Lista societăţilor de asigurări de EVITAT. ASF a evaluat gradul în care firmele de asigurări respectă drepturile clienţilor şi rezolvă petiţiile

Allianz-Ţiriac, Generali România, Groupama, Omniasig VIG şi Uniqa Asigurări sunt cele cinci societăţi de asigurare care se încadrează în standardele internaţionale cu privire la respectarea drepturilor clienţilor şi rezolvarea petiţiilor, în timp ce Euroins şi Carpatica Asig au înregistrat grade medii sau reduse de conformare în anumite privinţe, potrivit unei analize a ASF.

4341 afișări
Imaginea articolului Lista societăţilor de asigurări de EVITAT. ASF a evaluat gradul în care firmele de asigurări respectă drepturile clienţilor şi rezolvă petiţiile

ASF a evaluat gradul în care firmele de asigurări respectă drepturile clienţilor şi rezolvă petiţiile (Imagine: Shutterstock/ Arhiva Mediafax Foto)

Analiza comparativă a valorilor celor trei indicatori specifici calculaţi de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a stabili gradul de conformitate a conduitei entităţilor supravegheate relevă că cinci societăţi de asigurare şi-au menţinut anul trecut încadrarea în gradul de conformitate bun, o societate de asigurare şi-a îmbunătăţit activitatea în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi a nevoilor financiare ale consumatorilor săi, dar se menţine la un grad de conformitate mediu privind ceilalţi indicatori, în timp ce două societăţi şi-au păstrat încadrarea în gradul de conformitate redus. 

Cei trei indicatori vizaţi de ASF, creaţi după modele utilizate la nivel internaţional, sunt: indicatorul petiţii/contracte - Ip/contracte(exprimă gradul de conformitate a produselor unei societăţi cu drepturile şi nevoile financiare ale consumatorilor de asigurări), indicatorul petiţii/daune avizate - Ip/daune (exprimă gradul de îndeplinire a obligaţiilor societăţii în activitatea de instrumentare şi lichidare a dosarelor de daună) şi indicatorul petiţii favorabile/daune avizate – Ipf/daune (exprimă gradul de conformitate a soluţiilor adoptate în dosarele de daună cu prevederile legale/contractuale).

Un procent cât mai mic al indicatorului respectiv arată un grad cât mai mare de conformitate.

Astfel,  Allianz-Ţiriac, Generali România, Groupama, Omniasig VIG şi Uniqa Asigurări se încadrează într-un grad de conformare bun pentru toţi indicatorii calculaţi, valorile fiind sub pragul de 50%.  Euroins se încadrează într-un grad de conformare bun pentru Ip/c şi mediu pentru ceilalţi doi indicatori: Ip/c = 83%; Ip/d = 162%; Ipf/d = 119%.

În acelaşi timp, Carpatica Asig s-a încadrat într-un grad de conformare bun pentru Ip/c şi redus pentru Ip/d şi Ipf/d, ceea ce arată faptul că societatea a avut deficienţe în ceea ce priveşte activitatea de instrumentare a dosarelor de daună şi în ceea ce priveşte conformitatea soluţiilor adoptate cu prevederile legale/contractuale.

Citeşte continuarea pe ZF.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici