Avionul la bordul căruia se afla preşedintele polonez s-a prăbuşit. Nu există supravieţuitori - FOTO şi VIDEO

Un avion Tupolev 154, la bordul căruia se afla preşedintele polonez Lech Kaczynski, s-a prăbuşit, sâmbătă, la aterizare într-o pădure din apropiere de Smolensk, în vestul Rusiei, provocând moartea tuturor persoanelor aflate la bord, au anunţat autorităţile poloneze şi ruse,

Avionul la bordul căruia se afla preşedintele polonez s-a prăbuşit. Nu există supravieţuitori (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Vezi aici imaginile cu avionul prăbuşit

Printre victime figurează preşedintele Băncii Centrale a Poloniei, Slawomir Skrzypek, şi şeful Statului Major al forţelor armate, Franciszek Gagor, precum şi principalii lideri ai armatei poloneze, potrivit autorităţilor de la Varşovia.

"Un număr de 96 de persoane, dintre care 88 de membri ai delegaţiei poloneze, se aflau la bordul avionului Tupolev-154 care s-a prăbuşit în apropiere de Smolensk", într-o pădure, a precizat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, citat de agenţiile ruse.

Nu există niciun supravieţuitor, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Irina Andrianova, potrivit imaginilor difuzate de geleviziunea rusă.

Cadavrele victimelor catastrofei aeriene vor fi transferate la Moscova pentru a fi identificate, a declarat premierul rus, Vladimir Putin, potrivit agenţiilor ruse.

Cadavrul preşedintelui polonez, Lech Kaczynski, a fost găsit la locul catastrofei, a anunţat agenţia RIA Novosti, citând o sursă din cadru forţelor de ordine ruse.

Preşedintele polonez, soţia sa şi numeroşi alţi oficiali polonezi mergeau la Katin, în apropiere de Smolensk, pentru a se reculege la mormintele ofiţerilor polonezi executaţi în urmă cu 70 de ani de poliţia stalinistă.

Autorităţile ruse au stabilit un perimetru de securitate în jurul locului catastrofei, unde pompierii şi echipele de salvare continuă să vină, a constatat un fotoreporter al AFP, în timp ce unele porţiuni ale avionului încă ard.

Avionul, un Tupolev-154, s-a prăbuşit la ora locală 10.50 (09.50 ora României), în apropiere de pista de aterizare, la periferia oraşului Pecersk, situat la câţiva kilometri de Smolensk.

În timp ce se apropia de pista de aterizare, "avionul s-a lovit de mai mulţi copaci, a căzut şi s-a dezintegrat", a declarat guvernatorul regiunii Smolensk, Serghei Antufiev, pentru postul de televiziune Vesti-24, în timp ce televiziunea rusă a difuzat imagini în direct cu fragmentele de avion răspândite în pădure, unele dintre ele încă arzând.

Aceeaşi versiune a faptelor a fost prezentată şi de Ministerul de Externe de la Varşovia, pentru televiziunea poloneză.

O eroare a pilotului ar putea fi la originea acestei catastrofe, a anunţat agenţia RIA Novosti, citând o sursă din cadrul forţelor de ordine ruse.

Agenţia Interfax a precizat, la rândul său, că autorităţile ruse a propus echipajului polonez să aterizeze la Minsk sau la Moscova, din cauza ceţii, dar pilotul a decis să aterizeze în apropiere de Smolensk.

Avionul s-a prăbuşit în timpul celei de-a patra tentative de aterizare, potrivit Interfax. Informaţii similare au fost anunţate de un reprezentant al autorităţilor aeronautice belaruse, citat de Interfax, sub acoperirea anonimatului.

Când avionul survola Belarusul, "colegii ruşi ne-au cerut să transmitem la bord informaţii cu privire la condiţiile meteorologice proaste de aterizare de la Smolensk", a declarat acest oficial pentru Interfax.

"Controlorii de trafic aerian din Belarus au transmis această informaţie la bordul (avionului) Tu-154, dar piloţii polonezi au decis să continue zborul către Smolensk", a adăugat el.

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, "informat imediat" despre accident, l-a trimis pe ministrul pentru Situaţii de Urgenţă, Serghei Şoigu, la locul accidentului, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului, citat de agenţiile ruse.

Totodată, Medvedev şi premierul său, Vladimir Putin, au prezentat condoleanţe autorităţilor poloneze şi familiilor victimelor, promiţând o anchetă minuţioasă în legătură cu această dramă.

Uniunea Europeană, prin vocea preşedinţiei sale semestriale, asigurate de Spania, şi-a exprimat solidaritatea cu Polonia.

În urma decesului preşedintelui Lech Kaczynski, preşedintele Dietei, Camera inferioară a Parlamentului polonez, Bronislaw Komorowski, va asigura funcţia de şef al statului, în conformitate cu Constituţia poloneză, a anunţat cancelaria acestuia.

O reuniune de urgenţă a Consiliului de Miniştri polonez va avea loc la Varşovia imediat ce va fi posibil, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Pawel Gras.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 80 comentarii
Taguri:
Lech Kaczynski ,
POLONIA ,
PREŞEDINTE ,
ACCIDENT ,
polonia preşedinte accident ,
avion preşedinte accident
COMENTARII
  • dragana 17 apr 2010

    si eu zic ca a fost asasinat .Daca avionul era o vechitura incepeau problemele de la decolare , nu mai ajungeau in Rusia.Citiva ii dezvinovatesc pe rusi doar pt. ca ar fi pe teritoriul rusesc ,dar altfel poate nu puteau sa-l achite pe presedinte. Mai putin de 1% CRED ca a fost accident.Cind s-a mai pomenit ca o nava prezidentiala sa se prabuseasca ?

  • Angelica 14 apr 2010

    Imi pare nespus de rau pentru cele intamplate,asta pentru ca inainte de toate sunt oameni si nu meritau sa isi piarda in felul acesta viata. Un regret profund si o durere mare o simt in mod sigur cetateni tarii in care aceste personalitati au incercat sa ajute,sa castige un respect si sa fie diferiti de celelalte state. Condoleante sincere!!!

  • Ana 11 apr 2010

    DUMNEZEU SA-I AIBA IN PACE!CONDOLEANTE POPORULUI POLONEZ!
    Este ingrozitor ce s-a intamplat.Am plans pentru ei,ca si cand ar fi fost romani.Ce tragedie!!!!
    Sunt prea multe semne de intrebare, care te fac sa crezi ca accidentul cumplit nu a fost deloc intamplator.Iar pentru cei care posteaza comentarii dornice de moarte a conducatorilor romani,va intreb:sunteti bolnavi,ori dusi cu capul?

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Mesajul primarului Londrei pentru ROMÂNI, după BREXIT