraph.co.uk.
Facebook a decretat: existenţa

Comisia Europeană aprobă finanţare pentru migraţie în valoare de 2,4 miliarde euro. Cât primeşte România

Comisia Europeană (CE) a anunţat luni aprobarea a 23 de programe multianuale pentru migraţie, în valoare de 2,4 miliarde de euro, prin Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare (AMIF) şi Fondul de Securitate Internă (ISF), România primind aproape 100 de milioane de euro.
Comisia Europeană aprobă finanţare pentru migraţie în valoare de 2,4 miliarde euro. Cât primeşte România

TRAGEDIA Germanwings: Rudele victimelor pregătesc o acţiune în instanţă în SUA contra Lufthansa

Familiile pasagerilor decedaţi în accidentul aviatic în care un avion al companiei aeriene Germanwings s-a prăbuşit în munţii Alpi, în Franţa, pregătesc o acţiune în instanţă împotriva companiei Lufthansa în Statele Unite, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.
TRAGEDIA Germanwings: Rudele victimelor pregătesc o acţiune în instanţă în SUA contra Lufthansa

Un jurnalist din Azerbaidjan a decedat după ce a fost bătut pentru că a criticat un fotbalist – FOTO

Jurnalistul Rasim Aliyev a încetat din viaţă, duminică, la Baku, după ce a fost bătut de câţiva bărbaţi pentru că l-a criticat pe căpitanul echipei Qabala, Javid Huseynov, după un gest al acestuia de la meciul cu Apollon Limassol, din preliminariile Ligii Europa.
Un jurnalist din Azerbaidjan a decedat după ce a fost bătut pentru că a criticat un fotbalist - FOTO

Preşedinte FR Gimnastică: Am inspectat sala de la Cluj. Până în septembrie trebuie să anunţăm UEG despre gazda Campionatelor Europene din 2017

Preşedintele FR Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat, pentru MEDIAFAX, că organizarea CE de gimnastică artistică din 2017 la Bucureşti este pusă în pericol de întârzierea construcţiei noii săli polivalente din Capitală, astfel că a inspectat sala din Cluj, de 7.200 de locuri, "o potenţială gazdă".
Preşedinte FR Gimnastică: Am inspectat sala de la Cluj. Până în septembrie trebuie să anunţăm UEG despre gazda Campionatelor Europene din 2017

Valul de căldură se va intensifica. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri

Valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toate regiunile, astfel că după-amiaza va fi caniculă în majoritatea zonelor, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului.
Valul de căldură se va intensifica. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri

Şefii RBS, obligaţi să iasă din birouri pentru a se întâlni cu firmele mici

Managerii Royal Bank of Scotland sunt obligaţi să discute cu reprezentanţii firmelor mici şi mijlocii, într-o încercare de a nu repeta greşelile dinaintea crizei, când au uitat care era rolul lor, potrivit unei reguli instituite de bancă.
Şefii RBS, obligaţi să iasă din birouri pentru a se întâlni cu firmele mici

PREMIERĂ în spaţiu: Astronauţii vor mânca pentru prima dată salată cultivată pe ISS

Astronauţii de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) vor mânca pentru prima dată, luni, frunze proaspete de salată romană, care provin de la plante cultivate în spaţiu, la bordul avanpostului orbital, informează ibtimes.co.uk.
PREMIERĂ în spaţiu: Astronauţii vor mânca pentru prima dată salată cultivată pe ISS

Doi români au jefuit mai mulţi turişti în Copenhaga, pretinzând că sunt poliţişti

Mai mulţi turişti străini din Copenhaga au fost jefuiţi de aproximativ 45.000 de coroane daneze de doi români care pretindeau că sunt poliţişti, informeză site-ul publicaţiei The Local.
Doi români au jefuit mai mulţi turişti în Copenhaga, pretinzând că sunt poliţişti

AOAR: Susţinem reducerea fiscalităţii, chiar şi gradual, nu şi creşterea salariilor pentru bugetari

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a anunţat, luni, că susţine în continuare reducerea fiscalităţii, chiar şi gradual, ca o revenire la situaţia din 2010, când această măsură a fost anunţată ca fiind una temporară, dar nu este de acord cu creşterea salariilor în sectorul bugetar.
AOAR: Susţinem reducerea fiscalităţii, chiar şi gradual, nu şi creşterea salariilor pentru bugetari