COMENTARIU Marius Oprea / Partidul Naţional Liberal, emasculat, eviscerat. Îl ţine în viaţă USR-PLUS, să-l omoare cînd vrea

Ultima decizie luată de guvernul Cîţu, de dragul ”corectitudinii politice”, aceea de a-l da afară pe singurul demnitar ”cu ştaif”, pe subsecretarul Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, a scos de pe firma partidului atributul de ”naţional”. USR-PLUS chibiţează fericiţi, din burta calului troian.

2811 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea / Partidul Naţional Liberal, emasculat, eviscerat. Îl ţine în viaţă USR-PLUS, să-l omoare cînd vrea

Sursa foto: Mediafaxfoto

Principalii aliaţi din acest guvern, condus cu o graţie inconştientă de liberalul Florin Cîţu spre sinuciderea politică a propriului partid, s-au aşezat de la bun început la masa negocierilor, cu  pistoalele pregătite şi armate sub ea, ţintind către partener. Că lucrurile au stat aşa, a fost vizibil din primul moment. Chiar şi din faptul că nici măcar preşedintele Iohannis nu s-a mai obosit să salveze aparenţe şi să-i cheme pe miniştri la Cotroceni, deşi situaţia nu e deloc mai bună ca acum un an. S-ar putea spune că dimpotrivă, cel puţin politic e mult mai proastă pentru ”partidul său”.

Acest fapt spune, în mod esenţial, că acest guvern nu mai e ”guvernul său”. E, pur şi simplu, o oaste de strînsură, care trebuie de bine de rău să guverneze, cu cît mai puţină vărsare de sînge între parteneri, pînă la un deznodămînt previzibil: atunci cînd unul dintre comeseni cade secerat, sub masă.

E de pe acum din ce în ce mai clar (dar nu inevitabil încă) din ceea ce se petrece, că toate pierderile de la masă vor fi contabilizate la PNL şi cîştigurile, cîte vor fi, de către USR-PLUS, chiar dacă în salturi, dar şi de UDMR, încet, sigur şi constant, printr-un ministru al mediului, de pildă, prezent, concis şi constructiv, într-o zonă atît de săracă în realizări, încît şi un copac plantat, ori oprirea unui camion cu lemne tăiate ilegal, se văd de departe.

Liberalii n-au decît un prim ministru, fără vocaţie, charismă, cu performanţe anterioare şi CV îndoielnice, şi-n rest nimic. Dar în ”pixul” lui Cîţu stau încă bani, bugete, alocări. Stă şi pretenţia lui absurdă, dar existentă, la şefia partidului.

Alianţa USR-PLUS domină în schimb guvernul, avînd portofoliile cu bani, imagine şi responsabilitate. Din această poziţie, ei îşi creează, cu meticulozitate, structuri în teritoriu (acum au ce oferi, unei largi clientele din toate colţurile ţării), de care pînă acum au fost lipsiţi. Orice s-ar întîmpla, fie cu guvernul, fie cu alegerile interne, vor ieşi din această etapă mult mai consolidaţi şi bine structuraţi decît au fost, nu vor mai avea nici măcar aparenţa unei ”oştiri de strînsură” pe internet, ca pînă acum doi-trei ani.

Singurii care vor deconta pierderile vor fi liberalii. Se vede deja, din mai multe situaţii şi ”strategii de comunicare” pervers de inteligente, de tip securistic, la care apelează miniştrii ”userişti”: meritele guvernării, cîte vor fi, vor fi ale lor, iar pierderile ale ”guvernului Cîţu”. Nu mai devreme de ieri, ministrul sănătăţii Voiculescu a mai lansat o ”şopîrlă”, sub forma unui comentariu la o postare a Violetei Alexandru, ex-ministra liberală a muncii. ”Dragă Violeta”, începe el, ”avem nevoie să construim încredere şi vom reuşi doar dacă spunem mereu adevărul”. După care începe să înfigă cuţitul în liberali, vorbind despre felul “inovativ” (ghilimelele îi aparţin) în care s-a calculat rata îmbolnăvirilor Covid, în pragul alegerilor.

E secretul lui Polichinelle că atunci cifrele au fost subevaluate, cu complicitatea tacită a tuturor (inclusiv a preşedintelui Iohannis), pentru a scoate lumea la vot. Nu i-am auzit nici pe cei de la USR-PLUS zicînd pe atunci că rata reală a îmbolnăvirilor ar fi fost mai mare. Ministrul sănătăţii spune însă acum că situaţia îmbolnăvirilor ”înainte de alegeri mi-a ridicat cîteva semne de întrebare”. Acum, dar nu atunci, cînd şi-a ţinut întrebările pentru sine, acum, cînd are acces la cifrele reale, spune că ”din calcul au fost eliminate cifrele din focare” şi ”nicăieri în Europa nu s-a mai procedat aşa”, că din calculul incidenţei la două săptămîni s-au “pierdut” vreo două zile (iarăşi, ghilimelele îi aparţin), acuze care frizează încălcări grave ale legii penale, care ar fi de natură să pună în pericol sănătatea întregii populaţii a României.

De fapt, ”şopîrla” lui Voiculescu e o bombă toxică, poate duce la pierderea încrederii populaţiei în autorităţi, în plină pandemie: e vorba de falsificarea ratei îmbolnăvirilor, comunicată public. Mai zice Voiculescu, ministru al Sănătăţii, absolut conştient de gravitatea celor destăinuite, care depăşesc nivelul unui comentariu ”benign” (culmea, pe pagina de facebook a unui fost ministru liberal, într-un cabinet pe care îl acuză de falsuri grave), că acestea ar fi  “artificiile” (al treilea rînd de ghilimele voiculesciene) ”pe care le-am descoperit cu surprindere şi mai mult decît atît”. Apoi încheie apoteotic, în făţărnicia sa: ”Pînă să vorbim despre cum comunicăm, ceea ce comunicăm ar trebui să fie cît mai aproape de adevăr. Contează, mai ales în situaţii de genul ăsta. Altfel ne furăm singuri căciula, minţindu-ne frumos”.

Acest stil de ”comunicare”, cu veşnice atacuri sub centură la adresa fostului guvern Orban probabil că-i şi fac plăcere imberbului Florin Cîţu. Ele se petrec sub ”aripa” lui, le tolerează fără replică, pentru că vede în ele, cu inconştienţă, doar un atac la adresa preşedintelui PNL şi nu la partidul pe care îl reprezintă, în fruntea guvernului. Acelaşi premier (politic, nul) răspunde în schimb cu asupra de măsură, faţă de un comunicat absolut benign, de pe o pagină a site-ului Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, prin demiterea preşedintelui acesteia din funcţia cu valoare simbolică pe care Octav Bjoza o deţinea în guvern. Pentru ”userişti”, Cîţu e uşor de fraierit şi, prin el, PNL-ul devine uşor de ucis.

Sînt din ce în ce mai convins că USR-PLUS e calul troian în guvernarea actualei coaliţii, pe care o aşteaptă o dinamitare poate nu aşa spectaculoasă şi zgomotoasă, cum a făcut-o Băsescu cu guvernul Ciorbea, dar în orice caz mult mai eficientă şi cu efecte mult mai devastatoare pentru principalul partener de coaliţie şi rival electoral, Partidul Naţional Liberal. Care sîngerează lent, prin răni autoprovocate, de genul ”auto-emasculării” de atributul său suveranist de care am pomenit şi care e eviscerat lent, în fiecare zi, de colegii de la USR-PLUS. Ţinut în viaţă pe perfuzii, PNL va rezista probabil pînă la viitoarele alegeri, care riscă să fie, pentru el, dacă nu se trezeşte la timp, şi propria înmormîntare.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici