- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Premierii din cinci state au semnat acordul pentru Nabucco
Premierii României, Turciei, Austriei, Ungariei şi Bulgariei au semnat, luni, la Ankara (Turcia), acordul interguvernamental pentru realizarea proiectului Nabucco, conducta prin care vor fi transportate către Europa Centrală, prin Turcia, gaze naturale extrase din Asia Centrală.
Cei cinci premieri au semnat şi Declaraţia politică pentru realizarea proiectului. Documentul a fost semnat şi de preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso.
La ceremonie au participat ca observatori reprezentanţii Germaniei (implicată în realizarea proiectului), statelor din regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu, Statelor Unite, Federaţiei Ruse, Comisiei Europene, Băncii Europene pentru Investiţii (BEI) şi Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
Semnarea acordului interguvernamental este una dintre ultimele etape înainte de începerea procedurilor de atragere a finanţării şi demararea lucrărilor de realizare a proiectului.
Proiectul este dezvoltat de consorţiul Nabucco Gas Pipeline International, din care fac parte companiile Transgaz Mediaş, OMV (Austria - acţionarul majoritar al Petrom), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Botas (Turcia) şi RWE (Germania).
Gazoductul urmează să transporte gaze extrase din Asia Centrală, prin Turcia, către Europa Centrală. Conducta va fi construită pe traseul Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Austria şi va avea o lungime totală de 3.296 kilometri.
Realizarea proiectului Nabucco va necesita investiţii în valoare totală estimată de aproape opt miliarde euro.
Capacitatea iniţială de transport a conductei este de 8 miliarde metri cubi/an şi este proiectată să crească la 31 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, până în 2020. Spre comparaţie, consumul anual de gaze al României este de 17-18 miliarde metri cubi.
Lucrările de construcţie urmează să înceapă în 2011, iar intrarea în funcţiune a conductei este preconizată pentru 2014.
(Corespondenţă de la trimisul MEDIAFAX la Ankara, Alexandru Moise)
-
Un CUTREMUR de 4 grade s-a produs sâmbătă dimineaţă în Vrancea
Social astăzi, 07:10
Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineaţă, la ora 5.30, în Vrancea, la o adâncime de 120 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). citeşte tot
-
Antonescu: În peste jumătate din judeţele şi municipiile ţării victoria USL este categorică
Politic ieri, 23:49
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri seară, că USL este sigură de victorie la alegerile locale în peste jumătate dintre judeţele ţării, în vreme ce în unele zone, cum ar fi Neamţ, Suceava, Cluj sau Prahova, PDL "încă îşi face de cap ca în codru", ceea ce reprezintă "o problemă" a USL. citeşte tot





Nu exista comentarii