Autorităţile japoneze interzic accesul pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei Fukushima

Zona care se întinde pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei nucleare avariate Fukushima va deveni zonă interzisă, pentru a se evita ca persoanele evacuate să se întoarcă în propriile locuinţe în pofida riscurilor crescute pentru sănătate, a anunţat joi Guvernul japonez.

31 afișări
Imaginea articolului Autorităţile japoneze interzic accesul pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei Fukushima

Autorităţile japoneze interzic accesul pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei Fukushima (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Premierul a făcut acest anunţ cu ocazia unei vizite în regiunea acestei centrale avariate la 11 martie de un seism cu magnitudinea 9 şi un tsunami gigantic, care au provocat moartea sau dispariţia a aproximativ 28.000 de persoane.

Circa 80.000 de locuitori au fost evacuaţi pe o rază de 20 de kilometri.

Interdicţia, care ar trebui să devină efectivă în noaptea de joi spre vineri, are ca scop să permită un control strict asupra zonei. În timpul verificării câtorva mii de case, poliţia a descoperit că peste 60 de familii încă locuiesc aici în pofida riscurilor legate de radiaţii.

"Le-am cerut locuitorilor să nu intre în această zonă în măsura în care există un risc enorm pentru securitate", a subliniat Yukio Edano, purtătorul de cuvânt al Guvernului, în cursul unei conferinţe de presă.

"În prezent, am decis să o clasificăm ca «zonă în stare de urgenţă» în virtutea legii privind catastrofele", a precizat el.

Fiecare familie de refugiaţi din afara acestui perimetru va avea totuşi dreptul, în săptămânile următoare, să îşi trimită un membru, timp de doar două ore, pentru a recupera bunurile abandonate la fostul domiciliu. Acesta va trebui să poarte costum de protecţie şi un dispozitiv individual pentru măsurarea radioactivităţii.

"Este total inacceptabil ca Guvernul să impună o zonă de interdicţie. Chiar dacă vom putea să mergem acolo pentru moment, nu vom putea face nimic într-o oră sau două. Acoperişul casei mele probabil a fost smuls, dar nu voi putea să îl repar", s-a plâns în faţa camerelor de luat vederi ale televiziunii NHK un bărbat evacuat din Narahamachi, în apropiere de centrală.

Familiile ale căror locuinţe sunt situate pe o rază de trei kilometri în jurul centralei nu beneficiază de acest drept de a se întoarce, foarte restrâns.

Operatorul centralei, grupul Tokyo Electric Power (Tepco), estimează că vor fi necesare încă trei luni pentru ca radioactivitatea să înceapă să se reducă şi între şase şi nouă luni pentru răcirea reactoarelor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici