Comisia Europană cere transparenţă. Firmele mari ar putea fi obligate să publice diferenţele salariale dintre femei şi bărbaţi

  • Comisia Europeană a prezentat joi o propunere privind transparenţa salarială, menită să asigure faptul că femeile şi bărbaţii primesc salarii egale pentru o muncă egală.
  • Astfel, angajatorii cu peste 250 de salariaţi ar putea fi obligaţi să publice diferenţele salariale dintre femei şi bărbaţi.
104 afișări
Imaginea articolului Comisia Europană cere transparenţă. Firmele mari ar putea fi obligate să publice diferenţele salariale dintre femei şi bărbaţi

Comisia Europană cere transparenţă. Firmele mari ar putea fi obligate să publice diferenţele salariale dintre femei şi bărbaţi

Potrivit unui comunicat al CE, propunerea stabileşte măsuri de asigurare a transparenţei salariale, cum ar fi informarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă referitor la salariul pe care urmează să îl primească, dreptul de a cunoaşte nivelurile de remunerare a lucrătorilor care prestează aceeaşi muncă, precum şi obligaţii de raportare a diferenţei de remunerare dintre femei şi bărbaţi pentru întreprinderile mari.

De asemenea, propunerea facilitează accesul la justiţie şi consolidează mijloacele prin care lucrătorii îşi pot revendica drepturile. Angajatorilor nu li se va permite să le solicite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă istoricul salarial şi, la cererea angajaţilor, vor trebui să furnizeze date anonimizate referitoare la remuneraţii. Angajaţii vor avea, de asemenea, dreptul la despăgubiri pentru discriminarea salarială.

Conform CE, noile măsuri vor spori gradul de sensibilizare cu privire la condiţiile de remunerare din cadrul întreprinderilor şi le vor oferi angajatorilor şi lucrătorilor mai multe mijloace pentru a combate discriminarea salarială la locul de muncă.

„Munca egală merită o remuneraţie egală. Iar pentru a asigura o remuneraţie egală, este nevoie de transparenţă. Femeile trebuie să ştie dacă angajatorii le tratează în mod echitabil, iar atunci când nu este cazul, ele trebuie să aibă puterea să se lupte şi să obţină ceea ce merită, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Printre măsurile propuse se numără transparenţa salarială pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă – angajatorii vor trebui să ofere informaţii cu privire la nivelul iniţial de remunerare sau la intervalul aferent acestuia în anunţul de post vacant sau înainte de interviul de angajare. Angajatorilor nu li se va permite să le adreseze potenţialilor lucrători întrebări cu privire la istoricul lor salarial.

O altă măsură vizează dreptul la informare pentru angajaţi: lucrătorii vor avea dreptul să solicite, de la angajator, informaţii cu privire la nivelul lor individual de remunerare şi la nivelul mediu de remunerare, defalcat în funcţie de sex, pentru categoriile de lucrători care prestează aceeaşi muncă sau o muncă de aceeaşi valoare.

„Raportarea diferenţelor de remunerare între femei şi bărbaţi – angajatorii cu cel puţin 250 de angajaţi trebuie să publice informaţii privind diferenţa de remunerare dintre lucrătorii de sex feminin şi cei de sex masculin din organizaţia lor. În scopuri interne, aceştia ar trebui, de asemenea, să furnizeze informaţii cu privire la diferenţa de remunerare dintre angajaţii de sex feminin şi cei de sex masculin pe categorii de lucrători care prestează aceeaşi muncă sau o muncă de aceeaşi valoare”, este o altă propunere a CE.

Propunerea va fi transmisă Parlamentului European şi Consiliului pentru a fi aprobată. După adoptare, statele membre vor avea la dispoziţie doi ani pentru a transpune directiva în legislaţia naţională şi pentru a transmite Comisiei textele legislative relevante. Comisia va efectua o evaluare a directivei propuse după opt ani.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici