MONITORUL APĂRĂRII | Administraţia Donald Trump consideră „ameninţare" trimiterea trupelor ruse în Venezuela

Administraţia Donald Trump a avertizat vineri după-amiază statele "din afara Emisferei Vestice", o referire la Rusia, să nu trimită efective militare în Venezuela, afirmând că acţiunile de acest fel sunt "ameninţări directe".

986 afișări
Imaginea articolului MONITORUL APĂRĂRII | Administraţia Donald Trump consideră „ameninţare" trimiterea trupelor ruse în Venezuela

Administraţia Donald Trump consideră „ameninţare" trimiterea trupelor ruse în Venezuela

„Avertizăm puternic actori din afara Emisferei Vestice să nu trimită capabilităţi militare în Venezuela sau în alte zone ale Emisferei cu intenţia de a lansa ori de a extinde operaţiuni militare", a declarat John Bolton, consilierul pentru Securitate Naţională al preşedintelui SUA Donald Trump.

"Vom considera aceste acţiuni provocatoare o ameninţare directă la adresa păcii internaţionale şi securităţii regionale", a atras atenţia John Bolton, citat de agenţia Bloomberg.

Administraţia Vladimir Putin a transmis că Rusia "nu ameninţă pe nimeni", conform Mariei Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a somat, miercuri, Rusia să retragă trupele din Venezuela, avertizând că menţine "toate opţiunile" pentru a obţine acest lucru. "Rusia trebuie să plece", a declarat Donald Trump cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o la Casa Albă cu Fabiana Rosales, soţia lui Juan Guaido, liderul opoziţiei din Venezuela care s-a autoproclamat preşedinte interimar. Întrebat de jurnalişti cum ar putea obţine obiectivul retragerii trupelor ruse din Venezuela, Donald Trump a răspuns: "Vom vedea. Toate opţiunile sunt deschise".

Rusia a confirmat trimiterea de efective militare în Venezuela, argumentând că este o decizie luată în conformitate cu legislaţia acestei ţări şi denunţând încercarea Statelor Unite de a efectua o lovitură de stat. "Continuând retorica agresivă împotriva Venezuelei şi încercând în mod deschis să efectueze o lovitură de stat în această ţară, Statele Unite acuză naţiuni care cooperează cu autorităţile legale, inclusiv cu Rusia", a transmis Ministerul rus de Externe, denunţând criticile referitoare la trimiterea de trupe ruse. "Am vrea să le amintim politicienilor americani că trăiesc în secolul 21, nu în secolul 19. Venezuela este o naţiune suverană şi un stat membru ONU. Are suveranitate egală cu a Washingtonului", precizează Ministerul de Externe de la Moscova într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Statele Unite au acuzat Rusia de "comportament inconştient" din cauza trimiterii de trupe şi echipamente militare în Venezuela. Două avioane militare ruse au aterizat sâmbătă în Venezuela, transportând trupe şi echipamente. Conform unor surse, în Venezuela au fost trimişi aproximativ 100 de militari ruşi.

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN MONITORUL APĂRĂRII ŞI SECURITĂŢII

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici