Preşedinte Templeton Emerging Markets: Structura guvernului român e demodată, tipică regimului comunist. Este necesar ca aceste structuri să se schimbe

Structura guvernului român este demodată, tipică regimului comunist, în care economia era controlată de stat, iar această situaţie trebuie să se schimbe şi administraţia să permită mediului de afaceri să se dezvolte, spune Mark Mobius, preşedintele executiv al grupului Templeton Emerging Markets.

704 afișări
Imaginea articolului Preşedinte Templeton Emerging Markets: Structura guvernului român e demodată, tipică regimului comunist. Este necesar ca aceste structuri să se schimbe

Mark Mobius (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

România este atractivă pentru investiţii datorită entuziasmului oamenilor şi resurselor minerale şi agricole, care pot susţine creşterea economică, a afirmat Mobius la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV.

Întrebat de ce România nu foloseşte cu succes aceste resurse, el a spus că principalul motiv "are de-a face cu guvernul, cu birocraţia".

"Structura guvernului român la momentul de faţă este, oarecum, demodată, tipică pentru regimul comunist, unde reguli şi regulamente trebuiau făcute pentru orice aspect al economiei şi se descoperea că economia trebuie controlată tot timpul de către stat. Acum, situaţia schimbându-se sau fiind deja schimbată, este necesar ca şi aceste structuri să se schimbe. Şi trebuie să avem o administraţie care să permită mediului de afaceri să prospere, să se dezvolte, astfel încât să obţină beneficii", a arătat Mobius.

El consideră că numirea unor noi manageri este necesară pentru asigurarea succesului companiilor de stat care urmează să fie privatizate şi, astfel, statul le poate vinde la un preţ mai mare.

"La Fondul Proprietatea am sugerat guvernului să înlocuiască vechiul management cu noi manageri, şi guvernul, în final, a trecut la această măsură. Fie că noii manageri sunt români, spanioli, americani, numai după ce aceştia sunt aduşi putem avea succes cu aceste companii. Companii care pot fi vândute pe piaţă la un preţ mult mai mare decât acum şi, bineînţeles, beneficiile guvernului, beneficiile ţării se fac văzute, mai ales în ceea ce priveşte banii pentru plata impozitelor. Deja se întâmplă. Guvernul ia măsuri în această direcţie. După cum ştiţi, FMI şi UE au cerut guvernului să implementeze aceste schimbări şi guvernul răspunde acestor solicitări. Din păcate procesul este foarte lent. Este necesar să fie accelerat", a afirmat şeful Franklin Templeton.

Franklin Templeton a preluat în septembrie 2010 administrarea Fondului Proprietatea, fond care deţine în prezent participaţii la companii de stat importante precum Hidroelectrica (19,9%), Romgaz (15%), Nuclearelectrica (9,7%), Transgaz (15%) şi Complexul Energetic Oltenia (21,5%), dar şi la companii privatizate precum OMV Petrom (20,1%), Alro (10,2%) sau BRD (3,6%).

Guvernul şi FMI au stabilit pentru sfârşitul lunii septembrie sau finele anului noile termene de numire a managerilor profesionişti la câteva companii de stat, printre care Electrica Furnizare, Romgaz, Transgaz, CFR Călători, CFR Infrastructură, Complexul Energetic Oltenia şi Hidroelectrica, în cazul acesteia din urmă după ieşirea din insolvenţă.

Termenele iniţiale pentru selectarea noilor conduceri la mai multe companii de stat au fost stabilite pentru începutul acestui an, dar apoi au fost decalate aproape lunar.

Ministerul Economiei a anunţat în iulie că a început procedura de selectare a consultanţilor care vor recruta manageri profesionişti pentru 47 de companii de stat şi că vrea astfel să implice tehnocraţii în "administrarea bogăţiei naţionale".

Şeful Franklin Templeton Emerging Markets a spus că România nu obţine niciun beneficiu din resursele de care dispune şi pe care nu le exploatează întrucât ar presupune investiţii mari, imposibil de realizat de către stat. Asttfel, Mobius susţine că este necesar ca aceste resurse să fie exploatate de investitori din sectorul privat.

"Trebuie să fim, într-adevăr, foarte precauţi în ceea ce priveşte mediul. Ca în orice altă ţară din lume, atunci când utilizezi aceste resurse, când faci exploatări, când sapi, trebuie să iei precauţiile necesare, să te asiguri că mediul este afectat", a adăugat el.

Totodată, Mobius consideră că progresul este "copleşit" de corupţie, dar aceasta începe să fie eliminată treptat şi un început este transparentizarea activităţii companiilor.

"Există corupţie în orice ţară din lume. Întrebarea este «În ce grad?» (...) Nu putem permite corupţiei să copleşească progresul într-o ţară şi, din nefericire, din multe puncte de vedere, în România aceasta este ceea ce se întâmplă. Corupţia, acum, copleşeşte, pur şi simplu, progresul. Însă, trebuie să vă amintiţi că a fost făcut progres (...) Făcând lucrurile transparente poţi începe să elimini corupţia, îi poţi împiedica pe cei corupţi să profite", a spus el.

Mobius a dat exemplu denunţarea contractelor "băieţilor deştepţi" care cumpărau de la Hidroelectrica energie electrică la preţuri mici şi o revindeau la preţuri mari "în dezavantajul ţării".

Producătorul de energie Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în 20 iunie, iar administratorul judiciar Euro Insol a renunţat la acordurile cu traderii de energie Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustries, Energy Holding, EFT AG, EFT România şi Euro PEC. Administratorul a renegociat, totodată, contractele încheiate cu companiile Alro Slatina, Elsid, Electrocarbon şi Electromagnetica.

Reprezentantul Franklin Templeton Emerging Markets a menţionat că există o "lipsă de voinţă" a autorităţilor de reglementare şi a instanţelor de judecată în luare deciziilor, iar clasa politică evită să ia unele decizii din cauza cărora ar putea pierderi voturi la alegeri.

"Este un mecanism al democraţiei, tipic pentru sistemul democratic. Un bun exemplu este marele proiect minier propus de compania canadiană (investiţia de la Roşia Montana a Gold Corporation, n.r.), este un aspect foarte sensibil pentru că oamenii sunt preocupaţi de mediul înconjurător, însă este nevoie de cei din conducere, de leaderi care să vină în faţă şi să spună că proiectul este viabil, că poate să ajute ţara şi «iată contractul, acestea sunt toate detaliile, haideţi să-l dezbatem deschis şi transparent, de acest lucru avem nevoie»", a mai spus el.

Mobius a amintit de unele procese în care Fondul Proprietatea a fost chemat "fără niciun motiv, doar pentru că unii vor să profite de situaţie" şi a afirmat că "ar fi util orice ajutor din partea guvernului pentru eliminarea barierelor din calea progresului".

Fondul Proprietatea are mai multe procese deschise de unul dintre micii acţionari, avocata Ioana Sfârăială. Aceasta a contestat aproape fiecare AGA de la Fond derulată în ultimii doi ani, de când Franklin Templeton a fost numit administratorul FP. Astfel, unele hotărâri ale acţionarilor nu pot fi puse în aplicare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici