Scandalul colindului antisemit difuzat de TVR 3: Directorul Centrului de Cultură Cluj a DEMISIONAT

Tiberiu Groza a demisionat, vineri, din funcţia de director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, precum şi din cea de director artistic al ansambulului folcloric "Dor Transilvan", ca urmare a difuzării colindului antisemit pe TVR 3.

638 afișări
Imaginea articolului Scandalul colindului antisemit difuzat de TVR 3: Directorul Centrului de Cultură Cluj a DEMISIONAT

Scandalul colindului antisemit difuzat de TVR 3: Directorul Centrului de Cultură Cluj a demisionat (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax Foto)

Într-un comunicat transmis vineri, Tiberiu Groza spune că îşi asumă în totalitate responsabilitatea pentru selecţia colindelor care au fost difuzate în 6 decembrie într-o emisiune la TVR3 şi TVR Cluj şi că, pentru "stingerea acestui scandal", demisionează din funcţia de manager al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Cluj.

"Asumându-mi în totalitate responsabilitatea pentru selecţia colindelor de pe albumul editat, precum şi pentru neinspirata propunere de colind la TVR Cluj, pentru stingerea acestui scandal, am luat decizia de a-mi prezenta demisia de onoare din funcţia de manager al CJCPCT Cluj. Pentru a nu lăsa oprobiul public asupra ansamblului «Dor Transilvan» şi a tinerilor nevinovaţi care-l compun, am decis să demisionez şi din funcţia onorifică de director artistic al ansamblului. Am prezentat preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj demisia mea din funcţie şi am anunţat conducerii sindicatului RATUC demisia mea de la ansamblul folcoric. Doresc ca demisia mea să dea satisfacţie tuturor celor lezaţi de nefericitul incident", a arătat Groza.

El a subliniat că "în urma escaladării scandalului privitor la difuzarea pe postul TVR Cluj a colindului ansamblului folcloric "Dor Transilvan", din dorinţa de a stinge cât mai repede şi cât mai onorabil incidentul", a dorit să precizeze faptul că în anul 2009 a realizat pentru ansamblul respectiv un album cu colinde culese din localitatea Bârlea, judeţul Cluj, care cuprinde 26 de colinde tradiţionale a căror vechime este mai mare de 100 de ani.

"Din nefericire, colinda interpretată pe postul de televiziune TVR Cluj şi aflată pe acest album conţine versuri care fac referire la neamul evreiesc, fapt pentru care ea este considerată de comunitatea evreiască din Romania ca fiind o colindă antisemită. Îmi susţin în continuare punctul de vedere privitor la faptul că nu există colinde antisemite. Colindătorii când colindă nu instigă la discriminarea etniei evreieşti. Nici colindătorii şi nici cei colindaţi nu îşi asumă o atitudine ostilă faţă de evrei. Din acest motiv, nu pot considera colindele ca fiind antisemite. Las specialiştilor etnologi ultimul cuvânt în a interpreta corect dacă există colinde antisemite sau nu", a menţionat Groza.

Acesta s-a declarat convins că cercetările începute de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării vor duce la aflarea adevărului deplin în acest caz şi speră ca, "odată aflat adevărul, comunitatea evreiască din România să-şi spulbere temerile privind posibile manifestări antisemite ale românilor".

"Ironia vieţii face ca un creştin şi un evreu să răspundă pentru un incident considerat antisemit. Eu, pentru că am recomandat colindul, iar el pentru că l-a difuzat", mai spune Tiberiu Groza.

La rându său, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a arătat, vineri, într-un comunicat, că el a fost cel care i-a solicitat demisia lui Groza, "pentru ca incidentul iscat de colindul antisemit interpretat de ansamblul «Dor Transilvan», pe care îl coordonează şi care funcţionează pe lângă RATUC, regie aparţinând Primăriei Cluj-Napoca, să nu impieteze asupra imaginii instituţiei pe care o conduce şi care se află sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj".

"Acuzele de antisemitism au afectat imaginea Centrului şi cea a Consiliului Judeţean Cluj, instituţii care nu au avut nicio implicare în organizarea şi desfăşurarea acestei emisiuni. Pe de altă parte, consider că, în acest moment, domnia sa nu mai poate conduce centrul. Domnul Groza a dat curs solicitării mele şi şi-a depus demisia, eu am aprobat-o şi a devenit efectivă", a precizat Uioreanu.

Până la organizarea concursului pentru postul de manager al CJCPCT Cluj, interimatul funcţiei va fi asigurat de Mircea Câmpeanu, şeful Biroului cercetare, conservare şi arhivare cultură şi arte tradiţionale.

Grupul pentru Dialog Social (GDS) şi Revista 22 au anunţat, marţi, că au reclamat la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) televiziunea publică TVR 3, din cauză că a difuzat, vineri, 6 decembrie, în cadrul emisiunii de relansare a canalului, un colind antisemit.

Grupul de colindători Ansamblul "Dor transilvan" a cântat, în cadrul emisiunii, un colind în care este folosit de mai multe ori termenul "jidov", în mesaje antisemite. "A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afuristit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ.. Numai la corlan [= horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [= fum] în drum", potrivit unui fragment din colind, publicat de Revista 22.

Preşedintele Federaţiei Comunităţii Evreieşti Cluj, Robert Schwartz, a solicitat TVR să ceară scuze publice evreilor din România pentru colindul antisemit difuzat într-o emisiune la TVR 3, spunând că aşteaptă ca Poliţia şi Parchetul să se autosesizeze.

De asemenea, ambasada Statului Israel se declara, miercuri, profund îngrijorată de colindul interpretat de Ansamblul "Dor transilvan" şi difuzat de TVR3 în 6 decembrie, exprimându-şi speranţa că autorităţile române vor lua măsuri pentru ca astfel de incidente regretabile să nu mai aibă loc.

Directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, Tiberiu Groza, a cerut scuze, joi, comunităţii evreieşti din România şi "celor care s-au simţit ofensaţi" de versurile colindului difuzat la TVR3, susţinând că a fost "o greşeală".

La rândul său, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, spunea că a luat act "cu îngrijorare şi indignare" de emisiunea difuzată pe postul TVR3, la 6 decembrie, precizând că este inacceptabil ca antisemitismul să continue să se manifeste în secolul XXI.

El a subliniat că România are "un cadru legislativ bine pus la punct" în ceea ce priveşte combaterea antisemitismului, negarea Holocaustului şi promovarea personalităţii unor persoane vinovate de crime de război.

De asemenea, Corlăţean şi-a exprimat public "aşteptarea legitimă că instituţiile abilitate, CNA, CNCD, Parchetul General, precum şi Comisiile parlamentare de specialitate vor lua măsurile care se impun pentru a investiga, sancţiona şi respectiv a preveni astfel de situaţii întru totul reprobabile".

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să amendeze cu 50.000 de lei Societatea Română de Televiziune (SRTv), din cauză că pe TVR 3 şi TVR Cluj a fost difuzat, îm 6 decembrie, un colind antisemit, care a încălcat legislaţia audiovizualului.

Sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea articolului 3, alineatul 1 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului", şi a articolului 47, alineatul 1 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului, potrivit căruia "Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici