Banca Mondială a înrăutăţit prognoza de creştere economică a Chinei

Banca Mondială a înrăutăţit prognozele de creştere economică pentru China şi Asia de Est, în contextul preţurilor mai reduse la materii prime şi reorientării politicilor autorităţilor de la Beijing de la susţinerea puternică a exporturilor la stimularea consumului intern.

253 afișări
Imaginea articolului Banca Mondială a înrăutăţit prognoza de creştere economică a Chinei

Banca Mondială a înrăutăţit prognoza de creştere economică a Chinei (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Instituţia financiară intenaţională anticipează acum un avans al PIB de 7,5% pentru China în acest an, faţă de 8,3% în precedenta prognoză, din aprilie, potrivit cotidianului britanic The Guardian.

Pentru anul următor, estimarea privind creşterea PIB a fost revizuită de la 8% la 7,7%.

Asia de Est va înregistra în acest an o creştere economică de 7,1%, a anunţat, luni, Banca Mondială, înrăutăţind estimarea anterioră, de 7,8%.

Revizuirea prognozei pentru China a fost determinată de eficienţa redusă a expansiunii creditării în privinţa sprijinirii avansului economic. Creşterea PIB se va accelera anul următor la 7,7%, dar riscurile persistă, mai ales în contextul tranziţiei de la o economie dependentă de exporturi la una susţinută de cheltuieli interne şi consum, notează Banca Mondială.

"O încetinire mai puternică decât se anticipa a investiţiilor ar putea avea un impact negativ asupra regiunii, mai ales pentru furnizorii de bunuri de capital şi materii prime pentru China", a avertizat instituţia internaţională, potrivit CNN.

Raportul evidenţiază problemele din regiunea Asiei de Est, care a adus o contribuţie importantă la dezvoltarea economiei mondiale după criza financiară din 2008. Programele masive de stimulare a economiei lansate după criză au ajutat Asia să-şi revină ma rapid decât alte zone ale globului, însă odată cu încheierea acestor investiţii, este de aştreptat ca avansul PIB să încetinească, potrivit Băncii Mondiale.

Avertismentul Băncii Mondiale vine după ce Banca Asiatică pentru Dezvoltare a înrăutăţit săptămâna trecută perspectivele economice ale regiunii şi a evidenţiat necesitatea unor reforme structurale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici