- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Filmul "Pădurea Katyn", de Andrzej Wajda, va fi difuzat marţi seară, pe TVR 1
Filmul "Pădurea Katyn", în regia lui Andrzej Wajda, o peliculă despre cea mai mare tragedie a Poloniei din istoria modernă, va fi difuzat marţi seară, de la ora 21.10, la "Telecinemateca", pe TVR 1, informează Televiziunea Publică.
Filmul "Pădurea Katyn", de Andrzej Wajda, va fi difuzat marţi seară, pe TVR 1 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
La cererea telespectatorilor, TVR 1 va transmite din nou acest film-document marţi, de la ora 21.10, la "Telecinemateca", după ce acesta a fost difuzat duminică seară la TVR 3.
Deloc întâmplător, acest film a fost difuzat duminică şi la televiziunea rusă, chiar dacă subiectul a fost, dintotdeauna, unul cel puţin incomod pentru vecinul de la Răsărit.
Sâmbătă, preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, şi-a pierdut viaţa într-o catastrofă aeriană în Rusia. Alături de cei mai importanţi oficiali ai Poloniei, preşedintele Kaczynski mergea la Smolensk, pentru a participa la festivităţi dedicate împlinirii a 70 de ani de la masacrul de la Katyn, unde trupele sovietice au ucis mii de polonezi.
Cea mai mare tragedie a Poloniei din istoria modernă a atras, sâmbătă, o nouă catastrofă.
Lungmetrajul "Pădurea Katyn", de Andrzej Wajda, a fost nominalizat, în 2008, la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin şi a obţinut Premiul European de Excelenţă - 2008 pentru costume.
O producţie Polonia/Rusia/Germania, realizată în 2007, filmul îi are în distribuţie pe Artur Zmijiewski, Maja Ostaszewska şi Andrzej Chyra.
Acţiunea filmului are loc în 1940, în satul Katyn, la 20 de kilometri de oraşul Smolensk, din Rusia. Din ordinul lui Stalin, serviciile secrete sovietice ucid peste 20.000 de oameni, majoritatea ofiţeri capturaţi în timpul războiului polonez de apărare din 1939, dar şi numeroşi civili. Pentru că sistemul polonez de recrutare cerea tuturor absolvenţilor unei universităţi să devină ofiţeri în rezervă, sovieticii au reuşit astfel să distrugă o mare parte a intelectualităţii poloneze, ca şi a evreilor şi bieloruşilor polonezi. Printre victimele masacrului s-a numărat şi tatăl regizorului Andrzej Wajda.
Născut pe 6 martie 1926, Andrzej Wajda este unul dintre cei mai importanţi regizori din lume. Printre filmele sale se numără "Czlowiek z marmuru/ Omul de marmură" (1977), "Bez znieczulenia/ Fără anestezie" (1978), "Panny z Wilka/ Domnişoarele din Wilko', (1979), "Czlowiek z zelaza/ Omul de fier" (1981) şi "Danton" (1983).
În 2001, el a deschis Şcoala de Măiestrie Regizorală, care se află sub înaltul patronaj al Academiei de Film Europene. Fondatorii şcolii, alături de Andrzej Wajda, sunt Wojciech Marczewski şi Studioul de Filme Documentare şi Artistice (WFDiF) din Varşovia. Obiectivul major, de a face din şcoală nu doar un loc de formare şi perfecţionare, ci şi un cadru pentru întâlniri, schimburi de idei şi experienţă, este atins prin cursurile şi workshop-urile organizate, în general, prin ansamblul proiectelor derulate de şcoală.
În 2000, cu un an înainte să deschidă Şcoala de Măiestrie Regizorală, Wajda primit un premiu Oscar pentru excelenţă. A mai câştigat, printre altele, un premiu BAFTA, pentru "Danton" (1984), şi un Palme d'Or, pentru "Omul de fier".
-
Boc i-a predat lui Ungureanu mandatul de premier. Noul Guvern s-a reunit în şedinţă informală
Fostul premier Emil Boc a plecat de la Palatul Victoria după o discuţie de aproximativ 20 minute cu noul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, în care i-a predat acestuia mandatul de şef al Guvernului. citeşte tot
-
Instanţa îl obligă pe senatorul Voicu să-i restituie omului de afaceri Căşuneanu peste 250.000 euro
Social astăzi, 19:25
Tribunalul Bucureşti a constatat, printr-o decizie, existenţa unui împrumut între senatorul Cătălin Voicu şi omul de afaceri Costel Căşuneanu, de peste 250.000 de euro, sumă pe care Voicu a recunoscut-o şi este obligat să o restituie. citeşte tot





NKVD care ii impusca sunt toti TINERI, au pe cap cascheta turcoaz si intotdeauna apar de undeva din spatele victimei, precum lasii!!!
Revoltator! Acum ii urasc si mai mult pe rusi si pe comunisti in general, de oriunde ar fi ei!! Lehamite!!! Si cind te gindesti ca unii doresc o reapropiere de Moscova…..ce mai poti comenta? PSD—ului, PC-ului, lui Dan Voiculescu, Cosmin Gusa, Dinu Paturiciu, Hrebenciuc, antenistilor , Badea, Ciutacu…etc. le recomand filmul KATYN!!! Rusine!!!
Am vazut executii adevarate pe internet sau la prieteni. Circula tot felul de astfel de grozavii pe net.
Nici una nu m-a impresionat mai mult decit executia ofiterilor polonezi din padurea KATYN . scenele in care sunt impuscati in cap de catre rusi imi vor ramine mult timp in minte. Legati cu sfoara de miini si de git precum porcii cind ii taie de craciun..va rog sa observati ca ofiterii NKVD care ii impusca sunt toti TINERI, au pe cap cascheta turcoaz
Este mai mult decat pozitiva masura difuzarii filmului lui Andrej Vaida, care aduce in lumina publicului telespectator crimele faptuite de Stalin asupra poporului polonez. Este, daca doriti o noua reletare a acestor crime abominabile, dupa ce ele au fost dezvaluite si in filmul Puterea sovietelor vizionat la adresa de internet http:www.jurnaltv.ro Poate ca si acest film, despre care nu am stinta sa se fi difuzat la TVR sa se difuzeze (sau sa se redifuzeze) la televiziune..