Video ŞTIRILE OREI 12.00 | 8 aprilie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 12.00, 8 aprilie 2019

167 afișări

Procurorii Secţiei militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluţiei din decembrie 1989, în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii, a anunţat, azi, procurorul general Augustin Lazăr.

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, acuză procurorii din subordinea procurorului general, dar şi asociaţiile care până acum au clamat până acum valori europene şi au vorbit de statul de drept că nu au nicio reacţie în scandalul în care este vizat Augustin Lazăr, acuzat că ar fi refuzat de două eliberarea condiţionată a disidentului anticomunist Iulian Filip.

Protestatarul Marian Moroşanu, cunoscut şi sub porecla de „Ceauşescu”, a montat, în noaptea de duminică spre luni, un vas de WC pe sigla PSD de la sediul din Bucureşti al partidului. Acesta a filmat toată acţiunea şi a postat video pe contul său de Facebook.

O femeie dispărută după ce fusese externată din spital, la jumătatea lunii martie, a fost găsită moartă, pe o stradă din Iaşi, trupul său fiind sfâşiat de animale. Familia a anunţat dispariţia femeii cu câteva ore înainte de descoperire.

Economia mondială a intrat într-un "declin sincronizat" care probabil va fi dificil de redresat în 2019, conform unei evaluări elaborate de Institutul Brookings şi de cotidianul Financial Times, deşi unii analişti sunt optimişti în legătură cu posibilitatea revenirii la creştere anul acesta.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici