ANALIZĂ: "Marea coaliţie", o amintire plăcută pentru germani, dar nu şi pentru stânga

Aceasta nu reprezintă o premieră în Germania. La nivel federal, ea a funcţionat deja în perioada 1966-1969 şi apoi în perioada 2005-2009, atunci când Merkel a devenit cancelar.

La nivel regional este o banalitate, având în vedere faptul că cele 16 landuri (state regionale) sunt conduse de către un guvern "roşu şi negru", cum este numit acest "mariaj forţat", după culorile partidelor implicate.

Citeşte şi: Componenţa noului Guvern german

La sfârşitul lui august, 26% dintre germani se pronunţau în favoarea acestei opţiuni, care obţinea cel mai bun scor.

În anii ultimei "mari coaliţii" au avut loc o serie de reforme, dintre care multe au marcat în mod profund viaţa germanilor, ca de exemplu introducerea unui salariu parental, în 2007. Guvernul de atunci a introdus totodată o importantă reformă a federalismului şi, în pofida voinţei SPD, a crescut la 67 de ani vârsta de pensionare.

Per ansamblu, acest Guvern "s-a bucurat de succes într-un anumit număr de puncte", apreciază Reimut Zohlnhöfer, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Heidelberg (sud).

- "Cultul consensului"

O "relativ bună gestionare a crizei" economice din 2009 a fost, de asemenea, în favoarea sa. Susţinerea masivă a economiei, ajutoare de şomaj sunt două probleme în care Merkel şi ministrul ei de Finanţe de atunci, Peer Steinbrück, primul pe lista SPD acum, au mers mână în mână, permiţând economiei germane să iasă rapid din cea mai gravă recesiune care a afectat-o din 1945 încoace.

"În perioadă de criză, germanilor le place să vadă că marile partide lucrează împreună", afirmă Zohlnhöfer, referindu-se la "cultul consensului" al compatrioţilor săi.

Iar din punct de vedere personal, cancelarul a părut întotdeauna să se înţeleagă mai bine cu Steinbrück şi cu vicecancelarul de atunci, Frank-Walter Steinmeier, decât cu actualii săi aliaţi liberali, deşi a repetat până la saturaţie că sunt partenerii săi preferaţi.

Însă, pentru SPD experienţa a fost dureroasă. Campania electorală din 2009 a fost un exerciţiu de echilibru pentru partid, nevoit să promoveze schimbarea fără să poată să atace bilanţul unui Guvern din care a făcut parte.

Consecinţa a fost că SPD a obţinut în 2009 cel mai slab scor din istoria sa, lăsându-şi susţinătorii plini de resentimente faţă de cancelar, care a tras turta celor patru ani pe spuza sa.

Steinbrück a subliniat în toată campania sa că nu vrea o nouă mare coaliţie şi că, în orice caz, nu va intra înt-o asemenea construcţie. El a anunţat, însă, la începutul săptămânii, că este pregătit să conducă negocierile în vederea formării unei coaliţii, în numele partidului.

"De această dată SPD va profita mai mult de o mare coaliţie decât data trecută", crede şi Henning Meyer, profesor la London School of Economics. Asta pentru că, în opinia sa, foarte iubita şi aparent de neurnit Merkel nu va mai candida în 2017.

Citeşte şi: ANALIZĂ: Principalele puncte de acord ale coaliţiei germane