Orange România şi Orange Republica Moldova au efectuat primul apel internaţional HD Voice din lume

Orange România şi Orange Republica Moldova a efectuat, luni, primul apel HD Voice internaţional din lume, un serviciu care asigură o claritate deosebită a sunetului în timpul convorbirii telefonice.

241 afișări
Imaginea articolului Orange România şi Orange Republica Moldova au efectuat primul apel internaţional HD Voice din lume

Orange România şi Orange Republica Moldova au efectuat primul apel internaţional HD Voice din lume (Imagine: Shutterstock)

Serviciul HD Voice a fost lansat pe piaţa din Republica Moldova în septembrie 2009, iar în mai 2011 a fost inclus în oferta Orange România.

Serviciul necesită un telefon compatibil şi acoperire 3G şi 3G+.

Portofoliul Orange România include 15 modele de telefone mobile compatibile HD Voice.

În România, numărul apelurilor HD Voice efectuate a înregistrat o creştere susţinută de la lansare, ajungând la aproximativ 20 milioane la finele lunii septembrie a acestui an, potrivit datelor prezentate de reprezentanţii operatorului într-o conferinţă.

Alături de Republica Moldova şi România, grupul Orange furnizează HD Voice mobil în Armenia, Belgia, Franţa, Spania, Marea Britanie, Egipt, Luxemburg, Mauritius, Republica Dominicană, Kenia, Uganda şi Iordania.

Orange România este cel mai mare operator local de telefonie mobilă, după numărul clienţilor şi venituri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici