Prima pagină » Headlines » ŞTIRILE OREI 09.00 | 30 septembrie 2019

ŞTIRILE OREI 09.00 | 30 septembrie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00
ŞTIRILE OREI 09.00 | 30 septembrie 2019

Şeful DIICOT, Felix Bănilă, admite că în ancheta Caracal s-au făcut greşeli şi de aceea au fost dispuse controale la parchetele din ţară. Acesta a subliniat că nu poate oferi detalii cu privire la modul în care a fost instrumentat dosarul deoarece „nu putem transforma cauzele penale în reality show-uri”.

Matteo Politi, italianul acuzat că a operat fără drept, anunţă pe pagina sa de Instagram că îşi deschide o clinică medicală, „Politi Med Center”, cu „cei mai buni medici din Europa”. Matteo Politi a fost în arest preventiv în vara acestui an, fiind acuzat că ar fi operat fără drept. Ulterior, magistraţii au ridicat măsura.

Liderul USR Dan Barna a declarat la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu” că formaţiunea pe care o conduce ar putea accepta susţinerea unui guvern de tranziţie, chiar dacă în el ar fi ALDE şi Pro Romania, condiţia fiind totuşi aceea de respectare a condiţiilor de integritate USR.

Deputatul Marian Cuşca a declarat, pentru MEDIAFAX, că va stabili alături de ceilalţi colegi excluşi, dacă se vor îndrepta către un alt partid politic, în cazul în care ALDE va decide excluderea sa. ALDE ar putea decide în perioada următoare excluderea din partid a lui Daniel Zamfir şi Marian Cucşa.

Incendiul produs, ieri, în tabăra de refugiaţi Moira de pe insula Lesbos din Grecia ar fi fost produs chiar de către migranţii care locuiesc în respectiva tabară. Nemulţumiţi de faptul că tabăra este suprapopulată, locuitorii acesteia, majoritatea afgani, ar fi incendiat o plantaţie de măslin.