CELE MAI NOI ARTICOLE

Sidney Poitier va primi cea mai înaltă distincţie decernată la gala premiilor BAFTA 2016

Actorul Sidney Poitier va fi recompensat cu BAFTA Fellowship, cea mai înaltă distincţie decernată de Academia britanică de artă cinematografică şi televiziune, la gala de decernare a premiilor BAFTA 2016, ce va avea loc la Londra, pe 14 februarie, informează contactmusic.com.
Sidney Poitier va primi cea mai înaltă distincţie decernată la gala premiilor BAFTA 2016

Polonia, vizată de o anchetă UE fără precedent, anunţă Timmermans

Comisia Europeană a decis să ancheteze Polonia, în urma unor îngrijorări cu privire la faptul că o reformă a Curţii Constituţionale încalcă valori fundamentale ale Uniunii Europene (UE), anunţă miercuri vicepreşedintele CE Frans Timmermans, transmite DPA online.
Polonia, vizată de o anchetă UE fără precedent, anunţă Timmermans

Guvernul a aprobat normele de aplicare a Legii de finanţare a partidelor politice

Donaţiile care depăşesc 10 salarii de bază minime brute pe ţară se vor efectua numai prin conturi bancare, prevăd noile norme de aplicare a Legii privind finanţarea partidelor politice care au fost aprobate, miercuri, de Guvern, şi care prevăd sancţiuni între 10.000 şi 200.000 de lei.
Guvernul a aprobat normele de aplicare a Legii de finanţare a partidelor politice

Violonistul Vlad Stănculeasa cântă la Bucureşti pe o vioară care a aparţinut lui George Enescu

Violonistul Vlad Stănculeasa, concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Göteborg, va susţine pe 20 ianuarie, de la ora 19.00, un concert alături de Orchestra de Cameră Radio, la Sala Radio din Bucureşti, unde va cânta pe vioara Sanctus Serafin care a aparţinut lui George Enescu.
Violonistul Vlad Stănculeasa cântă la Bucureşti pe o vioară care a aparţinut lui George Enescu

Mişu Negriţoiu: Am aprobat modificarea normei RCA, tarifele urmând să fie corelate cu nivelul daunelor

ASF a aprobat modificarea normei privind RCA, astfel că asigurătorii vor fi obligaţi să coreleze evoluţia tarifelor RCA cu nivelul daunelor pentru fiecare segment de asiguraţi, iar pentru vehiculele care nu pot circula în străinătate din cauze tehnice nu vor mai încheia şi poliţe Carte Verde.
Mişu Negriţoiu: Am aprobat modificarea normei RCA, tarifele urmând să fie corelate cu nivelul daunelor

Cei zece marinari americani, reţinuţi de Iran, eliberaţi / US Navy: „Nu există indicii potrivit cărora li s-ar fi făcut vreun rău”

Gardienii Revoluţiei din Iran i-au eliberat pe cei zece marinari americani pe care i-au reţinut pentru că au pătruns în apele teritoriale iraniene, în Golful Persic, a anunţat miercuri televiziunea de stat, relatează BBC News online.
Cei zece marinari americani, reţinuţi de Iran, eliberaţi / US Navy:

Google a înfiinţat un departament de realitate virtuală

Compania Google, deţinută de grupul Alphabet, a înfiinţat un departament de realitate virtuală (Virtual Reality, VR) computerizată, ce va fi coordonat de managerul de produse Clay Bavor, informează Reuters.
Google a înfiinţat un departament de realitate virtuală

Vicepreşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Bejeriţă, reţinut în dosarul de evaziune şi spălare de bani

Vicepreşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Bejeriţă, şi alte trei persoane au fost reţinuţi de procurori în dosarul în care firme de construcţii sunt suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani, cu prejudiciu de peste 10 milioane de euro, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Vicepreşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Bejeriţă, reţinut în dosarul de evaziune şi spălare de bani

Un microbuz a lovit o autoutilitară cu muncitori, în judeţul Timiş: Cinci persoane au fost rănite

Cinci persoane au fost rănite, miercuri, într-un accident care a avut loc între localităţile Moşniţa Veche şi Bucovăţ, judeţul Timiş, după ce şoferul unui microbuz a pierdut controlul volanului, din cauza poleiului, iar vehiculul a intrat pe contrasens, lovind o autoutilitară cu muncitori.
Un microbuz a lovit o autoutilitară cu muncitori, în judeţul Timiş: Cinci persoane au fost rănite

Preşedintele ASF: La Carpatica Asig avem analiza în desfăşurare, vom lua decizia până la începutul lunii februarie

ASF nu a finalizat încă analiza în cazul Carpatica Asig, urmând să ia o decizie săptămâna viitoare sau la începutul lunii februarie privind situaţia asigurătorului şi încadrarea acestuia din punct de vedere juridic, a declarat miercuri preşedintele autorităţii, Mişu Negriţoiu.
Preşedintele ASF: La Carpatica Asig avem analiza în desfăşurare, vom lua decizia până la începutul lunii februarie

STUDIU Deloitte: Convorbirile telefonice sunt înlocuite de aplicaţiile de chat

Telefoanele mobile sunt din ce în ce mai puţin folosite pentru convorbiri voce, iar utilizatorii lor preferă aplicaţiile de chat (mesaje), arată un studiu Deloitte citat de Re/code.
STUDIU Deloitte: Convorbirile telefonice sunt înlocuite de aplicaţiile de chat

FIFA l-a concediat pe Jerome Valcke din funcţia de secretar general

Francezul Jerome Valcke a fost concediat de FIFA din funcţia de secretar general, după ce îl suspendase la 17 septembrie 2015, pentru acuzaţii privind implicarea într-un scandal legat de vânzarea biletelor pentru Cupa Mondială din 2014.
FIFA l-a concediat pe Jerome Valcke din funcţia de secretar general

Surse: Klaus Iohannis va participa la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi, de pe 24 ianuarie

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, pe 24 ianuarie, la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi, alături de liderii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, potrivit unor surse politice, şeful statului fiind invitat de autorităţile locale.
Surse: Klaus Iohannis va participa la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi, de pe 24 ianuarie

Hagi: Obiectivul l-am îndeplinit, acum muncim cu gândul la titlu

Antrenorul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, marţi, la plecare spre Croaţia, că formaţia sa şi-a îndeplinit obiectivul din acest sezon, de a se califica în play-off-ul Ligii I, urmând ca în retur să muncească cu gândul la câştigarea campionatului.
Hagi: Obiectivul l-am îndeplinit, acum muncim cu gândul la titlu

Anchetă la un liceu după ce un dascăl a propus „dreptul profesorului de a purta armă în şcoală”

Conducerea Liceului de Artă din Brăila a deschis o anchetă după ce un dascăl a scris pe Facebook, ca reacţie la sugestia Consiliului Elevilor privind folosirea telefoanelor mobile în şcoli, că propune "dreptul profesorului de a purta armă în şcoală" pentru a-i "împuşca" pe cei ce nu predau telefonul.
Anchetă la un liceu după ce un dascăl a propus

Atac cu bombă asupra unui centru medical în Pakistan: Cel puţin 15 persoane au fost ucise, iar alte 25 rănite – VIDEO

Cel puţin 15 persoane au murit şi alte 25 au fost rănite, miercuri, într-un atac cu bombă ce a vizat forţele de securitate din apropierea unui centru de vaccinare împotriva poliomielitei din sud-vestul Pakistanului, informează site-ul agenţiei de presă DPA.
Atac cu bombă asupra unui centru medical în Pakistan: Cel puţin 15 persoane au fost ucise, iar alte 25 rănite - VIDEO

Universitatea Politehnica din Bucureşti: Comisia de Etică va analiza documentele cadrelor didactice de susţinere a cărţilor deţinuţilor

Comisia de Etică şi Integritate Academică a Universităţii Politehnica din Bucureşti va analiza documentele semnate de cadre didactice din UPB pentru susţinerea publicării unor lucrări scrise de către deţinuţi, iar concluziile vor fi "aplicate cu celeritate".
Universitatea Politehnica din Bucureşti: Comisia de Etică va analiza documentele cadrelor didactice de susţinere a cărţilor deţinuţilor

Google a angajat un fost consilier de la Casa Albă: „Este un diplomat şi un mediator respectat la nivel internaţional”

Google a angajat un fost consilier pentru securitate naţională de la Casa Albă, Caroline Atkinson, pentru a conduce departamentul de strategie globală, gigantul din industria Internetului având nevoie de un mediator în relaţiile cu autorităţile de reglementare din întreaga lume, relatează Bloomberg.
Google a angajat un fost consilier de la Casa Albă:

Economia Rusiei, pusă în pericol de perspectiva îndelungată a unui preţ scăzut al petrolului

Economia Rusiei este pusă în pericol de perspectiva ca preţurile petrolului să se menţină la un nivel scăzut o lungă perioadă de timp, a spus miercuri ministrul Economiei, Alexei Uliukaiev, citat de MarketWatch.
Economia Rusiei, pusă în pericol de perspectiva îndelungată a unui preţ scăzut al petrolului

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment la frontieră către un avion nord-coreean fără pilot

Coreea de Sud a tras miercuri focuri de avertisment, în apropierea unui "obiect neidentificat care a zburat" peste frontiera cu Nordul, a declarat un oficial militar pentru Reuters, iar presa a scris că este vorba despre un avion nord-coreean fără pilot.
Coreea de Sud a tras focuri de avertisment la frontieră către un avion nord-coreean fără pilot

Atacurile de la Paris: Trei ascunzători ale autorilor atentatelor au fost identificate de anchetatori în Belgia

Trei ascunzători - un apartament la Schaerbeek, unul la Charleroi şi o casă la Auvelais - au fost închiriate în Belgia, sub identităţi false, şi folosite înainte de măcel de către autori ai atacurilor islamiste de pe 13 noiembrie de la Paris şi Saint-Denis, relatează La Dernière Heure (DH) online.
Atacurile de la Paris: Trei ascunzători ale autorilor atentatelor au fost identificate de anchetatori în Belgia

Gala Premiilor Fondului Cultural Naţional, la Teatrul de Comedie Bucureşti: FânFest şi Street Delivery, între nominalizaţi

Prima ediţie a Galei Premiilor Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN) pentru organizaţii neguvernamentale şi manageri culturali va avea loc vineri, de la ora 19.00, la sala Studio a Teatrului de Comedie, unde vor fi decernate 10 premii în valoare totală de 50.000 de lei.
Gala Premiilor Fondului Cultural Naţional, la Teatrul de Comedie Bucureşti: FânFest şi Street Delivery, între nominalizaţi

Consiliul Concurenţei a amendat cu 1 milion de euro două firme din domeniul procesării automate a corespondenţei

Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Inform Lykos România şi Zipper Data cu amenzi în valoare totală de 4,45 milioane lei (994.000 euro) pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială.
Consiliul Concurenţei a amendat cu 1 milion de euro două firme din domeniul procesării automate a corespondenţei

Simona Halep spune că îi place să joace împotriva Svetlanei Kuzneţova. Când va avea loc meciul din semifinalele turneului de la Sydney

Simona Halep, locul 2 WTA, o va întâlni pe Svetlana Kuzneţova, locul 25 WTA, în semifinalele turneului de la Sydney, românca afirmând că îi place să joace împotriva rusoaicei, câştigătoare la Roland Garros în 2009 şi US Open în 2007.
Simona Halep spune că îi place să joace împotriva Svetlanei Kuzneţova. Când va avea loc meciul din semifinalele turneului de la Sydney

Cioloş: Am finalizat planurile de acţiuni sectoriale pe fiecare minister. Îl trimitem Parlamentului

Premierul Dacian Cioloş a anunţat că Guvernul a finalizat planurile de acţiuni sectoriale pentru fiecare minister şi le-a sintetizat într-un document care va fi trimis Parlamentului până la finalul vacanţei parlamentare, cerându-le totodată miniştrilor să-l prezinte comisiilor de specialitate.
Cioloş: Am finalizat planurile de acţiuni sectoriale pe fiecare minister. Îl trimitem Parlamentului

Germania este în alertă după atacul din Istanbul, deşi nu are indicii privind un complot

Autorităţile germane sunt în alertă în urma atentatului de marţi de la Istanbul, soldat cu zece morţi, dintre care nouă turişti germani, dar nu există indicii concrete privind un complot care ar viza Germania, a declarat ministrul Justiţiei de la Berlin, citat de Reuters în pagina online.
Germania este în alertă după atacul din Istanbul, deşi nu are indicii privind un complot

Preţurile petrolului cresc pentru prima oară în 8 zile, după declinul stocurilor în SUA

Preţurile petrolului sunt în creştere miercuri pentru prima oară în opt zile, susţinute de date privind declinul neaşteptat al stocurilor în Statele Unite, săptămâna trecută, şi creşterea importurilor de ţiţei ale Chinei în decembrie, relatează Reuters.
Preţurile petrolului cresc pentru prima oară în 8 zile, după declinul stocurilor în SUA

„Directorul nostru”, de Jean Georgescu, prezentat la Festivalul European de Filme Restaurate

Pelicula "Directorul nostru" (1955), de Jean Georgescu, va fi prezentată la cea de-a patra ediţie a Festivalului European de Filme Restaurate "Another Look", care va avea loc în perioada 14 ianuarie - 18 februarie, la cinematecile din Tel Aviv, Ierusalim, Haifa, Holon şi Herzliya.

Câştigul salarial mediu a crescut în noiembrie cu 2,5% faţă de luna anterioară, la 1.918 lei net

Câştigul salarial mediu a fost în noiembrie de 1.918 lei net, în creştere faţă de luna anterioară cu 47 lei, sau 2,5%, cele mai mari valori, de 4.756 lei, fiind raportate în IT, iar cele mai mici, de 1.083 lei, în hoteluri şi restaurante, a anunţat miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS).
Câştigul salarial mediu a crescut în noiembrie cu 2,5% faţă de luna anterioară, la 1.918 lei net

Autorităţile din Qatar interzic filmul „The Danish Girl”, pe care îl consideră „depravat” – VIDEO

Autorităţile din Qatar au confirmat, pe Twitter, după indignarea manifestată de mai mulţi internauţi din această ţară, că au decis să retragă din cinematografe cel mai recent film regizat de Tom Hooper, "The Danish Girl", pe care îl consideră "depravat", informează lefigaro.fr.
Autorităţile din Qatar interzic filmul

ATENTATUL de la Istanbul: Poliţia turcă a reţinut trei cetăţeni ruşi, într-un raid împotriva grupării Stat Islamic

Poliţia din oraşul turc Antalya a reţinut trei cetăţeni ruşi, într-un raid împotriva unor presupuşi militanţi ai grupării teroriste Stat Islamic, în urma atentatului de marţi de la Istanbul, relatează agenţia Anadolu, citată de Associated Press în pagina online.
ATENTATUL de la Istanbul: Poliţia turcă a reţinut trei cetăţeni ruşi, într-un raid împotriva grupării Stat Islamic

Preţurile de consum au crescut în decembrie cu 0,1%. Rata anuală a inflaţiei a ajuns la -0,9%

Preţurile de consum au crescut în decembrie cu 0,11% faţă de luna precedentă, astfel că rata anuală a inflaţiei a ajuns la -0,9%, potrivit datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Preţurile de consum au crescut în decembrie cu 0,1%. Rata anuală a inflaţiei a ajuns la -0,9%

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Sydney

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-4, 7-5, pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 5, calificându-se în semifinalele turneului de categorie Premier de la Sydney.
Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Sydney

ULTIMUL discurs al lui Obama despre Starea Uniunii: Preşedintele Statelor Unite îşi apără mandatul şi impune un ton optimist pentru viitor – VIDEO

Preşedintele american, Barack Obama, a apărat cu tărie moştenirea celor două mandate prezidenţiale ale sale şi a încercat să impună un ton optimist pentru viitor, în ultimul său discurs privind Starea Uniunii, susţinut marţi seara în faţa Congresului, relatează BBC News Online.
ULTIMUL discurs al lui Obama despre Starea Uniunii: Preşedintele Statelor Unite îşi apără mandatul şi impune un ton optimist pentru viitor - VIDEO

Incendiu la un restaurant din Parcul Orăşelul Copiilor din Capitală – FOTO

Un incendiu a izbucnit, miercuri dimineaţă, la un restaurant din Parcul Orăşelul Copiilor din Bucureşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale pentru stingerea focului.
Incendiu la un restaurant din Parcul Orăşelul Copiilor din Capitală - FOTO

Iranul a reţinut zece marinari şi două nave ale Forţelor SUA, dar a dat asigurări că îi va elibera

Iranul a reţinut zece membri ai Forţelor Navale ale SUA, după ce două ambarcaţiuni de mici dimensiuni au intrat în apele iraniene din Golful Persic, în urma unor probleme mecanice, au declarat oficiali americani, care au primit asigurări că marinarii şi navele vor fi eliberaţi, relatează BBC News.
Iranul a reţinut zece marinari şi două nave ale Forţelor SUA, dar a dat asigurări că îi va elibera

Manchester United a remizat cu Newcastle, scor 3-3, în campionatul Angliei

Formaţia Manchester United a încheiat la egalitate, scor 3-3, meciul susţinut, marţi, în deplasare, în compania echipei Newcastle, în etapa a XXI-a a campionatului Angliei.
Manchester United a remizat cu Newcastle, scor 3-3, în campionatul Angliei

Luchin şi-a reziliat contractul cu ACS Poli Timişoara

Gruparea ACS Poli Timişoara a încetat, de comun acord, raporturile contractuale cu jucătorul Srgian Luchin, venit în vara anului trecut şi care semnase un contract pe un sezon, a anunţat clubul bănăţean pe site-ul oficial.
Luchin şi-a reziliat contractul cu ACS Poli Timişoara

Ministrul Justiţiei: Au fost cazuri în care instanţa a apreciat că o lucrare nu era ştiinţifică

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, marţi, că există decizii din anii trecuţi ale instanţelor din România care au refuzat să reducă pedepse cu închisoarea pentru publicarea de lucrări ştiinţifice, motivând că respectivele lucrări nu erau ştiinţifice.
Ministrul Justiţiei: Au fost cazuri în care instanţa a apreciat că o lucrare nu era ştiinţifică

Guvernul discută miercuri despre aplicarea legii finanţării partidelor şi salarizarea bugetarilor

Guvernul discută, miercuri, în şedinţă, normele metodologice privind legea finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, un proiect privind constituirea comisiilor privind procedura insolvenţei persoanei fizice, dar şi constituirea unor grupuri de lucru pentru legea salarizării.
Guvernul discută miercuri despre aplicarea legii finanţării partidelor şi salarizarea bugetarilor