Profitul Microsoft a crescut cu 29% în anul fiscal încheiat în iunie

Profitul grupului american Microsoft a crescut cu 29% în anul fiscal încheiat în iunie, de la 16,98 miliarde de dolari în anul fiscal anterior la 21,86 miliarde de dolari, în timp ce veniturile au avansat cu 5,6%, la 77,85 miliarde de dolari.

119 afișări
Imaginea articolului Profitul Microsoft a crescut cu 29% în anul fiscal încheiat în iunie

Profitul Microsoft a crescut cu 29% în anul fiscal încheiat în iunie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Rezultatul de anul trecut a fost afectat de un cost excepţional de 6,2 miliarde de dolari legat de achiziţia AQuantive Inc de către Microsoft.

Pentru trimestrul al patrulea al anului fiscal, intervalul aprilie-iunie, Microsoft a anunţat un profit de cinci miliarde de dolari, faţă de un rezultat negativ de 492 milioane de dolari în urmă cu un an. Grupul american a contabilizat costul legat de achiziţia AQuantive în trimestrul al patrulea al anului fiscal anterior.

Rezultatul la trimestru al Microsoft s-a situat sub aşteptările analiştilor consultaţi de Bloomberg, ca urmare a reducerii cererii consumatorilor pentru computere care rulează sistemul de operare Windows. Profitul a fost, de asemenea, influenţat negativ şi de un cost excepţional de 900 de milioane de dolari legat de stocurile de tablete Surface. Fără acest cost, câştigul pe titlu s-a situat la 66 de cenţi pe acţiune, în timp ce analiştii anticipau 75 de cenţi.

Veniturile s-au situat la 19,9 miliarde de dolari, de asemenea sub estimările analiştilor, de 20,7 miliarde de dolari.

"Datele privind PC-urile au fost mai urâte decât se aştepta multă lume şi existau, de asemenea, estimări pentru vânzări Surface mai mari decât au fost acestea în realitate", a declarat Mark Moerdler, analist la Sanford C. Bernstein din New York.

Vânzările Windows se află sub presiunea cererii slabe pentru PC-uri, reflectând cinci trimestre de scădere, notează Bloomberg. Microsoft a înregistrat venituri de 4,4 miliarde de dolari din vânzarea Windows, comparativ cu estimările de 4,8 miliarde de dolari ale analiştilor consultaţi de Bloomberg.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici