Şeful PSD Bruxelles: UE nu se opune exploatării gazelor de şist, dar lasă deciziile fiecărei ţări

Preşedintele PSD Bruxelles, Dan Luca, afirmă că Uniunea Europeană nu se opune exploatării gazelor de şist, lăsând deciziile în acest sens la latitudinea fiecărei ţări, Luca spunând că "marea temă" o reprezintă, în acest moment, preţul energiei, care este de patru ori mai mare în UE decât în America.

150 afișări
Imaginea articolului Şeful PSD Bruxelles: UE nu se opune exploatării gazelor de şist, dar lasă deciziile fiecărei ţări

Şeful PSD Bruxelles: UE nu se opune exploatării gazelor de şist, dar lasă deciziile fiecărei ţări (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"La nivelul Uniunii Europene nu se blochează, se lasă la competenţa fiecărei structuri naţionale de a decide dacă doresc să facă sau nu exploatarea gazelor de şist. Deci, practic, dacă te apuci să faci exploatarea în România, nu e o problemă din punctul de vedere al structurilor europene. Aşa cum nu e nicio problemă cu exploatarea de la Roşia Montană", a afirmat joi, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, Dan Luca, preşedinte al organizaţiei PSD Bruxelles.

Acesta a adăugat că, în ceea ce priveşte domeniul energiei, fie că este vorba despre energie clasică sau de energie verde, lupta se dă între marile companii, care au divizii în toate sectoarele energiei.

"Marea temă e preţul energiei. În momentrul de faţă este un semnal de alarmă foarte puternic. Preţul energiei în America e de patru ori mai ieftin decât energia din Uniunea Europeană. (…) Trebuie să încercăm să reechilibrăm balanţa energetică. Dacă nu mă înşel, ca independenţă energetică de ţară noi suntem printre top 3 din Uniunea Europeană. Avem un profil foarte bun şi pe energia regenerabilă, dar trebuie să fim în top. Eu aş propune chiar României să joace foarte puternic pentru a avea un comisar european următorul pe energie. Acum, în momentul de faţă, e Germania. România are un profil de ţară. Noi trebuie să fim îndrăzneţi sau dacă nu, să jucă, cel puţin să avem şeful de cabinet al comisarului pe energie un român. Deci, asta sunt jocurile pe care trebuie să le prindem", a mai spus preşedintele PSD Bruxelles.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici