Huawei va juca un rol limitat în dezvoltarea reţelei 5G din Marea Britanie

Huawei va juca un rol limitat în dezvoltarea reţelei 5G din Marea Britanie, a confirmat guvernul de la Londra, deşi compania chineză a fost desemnată drept “vânzător cu risc ridicat”, i se va oferi posibilitatea de a construi elemente neesenţiale ale reţelei, potrivit cotidianului The Guardian.

9354 afișări
Imaginea articolului Huawei va juca un rol limitat în dezvoltarea reţelei 5G din Marea Britanie

Marea Britanie sfidează SUA: Huawei a primit acordul să participe la construcţia reţelei 5G

Astfel, chinezii nu vor putea opera în locaţiile sensibile precum instalaţiile nucleare şi militare, iar cota sa de piaţă va fi limitată la 35%. Jurnaliştii britanici scriu că decizia a fost motivate de o lipsă a alternativelor pe termen scurt.

Cei care s-au opus acestei decizii, printre care şi mai mulţi parlamentari britanici, se temeau că acordarea permisiunii ca Huawei să construiască reţeaua ar putea preda Beijingului controlul asupra infrastructurii. Au existat, de asemenea, îngrijorari că, prin legăturile strânse ale Huawei cu guvernul chinez, echipamentul ar putea fi folosit pentru spionaj, lucru pe care compania l-a negat mereu.

Posibilitatea acestei colaborări a provocat tensiuni cu Statele Unite, care l-au avertizat pe premierul Boris Johnson să nu permit intrarea Huawei în acest domeniu din cauza problemelor de securitate.

De altfel, administraţia Donald Trump a impus limite privind colaborarea Huawei cu firme americane şi a îndemnat ţările aliate să adopte măsuri similare, invocând riscuri asupra siguranţei naţionale. Washingtonul denunţă presupusa apropiere a Huawei de armata chineză, argumentând că fondatorul companiei chineze, miliardarul Ren Zhengfei, un simpatizant al Partidului Comunist, a fost ofiţer de telecomunicaţii în timpul stagiului militar.

Administraţia Donald Trump a avertizat recent că ar putea revizui cooperarea cu naţiunile aliate care vor utiliza echipamente produse de firma chineză Huawei, pe fondul preocupărilor de securitate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici