Documentare incitante şi un program inedit, la Docuart Fest 2013 din Capitală

Aproximativ 30 de producţii au fost selectate pentru ediţia a II-a a festivalului de film documentar Bucureşti Docuart Fest 2013, pentru cele două secţiuni competiţionale - cea adresată studenţilor şi cea destinată realizatorilor de pelicule de gen, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

260 afișări
Imaginea articolului Documentare incitante şi un program inedit, la Docuart Fest 2013 din Capitală

Documentare incitante şi un program inedit, la Docuart Fest 2013 din Capitală (Imagine: Adrian Pădureţu/Mediafax Foto)

Astfel, Zamfira Năstăsache, asistent universitar, şi criticii de film Florin Barbu şi Mihai Fulger sunt membrii juriului care au realizat preselecţia peliculelor, misiune deloc uşoară, având în vedere numărul impresionant de producţii înscrise în competiţie.

În secţiunea de film studenţesc, publicului îi este adusă aproape o serie de documentare premiate în festivaluri cu renume internaţional, realizate de tineri implicaţi în proiecte artistice de anvergură. La secţiunea documentarelor consacrate, printre filmele care vor stârni interesul cinefililor se regăsesc "Păcătoasa Teodora", în regia Ancăi Hirte, "Exploratorul", semnat de Titus Muntean şi Xantus Gabor, şi "Stremţ '89", regizat de Dragoş Dulea şi Anda Puşcaş.

Vor fi proiecţii de film documentar şi în afara competiţiei, pe toată perioada festivalului. "Gone Wild" (regia Dan Curean), "Aici… adică Acolo" (regia Laura Căpăţâna Juller), "Vorbitor" (regia Radu Muntean) şi "Turn off the lights" (regia Ivana Mladenović) sunt documentarele care vor fi proiectate în cele patru seri de festival, urmate de sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu membrii echipei.

Ediţia din acest an întâmpină atât publicul, cât şi participanţii cu un program divers şi cu o încărcătură specială. De asemenea, în cele patru zile ale festivalului se vor desfăşura o serie de masterclass-uri şi mese rotunde, cu diverse teme din industria cinematografică, precum estetica în filmul documentar, producţia filmului documentar, filmul documentar de investigaţie, importanţa documentarului istoric în timp.

Cea de-a doua ediţie a Docuart Fest va avea loc între 26 şi 29 septembrie, la Cinemateca Română, sala Eforie, şi este finanţat de Administraţia Fondului Naţional Cultural.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici